Situațiile din domeniul instituțional al sănătății, care pot fi extinse în orice segment public, arată lipsa în formă întreținută a unor coduri de conduită, respectiv a unor proceduri care să oblige la conformitate primul și ultimul funcționar în exercitarea atribuțiunilor de serviciu.
În prezent, până la activarea legii, a Parchetului și instanțelor, există un întreg sistem fraudant, constituit pe inerție și abuz, care face imposibilă disciplina legală din instituții. Acest vid permite oricăror persoane aflate în poziții de asigurare a managementului o libertate de acțiune personală inacceptabilă. Iluzia că legea, mult invocata lege, devine aplicabilă în aceste situații se dovedește a fi mult mai mare decât ne-am imagina. Confruntarea directă a oamenilor cu viciile acestui mod de disfuncționalitate publică permite din partea instituțiilor abuzuri de natură criminală, dar și posibile șantaje. Avându-se în vedere crudul război pe resurse, care se regăsește oriunde, lipsa unei organizări optime și de netrecut, a transformat viața publică instituționalizată într-o mizerie calificată ale cărei costuri pun în dificultate însăși existența statului sub aspect economic și administrativ.
Că un ministru poate semna cu de la sine putere, în numele unei legislații inventate, plăți, achiziții, scheme de personal, dispoziții fără să fie verificat și fără să răspundă personal sau in remasta este o noutate judiciară care își face loc tot mai mult în România. Ministerele nu sunt SRL-uri, ONG-uri sau efectul de proprietate a unor moșteniri personale. Președintele statului, cel care are obligația să se autosesizeze asupra unor situații care pun în pericol ordinea publică din România, dovedește o captivitate absolută în lipsa reacțiilor. Uriașa fraudă în care țara, prin instituții folosite în interes personal, se îndreaptă spre faliment, este una la vedere, pe care își întemeiază autoritatea reprezentanți aflați în gravă culpă. După 30 de ani de Justiție încă mai există în România magistrați care, nederanjați de nimeni, fiind deasupra legii, nu au aflat, așa cum arată dovezile unor fraude judiciare inacceptabile, că există legi abrogate, abrogate direct sau indirect. Comportamentul instituțional, în foarte multe cazuri, este virusat în inspirația abuzurilor de o viziune a unui tip de veritabil dictat convenabil lipsei de cenzurare juridică pe care o susține prin clasa politică.
Inexistența unei discipline punctuale, valide, aplicabile în regim imediat, la fiecare nivel de funcționare al instituțiilor a creat o solidaritate colectivă în menținerea abuzurilor. Primarii și fac de cap, miniștrii delirează în numele interesului de grup, șefi de instituții se prevalează de interpretări strict personale a unor acte normative, televiziunile, în mare parte, se ocupă cu ficționalizarea agendei publice. Acțiunea persoanelor aflate în fruntea instituțiilor publice nu este și nu poate fi sancționată, în atare context, pe nicio cale, drept urmare s-a ajuns în situația unui infern public susținut. Justiția este deocamdată nulă sub aspectul sancționării derapajelor funcționarilor statului constituiți în clanuri partizane și sub aspectul că statul nu poate fi direct acuzat, iar statul, nu-i așa?, sunt acești vremelnici traficanți de interese. Or, în România trebuie stabilit, fără abatere, că abuzul nu poate fi imunizat în funcție de autorul lui, funcționar al statului sau din altă categorie. Buna-credință nu poate fi conservată decât prin prevenție și bariere imposibil de netrecut în exercitarea drepturilor și obligațiilor.
O nouă lege a responsabilității funcționarului public de la vârful ierarhiei și până la bază, cu consecințe juridice în timp real, ar limita frauda actuală extinsă pe verticala și orizontala instituțională. Conivența între Justiție și acest mediu infracțional constituit la vârful statului a pus în paranteze Constituția, cât și aplicabilitatea legislației prezente ajunsă aluatul de joacă al tuturor mercenarilor aflați în misiune personală și reciprocă.
Este regretabil că președintele Klaus Iohannis, care trâmbițează disciplina, legalitatea și alte imperative de maximă actualitate, se situează contra acestora, cu atât mai mult cu cât nu face minima dovadă că ar fi interesat de o schimbare de fond a situației. Lupta pentru o putere de tip totalitar, în descendența câștigării terenului pierdut de anteriorul titular al funcției, prin devoalarea protocoalelor, își consumă toată energia depășind periculos linia roșie a trădării democrației și a Constituției, formă judiciară.
In sfarsit o analiza sfichiuitoare care ilustreaza perfect deficientele sistemului creat de catre statul securist paralel pentru a-si permite sa comita nestingherit crimele prin intermediarii lasati in voia lor!
Suplimentar se evidentiaza continuitatea bolsevica si sub acest aspect, al „ceausestilor in miniatura” care
de data asta pot face si desface fara repercursiuni, cum nu intotdeauna se intampla inainte de ’89,conditia fiind sa ramana fideli Cauzei,sa nu DEFECTEZE orbiti de puterile avute la dispozitie! Sub pulpana aplicarii
legii functionarii ceausisti in miniatura o incalca cu marsavie cel putin pentru a-si sentimentul ca sunt atotputernici, daca nu si din motive politice sau de coruptie…
Ca nu-l doare trambitza.
Cat despre disciplina si legalitatea pe care o trambiteaza domnia sa, puteti a va convinge din ,,deindata”, care la dansul inseamna dupa 31 de zile sau ad calendas grecas……[Markus Roman]