CSAT, organism de tip sovietic

iohannis

Guvernul a hotărât convocarea ședinței de urgență a CSAT pentru aprobarea primei rectificări bugetare din acest an. După ce Executivul a tăiat fondurile Administrației Prezidențiale, șeful statului a blocat proiectul. CSAT este astăzi un organism care supervizează toate documentele importante ale instituțiilor statului.

Este prima oară când Executivul solicită președintelui României convocarea în regim de urgență a CSAT pentru analizarea și avizarea unor prevederi din proiectul de rectificare bugetară. „Guvernul României a trimis seara trecută (marţi) preşedintelui României solicitarea de convocare în regim de urgenţă a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în vederea analizării şi avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, cuprinse în proiectul primei rectificări a bugetului de stat pe anul 2018.

Rectificarea bugetară, la mâna CSAT

Cu toate astea, premierul nu a semnat cererea de solicitare în regim de urgență a ședinței consiliului. Motivul nesemnării este unul de natură procedurală, doar președintele țării putând face o astfel de solicitare sau cel puțin o treime din numărul membrilor săi, potrivit art.6, alin.2 din Legea 415/2002. „Pentru a nu se crea confuzie între funcţia de vicepreşedinte CSAT şi membru, specificate în lege, premierul a luat această decizie, au declarat surse guvernamentale pentru Mediafax. Șeful guvernului este vicepreședinte al CSAT, iar miniștrii de Interne, al Apărării, Afacerilor Externe, Justiției, industriei și Finanțelor Publice sunt membri în cadrul Consiliului. La aceștia se mai adaugă directorul SRI și SIE, șeful de Stat Major General și consilierul prezidențial pentru securitate națională.

Solicitarea de convocare a CSAT, în regim de urgenţă, are în vedere necesitatea adoptării primei rectificări bugetare din acest an pentru asigurarea resurselor necesare plăţii cheltuielilor obligatorii ale bugetului general consolidat, respectiv drepturi de natură salarială, cheltuieli cu asistenţa socială, echilibrarea bugetelor locale, cheltuieli pentru plata contribuţiei României la Uniunea Europeană, precum şi finanţarea activităţilor de combatere a pestei porcine africane, și-a motivat Guvernul demersul.

Pe de altă parte, CSAT a anunțat demararea procedurii de obținere a acordului din partea membrilor săi. „În prezent, Secretariatul CSAT întreprinde diligenţele necesare în vederea obţinerii acordului individual al membrilor Consiliului pentru emiterea unei hotărâri de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării referitoare la propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018.

Administrația Prezidențială a mai precizat că propunerile de rectificare bugetară au fost trimise instituțiilor vizate. „Ca urmare a scrisorii ministrului finanţelor publice, transmisă Secretariatului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 14 august a.c., referitoare la propunerile de rectificare a bugetului de stat al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pentru anul 2018, Secretariatul CSAT a transmis documentul pentru analiză şi punct de vedere, până la data de 17 august a.c., instituţiilor direct vizate de rectificarea bugetară, respectiv: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Președintele a blocat proiectul

Iohannis nu lasă nimic pe care să nu-l blocheze, dacă poate. Orice. Acum blochează rectificarea bugetară. De ce? Pentru ca unii să cheltuie în continuare bani, ca să spună ‘nu mai poţi să-mi tai banii, pentru că deja i-am cheltuit’. Şi vreau să vedem, pentru că am înţeles că s-a făcut un control de la Finanţe. Şi sper să dea cât mai curând publicităţii raportul domnul Teodorovici. Să vedem într-adevăr dacă omul nu mai are bani de deplasări. Să vedem dacă procedurile financiare au fost respectate cum trebuie şi ce măsuri dispune Ministerul de Finanţe. Cred că foarte multă lume aşteaptă să vedem unde e adevărul şi unde e minciuna şi manipularea„, sunt acuzele pe care i le aduce președintele PSD, Liviu Dragnea, șefului statului.

