Crin Antonescu începe s-o flendurească

Spune bazaconii și basculează, prin ricoșeu, către suveraniștii pro-ruși.

Crin Antonescu începe s-o flendurească

Spune bazaconii și basculează, prin ricoșeu, către suveraniștii pro-ruși.

Într-un interviu, deunăzi, la o televiziune vizibilă, dl Crin Antonescu produce surprize. Spune bazaconii și basculează, prin ricoșeu, către suveraniștii pro-ruși.

Dl Antonescu a început cu o eroare majoră, manipulativă, când a spus că nu există „temei” a i se reproșa dlui Bolojan că – perpetuându-și prezența în Palatul Victoria – se agață de putere. Nu el se agață de putere, zice Crin, ci, pasămite, „sediul materiei” ar fi în curtea Cotrocenilor, unde Nicușor Dan nu numește un prim-ministru care să-i curme delegitimarea. Cum să-l numească, lovindu-se de idiosincraziile până acum insurmontabile dintre partide? Antonescu are soluție, ne spune ritos, fără să clipească: să-l desemneze pe Grindeanu, apoi, dacă nu trece, pe Simion, apoi, dacă nu trece, să facă alegeri anticipate. Scurt pe doi.

Parol? Poate la mule și o halbă de bere în Grand Place, la Bruxelles! Aici, alegeri anticipate?! Păi, acceptă parlamentarii români să-și piardă privilegiile și amantele prin alegeri anticipate? Sau vorbim să n-adormim? Și dacă – presupunând prin absurd – îi apucă de beregată disciplina de partid și alegerile anticipate totuși se fac, care este perspectiva? Fie proporția partidelor se păstrează, în mare, și ne trezim în aceeași paradigmă de blocaj – în care PSD refuză un prim-ministru Bolojan, Bolojan refuză să accepte/nominalizeze un alt prim-ministru liberal, iar USR și PSD se refuză reciproc –, fie AUR repurtează 50 la sută plus unu și dă prim-ministrul. Asta dorește/urmărește dl Antonescu? A ajuns (sau a fost mereu?) nesimțitor la pericolul ca România, cu AUR la guvernare, s-o cârmească spre ruși? Îi e indiferent dacă România devine un fel de Ungarie sub Orban sau Bulgarie sub Radev? Surprinzător, foarte surprinzător din partea domniei sale.

Retorica este bună la un politician, dar nu în detrimentul substanței din teren. Or, jignind bunul simț, Crin Antonescu (se face că) nu pricepe că Bolojan chiar se agață de putere atunci când nu lasă PNL să desemneze un prim-ministru rezonabil – cum ar fi, de ex., Nazare, acceptabil de toate partidele proccidentale și pe care chiar el, Antonescu, îl andorsează. Adică, pe de o parte, îl indică pe Nazare ca soluție fezabilă, dar, suferind cel puțin de incoerență, se face că uită că Bolojan (iar nu Nicușor) este cel care blochează această soluție. „Sediul materiei” nu e la Cotroceni, ci la Palatul Victoria.

De fapt, nu este incoerență, ci sunt reflexe ale frustrării pierderii prezidențialelor de anul trecut. Crin Antonescu îl anatemizează exagerat (față de situația fară precedent de pe scena politică) pe cel care i-a subtilizat președinția. Si când spunem „subtilizat”, chiar așa a fost, cu „aportul” lui Ponta, poate cel mai toxic (după Băsescu) personaj politic din ultimii 20 de ani. Ponta i-a fraierit pe cei 13 la sută electori PSD, coborându-l pe Antonescu pe locul III și făcându-i astfel loc în turul doi lui Nicușor Dan. Crin a fost trădat, inclusiv de o parte dintre liberali, inclusiv de Bolojan, care l-a lucrat pe la spate – am spus-o atunci, o spunem mereu. Fără aceste trădări, președinte ar fi fost Crin, și nu Nicușor.

Desigur, tuturor acestor personaje li se poate aplica același set de întrebări. Respectând cronologia, începând chiar cu Crin Antonescu. A primit el ordin, în 2014, să se dea la o parte, așa, din senin, pentru a ne procopsi cu dulapul-ghinion din Sibiu? A primit Ciolacu ordin (în 2024, de la alții sau de la aceiași) să-i dea voturi lui Georgescu? A primit ordin Nicușor (de la alții sau de la aceiași) să candideze, așa, din senin, la al doilea rând de alegeri, în 2025? A primit ordin Ponta să-l șunteze pe Antonescu (cei doi urându-se oricum de moarte), spre a-i face loc lui Nicușor în turul II? A primit ordin Simion să se asigure că pierde turul II, făcând declarația cretină, absolut sinucigașă, a concedierii celor 500.000 de bugetari?

