Criza pandemiei: Marele transfer al bogăției

Se va întâmpla pentru a doua oara într-un interval de circa un deceniu: profiturile sunt privatizate, în timp ce pierderile se naționalizează și sunt suportate de cei aflați cel mai în nevoie. Asta le transmite investitorilor Scott Minred, unul dintre economiștii cheie de la Guggenheim Investments. Și asta face și economistul german Guido Hulsmann. Intervievat de Die Freie Welt, Hulsmann își pune întrebări legate de viabilitatea programului de ajutor pentru economie lansat de guvernul Germaniei – pentru început, 750 de miliarde de euo. Până la urmă, principiul este acelasi ca și în SUA: în vremuri bune, profiturile se duc în buzunarele acționarilor; în vremuri de pandemie, pierderile se naționalizează.

Ai cui sunt banii din ”pachetele” pentru relansarea economiei?

”Pachetul de împrumut al guvernului va fi de 750 de miliarde de euro. De unde vin acești bani? Sunt două surse principale: taxele și datoria publică. Statul nu poate să scoată acești bani din nimic. Pana la urmă acești bani vin de la cetățeni, sub o formă sau alta. Nu se prevede majorarea taxelor de această dată. De aceea, cred că cetățenii vor fi expropriați prin devalorizarea activelor lor financiare, cum s-a mai făcut și în trecut. Venitul din dobânzi se va reduce și mai mult. Economiile oamenilor vor fi taxate prin dobânzi negative, iar inflația va rade ce a mai rămas din agoniseala lor”, spune Hulsmann.

”Ca și în trecut, această redistribuire va fi justificată prin faptul că altminteri vom avea o prăbușire a piețelor financiare, care ar afecta și mai grav economia. Fără împrumuturile astfel finanțate de către cetățeni, multe companii ar falimenta și și-ar concedia angajații. Împrumuturile nu ar mai putea fi rambursate, iar astfel ar cădea bancile, ceea ce ar afecta alte companii. Pe scurt, am intra într-o spirală descendentă și la șomaj în masă. Cetățenilor li se va cere să achite nota de plată într-un fel sau altul. Li se va spune că fie finanțează împrumurile pentru comapnii, fie vor avea de înfruntat colapsul economiei. Desigur, li se va spune că varianta cea mai bună este să sufere acum decât să se expuna la riscuri și mai mari în viitor”.

”În acest fel se creează o aparentă plasă de siguranță. Este aparentă pentru că are efect doar pe termen scurt și consecințe grave pe termen lung. Cei 750 de miliarde de euro vor salva acum companiile care nu au făcut ce trebuia în ultimul deceniu, companii care nu și-au gestionat bine banii lor și banii investitorilor. Au mers pe ideea profitului pe termen scurt și și-au finanțat afacerile prin împrumuturi. Aceste companii incompetente sunt ținute acum în viață, iar cei care au fost cumpătați și au economisit vor fi obligați să achite din nou nota de plată. Riscul fondurilor pentru relansarea economiei este că investim și mai mult în proiecte care erau deja neviabile și conduse de niște aventurieri. Este limpede ce înseamnă asta pentru viitor”, spune Hulsmann.

”Totul se coroborează cu faptul că cheltuielile guvernamentale sunt notorii pentru ineficiența și corupția lor”, mai spune economistul.

”Este o greșeală să evităm problemele pe termen scurt și să acceptăm riscul unor probleme mai mari pe termen lung, în special când in joc sunt banii contribuabililor. Însă exact asta facem de decenii. Acest joc s-a limitat inițial la bănci și finanțe și nu era observat decât de experți. Începând din 2008, acest joc se joacă însă pe scară largă și a intrat în atenția publicului. Este un joc prostesc. Beneficiază de pe urma lui niște agenți ce au legătură cu guvernul, însă cetățenii obișnuiți nu obțin nimic de aici pe termen lung. Ar fi bine să gândim total diferit. Până de curând, germanii erau gata să iasă din case în perioada gripelor de iarnă și să-și asume riscul să ia boala. Daca nu vrei să accepți niciun risc acum, vei avea parte și de gripă, și de criză pe terme lung” , mai spune Hulsmann.