În prima rectificare bugetară din acest an, Administrația Prezidențială va pierde 11,1 miliarde de lei, fapt care l-a determinat pe șeful statului să blocheze aprobarea proiectului. Tăierea fondurilor ar putea aduce instituția în situația gravă de a nu-și putea achita obligațiile contractuale pentru deplasări externe, nu-și va putea respecta angajamentele, cum este Summit-ul celor trei mări, în lipsa creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăților.

Însă ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici a declarat că măsurile dispuse prin proiectul de buget vor fi adoptate săptămâna viitoare de către Executiv, indiferent ce va decide CSAT. „Din punctul meu de vedere, poate să fie fără acest aviz, pentru că nu scrie nicăieri în lege, dar s-a mers pe o cutumă și s-a cerut acest aviz. Anul viitor sper să nu mai avem nevoie de un astfel de aviz de la CSAT, în 2015 s-au făcut rectificări bugetare și nu a fost nevoie de niciun aviz de la CSAT.„

CSAT, supraguvern și supraparlament

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea acuză CSAT că a ajuns acum o autoritate mai presus de puterea legislativă și de cea executivă. „Eu în primul rând nu cred că trebuie să mai rămână această procedură. Proiectul de buget care trebuie să vină la Parlament trebuie să fie avizat de CSAT, rectificarea trebuie să fie avizată de CSAT, tot felul de decizii pe care le iau unele ministere – Sănătate, Educaţie – trebuie să fie avizate de CSAT. S-a transformat CSAT într-un fel de supraguvern şi supraparlament. Aşa ceva nu mai poate continua. Este o premieră în care preşedintele blochează o rectificare bugetară. Este inadmisibil. Este incalificabil. O serie de miniştri au semnat pentru convocarea CSAT, adică, practic, au convocat CSAT„, spunea Liviu Dragnea, la Antena 3.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării își desfășoară activitatea în cadrul Departamentului Securității Naționale al Administrației Prezidențiale, fiind condus de șeful statului. Este o autoritate administrativă autonomă care are drept scop organizarea și coordonarea unitară a activităților de apărare a țării și siguranță națională. Se supune controlului Parlamentului, în fața căruia își prezintă rapoartele de activitate.

De-a lungul timpului CSAT -ului i s-au adus mai multe acuzații printre care și faptul că ar fi aprobat încheierea protocoalelor între SRI și DNA, între SRI și alte instituații ale statului și i s-a cerut desecretizarea acestor înțelegeri.

Consiliul a negat orice implicare în colaborarea dintre autoritățile respective. „Protocoalele au fost încheiate fie la solicitarea SRI, fie la solicitarea celorlalte entități implicate, în baza unor prevederi ale legilor sau regulamentelor proprii de organizare și funcționare. Prin Hotărârile adoptate, Consiliul Suprem de Apărare a Tarii nu a stabilit instituțiilor abilitate ale statului atribuții suplimentare fata de cele prevazute în actele normative în baza cărora li se asigura organizarea și funcționarea, a comunicat Administrația Prezidențială, aceasta precizând că, „la nivelul CSAT, au fost aprobate doar direcții de acțiune și masuri generale pentru prevenirea sau înlăturarea riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale, dispuse în temeiul Legii 415/2002.

CSAT a mai explicat că desecretizarea acestor protocoale este în sarcina instituțiilor respective. „Întrucât Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu a emis Hotărâri prin care sa impună încheierea unor protocoale intre Serviciul Roman de Informații și alte entități sau Hotărâri prin care sa aprobe astfel de protocoale, activitatea de desecretizare a acestora nu intra în responsabilitatea Consiliului și, cu atât mai puțin, a Președintelui României.

Organisme similare în alte țări

În Portugalia a fost înființat Consiliul Superior al Apărării Naționale, iar Ungaria dispune de Consiliul de Apărare Națională.

Potrivit Constituției portugheze, Consiliul Suprem de Apărare Națională este prezidat de președintele statului și este alcătuit din membrii aleși de Adunarea Republicii. Este un organ consultativ în probleme de apărare națională, de organizare și funcționare a forțelor armate.

