Cozmin Gușă: „Să nu credeți cumva că prin WATCH-DOG se elimină furtul de voturi”

„WATCH-DOG” contra „WAG-THE-DOG”!
5 ETAPE DISTINCTE ÎN PROCESUL DE FRAUDARE: NUMĂRĂTOARE, CONTABILIZARE, EXIT-POLLURI, RAPORTARE, respectiv JUSTIȚIE (DECIZII BEC/JUDECARE CONTESTAȚII) .
În 1997 am descoperit și descifrat America grație unei burse de management care mi-a fost oferită de către statul american. Chiar pe avionul ce mă ducea la Washington am vizionat filmul celebru „WAG THE DOG” (Înscenarea), cu Robert de Niro și Dustin Hoffman, despre felul în care este manipulată opinia publică atunci când e nevoie să fie salvate imaginea sau integritatea vreunui puternic al zilei. Morala sugerată din titlu era că nu câinele dă din coadă, ci „coada dă din câine”, respectiv poporul este manipulat simplu prin ideile de tip minciuni, bine regizate și puternic mediatizate prin presa plătită gras. Nimic nou pentru zilele de azi, dar acum 23 de ani filmul a produs un șoc prin descrierea felului în care STATUL PARALEL rezolvă prin manipulare situațiile de criză unde oameni importanți sunt vinovați.
În această dimineață am primit vestea bună conform căreia PSD a demarat „OPERAȚIUNEA WATCHDOG” (stiripesurse), prin care-și propune să monitorizeze votul printr-un mecanism de numărătoare paralelă cu ajutorul unui soft achiziționat chiar din SUA, ce va permite contabilizarea proceselor verbale din secții în timp real, adică ceea ce va număra STS-ul să apară în oglindă și pe computerele din Kiseleff. Am zis că vestea este bună, deoarece la europarlamentarele din mai 2019 Dragnea a comandat să nu se facă numărătoare paralelă la PSD, conform unei înțelegeri prealabile a sa cu STATUL PARALEL prin care, dacă va permite lui Iohannis și PNL-ului să fraudeze și să câștige la scor (cum s-a întâmplat!), atunci sentința lui de a doua zi, va fi una de achitare (cum NU s-a întâmplat!). La localele din București de-acum 2 luni, Gabriela Firea nu a organizat numărătoare paralelă (ne-a anunțat asta Grindeanu abia acum câteva zile!), frauda a fost dovedită, dar deoarece nu a existat contabilitatea internă a voturilor la PSD, nu a avut ce să se contrapună rezultatului oficial, dovedit ca fiind fraudat prin filmările și procesele verbale apărute public. Nu știm dacă Firea în 2020 a avut o înțelegere asemănătoare cu cea a lui Dragnea din 2019, dar pot bănui, iar timpul va dovedi.
Disperarea din mesajele lui Iohannis, exprimată și ieri într-un fel halucinant după ședința CSAT, sugerează faptul că KWI n-ar fi sigur de sistemul de fraudare pus la punct în favoarea sa încă de la locale. Dar în același timp această atitudine a sa poate fi „jucată”, tocmai a-i servi ca argumentație indirectă în cazul unor viitoare acuze publice despre fraudare. Mai avem puțin de-așteptat și vom afla.
Să nu credeți cumva că prin WATCH-DOG se elimină furtul de voturi, tocmai pentru că cealaltă posibilitate, respectiv a ÎNSCRIERII FALSE A NUMĂRULUI DE VOTURI ÎN PROCESELE VERBALE, nu poate fi eliminată. De ce? Pentru că în mare parte dintre secțiile de vot partidele mici sau neparlamentare nu vor avea reprezentanți, iar destui observatori ai PSD vor fi victimele presiunilor odioase pe care oamenii puterii le vor face asupra lor, pentru a închide ochii în momentele în care buletinele de vot ale altora se vor muta în teancul PNL înaintea numărării. Atât de simplu și de ilegal!
Pesediștii testează și azi sistemul WATCH-DOG, nouă ne rămâne însă să studiem mecanismul de tip WAG-THE-DOG prin care reprezentanții văzuți și nevăzuți ai #EchipajuluiIohannis vor implementa operațiunile de fraudare în cele 5 ETAPE DISTINCTE: NUMĂRĂTOARE, CONTABILIZARE, EXIT-POLLURI, RAPORTARE, respectiv JUSTIȚIE (DECIZII BEC/JUDECARE CONTESTAȚII).
Revin din nou ca și concluzie cu vorba amară a poetului: „VOM MURI ȘI VOM VEDEA”!
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

14 Comentarii

  1. Organizarea unor alegeri corecte se poate face doar printr-o organizare teritoriala corecta. Din fiecare comuna se numara voturile se face proces verbal in prezenta tuturor sefilor de partid din respectiva comuna si a politiei , chiar si a directorilor de scoala spital firme mari. De aici fotocopia ajunge la conisia judeteana electorala…unde se face alt proces verbal…in prezenta sefilor de partid judeteni.
    Si de aici pleaca pe tzara.
    OPRIREA FURTULUI SE FACE DACA NU EXISTA SOFT…
    EXCEL ESTE SUFICIENT.
    RUPEREA SOFTURILOR PE BUCATI OPRESTE FURTUL GENERAL.

