Corespondență de la Chișinău: A lepădat Chirtoacă, slavă cerului

Sunt aproape şapte luni de când s-a terminat, formal, divorţul dintre liberalii lui Ghimpu şi PDM-ul oligarhului Plahotniuc, despărţire provocată primăvara trecută de alungarea liberalilor din barca puterii şi concretizată cu punerea sub acuzare şi, implicit, suspendarea primarului Chirtoacă.   Astfel, acesta din urmă a decis să pună punct unei situaţii foarte complicate, în care, pe de o parte, nu îşi mai putea exercita mandatul de primar, iar pe de altă parte, mai umilitoare pentru el şi familia Ghimpu, se crease posibilitatea semi-legală prin care Plahotniuc montase în primăria capitalei un primar-surogat. Oligarhul Plahotniuc cultiva candidatul ideal pe colegiul Centru Chişinău – intens mediatizata, atât acasă, cât şi peste Prut, Silvia Radu, „pro-româncă” şi un „manager de succes” (după cum a numit-o chiar şi Dodon), urma să-i fure electoratul lui Chirtoacă.

În conferinţa de presă de vineri, 16 februarie, de-acum fostul primar Chirtoacă vorbeşte despre o demisie de onoare, în semn de protest faţă de abuzurile la care este suspus de justiţia oligarhului. De fapt, demisia lui Chirtoacă nu are nicio legătură cu onoarea, ci mai degrabă cu resemnarea. În realitate, Dorin Chirtoacă s-a resemnat în faţa tăvălugului Plahotniuc, care, în ultimul an de zile, i-a luat primăria, i-a distrus partidul, creând clona unionistă Partidul Naţional al lui Şalaru, care în ultimle zile începuse să rupă bucăţi din ceea ce formal s-a numit Partidul Liberal al lui Ghimpu, printr-o campanie extrem de abil promovată, în care primării din Moldova votează uniri pe bandă rulantă, creând astfel alternativa unionistă a PL-ului. În ultima perioadă, democraţia din Moldova intrase în faza unei dictaturi absolute şi asta este evident, dacă urmărim ultimul demers al PDM-ului şi-al lui Plahotniuc de-a introduce aşa-numitele certificate de integritate, pentru candidaţii la alegerile parlamentare.

Oligarhul Plahotniuc pregătea un instrument ce nu există nici măcar în Federaţia Rusă, un filtru electoral, al cărei ţintă era, de fapt, actuala opoziţie parlamentară, deoarece acel certificat de integritate era obligatoriu doar pentru aspiranţii la funcţia de parlamentar. Iar această modificare urma să fie introdusă ignorând iarăşi partenerii de dezvoltare UE şi SUA, aşa cum a făcut-o şi cu votul mixt. Îndrăznesc să spun că demisia lui Chirtoacă a căzut cum nu se poate mai prost pentru planurile lui Plahotniuc, iar disperarea acestuia am văzut-o vineri seară, când adevărul.ro publica o declarație al lui Sergiu Mocanu, în care acesta cerea crearea unui candidat unic la primăria Chişinăului, care să reprezinte partidul său, Mişcarea Populară Anti-mafie, partidul lui Băsescu şi, surpriză, PAS-ul Maiei Sandu, o propunere care, de altfel, ar însemna pentru Sandu sinucidere politică.

După opt luni de la scrisoarea lui Andrei Năstase,  în care acesta îi solicita public demisia, cerându-i atunci să dea o şansă democraţiei din Moldova, Chirtoacă se răzvrăteşte împotriva călăului său Plahotniuc, şi resetează jocul politic din ţară. Scena politică moldovenească intră într-o nouă etapă, în care partidele anti-oligarhice au şansa să se întoarcă în situaţia de toamna trecută, când împreună au trecut milimetric pe lângă dărâmarea regimului oligarhic. Demersul lui Năstase de astă vară este semnul că liderul PPDA se va implica în bătălia pentru Chişinău şi, având în vedere gestul de solidaritate pe care l-a făcut liderul PPDA la alegerile din 2016, când s-a retras din cursa prezidenţială, pentru ca lidera PAS să acceadă în turul 2, ar fi logic ca aceasta să îi întoarcă favoarea şi să îl susţină în alegerile din 20 mai. Candidatul unic Andrei Năstase, care are veni din partea PPDA-ului şi PAS-ului, ar însemna că şansele unei reuşite sunt foarte mari.  Alegerile pentru primăria capitalei vor fi testul cel mai fidel al situaţiei politice din Republica Moldova.

Îndrăznesc să spun că alegerile de pe 20 mai vor avea un caracter eminamente politic, iar locuitorii capitalei nu vor vota un „gospodar”. Scrutinul din primăvară va fi proba de foc pentru alegerile parlamentare din iarna viitoare, iar o eventuală participare separată a PAS-ului şi PPDA-ului ar face jocul lui Plahotniuc şi-ar însemna victoria absolută a „independenţilor” oligarhului şi a socialiştilor lui Dodon la viitoarele alegeri parlamentare. -Cristian Cobuz cotidianul.md

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Cristian Cobuz 63 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.