Cristian Preda: 7 motive pentru care-l susţin pe Paleologu

„Peste 10 zile, la Convenţia Naţională a PDL, voi vota cu Toader Paleologu (TP) şi îi invit şi pe alţi colegi să facă acelaşi lucru”, scrie Cristian Preda, pe blog.

1. TP a asumat cu sinceritate şi în mod spontan majoritatea celor 35 de puncte pe care le-am înfăţişat, alături de colegii mei, Monica Macovei şi Sever Voinescu, în urmă cu câteva săptămâni, ca platformă de modernizare a PDL. În stilul său propriu, cu umor şi fără înverşunare, Toader Paleologu a vorbit despre aşteptările publicului aşa cum le-am aşternut pe hârtie şi noi, cei trei membri PDL dispreţuiţi şi umiliţi la CNC de cvasi-totalitatea colegilor noştri. Coerenţa îmi cere să îl sprijin pe cel care a preluat ceea ce eu nu am putut duce mai departe. S-ar putea ca el să fi găsit tonul potrivit.

2. TP dă dreptei un sens liberal clar. În contextul dorinţei PDL de a ocupa zona dreaptă a spectrului politic, avem nevoie ca de aer de sensibilitate liberală. Din nefericire, multe discursuri pedeliste despre dreapta o confundă cu populismul. România are nevoie de liberalism, nu de populism. Cu atât mai mult cu cât PNL a abandonat dreapta, în profitul populismului pesedist. Și tot aşa cum populismului adversarilor trebuie să-i opunem liberalismul, radicalismului lor trebuie să-i opunem moderaţia noastră.

3. TP este singurul dintre candidaţi care leagă modernitatea (şi modernizarea) de civilizaţie (şi civilitate), indiferent că este vorba despre felul de a vorbi în public (inclusiv cu adversarii) sau despre aspectul oraşelor. Din nefericire, kitschul, sudalma şi grobianismul au cucerit o imensă parte din spaţiul public. Orice tentativă de a face o politică elegantă, destinsă şi demnă trebuie sprijinită în chip deschis. Demobilizarea electoratului are, între multe alte cauze, şi reţinerea cetăţeanului oarecare de a valida drept reprezentanţi nişte persoane cu educaţie sub-mediocră, care vorbesc ca pe maidan. Publicul aşteaptă ca reprezentanţii lui să fie mai buni decât „românul mediu”, nu sub nivelul acestuia.

4. TP aduce o noutate semnificativă în plan politic. Şi PNL şi PSD şi-au întinerit echipele de conducere, dar atât Antonescu, cât şi Ponta sunt plămădiţi din materia primă care a servit la fabricarea politicianului postcomunist de nivel mediu. Singurul lor avantaj e faptul că sunt alţii, nu faptul că sunt diferiţi substanţial de ceea ce a respins deja cetăţeanul român în trecut. Politica a favorizat clonarea. Nu suntem însă condamnaţi să rămânem în chingile impuse de tranziţie. Întinerirea politicii înseamnă ieşirea din tiparele ce par inevitabile. Doar aşa poate fi destabilizat USL, nu prin scenarii fanteziste despre alianţe subterane ale unuia sau ale altuia cu adversarii de azi, care sunt – de altfel – şi aliaţii indispensabili de ieri.

5. Prin profilul său, TP reprezintă profesorii şi, prin ei, profesiunile liberale. Insist asupra acestei legături, pentru că o eroare de lectură care pleacă de la luarea în considerare doar a tipului de finanţare a activităţilor lor i-a transformat pe profesori în monştri bugetivori şi adversari ai progresului. În România, profesorii – ca şi medicii, de altfel – sunt liberali prin natura lor. La modul general, PDL are nevoie, dacă vrea să fie nu doar democrat, ci şi liberal, de toate tipurile de alegători cu profesiuni liberale, care trebuie mobilizaţi plecând de la aşteptările lor, iar nu de la ficţiunile şi auto-justificările noastre. Anchetele sociologice ne vădesc, de pildă, faptul că există, după mulţi ani, o preferinţă pentru sprijinirea mediului privat în defavoarea extinderii instituţiilor publice. Vom putea oare să exploatăm această tendinţă în interesul nostru politic? Sau le vom lăsa USL-iştilor şansa de a mima schimbarea?

6. Intrarea lui TP în cursă semnalează faptul că PDL nu se poate mulţumi să apere guvernarea, respectiv să promită disciplina internă. Şi guvernarea, şi disciplina membrilor sunt, de bună seamă, importante. PDL trebuie să existe însă şi după guvernare, iar alimentele cu care se va putea hrăni sunt mai diverse decât banala disciplină. Nu întâmplător, moţiunea depusă de TP se numeşte „Privind spre viitor”.

7. Voi încheia enumerarea cu un motiv de natură strict personală. Este vorba despre intersecţia biografiilor noastre într-un punct foarte important. Atât eu, cât şi Toader ne-am desăvârşit educaţia universitară sub îndrumarea lui Pierre Manent. Discipol al lui Raymond Aron şi unul dintre cei mai mari specialişti în teoria politică din ultimele decenii, Manent ne-a condus tezele de doctorat în ştiinţe politice susţinute la Paris în 1998 şi, respectiv, în 2001.”