Coroana Regală a României, în cumpănă

Sunt mai mult decît monarhist – favorabil ideii de monarhie constituțională în România. Sunt „Mihăist“ – dacă se poate spune asfel. Devotat persoanei Regelui Mihai. Nu cred că am nevoie de multe cuvinte pentru a lămuri acest lucru. În acest context, tot ce s-a întîmplat în jurul regelui la Aubonne după anunțul deteriorării sănătății Majestății Sale sale m-a îngrijorat, mîhnit și revoltat. Mă așteptam la mai multa decență. Ca orice familie, și cea regală (aș spune, mai ales) trebuie să-și spele rufele acasă, departe de ochii presei, ca să nu dea naștere la comentarii defăimătoare. Din păcate, le-a stîrnit. Incidentul cu Nicolae, fiul Elenei, este ireparabil. A fost o imprudență nepermisă, mai ales o gestionare improprie a unui moment extrem de delicat. Era evident că un scandal de față cu presa nu putea să ducă decît la pagube serioase de imagine instituției monarhice. Nu au existat rațiuni serioase pentru a-l împiedica pe Nicolae să-și vadă bunicul. A fost o reacție excesivă și foarte dăunătoare pentru ­cauză. Întrebare este – Care ar fi cauza!? Tronul? Moștenirea materială? Testamentul regal?

S-a produs o mare doză de dezamăgire și dezorientare în rîndurile partizanilor Coroanei. Au apărut întrebările și nu sunt deloc puține. Din păcate, explicațiile dinspre Casa Regală lipsesc. Intervenția lui Andrew Popper, șeful Casei Regale, personaj controversat, a fost tardivă și mai ales incompletă. A lăsat prea multe întrebări fără răspuns. Sper ca în perioada următoare, în funcție de desfășurarea evenimentelor, să primim din sursa cea mai autorizată răspunsuri la cîteva chestiuni esențiale. În esență – Care este viitorul monarhiei în România? Cum vede custodele Coroanei Regale această problemă tulburătoare? Mai are monarhia vreun viitor la București? Cine ar urma să urce pe tron? Ce orizont de timp avem?

Odată cu dispariția regelui nostru, Mihai, situația se schimbă radical. Lumea a susținut (cîți au susținut) cauza întîi de toate pentru personalitatea istorică a Majestății Sale Regele Mihai. Nu știu dacă acesta afecțiune se va transfera Principesei Margareta. Regele Mihai se bucură de respect pentru faptele sale, pentru simplitatea și modestia sa, dovedite de-a lungul anilor. În momentele cele mai grele a făcut exact de ce avea nevoie țara și poporul roman. Regele Mihai este respectat pentru tăria de caracter cu care și-a indurat destinul în exil și apoi, după 1989, acasă. În dreptul numelui său se află o serie fapte pentru care și-a cîștigat acest respect. Principesa Margareta, abia de acum încolo trebuie să cîștige respectul monarhiștilor, dar și al celorlalte deopotrivă.

Pe scurt, cu incidente ca acela din ușa în spatele căreia se afla regele nostru grav bolnav nu aduce nimic bun, dimpotrivă. Mă întreb, cîți monarhiști și-au pierdut credința cînd au citit pe agențiile de știri despre acea situație urîtă. Nedemnă de o casa regală. Ambele părți aflate în conflict au o parte de vină. A fost un comportament lipsit de respect pentru persoana Majestății sale. Incidentul a permis unor năimiți să murdărească (a cîta oară?) imaginea Regelui Mihai, să reia povești inventate de Securitate. De exemplu, cea despre averea uriașă cu care a plecat din țară în 3 ianuarie 1948 și traiul de huzur pe care l-a dus regele în exilul din Occident. Adevărul este exact pe dos – sărăcia în care regele nostru a trăit. A apărut iar și infamia după care Regele Mihai se face vinovat de aducerea în țară a Armatei roșii și instalarea regimului comunist în România! Eu știau că Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Petru Groza și celelalte cozi de topor au fost artizanii acestei samavolnicii.

Am rămas Mihăist convins și după această tristă întîmplare. Destinul nostru rămîne Coroana. Urmează ca și aceia care o vor purta în continuare să se arate demni de ea. Misiunea este extrem de dificilă, poate imposibilă. Trebuie să cîștige respectul pe care regele nostru, Mihai, l-a cîștigat într-o viață exemplară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Stelian Tanase 126 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Grija pentru tara nu se poate exprima acum in gesturi istorice. Dar raman, ca niste flashuri expresive, cateva instantanee. Am fost ieri la Palatul Peles, gestionat desigur, de actualul Custode al Coroanei. Asa cum este, lasat in paragina, spune multe.Un fronton sta sa cada, sprijinit de o retea slaba si subtire. Grutatea lui este de cateva tone si poate pricopsi oricand un grup de vizitatori. Mai incolo, o terasa din fata castelului este sprijinita in popi facuti din scanduri de lemn, gata sa cada si ea.Drumul de acces, intre zona intretinuta de Primarie si Palat, este execrabil, orice vizitator riscand sa isi rupa un picior sau chiar gatul. Cam asta e cu dragostea de Tara si inaltele sentimente nationale. Cum vom propasi sub un astfel de stindard, este usor de prevazut, pare ca scopul pensiei de Stat ar fi ratiunea suprema in acest moment.Avem bani de aruncat dintr-un Buget sarac pentru oameni care mostenesc 60 de milioane de dolari? Taricene, trezeste-te!

