Criminalul de la Perla, trimis în judecată

Agentul de poliţie Gheorghe Vlădan, care şi-a împuşcat mortal soţia şi pe colegă a acesteia într-un coafor din zona Perla din Bucureşti, rănind alte şase persoane în atacul său armat, a fost deferit justiţiei.

„Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în cauza privind incidentul petrecut într-un coafor din Bucureşti şi au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Gheorghe Vlădan sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat şi deosebit de grav, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, informează, joi, Ministerul Public.

Pe 5 martie 2012, în jurul orei 17.30, Vlădan „a executat mai multe focuri de armă asupra persoanelor aflate în salonul de coafură unde lucra soţia sa, încercând să o ucidă pe aceasta”.

„Numărul părţilor vătămate şi al victimelor s-a ridicat la zece persoane, dintre care şase au fost rănite, două au fost ucise, iar asupra a altor două a executat foc de armă dar nu le-a rănit”, arată sursa citată.

Vlădan a fost arestat pentru 29 de zile, pe data de 6 martie 2012, pentru omor calificat şi deosebit de grav şi tentativă la omor calificat şi deosebit de grav.

Pe 5 martie, Vlădan şi-a împuşcat mortal soţia şi pe o colegă a acesteia, în coaforul unde femeile lucrau, agentul rănind totodată şi alte şase persoane, angajaţi şi clienţi ai salonului.

În aceeaşi zi, după ora 14.00, potrivit şefului Poliţiei Române, Liviu Popa, agentul Vlădan fusese citat telefonic să se prezinte la Secţia 14, unde soţia sa îl reclamase pe 1 martie pentru ameninţări.

Florina Vlădan a declarat la poliţie, pe 1 martie, că bărbatul său, cu care se afla în acţiune de divorţ (termenul de judecată fiind pe 7 martie-n.r.) , o ameninţa şi că este deţinătorul unei arme cu foc, însă autorităţile nu au grăbit soluţionarea plângerii, iar după patru zile femeia a fost ucisă. În atacul lui Gheorghe Vlădan au căzut victime colaterale persoane nevinovate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.