Crescători de animale, încurcați de deciziile Guvernului

În loc sa-i ajute, mai rău îi încurcă. Reprezentanții micilor fermieri, dar și ai gospodăriilor țărănești în care se cresc animale pentru comercializare susțin că vor avea de suferit după ce Guvernul a decis să desființeze Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G. K. Constantinescu”.

Fără specialiștii acestei agenții, ei nu vor putea să rezolve problema producțiilor mici obținute cu niște costuri mari, așa că nu vor fi competitivi pe piață.  Spre exemplu, producția de lapte la taurine în țara noastră este cea mai mică din UE de 3.600 kg, în timp ce media europeană este de 7682 kg! De asemenea,  desființarea agenției va duce la pierderea acreditării laboratoarelor care funcționează la nivelul ANZ.

La sfârșitul lunii iunie, Executivul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor instituţii din subordine.

Astfel, prin aplicarea prevederilor proiectului se desfiinţează două instituţii aflate la nivel central şi 67 de instituţii aflate la nivel teritorial, corespunzător unui număr de 69 de ordonatori terţiari de credite.

„Prezentul act normativ este o iniţiativă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în scopul reorganizării administraţiei publice din domeniul agricol, în vederea debirocratizării şi simplificării procedurilor administrative, în folosul cetăţenilor, îndeosebi al fermierilor”, se menţionează în comunicatul emis atunci.

Agenția avea ca rol inspecţia de stat în zootehnie, ameliorare şi reproducţie, gestionarea resurselor genetice, identificarea şi înregistrarea ecvideelor, gestionarea bazei de date albine, având însă și activitatea specifică de laborator.

 

Recomanda

1 Comentariu

  1. Sa se adune mana de la mana si sa isi deschida singuri centre si cand vine statul sa le ceara sa scada pretul as le arate degetul mijlociou

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.