 

Guvernele și băncile centrale îi pedepsesc pe cei cumpătați

”Federal Reserve îi pedepsește pe cei cumpătați”, scria The Wall Street Journal, pe 26 aprilie, plecând de la aceeași teză ca și Hulsmann. ”Fed va mobiliza 1,45 trilioane de dolari pentru a-i sprijini pe investitori cumpărându-le datoriile – este mai mult decât programul din 2008. Suma include 750 de miliarde de dolari pentru a cumpăra obligațiuni cu risc mare, ceea ce este o intervenție fără precedent pe piața creditelor private. Pomparea a trilioane de dolari în împrumuturi pentru corporații și chiar în obligațiuni corporative cu risc mare va distorsiona piețele. Nu este o îngrijorare abstractă. Rezultatul va fi o accelerare a unor transferuri de bogăție: de la clasa de mijloc către cei bogați si de la cei prudenți la cei necumpătați. Transferul de la clasa de mijloc la cei bogati continuă o tendință începută la criza financiară din 2007-2009 (…) Împiedicând falimentul unor asemenea companii, Fed face mai multe pentru acționari și ceilalți creditori decât pentru angajații companiilor”, scrie The Wall Street Journal.

Iată și un exemplu despre cum vor acționa pachetele de sprijin pentru relansarea economiei. Ne ajută tot The Wall Street Journal. Este vorba despre compania de croaziere Carnival, cea mai mare din lume, cea care deține compania Costa (cu nava Costa Concordia, naufragiată în Italia, in 2012) sau nava Diamond Princess (cea cu pasagerii infectați cu coronavirus). În urma ultimei pățanii, vulturii de la Wall Street au început să dea târcoale companiei, la începutul lunii martie. Carnival avea nevoie de bani, iar banca centrală americană i-a dat acești bani. Apoi, garanțiile statului american în spate, Carnival a reușit să împrumute de pe piețe mai mult decât avea nevoie pentru a rezista. Decizia Fed de a ajuta o companie de croaziere de lux, deloc o companie strategică, i-a luat pe mulți prin surprindere. Carnival ar fi putut să aplice pentru insolvență și reorganizare și să-și restructureze datoriile. Faptul că a primit ajutorul de la stat i-a făcut pe mulți să-și pună întrebări despre relațiile pe care acționarii le au la vârful puterii.

Imposibila reîntoarcere la capitalismul de până mai ieri

Tot despre iertarea de datorii pe spezele clasei de mijloc și a celor în nevoie vorbește Scott Minred, economist la Guggenheim Investments, într-o scrisoare adresată investitorilor.

Să nu ne așteptăm la o revenire rapidă a economiei, până la finalul anului, spune finantistul. ”Peste patru ani, economia își va reveni la nivelul de activitate din ianuarie 2020. Este nerealist să ne gândim la o revenire rapidă”. El estimează că măsurile luate de guvernul SUA și Federal Reserve pentru susținerea companiilor americane, cu mii de miliarde de dolari pentru împrumuturi, cu cecuri oferite americanilor aflați în carantină, cu iertarea de datorii a celor mai lovite afaceri, toate acestea vor fi un eșec, câtă vreme multe dintre restricțiile impuse economiei vor dura până în 2022, cand va fi posibilă vaccinarea în masă. Până la acel moment, activitatea economică se va relua etapizat și nu fără dispute politice, căci fiecare partid își va dori reluarea activității donatorilor cei mai importanți. În plus, reluarea creșterii economice va fi împiedicată de scăderea încrederii consumatorilor, loviți de șomaj și de consecințele psihologice ale pandemiei. ”Puțini oameni se vor duce să-și cumpere o mașină imediat ce vor ieși din izolare, puțini vor merge la cinema. Impactul crizei asupra consumatorilor va fi atât de mare, încât va afecta nivelul de trai vreme de un decebiu”, scrie Minred.

