Crescutul şi tăiatul la români

În lipsa unor proiecte viabile, realiste, pragmatice şi consistente de relansare economică şi creştere a producţiilor de tot felul, aşa-zisele măsuri de austeritate pentru reducerea cheltuielilor publice sunt ineficiente şi greu de gestionat. Mulţimea de acte normative şi norme de aplicare ce însoţesc sumedenia de biruri de tot felul puse pe te miri ce – de ce nu s-ar impozita şi râsul sau plânsul, la urma urmelor? – sunt greu, dacă nu imposibil, de realizat. De pus în practică. Şi atunci rămânem cu o nemulţumire generală şi o ciorovăială generalizată, de unde trag câştig doar sforarii politici. În cap cu şeful statului. Nu mai poate el de grija pensionarilor sau handicapaţilor dacă poate face glumiţe cu Roberta Anastase sau chiar Angela Merkel. Hă, hă, hă, hă! Un anume grad de iresponsabilitate civică este învelită într-o mantie de seriozitate patriotică de liota de şmecheri din preajma Administraţiei Prezidenţiale. Ni se livrează astfel pe diverse canale – mai ales de televiziune, dar funcţionează şi strămoşeasca propagandă din-om-în-om! Care nu poate ţine însă loc de dura realitate. Geaba discuţii şi ciorovăieli TV, cu diverse personaje specializate ale puterii – alde Popoviciu sau Vişan, care explică şi justifică şi trăncănesc şi polemizează amintindu-ne de inubliabilul Hoară (oare ce-o mai face prin consiliile de administraţie gorjene?) dacă preţul alimentelor creşte de la o săptămână la alta! Geaba vine dl prof Valeriu Tabără că nu creşte nimic, sau doar cu puţin, când cifrele pe tarabe arată cu totul altceva! Geaba scheme şi calcule liniştitoare de tot felul dacă parlamentarii puterii luaţi la întrebări de preţul unui litru de ulei habar nu au cât costă!

Cel mai grav ni se pare faptul că lipseşte un proiect pentru România. Nu un program de guvernare – care înseamnă doar o administrare, bună, rea, nu contează -, ci o viziune mai largă şi atotcuprinzătoare. Oferită unui popor care nu mai ştie ce are de făcut şi ce-l aşteaptă. Doar cu o simplă supravieţuire biologică şi cu sfaturi de cui nu-i place să plece din ţară, România nu poate intra în spaţiul Schengen. Aşa cum am intrat – nepregătiţi şi sub semnul las-că-vedem-ce-o-fi-şi-după-aia – în NATO şi UE, la fel de iresponsabil ne comportăm şi acum. În loc să solidarizeze toată suflarea românească, actuala coaliţie de guvernare face tot posibilul să asmută o parte a societăţii împotriva alteia. Mai rău nu se poate, toată lumea este împotriva tuturor. Săracii împotriva bogaţilor, bătrânii împotriva tinerilor, pensionarii contra oamenilor de afaceri, muncitori contra medici, profesori contra militari, nu rămâne nimeni neatins de această boală. Iar guvernul, în cap cu această pacoste naţională numită Emil Boc, se joacă de-a reglementările şi ordonanţele de urgenţă. UDMR profită de situaţia încâlcită ca să strecoare o lege a educaţiei în care istoria românilor se va învăţa în ungureşte – oare e chiar atât de important, şi dacă se învăţa româneşte care ar fi chichirezul? – şi aşa-zisa reformă a educaţiei va fi înghiţită, cu hapuri şi noduri cu tot. Tot vorbim de reforme şi modernizarea statului, dar nu se întâmplă nimic. Discursurile patetice de tip Caţavencu, Brânzovenescu şi Farfuridi nu lipsesc, doar că sunt adaptate la retorica, pretins europeană, de azi. Nimic nu se schimbă, nimic nu se conservă, doar totul creşte şi se taie. Până când? Doar Caragiale, tatăl, acolo unde e acum, într-un spaţiu unde nu sunt nici NATO şi nici UE sau FMI, surâde blajin. Se dovedeşte aşa cum a spus amicul lui Vlahuţă, cel cu „România Pitorească”, nu de moarte mă tem, ci de eternitatea ei! S-a râs mereu pe seama blajinului amic al mult mai corozivului autor al unei faimoase scrisori pierdute. Râsul şi surâsul au rămas încă, şi deocamdată, neimpozitate. Să profităm din plin de aceste realmente splendide zile de toamnă.