Frustrarea lui Antonescu este deci explicabilă și, până la un punct, de înțeles, dar asta n-ar trebui să-i întunece mintea și să-l arunce în brațele suveraniștilor proruși. Ca profesor de istorie, dl Antonescu ar trebui să știe cel mai bine câte ni s-au tras de la ruși în ultimii 300 de ani, cel mai recent coșmar fiind regimul comunist și securistoizii lui remanenți-postdecembrist, dintre care Călin Georgescu și sicofanții pendinte sunt doar unii. Alții stau ascunși în structurile de stat sau în diverse cotloane, te miri unde, și de-abia așteaptă să fie reactivați prin venirea la putere a lui Simion, Dungaciu et comp. – cărora iată, cine s-ar fi așteptat?, liberalul Crin Antonescu le face cu mâna.

După ce, în campania prezidențială, ne-a lăsat să înțelegem că respinge în egală măsură atât deraierea globalist-neomarxistă, cât și deraierea suveranist-servo-rusă, iată că dl Antonescu, la un an distanță, schimbă accentele și devine îngăduitor, ba chiar îmbietor, cu ultimii. În context, ne amintim un gest ciudat, distonant, al dlui Antonescu chiar în preajma turului I, când a vorbit în termeni laudativi despre mascatul rusofil Dungaciu. S-a considerat atunci că e un derapaj electoral, o rătăcire de moment. Iată că n-a fost.

Crede dl Antonescu, scanând invaziile rusești, repetate, peste Nistru și peste Prut, că rușii au încetat (cu atât mai mult sub Putin!) să facă ceea ce fac de sute de ani – extinderea teritorială sau măcar controlul prin orice mijloace al țărilor din vecinătate, din „centură”, în speță a acelora care le-au scăpat din gheare după Căderea Cortinei de Fier? Nu putem să-l suspectăm de ignoranță, dar atunci nu rămâne decât concluzia intenției, a relei credințe – ceea ce ar fi grav de tot.

Crin Antonescu a incheiat interviul, spunâdu-ne că „eu nu știu ce fel de președinte ar fi fost Simion, și văd ce fel de președinte este Nicușor Dan.” În primul rând, a-i pune pe picior de comparație, în aceeași propoziție, pe cei doi este o gogomănie în sine. Retorismele dlui Antonescu – care, de obicei, funcționează câtă vreme nu frizează sensuri prostești – încep să-i joace feste.

Cum, adică, nu știe ce fel de președinte ar fi fost Simion??!! Tocmai că știm ce fel de președinte – Doamne ferește! – ar fi fost Simion! A demonstrat-o cu vârf și îndesat, inclusiv când nu a aprobat aterizarea avioanelor americane sau doborârea dronelor rusești intrate în România. Bravo, Antonescule! Ai dat cu bâta-n baltă! Mai nou, îl spală pe Simion. Reluând, între altele, și tema suspendării președintelui, de care desigur, formal, se departajează, negându-i oportunitatea („Asta ne-ar mai trebui!”), dar nu substanțialitatea. Asta, în timp ce Nicușor Dan – despre care s-a crezut că va fi un președinte globalisto-progresisto-neomarxist – obeservăm că, din contră, s-a tras mult către centru, către echilibru.

Declarațiile aiuritoare ale dlui Antonescu – despre care, acum un an, credeam că știm ce fel de președinte ar fi fost – ne arată că, de fapt, nu știam ce președinte ar fi fost… Timpul, în politică, relevă, nu acoperă. Mulți se compromit post-factum.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. ‘Soțul soției’ este foarte activ în ultima vreme, a uitat că declara nonșalant, cu subiect și predicat, că nu-l mai interesează politica dâmbovițeană?! Își pierde poziția/influența doamna Vălean la Bruxelles?

  2. Intrebarile cu a primit ordin x sunt cele mai relevante. In rest, Antonescu e un politician versat, cu mult farmec verbal, dar prea batran pt generatia actuala.