De ce greșesc banca centrală și guvernul SUA? ”Nu poți spune că Federal Reserve nu are intenții bune, că încearcă să facă aproape orice într-o perioadă de criză, însă consecințele nedorite ale politicilor băncii centrale sunt considerabile”, inclusiv susținerea unor companii zombie care nu sunt viabile și care împiedică afacerile inovatoare.

”De acum, Federal Reserve va credita pentru totdeauna corporațiile americane. Teama mea este că această eroare va avea implicații pe termen lung pentru societatea noastră”, scrie Minred.

”Federal Reserve și Departamentul Trezoreriei au creat un nou hazard moral prin naționalizarea riscului împrumuturilor. SUA nu vor putea să se întoarcă la capitalismul pieței libere așa cum îl știam înainte de aplicarea acestor politici. Va urma o perioadă a aruncării vinei ce va avea ample implicații politice și sociale. Pe măsură ce crește, bilanțul deceselor va fi folosit ca muniție politică. Să spui că oamenii au murit de coronavirus din cauza Washingtonului este o tactică eficientă. După Războiul Civil, politicienii fluturau o cămașă însângerată pentru a le aminti alegătorilor că trebuie să-i voteze pe republicani, dacă vor să cinstească memoria celor căzuți în luptă. Meritat sau nu, administrația republicană de azi nu va putea să se sustragă din această polemică. Așa cum administrația Hoover a suportat consecințele marii crize economice din anii 1930, poate că și pandemia va fi văzută ca un eșec al Washingtonului. în cele din urmă, va avea loc o revoltă populistă împotriva marilor inegalități de avere și venituri. Va crește presiunea pentru ca politicienii să ofere mai multă protecție socială, servicii medicale, siguranța locului de muncă și poate chiar să instituie un venit minim garantat. Singura mea teamă este că aceste lucruri se vor face într-un mod neproductiv pe termen lung. Aceste programe vor stimula reducerea productivității. În schimb, politicienii ar trebui să facă reforme fundamentale în economie, pentru a relua creșterea și a reduce inegalitatea”.

Revolta preconizată de economistul de la Guggenheim Investments va porni de la cei mai loviți de criza ce începe. ”Muncitorii tineri cu slujbe prost plătite sunt cei ce vor duce greul crizei economice. Aceștia sunt oamenii care rezistă cel mai puțin la întreruperea salariului”.

Marele Război nedeclarat, generalii și soldații lui

Avem mai sus trei mesaje – de la un reprezentat al școlii austriece, de la jurnaliștii financiari americani  și de la un finanțist de la unul din marile fonduri de investiții. Toți deplâng același lucru – la bine, corporațiile se rup de societate, iar la rău își împart pierderile cu restul societății.

Aceasta a fost rețeta revenirii din criză aplicată în ultimele decenii, și așa va fi și acum. Va diferi doar modul în care agenții pentru relații cu societatea ai corporațiilor le vor spune simplilor cetățeni  ce sacrificii vor avea de făcut. În ultimele decenii, acești agenți ai corporațiilor sunt politicienii. Miza guvernării în această perioadă este mare. Dincolo de riscurile gestionării epidemiei, politicienii și companiile întrezăresc beneficiile ”pachetelor de relansare”, miliarde de dolari (inclusiv pentru statele cu economii mai firave) care pot fi împrumutați sau chiar primiți ca granturi sub o supraveghere mai puțin atentă, cu posibilitatea de a obține profituri importante în perioada de relansare.

Prețul ieșirii din criză va fi mai mare decât în 2008, iar, după cum a văzut, miliardele de mai sus vor fi plătite de clasa de mijloc, oricât de firavă ar fi ea. Acum prețul va fi mai mare pentru că, dincolo de bula economica ce urma să se sparga oricum și dincolo de criza provocată de izolarea la domiciliu, se mai adaugă un război economic pe viață și pe moarte între SUA și China. Epidemia nu a făcut decât să grăbească momentul alegerii taberelor și al lansării atacurilor. Guvernul Japoniei a început să finanțeze deja restragerea unor companii din China. O vor face și SUA, o va face și Europa.