  2. Exact ce spuneam mai de mult : Un partid care nu este în stare să-şi apere prin toate mijloacele voturile primite , nu merită a mai fi votat !
    Dar asta nu înseamnă că cei care fac asemenea dezvăluiri nu trebuie susţinuţi în demersul lor de dovedire a fraudelor, inclusiv prin proteste masive în stradă, cum se întâmplă în alte ţări .
    Pentru nişte lideri, mai întâi incorecţi şi apoi şantajabili nu trebuie să plătească membrii unui partid, orice orientare ar avea el ( exclus sexuală, sau de altă natură contrară legilor firii).

  3. Este ‘favorit’pe relatia SUA-Romania,(grație unei” burse de management”_oy,vah,se prezenta in idis la vremea aia,facuse punctajul)cum elegant lasa sa se inteleaga,dar pe el nu il prosteste nimeni cu sistemul de votare!Oare de ce Kremlinul via Sputnik zice ca e „omul”lor,expert in popice?Atatea intre-bari si intre-buci legate de acest Clapon al Pooliticii romanes..
    Va prezentam,nemaivazut,ocazie unica,pentru prima data in Romania „Gusa,din gaska de claponi de Cluj: „Look, everyone! This sky is falling in this week’s breakdown!”(Chiken Little -Disney cartoon-1943)
    „Sluga la doi stapani”-piesa de Gusa Goldoni…La bagat pe Rares B impiegat in Gara la PNL,s-a bagat si el impiegat in Gara la PSD,marga Batranul matura pe jos cu poolitica care are strugurii acri pentru el,Dinca lanseaza baloane dupa baloane zise sondaje,Rus pandeste,Boc se ofileste in Primarie ,Hoandra atarna de burlane,si tot asa

  4. are indoieli, atunci si Macrou si Merkel, Gastronomie occidentala peste oceanic cu gulas sasesc la un loc…
    monstrozitate morala marca UE/CE nu dispare ea se aprofundeaza are titluri nobiliare cu van sau von…

  5. Cosmine, ai ocazia sa mori fara gust si miros, luand cu tine gasca de ticalosi marca Cluj: Dancu, Rares Bogdan, Ioan Rus, asigurandu-te ca lumea mai linistita si alegerile cu mult mai corecte.

  6. Mai gusa mai. Cum strecori tu indoiala in postacii de aici. Vina cu dovezi tehnice. Dar ia fa matale o comparatie intre voturile multiuple, voturile mortilor lui Dragnea, voturile din turismul electoral inventat de PSD,voturile prin santaj din localitatile rurale cu voturile de acum. Si lasa gargara. Esti de domeniul trecutului,dar inca nu stii. Te mai zvarcolesti printre naivi. Nimeni nu te ia in seama din generatia educata si care muncesc la privat.Sunt convins ca sunt si bugetari carora le e scarba de voi.Dar nu au ce face, sunt inregimentati intr-un sistem corupt si profund putred.

  7. Desi Gusa imi este antipatic, prin prisma analizei prezentate are dreptate 100%! Problema este „comprehensiunea” la nivelul „populimii”!

  8. Este foarte clar ca numararea trebuie facuta de presedintii locali de partide politice . Ei trebuie sa fie deacord cu procesul verbal din sectia de votare. Daca comisia are doar simpli membrii acestia pot trada si maine trec la alt partid.
    Deci este important cine numara.

  9. Sa ne uitam spre „model”. Am pierdut cu totii. Am uitat „ca-n noi e si numar si putere”.Astazi mai avem de „ales” doar intre catastrofa, amanare, rationalism critic sau reintoarcere la primitivism. In aceasta noapte voi dormi linisit. Maine voi muri.

  10. „Pesediștii testează și azi sistemul WATCH-DOG, nouă ne rămâne însă să studiem mecanismul de tip WAG-THE-DOG prin care reprezentanții văzuți și nevăzuți ai #EchipajuluiIohannis vor implementa operațiunile de fraudare în cele 5 ETAPE DISTINCTE: NUMĂRĂTOARE, CONTABILIZARE, EXIT-POLLURI, RAPORTARE, respectiv JUSTIȚIE (DECIZII BEC/JUDECARE CONTESTAȚII)”
    Bai Cozmine ai dat din gusa mizerii. Parca ai fi un pesedist frustrat si incult.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.