Dacia suferă, alte mărci, și mai mult.
În luna august, înmatriculările auto din Europa au înregistrat o scădere semnificativă, iar Dacia, alături de alte mărci, a resimțit impactul acestei tendințe negative. Potrivit datelor recente, Dacia a înmatriculat 32.041 autoturisme pe piețele din Uniunea Europeană și 34.068 dacă includem Regatul Unit și țările EFTA, înregistrând astfel o scădere de aproximativ 11% față de aceeași lună a anului trecut. Cu toate acestea, rezultatele Dacia sunt printre cele mai puțin grave în comparație cu scăderile majore înregistrate de concurență.
Piața auto europeană se confruntă cu o tendință generală de declin, cu cauze încă neclare care afectează vânzările pe marile piețe ale regiunii, inclusiv Germania, Franța, Italia și Spania. Deși Dacia a fost lovită, declinul său este mai moderat comparativ cu al altor mărci. În contrast, Renault a raportat o scădere de 15,6%, ceea ce a contribuit la rezultate negative pentru întregul grup Renault.
Scăderile sunt mai pronunțate în cazul altor mărci de volum. Volkswagen a înregistrat o scădere de 18,8% în înmatriculări, Audi a scăzut cu 20,9%, iar Peugeot a raportat o scădere de 16,3%. Citroen a suferit o scădere severă de 43,2%, în timp ce Opel și Fiat au raportat declinuri de 19,2% și respectiv 49,3%. Chiar și mărcile asiatice au fost afectate, Hyundai raportând o scădere de 17,9%, Kia de 10,8%, Toyota de 6,1%, iar Nissan a înregistrat o scădere alarmantă de 35,7%. Ford, cu producție în România, a suferit și el un declin de 20,8% în înmatriculări.
Pe parcursul primelor opt luni ale anului, tendințele sunt mixte. Unele mărci au înregistrat creșteri solide, cum ar fi Skoda (+10,8%), Citroen (+7,5%), Toyota (+16,9%) și Volvo (+37,8%). În schimb, multe alte mărci continuă să înregistreze scăderi mai mari sau mai mici, cu Dacia având o creștere redusă la 2,8% în volum vândut în Europa, ajungând la un total de 361.630 unități.
Printre grupurile auto în scădere se numără Stellantis, cu o scădere de 3,2%, Renault, cu -2,5% pentru marcă și -0,1% pentru grup, Hyundai (-4,3%) și BMW (-0,3%). În contrast, VW Group, lider de piață, a înregistrat o creștere modestă de 1,6%, în timp ce Toyota a continuat să avanseze cu un avans de 17,9%.
„cu cauze încă neclare care afectează vânzările”…. Cauzele sunt foarte clare: inflatia (gaz natural si energie scumpa, certificate verzi pentru UE, razboiul si cheltuielile tarilor din UE cu acest razboi) generala a preturilor iar in cazul Stelantis si VW calitatea tot mai proasta. Dacia la fel a crescut enorm de mult preturile iar calitatea lasa de dorit si stiu ce vorbesc deoarece conduc dacii de peste 12 ani. Oricum o sa ma indrept spre japoneze care inca pare ca au un raport bun calitate pret.
Ha, ha! Cauză necunoscuti zâce-ț’ voi, ha? Motoarăle dizăl di ce li-aț’ scos dân oferta di motorizări la majoritatia brandurilor, în conditi’le în care, să știe, ‘s celi mai fiabile ș’ iconomice moroară?… Soluția isirii dân criză: scumpiț’ în continuare!…
„Piața auto europeană se confruntă cu o tendință generală de declin, cu cauze încă neclare”
Minciuna Diesel si oroarea Electric sunt cauze neclare ?
Se duce pe copca economia, he he! Sanctiunile impuse rusului, greendealu, slava ukrana isi arata efectele.he he🤣🤣🤣
Scaderile se datoreaza si datorita scumpirilor si inflatiei din tarile comunitatii europene. Daca ai probleme cu venit mic si cu preturi mari la alimente si imbracaminte, vei schimba masina doar cind nu se mai poate merge cu ea. Iar costurile crescute de meterii prime si a energiei nu e de ignorat in aceasta tendinta generala.
în timp ce Toyota a continuat să avanseze cu un avans de 17,9%.
normal ca sufera!
cine mai da cutiile de fasole pe Dacii?
luam din suta lui Ciolacu covrigi!
cuuuu cuuuuuuuu riiiiii gggggggguuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!
Doar ca să vă faceți o idee despre „puterea” economică a Europei: China a produs și înmatriculat 2M de mașini, Zona Euro 700 mii (iulie); China singură produce pe lună tot atâtea mașini câte produce Franța într-un an (și 3x față de SUA).
(să vă pun cifra pentru Iran?)