Acest război economic poate explica și susținerea de care se bucură și se vor bucura marile corporații înclinate spre asumarea riscurilor și așa-zișii ”campioni industriali” americani sau europeni (pe care Angela Merkel și Nicolas Sarkozy s-au înțeles să-i creeze și să-i sprijine) – ei sunt generalii și amiralii din prima linie a acestui război, vegheați din spate de statul major al guvernelor, al marilor bănci și de armatele convenționale.  Cine va plăti pentru acest razboi, pentru retragerea companiilor vestice din China, pentru ajutoarele pentru campionii industriali Boeing, Airbus Siemens-Alstom, etc? O vor face tot cei care au rămas fără loc de muncă la mutarea anterioară a acelorași companii în Asia, adică cei care sunt soldații în acest război – contribuabilii care vor plăti prin pierderea locurilor de muncă, inflație, legislație a muncii mai dură, beneficii sociale mai puține, mici afaceri înghițite de peștii cei mari. Dar, pentru moment, simplii contribuabili stau încă liniștiți în carantină și, în nu puține țări, ies la balcon la ora 20.00 pentru a-i aplauda pe ”cei din linia întâi”, neștiind că ei sunt de fapt eroii unui război ce a început în 2007-2008 și în care acum doar s-a deschis un nou front.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11

19 Comentarii

  1. Și totuși cetățenii ”lumii libere” sunt convinși că trăiesc în democrație! 🙂

  2. Inca nu ati descoperit esenta in toate aceste manevre! Sper sa reusiti sa vedeti adevarul real din spatele oricaror manevre in care este trasa Romania cu acceptul ingenuncheatilor pupatori de cururi! Atentie, nu sunt nestiutori.ro, sunt profitori prosti!

  3. Mai lipseste doar ca fiecare stat sa-si caute in intern, sa-si scoleasca sau sa-si inchirieze cite un mic „Stolojan” care sa fure, la propriu, economiile oamenilor din aceste cuiburi de tilhari, bancile ! (chiar, ce-o mai face „draga Stolo”, fantoma de la opera, ca era tare bolnavior acum ceva timp ?!) … Eu unul ramin convons ca un BOICOT zdravan si sanatos, aplicat pe scara larga bancilor, societatilor de asigurare, „benzinarilor”, lanturilor alimentare, etc nu poate face rau, dimpotriva, cu toate „sperieturile” care se incearca la adresa noastra ! Ia ginditi-va, 5 litri de carburant pe luna in loc de 50, cumparaturi de alimente facute cit mai direct, de la producatori, economii retrase din banci imediat ce intra salarii sau pensii si tinute „sub saltea” sau investite intr-un alt mod, o revenire la troc (de marfuri si servicii, stiu, poate fi considerat „medieval” ! …) si ia sa vedeti cum toti baietii astia, cind simt cum le fuge pamintul de sub picioare se inmoaie si isi revizuiesc pozitiile ! Deci : BOICOT extins !

