Coridorul prin Marea Neagră. Ucraina, șapte milioane de tone de mărfuri

Ucraina a susţinut luni că a exportat şapte milioane de tone de mărfuri de la crearea, în luna august, a unui coridor prin Marea Neagră, în pofida ameninţărilor ruseşti de represalii asupra navelor care circulă în zonă, transmite AFP.

„Două sute de nave au exportat şapte milioane de tone de mărfuri”, a declarat ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov. Printre aceste mărfuri se numără „cel puţin cinci milioane de tone de produse agricole ucrainene”, a spus el pe Telegram.

În luna august, Kievul a înfiinţat un coridor maritim între porturile sale sudice de la Marea Neagră şi strâmtoarea Bosfor, la câteva săptămâni după ce Moscova s-a retras din acordul privind trasportul de cereale dintre cele două ţări aflate în război.

Pe 27 octombrie, Ucraina a declarat că a exportat 1,3 milioane de tone de mărfuri. Cifra de şapte milioane, salutată luni de preşedintele Volodimir Zelenski, sugerează că exporturile au crescut brusc în luna noiembrie.

„Coridorul nostru maritim continuă să funcţioneze”, şi-a exprimat satisfacţia preşedintele Zelenski.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Stiati ca garda lui Zelenschyi e condusă de englezi..?
    Arahamia daunazi declatase ca convorbirile de pace au fost oprite de englezi… Prostul satului, Boris, îi sfătuise să continuie lupta… Undei acum clovnul albionez.. Chiar și Times,daunazi a inclus „prohodul” pentru regimul de la Kiev.. Mai departe și mai vesel..
    Știrea cu coridorul îi frectie de mentă.. Ei au așa probleme iar istoria cu coridorul e pentru gura casca din Ucraina și sensibilii jingasi de la Bruxelles.. Chipurile vedeți „și noi eroi”.. Dacă nu răsturnau guvernul și acum era a lor Crimeea. Prostul mereu suferă..

  2. marfuri? droguri, organe, copii, arme? cu ochii larg inchisi, tovarashi!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.