Cornel Dinu va fi operat pe cord deschis

Cornel Dinu va fi operat pe cord deschis după ce zona de infarct va fi bine delimitată şi se va stabili dimensiunea acestuia, stentul fiind o măsură provizorie, a declarat, miercuri, medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, potrivit Mediafax.

„Pacientul se simte bine, evoluţia este favorabilă, în câteva zile va fi operat pe cord deschis, dar numai după ce zona de infarct va fi bine delimitată. Nu ştiu dacă va fi vorba de o zi, două sau o săptămână”, a spus Şerban Brădişteanu.

El a precizat că Dinu a avut coronara dreaptă astupată şi „i-a fost montat un stent, dar provizoriu, dacă se poate spune aşa”. „Când zona de infarct va fi bine delimitată, vom face operaţia de cord deschis”, a explicat medicul.

Şerban Brădişteanu a mai spus că Dinu este în continuare la Terapie Intensivă, se simte bine, se uită la televizor şi citeşte presa. El a precizat că pe Cornel Dinu l-au vizitat soţia şi băiatul lui.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.