  4. Toate la timpul lor! Nu am abordat in detaliu pana acum marea cacealma a globalizarii in care trioul guverne, banci, industrii au mutat in China principalele tehnologii de varf intrucat ma aflu sub un atac concertat al tuturor bolsevicilor de pe forum, dar acum cand „experti” din SUA si Colhozul Bolsevic european o fac pot sa dezvolt aceasta tema sensibila!
    Guvernele conduse de ILEGALI bolsevici au comis crima impotriva propriilor Natiuni unde au fost legendati de a prejudicia
    pietele interne ale muncii, dar si de miile miliarde din impozite la o prezenta a corporatiilor/marilor firme pe propriile teritorii! Mai mult, sub subterfugiul „cuceririi unor piete” au creat locuri de munca in China bolsevica, au calificat forta de munca indigena, au platit acolo impozite si au subventionat infrastructura de autostrazi si cai ferate, nu in ultimul rand au permis furtul tehnologic fara intretinerea unor uriase retele externe costisitoare, furnizand droguri si
    minore specialistilor occidentali! „Plusvaloarea” inregistrata a revenit partial in tarile occidentale, grosul fiind plimbat prin oaze financiare dupa metoda cunoscuta. In consecinta, nu se poate vorbi de o „Oculta”, la lucru fiind guverne
    banci si industrii care nu pot fi controlate decat de o organizatie subversiv-terorista puternica capabila sa monitorizeze
    uriase structuri si aceasta nu poate fi decat COMINTERNUL. Ce interes ar avea o ENGIE necominternista sa contribuie la un asemenea salt tehnologic al unei Chine sau Rusii bolsevice? Dar, presedintii ILEGALI ai SUA? ENGIE rasputinista a dus in faliment Teutonia inaintea declansarii celui de-al treilea macel bolsevic mondial prin masuri de usurare a „penetrarii” Chinei si Rusiei si prin dirijarea catre Colhoz a milioane de refugiati care costa mii de miliarde…

  5. Pemasura ce timpul trece sibelelele sistemice ies la iveala, pandemia covidului se dovedeste a fi cea mai mare sarlatanie a mileniului. Nu in sensul ca nu exista, ci in sensul in care a fost gestinata la comanda incat sa produca decesare necesare inspaimantarii tuturor. Si in felul acesta, acceptarea tuturor masurilor restrictive, a pierderilor. Altfel spus, o criza sau haos controlat in vederea gestionarii crizei economice masive ce statea sa explodeze altminteri necontrolat, cu consecinte greu de suportat. Asa ca raman la parerea ca acest pervers covid a fost gaselnita perfecta, paravanul sub care inca multe schimbari urmeaza din care, ca din orice „revolutie”, unii vor iesi invingatori superimbogatiti, si masa se va bucura daca supravietuieste. Parerea asta mi-e intarita de „noile” simptome ale imbolnavirii cu covid care se adauga zilnic listei de simptome. Durerile reumatic nu mai sunt doar dureri reumatice si o reactie fireasca a organismului intoxicat de un mediu poluat masiv. Ochii iritati si care lacrimeaza din aceleasi cauze sunt si ei semn de covid acum. Tusea aia seaca provocata de aceiasi stresori din mediu si ea e garanta din covid. Esti flatulent, tot de la covid ti se trage. Iar cireasa pe tort — esti asimptomatic si te simti ok, garantat esti plin de covid si un pericol de contagiere a celorlalti. Cu asta se vor justifica orice masuri, oricat de ticnite vor lua guvernantii pt gestionarea pandemiei, de fapt pt gestinarea consecintelor crizei economice.
    Azi dimineata am citit cum se va re-organiza invatamantul (cititi dezorganiza) in vremea anilor molimei, pana la vaccinarea obligatorie de masa, desigur. Este pura dementa!!! Dar numai nu invatamant, ori mai bine zis — invatarea comportamentului autistic-robotic, profund dezumanizant si dezimanizat! Ceea ce si era parte a tintelor propuse de „noua ordine”. Am o greata fara antidot… tot de la covid, neindoielnic…

  6. Las-o baltă șarlicule că nimeni nu te atacă. Te faco atacat ca să-ți dai importanță. Ce spui tu sunt biete resturi de la masă. Lumea nu are timp ce prostii.

  7. Imi explica si mie cineva, de ce e nevoie de patru ani sa-si revina o economie intrerupta doua luni ? Se pare ca ceva e putred.

