CSG: Cazul Piedone – amăgirea naivilor

Cazul Piedone – amăgirea naivilor că justiţia din România s-ar însănătoşi se numeste cel mai recent editorial scris de Contele de Saint Germain și postat pe blogul propriu.

Hai să fim serioşi! HAI SĂ FIM SERIOŞI!!!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) este, se ştie, regina instanţelor din România. La mâna ei ajung politicienii cei mai grei, cazurile cele mai mediatizate, dosarele cu maximă miză politică.

Toate forţele politice sunt înnebunite să controleze ÎCCJ sau măcar să aibă influenţă asupra ei. Devine un adevărat glonţ de aur atunci când te poţi folosi de ea.

Cel care, însă, prin prerogative constituţionale dar şi prin pârghiile instituţiilor de forţă din subordine o controlează cu adevărat este preşedintele României.

Potrivit legii, „președintele, vicepreședintele și președintii de secții ai Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt numiți de președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii”.

În acest context, trebuie să fii complet dezinformat sau rupt de realităţi să-ţi închipui că ÎCCJ poate lua vreodată decizii importante fără informarea preşedintelui şi încuviinţarea acestuia.

Să ne amintim un lucru: la iniţiativa lui Traian Băsescu, inspirată din tehnici de conducere dictatorială, în cadrul instanţelor de judecată din România s-au constituit adevărate comandouri criminale de îndeplinit abuzuri judiciare abominabile sub formă de misiuni electorale şi politice care să şantajeze sau să scoată din joc adversari incomozi.

Preşedintele Klaus Iohannis a înţeles utilitatea acestor comandouri din justiţie şi, păstrând mecanismele gândite de Traian Băsescu şi operaţionalizate de Monica Macovei, şi-a plantat la comanda lor oameni care să-l servească pe EL fără întrebări şi fără reţinere.

Deşi la începutul mandatului lui Klaus Iohannis garda lui Basescu s-a aliniat docilă în spatele noului şef suprem, cu timpul, la nivelul înaltelor instanţe şi parchete, au început să apară disensiuni şi rivalităţi. Astfel s-au format două găşti rivale de executanţi zeloşi: unii ascultând de Macovei, Kovesi, Coldea, alţii ascultând de Iohannis, Hellvig, Tarcea, Lazăr, Scutea.

Ce s-a întâmplat zilele trecute în cazul Popescu – Piedone, când acesta a fost eliberat de ÎCCJ pe motiv că “fapta nu există” nu este nici pe departe, aşa cum s-a prezentat cu surle şi trâmbiţe, un act de justiţie curajos şi reabilitant pentru castă. Am văzut  ieri şi azi mulţi ziarişti şi chiar comentatori politici de prestigiu cuprinşi de o formă de exaltare aproape mistică, vorbind de trezirea conştiinţei în judecători, de un moment de renaştere a justiţiei din România, despre victoria adevărului şi alte asemenea enormităţi.

Ca şi cum, brusc, acei judecători din complet au trăit o epifanie sub efectul căreia au uitat cine i-a numit acolo, ce compromisuri au facut in trecut, ce consecinţe negative poate avea decizia lor de acum asupra instanţelor care s-au pronunţat anterior în acest caz şi chiar asupra întregului sistem. Iată o primă consecinţă care îi frisonează pe mulţi dintre ei: s-a reaprins, brusc, discuţia publică despre necesitatea unei legi privind răspunderea magistraţilor. Aoleu!

Explicaţia acestei decizii surprinzătoare şi înşelătoare a ÎCCJ, in care nici Piedone nu credea, trebuie căutată în contextul politic al momentului:

  • S-a ajuns pe ultima sută de metri cu redactarea proiectului de ordonanţă privind eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor (la pachet cu creşterea vârstei de pensionare a acestora) şi
  • Se fac mobilizări organizatorice majore în vederea declanşării unei greve a magistraţilor cu efecte sociale şi politice extrem de îngrijorătoare.

Printre cei mai înverşunaţi contestatari ai actualei guvernări şi ai preşedintelui Iohannis sunt haştagii din USR sau susţinători ai USR care fac tot ce depinde de ei pentru a submina actuala coaliţie guvernamentală şi a reveni la putere indiferent de costurile sociale ale unei asemenea aventuri. Ei sunt pilonul politic care susţine falanga Kovesi – Coldea din justiţie.

