Crin Antonescu începe s-o flendurească

Într-un interviu, deunăzi, la o televiziune vizibilă, dl Crin Antonescu produce surprize. Spune bazaconii și basculează, prin ricoșeu, către suveraniștii pro-ruși.

Dl Antonescu a început cu o eroare majoră, manipulativă, când a spus că nu există „temei” a i se reproșa dlui Bolojan că – perpetuându-și prezența în Palatul Victoria – se agață de putere. Nu el se agață de putere, zice Crin, ci, pasămite, „sediul materiei” ar fi în curtea Cotrocenilor, unde Nicușor Dan nu numește un prim-ministru care să-i curme delegitimarea. Cum să-l numească, lovindu-se de idiosincraziile până acum insurmontabile dintre partide? Antonescu are soluție, ne spune ritos, fără să clipească: să-l desemneze pe Grindeanu, apoi, dacă nu trece, pe Simion, apoi, dacă nu trece, să facă alegeri anticipate. Scurt pe doi.

Parol? Poate la mule și o halbă de bere în Grand Place, la Bruxelles! Aici, alegeri anticipate?! Păi, acceptă parlamentarii români să-și piardă privilegiile și amantele prin alegeri anticipate? Sau vorbim să n-adormim? Și dacă – presupunând prin absurd – îi apucă de beregată disciplina de partid și alegerile anticipate totuși se fac, care este perspectiva? Fie proporția partidelor se păstrează, în mare, și ne trezim în aceeași paradigmă de blocaj – în care PSD refuză un prim-ministru Bolojan, Bolojan refuză să accepte/nominalizeze un alt prim-ministru liberal, iar USR și PSD se refuză reciproc –, fie AUR repurtează 50 la sută plus unu și dă prim-ministrul. Asta dorește/urmărește dl Antonescu? A ajuns (sau a fost mereu?) nesimțitor la pericolul ca România, cu AUR la guvernare, s-o cârmească spre ruși? Îi e indiferent dacă România devine un fel de Ungarie sub Orban sau Bulgarie sub Radev? Surprinzător, foarte surprinzător din partea domniei sale.

Retorica este bună la un politician, dar nu în detrimentul substanței din teren. Or, jignind bunul simț, Crin Antonescu (se face că) nu pricepe că Bolojan chiar se agață de putere atunci când nu lasă PNL să desemneze un prim-ministru rezonabil – cum ar fi, de ex., Nazare, acceptabil de toate partidele proccidentale și pe care chiar el, Antonescu, îl andorsează. Adică, pe de o parte, îl indică pe Nazare ca soluție fezabilă, dar, suferind cel puțin de incoerență, se face că uită că Bolojan (iar nu Nicușor) este cel care blochează această soluție. „Sediul materiei” nu e la Cotroceni, ci la Palatul Victoria.

De fapt, nu este incoerență, ci sunt reflexe ale frustrării pierderii prezidențialelor de anul trecut. Crin Antonescu îl anatemizează exagerat (față de situația fară precedent de pe scena politică) pe cel care i-a subtilizat președinția. Si când spunem „subtilizat”, chiar așa a fost, cu „aportul” lui Ponta, poate cel mai toxic (după Băsescu) personaj politic din ultimii 20 de ani. Ponta i-a fraierit pe cei 13 la sută electori PSD, coborându-l pe Antonescu pe locul III și făcându-i astfel loc în turul doi lui Nicușor Dan. Crin a fost trădat, inclusiv de o parte dintre liberali, inclusiv de Bolojan, care l-a lucrat pe la spate – am spus-o atunci, o spunem mereu. Fără aceste trădări, președinte ar fi fost Crin, și nu Nicușor.