  8. „Acatrinei”, iar te-a aruncat Patricianul de Cluj in lupta? Tu te delectezi cu laturile de la mesele securistilor! Odata nu ti-am citit o propozitie coerenta, de vreo idee nici atat, numai exclamatii tampe, tipice agramatzilor folositi aici. Tu nu esti Lumea, nimurugule! Nu te mai semnezi „subinginer Flavius” sau „Parintele Damaschin”? Vi se impart dimineata numele de cod prin tragere la sorti? Ridicati in slavi scelerat China si Rusia bolsevice, atacati SUA, sunteti atei, antisemiti si cu vederi legionare, idolii vostri sunt ILEGALII Antonescu si Tzutzea, dar si Barth, Harnack, Malraux si propagandistii scolii de la Frankfurt, pe scurt marxisti/bolsevici/nazisti/legionari. Ce spun eu sunt adevaruri care incep
    incetisor sa iasa la suprafata, in tot ce abordez, intern si extern, evolutii, „Hintergründe”, actori. Deja cititorii nu mai au retineri, vorbesc deschis de Securitate, iar bolsevismul incepe sa le apara in dimensiunile lui monstruoase spre
    disperarea „marilor istorici si profesori” care incearca sa-l ascunda. Guvernele conduse de ILEGALI transfera costurile
    recesiunilor de pe umerii bancilor bolsevice care le produc pe ale cetatenilor platitori de taxe. O realitate care demasca
    firul rosu pe care vi-l arat si care va face sa intrati in turba re…

  9. Multă lume se aștepta la o nouă criză război etc,de ceva timp,dar nimeni nu știa ce va veni Sub acest pretext de corona virus se ascund multe lucruri necurate,la care marile puteri sau înțelegerile făcute pe ascuns nu fac decît încetinirea globalizării, consumerismului de toate felurile,și încetinirea morții oamenilor de pe planetă din cauza aerului irespirabil ….iar pentru rezervele de hidrocarburi făcute pentru 20,30 de ani vor ajunge 40,50 de ani… pentru că producția de toate felurile este pusă în cap și pînă își revin piețele mai durează 5,7 ani dacă nu 10..

  10. Toate crizele folosesc la acumularea bogăției, răspândită în societate, de către o minoritate.

  11. @Radu Humor: Daca poti, te rog fa un copy&paste ori poate o adresa de blog ori de pagina pe net. Eu nu folosesc FB.

  12. Acest mechanism calat pe bani (ghiciti ce religie cu al ei reprezentant care a fost declarat sfint, la NY, a folosit hirtia xeroxata de $1 ca vinzare si mjloc de botezare, sau aderare daca vreti?), este demult aplicat (150-200 ani), numai metodele s-au modificat, ca sa nu se prinda poolimea, cum frumos se exprima un fost primar, prins cu ciordeala, de se dadea si el un sfint. Ex.La Aschvitz, s-au facut diverse studii, ca transplantul de inima, etc.,dar si studii sociologice si psihologice de grup, pe toate natiile.Urmasii, au realizat ca mai bine functioneaza (cu ghiseft) un Auschvitz in libertate, si asta cu plata la victime, care f.multe nici nu le-au incasat, fiind la guvernele lor folosite. Deci crizele nu sunt generate intimplator, fiind sursa de imbogatire a gardienilor (banci,companii globaliste care fac gauri in buget, si multe alte activitatii conduse de oameni „alesi”), stiind ca tot poolima plateste pina la urma. In cazul de fata, poate au stiut ce se va intimpla…, Dragonul Rosu a furat startul, iar acum in secret, ca dupa un WW, se va decide cine sunt invingatorii.Cred ca schema asta care are la baza manipulari imense, mai ales de cei inregimentati la $, va dura, pina cind membrii din banda hotilor vor fi nevoiti sa se casapeasca intre ei, si poate de aici sfirsitul Planetei. De aia tot zic ei ca vine la urma Mesia, dar mai intiul Anti HO, uitind totusi de cele 10 porunci date Omenirii de mult, ca salvare a Planetei.
    O zi buna.
    Con