    • Stimata doamna, Pelesul e proprietatea privata a Regelui, care l-a inchiriat pe un pret de nimic Statului. Practic statul, nu Custodele Coroanei, gestioneaza castelul si e vinovat de degradarea sa. Statul asta nenorocit, impus abuziv in 1947, care isi bate joc de Rege prin chiar contractul cu Pelesul ! Interesati-va sa aflati ce chirie de mizerie ii da statul Regelui Mihai pt Peles, echivalenta cu a unui apartament de lux in Bucuresti. Stiati ca pt restaurare ar fi nevoie de 4 mil. euro, iar statul incaseaza anual 2 mil. euro numai din bilete la Peles ? Sa nu mai spunem ca palatul Foisor, ce face parte din complex si unde s-a nascut regele Mihai, inca nu i-a fost retrocedat si il foloseste tot statul asta marsav, ca resedinta de protocol…

    • Cat despre legea respectiva, cum puteti judeca asa ? Pai banii respectivi ar fi de departe cea mai bine folosita parte a bugetului Romaniei ! As fi mandru ca eu, ca si contribuabil, platesc salariile personalului Casei Regale si le sustin activitatile puse cu adevarat in slujba Natiunii. Oamenii astia ar merita cu mult mai mult, pt ca dandu-le lor chiar NE DAM NOUA ! Au dovedit asta de 25 ani cu varf si indesat, ca sunt in slujba noastra mai bine ca nimeni altii. Ceea ce nu se poate spune despre politicienii care dau tunuri dupa tunuri in interes personal…

    • Madalin Focsa – pai domnule, te opreste CINEVA sati donezi veniturile fostei case regale ???, cine naiba te opreste DAR, noi restul de peste 80 % dintre romani NU suntem obligati nu putem fi obligat isi NIMENI nu nen poate obliga, NICI o lege din lume, sa fim ca si tine … ”samaritenii fostei case regale !”, asta sa=ti injtre binhe in cap !.

  2. Nu ai nevoie de mai multe cuvinte.Ai spus totul numai ca totul la tine e foarte putin.

  3. „Coroana” nu are legatura cu tanarul Nicolae care nu a bine-meritat – trebuie sa-l credem pe Rege si sa-i respectam decizia.
    Familia regala nu este totuna cu Casa Regala – sa nu inducem confuzie ca nu e semn de respect a Suveranului.
    Oricum, tanarul nu mai intra in organigrama Regalitatii asa ca nu are relevanta ce barfste mass media.
    Inca ceva: crestinul are doua destinatii posibile: in Imparatia lui Dumnezeu sa in intunecimea Iadului.
    Nu avem „destin” – asta pretinde cine este iresponsabil si „da” pe altcineva vina propriilor greseli…
    Ma asteptam mai mult decat la un joc de cuvinte cu tema sentimentala, nepotul care tipa dupa bunic!
    Coroana nu este in nici o cumpana, este desemnat Custodele. Cautati pe cel „Ales” in randul Domnilor nostri pamanteni, adica dintre urmasii lor – de asemenea, ortodox.

  4. Am citit articolul fara sa vad autorul, cand am vazut cine este autorul am avut asa o strangere de inima sa constat ca domnul Stelian Tanase este monarhist, ” Mihaist ” cum se fuduleste domnia sa in articol ! Eu un simplu condicar, lefegiu, cred ca prin disparitia M.S.REGELE MIHAI I, Monarhia in tara noastra ROMANIA nu mai poate sa revina ! Dumnezeu sa aiba in Paza Sa pe MARIA SA POPORUL ROMAN !

  5. Alaturarea, grav fortata, intre clica de fomisti (straini total, atat ca religie cat si limba si simtire romaneasca) ce formeaza casa regala si Dumnezeu e o imensa idolatrie – marca catorva neimpliniti ce viseaza sa-i vada cine trebuie si sa le arunce un os. Adevarat este ca tot ce se intmpla pe pamant e vointa divina, cum la fel de adevarat ca dintre cele primite de la Bunul Dumnezeu unele sunt pentru credinta si umilinta dovedita, altele sunt indreptare, iar cele mai multe sunt pentru incercare, a ne face mesagerii si translatorii lui Dumnezeu nu-i decat inganfare si nebunie pura.

  6. Sint interesante stirile zilei iar „Cotidianul”, prin deschidera si calitatea publicatiilor este la inaltime.
    Cit priveste acest articol , in primul rind ma surprinde adeziunea declarata a domnului Stelian Tanase.Consider ca domnia sa s-a incurcat in cronologia evenimentelor istorice.Desi nu este o mare putere, Romania merita sa aiba lideri romani.Alunecarea catre monarhie nu este decit o reactie fata de faptele guvernantilor care au fost , sint si care vor urma.Prefer guvernanti asa cum sint ei, cum au fost Constantin Brincoveanu,Alexandru Ioan Cuza,Constantin Parhon,Gheorghe Gheorghiu Dej,Chivu Stoica,Nicolae Ceausescu,Ion Iliescu,Emil Constantinescu,Traian Basescu,Klaus Werner Johannis, si care vor urma ,nu fanarioti numiti de Poarta Otomana, nu Principi si Regi Europeni ,titluri care in fapt sint proprii vechii administratiei turce si vest Europene.Daca nu va mai plac romanii asa cum sint ei, unii mai lacomi altii mai ponderati, unii priceputi in ale legilor si administratiei , altii ignoranti e problema dumneavoastra.In generozitatea sa ,romanii au adoptat citeva legi ce ajuta tot romani – monarhi ,dar cu drepturi de romani obtinute prin nastere sa se reintegreze social ca o reparatie istorica.Dar atit.

  7. …te-am „pierdut” bre nea Tănase….crede-mă că-mi pare rău … chiar mai mult decât lui Iordache – când i-a „murit” francu….m-am întristat…păcat !

  8. nici comunisti,nici mihaisti,doar singurii americani din Est.Si mai mult decat atat!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.