  3. Serbanescu e un cameleon ca toti ceilalti propagandisti din ziare, politic si televiziuni. Toti cei care cine erau inainte de 89 sunt si acum. Un cuvant simplu: lichele si lingai! Dupa 89 s-a umplut tara de convertiti de la bolsevic la capitalist si subtiat de caractere.

  4. Staliniștii au fost mici copii fațǎ de ce „democrație” fascistoidǎ au în sânge acești proeuropeni, bine reprezentați de E Șerbǎnescu.

  5. De ce este ”toxic” Georgescu?! in acceptiunea lui C.Antonescu?! Pt ca nu-i plac politrucii care conduc tara de 37 de ani …..Antonescu fiind in lista….care au adus tara unde suntem azi?! Ce a lasat in urma sa Antonescu?!…..sau ceilalti?! Azi nu vedem altceva, inafara de rele. Fapte reprobaile.

  6. inconsevent, lupul singuratec, in lipsa de coechipieri, consilieri, repere dă cu bâta-n balta. nu stie sa gestineze ghinionul, momentele dificile vecinul prof virgil.

  7. Pai sa-l numeasca Nicusor pe Nazare. Ca asta e treaba lui, nu sa caute la infinit majoritati. Dar cred ca Nicusor e mana-n mana cu Bolojan, ajutandu-l sa ramana la Palatul din Victoria pana in 2028. Asta in timp ce Simion doarme pe el…pana la pacea din Ucraina…

  8. Eugen Șerbănescu,am o intrebare :cum ti-ai castigat painea din 1952 pana in 1989?
    Pentru ca fostul om politic liberal are un CV mult mai clar,comparativ cu al dumitale

  9. Dungaciu e mascat rusofil…hehe, dacă ar fi așa, ce? Și eu sunt rusofil. Dacă dta ești americanofil sau francofil, îți dă un ascendent? Nu cred.

  10. Gadea a lasat-o balta pe” aia cu rusi „.Acum a luat-o la plimbare Serbanescu. Nu te mai cazni domnu’,mai sunt cativa fraieri care pun botul la propaganda disperata a astora care fura.Nu mai tine vrajeala .Cucoana aia care spunea citez: ” pai domnu Nelu,decat sa vina rusii peste noi,mai bine votez cu astia care fura.Sa fure da-i dracu’,numai sa nu vina rusii peste noi „,s-a dezmeticit si ea.Ei uite ca rusii nu au venit peste noi,dar astia care fura tot fura.Da’ daca tot esti aici,ia explica-ne domnu,cum ar face Simion sau Georgescu concret „sa vina rusii peste noi „? Peste o Tara membra NATO cu baze militare americane,cu mii de militari NATO,care tocmai asta fac,sa ne pazeasca de rusi.Hai spune,ce ti-e rusine ?

  11. Nu Ciolacu i-a dat voturi lui Georgescu ci PNL. Să fim corecți. Bulgaria a intrat în zona euro cu Radeev cu tot. Orban nu era de capul lui ci, părerea mea , dirijat de Germania. S-a cam văzut la pozna ambasadorului german la Chișinău. Eu l-am votat pe Crin Antonescu nu pentru că mă copleșește încrederea în el ci pentru că avea mai multă experiență decât Nicușor Dan. Puteți să analizați cât vreți, nivelul politicienilor este scăzut și,ce-i mai rău, alții mai buni nu găsim. Decrețeii s-au format în cea mai cruntă perioadă comunistă, au dus greul tranziției și de aceea n-au mamă, n-au tată când se pune problema supraviețuirii. Generația chem proteveul se crede deșteaptă și nu e, iar ăștia tineri,șmecherași cu copypaste, au gură mare și minte puțină. Asta e marfa tovarăși, cu asta defilăm. Ăștia suntem și dacă nu recunoaștem va fi vai de noi.

  12. Crin a flendurit-o inca de cand se afla in politica post-decembrista. Mai ales de cand a trecut PNL la PPE.

  13. Nenea Serbanescu , chiar atit poti ? De ce nu spui de Cacarau direct ca-i omul rusilor ? Diplomat fiind , tocmai diplomatia iti lipseste.Omul a emis o parere. Nu intra in cutumele „pro ioropiene” ?Cacarau poate da lectii multor „diplomati” si puliticieni. Aveti buzunarele goale ? Un mare om spunea : ” Stomacul cind e gol iti da de veste , capul ,nu”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.