  13. In situatia actuala, nici SUA nici China nu sunt interesate sa dea jos puterea financiara a $.Acest „razboi” a fost acceptat de ei, si mai ales de SUA, cind analizam ce se intimpla cu datoriile financiare ,care pentru ei sunt uriase. Ca sa mentina mai ales presiunea psihologica, cit mai ales si politica, a fost necesara folosirea unor artificii, ce nu au de aface cu banii, ca sa fie inrobite financiar cit de mult, si cit de multe tarii, astfel $, isi va mentine dominatia, prin deja institutiile cunoscute FMI, etc…,totdeauna la dispozitia lor, chipurile ei pun acolo cei mai multi bani, cum au zis de OMS. Daca se face o anliza post financiara se va intelege usor, dar cui mai foloseste. Se pare ca asta face parte din sactiunile contra Rusiei, care inca nu realizeaza ca va fi scoasa din jocul economic. SUA, a mai observant ca popoarele sarace cu drag de munca, mai ales asiatice, mai tari ca romanii la acest capitol, supravietuiesc, si ca sa scoata aurul, trebuiieste facut mai mult. Razboi hybrid, mai evoluat, economic, ca asa a disparut URSS.
    o zi buna
    Con

  14. Ceaa ce va fi o sa vada o lume, insa… restransa ca numar! Atat de restransa incat nici nu va intelege ce se petrecu in ultimeele secole. Acum, avem orase fantoma… e ok pt toate regnurile si planeta. Prea agresivi am ajuns sa fim printr-un nr restrans ca… rasa. Intai va fi un eveniment. Apoi, o sa se conserve toate.

  15. ” Pana la urmă acești bani vin de la cetățeni, sub o formă sau alta „. – Asa a fost mereu si fi-va cat va fi „veacul” ! Cei care au creiere in cap vor castiga … asa-i firesc !

  16. „Resetarea ordinii mondiale” virusata
    „Marele transfer al bogatiei” virusat

    Dupa cum se stie, virusarea, resetarea si mai ales transferul, sunt operatiuni foooarte periculoase pentru multimea de biti, se poate lasa si cu o formatare, in cazul asta totul o ia de la 0!
    Pai ce facem? Daca schimbam sistemul de operare, cu unul „nou”, poate sa iasa foarte rau, se poate sa se arda tot si nu stim daca va functiona…
    Cum poti sa pui ceva nou intr-un sistem inbatranit?
    Ttebuie facuta o schimbare consistenta, se scapa de „piesele imbatranite” si sistemul este intinerit, adio virusi, nu mai miroase a ars, mai putina poluare … si se face si „economie buna”.
    Ps.
    Asa se explica si demisia lui Bill Gates in timpul pandemiei…virusata, de la conducerea Microsoft.

  17. Resetarea mondiala inseamna schimbarea atitudinii in politica imperiului Rus, daca vrea sa mai existe, pentru ca in viitor, ca si in WW1 vor cadea mai multe imperii. De se dau desteptii ca si Coloana lor a 5-a de alogeni folositi in marile lor cuceriri, si infectarea Vestului, de unde de altfel au si bomba atomica, treaba lor. Inca analfabeti functionali, dar mai ales cu f.multi tradatori, ca si marele Lenin, pastrat ca sindrom, fiind cel mai mare dusman al lor, spera ca mai poate sa supravietuiasca la ce li se pregateste. Hitler,care fiind ajutat din Est cit si Vest, a tot sperat ca cel mult pe calea armelor si supusilor, va tot schimba soarta Omenirii. Binenteles, interesul lui nu difera mult de al fratelui lui Tov.Stalin.Propaganda bolshevica, partizanii Zoiei Kosmedianskaia si tinara Garda(alti Legionari dar Rosi),ca si Cazacii lor, nu cred ca vor mai face minunile cu care ne-au infectat mintile in Epoca lor Aur.
    O zi buna.
    Con

  18. Iohanis si guvernu e fugit din tara din luna Ianuarie, ascunsi la adapost. De aceea nimeni nu ia mai fazut live, decat online din buncar.
    Baietii destepti v-au vandut!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.