Desigur, tuturor acestor personaje li se poate aplica același set de întrebări. Respectând cronologia, începând chiar cu Crin Antonescu. A primit el ordin, în 2014, să se dea la o parte, așa, din senin, pentru a ne procopsi cu dulapul-ghinion din Sibiu? A primit Ciolacu ordin (în 2024, de la alții sau de la aceiași) să-i dea voturi lui Georgescu? A primit ordin Nicușor (de la alții sau de la aceiași) să candideze, așa, din senin, la al doilea rând de alegeri, în 2025? A primit ordin Ponta să-l șunteze pe Antonescu (cei doi urându-se oricum de moarte), spre a-i face loc lui Nicușor în turul II? A primit ordin Simion să se asigure că pierde turul II, făcând declarația cretină, absolut sinucigașă, a concedierii celor 500.000 de bugetari?

Frustrarea lui Antonescu este deci explicabilă și, până la un punct, de înțeles, dar asta n-ar trebui să-i întunece mintea și să-l arunce în brațele suveraniștilor proruși. Ca profesor de istorie, dl Antonescu ar trebui să știe cel mai bine câte ni s-au tras de la ruși în ultimii 300 de ani, cel mai recent coșmar fiind regimul comunist și securistoizii lui remanenți-postdecembrist, dintre care Călin Georgescu și sicofanții pendinte sunt doar unii. Alții stau ascunși în structurile de stat sau în diverse cotloane, te miri unde, și de-abia așteaptă să fie reactivați prin venirea la putere a lui Simion, Dungaciu et comp. – cărora iată, cine s-ar fi așteptat?, liberalul Crin Antonescu le face cu mâna.

După ce, în campania prezidențială, ne-a lăsat să înțelegem că respinge în egală măsură atât deraierea globalist-neomarxistă, cât și deraierea suveranist-servo-rusă, iată că dl Antonescu, la un an distanță, schimbă accentele și devine îngăduitor, ba chiar îmbietor, cu ultimii. În context, ne amintim un gest ciudat, distonant, al dlui Antonescu chiar în preajma turului I, când a vorbit în termeni laudativi despre mascatul rusofil Dungaciu. S-a considerat atunci că e un derapaj electoral, o rătăcire de moment. Iată că n-a fost.

Crede dl Antonescu, scanând invaziile rusești, repetate, peste Nistru și peste Prut, că rușii au încetat (cu atât mai mult sub Putin!) să facă ceea ce fac de sute de ani – extinderea teritorială sau măcar controlul prin orice mijloace al țărilor din vecinătate, din „centură”, în speță a acelora care le-au scăpat din gheare după Căderea Cortinei de Fier? Nu putem să-l suspectăm de ignoranță, dar atunci nu rămâne decât concluzia intenției, a relei credințe – ceea ce ar fi grav de tot.

Crin Antonescu a incheiat interviul, spunâdu-ne că „eu nu știu ce fel de președinte ar fi fost Simion, și văd ce fel de președinte este Nicușor Dan.” În primul rând, a-i pune pe picior de comparație, în aceeași propoziție, pe cei doi este o gogomănie în sine. Retorismele dlui Antonescu – care, de obicei, funcționează câtă vreme nu frizează sensuri prostești – încep să-i joace feste.

Cum, adică, nu știe ce fel de președinte ar fi fost Simion??!! Tocmai că știm ce fel de președinte – Doamne ferește! – ar fi fost Simion! A demonstrat-o cu vârf și îndesat, inclusiv când nu a aprobat aterizarea avioanelor americane sau doborârea dronelor rusești intrate în România. Bravo, Antonescule! Ai dat cu bâta-n baltă! Mai nou, îl spală pe Simion. Reluând, între altele, și tema suspendării președintelui, de care desigur, formal, se departajează, negându-i oportunitatea („Asta ne-ar mai trebui!”), dar nu substanțialitatea. Asta, în timp ce Nicușor Dan – despre care s-a crezut că va fi un președinte globalisto-progresisto-neomarxist – obeservăm că, din contră, s-a tras mult către centru, către echilibru.

Declarațiile aiuritoare ale dlui Antonescu – despre care, acum un an, credeam că știm ce fel de președinte ar fi fost – ne arată că, de fapt, nu știam ce președinte ar fi fost… Timpul, în politică, relevă, nu acoperă. Mulți se compromit post-factum.