Mai multe societăți comerciale au de luat bani de la AVAS pe baza unor sentințe judecătoreștei definitive. Numai că AVAS plătește doar la cei care cotizează. Cei care nu știu și tabla împărțirii rămân fără bani. În același timp șefii AVAS primesc salarii de zeci de mii de lei.
De aproximativ 2 ani șefii AVAS împreună cu secretariatul general al Guvernului s-au gândit să sisteze plățile către acei creditori, care nu fac parte din clientela cu dus și întors în buzunarele unor persoane aflate la putere sau în conturile societăților deținute de președintele și vicepreședinții AVAS, pe care domniile lor nu le-au evidențiat în declarațiile de avere și interese.
Creditorii cuminți, adică fraierii care nu plătesc înapoi 30 sau 40% din valoarea pe care trebuie să o încaseze de la Guvern prin AVAS în buzunarele încăpătoare ale unor „șmecheri” aflați la „butoanele” de comandă ca „ordonatori” de credite, nu-și primesc banii datorați. Motivul oficial este acela că AVAS are conturile blocate. Asta în condițiile în care șmecherii de la AVAS nu fac plăți către datornici prin aceste conturi și nici nu se obosesc să recupereze miliardul de euro de la protipendada care a luat credite de la Bancorex.
Guvernul le-a creat posibilitatea și i-a învățat pe șefii AVAS cum să-și înșele creditorii și cum să dețină conturi bancare curente de plată fără să fie afectate de blocajele creditorilor. Prin aceste conturi bancare șefii AVAS și restul funcționarilor își încasează lunar salarii de zeci de mii de lei fiecare plătite din banii creditorilor și mai mult, tot prin aceste conturi șefi ai guvernului efectuează plăți acelor creditori care știu tabla împărțirii, adică întorc banii și virează o parte „șefilor de butoane” – iar o parte șefilor AVAS prin conturile societăților comerciale deținute de șefii AVAS, dar pe care nu le-au evidențiat în declarațiile de avere pentru ca să nu încarce grijile lumii cu apăsările cifrelor cu multe zerouri pe care aceștia le încasează în schimbul plăților efectuate cu generozitate selectată.
Practic Boc și AVAS își fentează creditorii deși AVAS încasează anual peste 30 milioane de euro din dividende și ar mai putea încasa un milliard de euro de la datornicii Bancorex, tranzacții, acțiuni, conform raportului anual al AVAS.
În atenția Agenției Naționale de Integritate și Direcției Naționale Anticorupție
Totodată, majoritatea consilierilor președintelui și vicepreședinților sunt certați cu Legea, nu au depus declarațiile de avere și de interese sau le-au depus dar nu au menționat veniturile/salariile și de asemenea nu au evidențiat firmele în care dețin interes direct sau prin persoane interpuse. Oare de ce ? Le este rușine cu ele sau plățile încasate reprezintă pentru toate aceste persoane o atenție în schimbul serviciilor aduse cu banii statului și ai creditorilor răbdători ?
În timp ce creditorii nu își pot încasa banii, conform hotărârilor definitive și irevocabile, pe care AVAS-ul îi datorează veniturile și buzunarelor șefilor AVAS cresc întruna. În plus mai mulți creditori au pus sechestru pe acțiunile deținute de AVAS la diferite societăți comerciale urmând să le vândă pe Bursa de Valori deoarece dețineau hotărâri irevocabile ale instanțelor. Dar CNVM s-a substituit instanței judecătorești, blocând vănzarea acțiunilor cu toate că instanțele au respins cererile de suspendare și anulare a executării silite depuse de către juriștii AVAS.
CNVM ține palma la fundul lui AVAS protejând proprietatea cui?
Conform unui articol din ziarul Bursa, executorul judecătoresc Coșoreanu evidențiază că, CNVM a comis un abuz când a decis să suspende vânzarea acțiunilor deținute de AVAS în diferite societăți comerciale. Executorul a solicitat CNVM să răspundă în baza cărui temei legal a decis să suspende tranzacțiile dar întrebarea a rămas fără răspuns.
În timp ce creditorii sunt tepuiți de Guvern prin AVAS și nu își recuperează sumele de bani, chiar dacă hotărârile judecătoresti dispun plata de mai mulți ani, șefii, consilierii și angajații AVAS o duc foarte bine.
Ce venituri au șefii AVAS
Aurelian Popa – președinte AVAS și membru PD-L încasează de la AVAS 49.384 ron și de la Exim Bank aproximativ 163.017 ron. A „omis” să evidențieze în declarația de avere societatea în care fiul său Popa Andrei Aurel ( proaspăt arestat pentru trafic de droguri este suspectat că ar fi vândut în ultimii 4 ani peste 30 de kilograme de droguri, potrivit unor surse judiciare citate de realitatea.net) este administrator. Este vorba despre Euranus SRL. Prosperul președinte deține aproximativ 8 hectare de teren în județul Dâmbovița plus mașini agricole, tractoare.
Cristina Chiriac – vicepreședinte AVAS este doamna care face și desface cu banii. A ajuns la AVAS datorită nașului Silviu Prigoană, deputat PDL de București, în calitate de tutore și verișor mai mare. Cristina Chiriac are un salariu de 58.327 lei. În plus, aceasta mai încasează 218.817 lei de la Exim Bank ca membru CIFGA și de la societatea Cozia Forest SA Râmnicu Vâlcea ca administrator încă 24.288 lei pe an precum și de la Aqua Proiect SA București alți 14.028 lei.