Consiliul de Apărare Națională al Ungariei este condus de președintele Republicii, iar membrii săi sunt președintele Adunării Naționale, șefii grupurilor parlamentare, premierul, miniștrii și Șeful Personalului de Apărare Națională, ultimul cu rol consultativ. Pe lângă rolul său privind forțele de apărare, de menținere a păcii și implicarea în activități umanitare, Consiliul poate adopta decrete pe baza cărora suspenda anumite legi, are atribuții de derogare și poate lua măsuri extraordinare însă numai pe perioada stării de criză națională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

11 Comentarii

  1. Daca CSAT este un organism de tip sovietic, atunci Klaus Iohannis este insasi ciuma rosie stalinista.

    • In loc sa ne intrebam de ce este necesara o rectificare bugetara daca economia bubuie cum mint pesedeii, halucinam ca toate institutiile care nu au fost inca acaparate de gasca corupta si analfabeta a infractorului teleormanean din varful PSD sunt organisme sovietice! Guvernul PSD-ALDE nu are bani sa despagubeasca romanii, multi votanti de-ai lor dupa ce le-a ars Daea miile de porci desi UE il avertizase de anul trecut sa ia masuri. Foarte bine ca rectificarea bugetara este supevizata de CSAT, nu luam banii de la sanatate si armata ca sa dam pentru porci!

    • Chiar mai mult, fara CSAT suntem un sistem one-man rule!Ce trebuie sa inteleaga Paul Dumitrescu,daca studiaza istoria,este ca sistemul sovietic asigura stabilitatea și zero proteste împotriva autorităților, pana la absurd!Tovarase Paul Dumitrescu.lasa CSAT-ul acolo unde e, ca nu te doare capul,e o conducerea colecțiva care asigura stabilitatea!:)))

    • Urmând gândului tău: ŞI CÂND TE GÂNDEŞTI LA TOŢI PREŞEDINŢII RO…vezi numai roșu în fața ochilor…DE NERVI!

  2. Acolo procurorii nu se baga, in schimb se baga la guvern si ancheteaza ministrii! Huuo!

  3. Şi cine e de vină?
    Prerogativele CSAT au fost stabilite cu mulţi ani în urmă de către parlamentari… atunci când preşedintele era ”de-al lor”.
    Prostul face, prostul trage.

  4. Dat fiind ca in Romania dcrizele par a fi permanente trebuie ca CSAT sa conduca Romania,permanantly.Ce Guvern,ce Parlament ? Si nu este niciun organism sovietic! Altfel ar fi fost vizat,criticat si i s-ar fi cerut desfiintarea prin MCV,in primul rand, sau prin regulamentele CE.Dar,nefiind cazul, rezulta ca este perfect european si democratic ca CSAT sa supervizeze activitatea politica din Rumanistan, pe vreme buna sau pe vreme ploioasa.

    • Te-ai maturizat,clona binecuvantata! Te-a pus Dragnea sa te maturizezi?

  5. Să nu mi se spună însă, că ȘEFUL CSAT-ul a băut lapte degresat, neștiind de caimacul luat, împărțit și secretizat de instituțiile amintite, ce fac parte din însuși CSAT:”miniștrii de Interne, al Apărării, Afacerilor Externe, Justiției, industriei și Finanțelor Publice CA membri în cadrul Consiliului. ADĂUGÂND ȘI directorul SRI și SIE, șeful de Stat Major General și consilierul prezidențial pentru securitate națională.” Deci, toată CREMA venită LA APEL, șeful bucătar, nu știe cum se comportă crema, cât de omogenizată este plus ingredientele ”secrete” ce o compun…

  6. moderatorule! Și tu faci parte din CSAT? Dacă erai BĂRBAT afișai răspunsul pentru neghiobul ăla…nu te mai osteni să-l afișezi mâine sau poimâine! Asta nu-mi place la ziarul ăsta – afișează numai ce vrea și când vrea! Pa, Cotidane!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.