Cristina Chiriac „a omis” să declare în declarația de avere calitatea de administrator al soțului în societatea Med Expert SRL cu care a înregistrat an de an o cifră de afaceri explozive. Până în anul 2010 vicepreședintele Cristina Chiriac nu evidențiază deloc în declarația de avere veniturile ei și ale soțului, considerându-le secrete.
În anul 2009 Corpul de Control al Guvernului a încheiat un raport încrucișat la AVAS și Institutul Național al Lemnului SA. Raportul a sesizat faptul că Cristina Chiriac nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art. 5 din OUG 79/2008 și ROF al AVAS. Un alt control al aceleiași instituții care privea activitatea Regiei Autonome „Multiproduct” aflată în supravegherea AVAS stabilea prin nota încheiată în 22.05.2009 deficiențe ale activității Cristinei Chiriac care nu a propus Consiliului Director al AVAS măsuri concrete pentru restructurarea Regiei.
Daniel Florea – vicepreședinte AVAS încasează suma de 41.953 lei și de la Liga Profesionistă de Forbal (președinte comisie) suma de 44.290 lei. Daniel Florea a fost judecător la Constanța, promovat în schimbul soluției de N.U.P. dată în dosarul flota și cel care, ca administrator special al companiei maritime Petromin SA, a făcut achiziții de bunuri la prețul de peste 5 ori mai mari decât prețurile practicate pe piață pentru aceleași bunuri. Finanțatorul Stelei i-a dat acestuia o mare sumă de bani în cazul „valiza” ca să îl scoată basma curată.
Ionela Pop Bruchental – vicepreședinte AVAS încaseaza suma de 41.704 lei, de asemenea nu evidențiază în declarațile de avere calitatea sa de acționar în societatea ONE Energy SRL cu obiect de activitate „producere energie electrică”, societate din care deține 50% din acțiuni. Soțul Coriolan Pop Bruchental (finul lui Vasile Blaga) a fost condamnat în 2006 pe motiv de contrabandă și evaziune fiscală pentru importuri de ulei Floriol din Ungaria. A fost încarcerat dar după ce a amenințat în arest că va spune totul despre participarea nașului Blaga în aceste importuri, a fost pus reprede în libertate.
Ioan Mircea Pavelescu – vicepreședinte AVAS încasează 41.683 lei. Este și vicepreședinte PD-L filiala Sibiu și a omis să declare firmele în care soția este administrator și acționar în declarația de avere din anul 2010.
În aceiași notă se mențin și consilierii președintelui și ai vicepreședinților
Petronela Manuela Olteanu – o consilieră prosperă a președintelui AVAS a achiziționat „peste noapte” în anul 2008 un apartament în Neptun, un autoturism AUDI A3 și a creditat societatea sa cu suma de 24.000 euro, societate pe care a omis să o evidențieze în declaratia de avere și de interese, societate în care deține calitatea de administrator. În anul 2010 nu a mai depus deloc declarația de avere și de interese. Înțelegeți domnilor procurori de la DNA de unde vin banii aceștia ?
Cristian Paraschiv – consilier al vicepreședintelui AVAS nu evidențiază veniturile lui și ale soției (executor în cadru AVAS) în anii 2007, 2008 și 2009 iar în anul 2010 își aduce aminte că mai deține un apartament dobândit în anul 2004 în București.
Florin Ciprian Hora – consilier al vicepreședintelui nu a depus declarația de avere și interese în 2010 și 2011. Nu a declarat calitatea de director în societatea Starlain SRL din Cluj. Nu evidențiază în nici o declarație veniturile lui și ale soției.
Rexandra Costea – consilier al vicepreședintelui AVAS nu evidențiază veniturile obtinute în 2008 și 2009.
Elvira Anda Ene – consilier al președintelui AVAS – deține un aparatament în București, o vilă care o evidențiază ca apartament, 80.000 mp de teren agricol în judetul Ilfov și 5000 mp intravilan în Buzău, toate achiziționate în anii 2007 și 2008. Nu evidențiază veniturile obținute în 2008 și 2009, folosind sintagma conform fișei fiscale. Nu a depus declarația de avere pe 2010 și 2011.
Ana Mihaela Gerasim – consilier al Președintelui AVAS – în declarația de avere pe 2009 își aduce aminte de împrumutul luat de la Volsbank de 150.000 ron în 2006, dar în declarațiile de avere pentru 2006 și 2007 uită să îl evidențieze. Uită de asemenea să precizeze că este asociată în firma Cofetăria Ana SRL. Declară că încasează venituri din închirierea a două apartamente dar în declarația de avere este evidențiat doar unul.
Pe stat nu-l doare nicăieri de lege
În concluzie salariile și comisioanele șefilor AVAS merg bine, în rest Boc, Guvernul, Daniela Andreescu, Secretarul General al Guvernului până în decembrie 2011, președintele AVAS și vicepreședinții pot să-și bată joc de creditori în timp ce acestora le solicită să fie corecți în raport cu statul.