În tabăra opusă, în jurul pilonului politic PSD – PNL – Klaus Iohannis, s-a mobilizat cealaltă falangă din justiţie fidelă lui Klaus Iohannis. ÎCCJ face parte din aceasta.

În momentul de faţă între cele două tabere este un conflict politic deschis, cu toate armele puse la lucru (inclusiv justiţia).

Decizia ÎCCJ în cazul Popescu – Piedone este o manevră în cadrul acestui război. O manevră în care tabăra Iohannis îi arată pisica taberei Kovesi.

Nu trebuie să neglijăm deloc faptul că USR intenţionează să o susţină la prezidenţialele din 2024 pe Laura Kovesi. Ajungerea Laurei Kovesi la Cotroceni este, însă, ultimul lucru pe care şi l-ar dori Klaus Iohannis. De aceea, el va face tot ceea ce depinde de el pentru a o bloca în această tentativă pe răzbunătoarea “zeiţă a dreptăţii”.

Instanţele care l-au condamnat abuziv pe Popescu – Piedone sunt cele ale binomului SRI – DNA, adică ale tandemului Kovesi – Coldea. Acum, prin decizia ÎCCJ, li s-a arătat un cartonaş galben. “Potoliţi-vă, nu mai întărâtaţi magistraţii să intre în grevă şi să provoace prejudicii în lanţ, pentru că la ÎCCJ sunt încă multe recursuri la mizeriile pe care voi le-aţi făcut, iar ÎCCJ joacă în echipa noastră. Şi dispune şi de cartonaşe roşii”.

Ca prin minune, după decizia de ieri, greva magistraţilor aproape s-a stins.

Asta a fost şi este miza! Aşa se explică eliberarea în extremis şi spre surprinderea generală a fostului primar de la Sectorul 5. Puţin le pasă lupilor de la ÎCCJ de acest personaj insignifiant şi de dreptatea lui.

Ei au ajuns acolo cu un nărav pentru care au fost selectaţi: năravul de a executa fără crâcnire ordine de la şeful suprem.

Asta au făcut şi acum: un joc, la ordin, nicidecum dreptate!

Dragi ziarişti, dragi analişti, dragi cititori: nu vă mai duceţi după fentă. Nu credeţi in înalţii noştri magistraţi nici când fac cu adevărat dreptate. Nu o fac din vocaţie, o fac la ordin!

Recomanda 6
Author

22 de Comentarii

  1. CSG pare a avea dreptate! Gastile din justite au nenorocit Romania iremediabil!! Nici legea salarizarii, nici legea pensiilor in magistratura, nu va pune capat abuzurilor si incalcarii legilor, tocmai de cei pusi sa „imparta” dreptatea!

  2. Adica cazul evvreului Puiu Popovici si Biden Hunter…. perdea securista de fum. Georgescu de la secu a disparut dandu-se mort prin insule exotice.

  3. Cine plătește salariile și pensiile magistraților, aceștia consideră că statul în ciuda faptului că bugetul se constituie din taxele și impozitele tuturor, statul are rolul de colectare și impărțire și se vede cu ochiul liber cum o face. Nota bene : magistratura este o castă care își apără privilegiile oferind, la schimb, liniștea guvernărilor din ultimii 33 de ani, exemple suficiente : dosarul revoluției, dosarul mineriadei, dosarele privatizărilor ‘cu cântec’, dosarele achizițiilor din p(l)andemie ș.a.m.d..

  4. Anunt: “Se cauta justitiari patrioti care sa inlocuiasca magistratii care fac greva pentru pastrarea pensiilor speciale. Tara trebuie curatata de influenta nefasta a politicului in justitie.” E nevoie de niste decizii cu privire la cei care au vandut tara, la declararea nulitatii contractului de vanzare a Petrom, si de multe altele. Amatori? 🙂

  5. Nu am auzit pe nimeni sa spuna ca justitia s-ar insanatosi. Sunt inventiile ‘contelui’ pentru a-si putea lansa gargara.Baiatul asta ce se crede siret vrea sa para ca nu a auzit de scuritate. Nici de cea veche dar mai ales de cea noua.

  6. Si acest articol , tot pt amagirea prostilor e Ca e mai de graba VICEVERSA ce spune simpaticul conte este ca la ora actuala ESTE ORDIN PE UNITATE sa se creeze culoar candidatei erata, coveshi, la alegerile de guvernator al coloniei in 2024 Dovezile cele mai irefutabile sunt cazurile Daniletz si Macovei. basca , ca printre intaiele cuvinte, cu tenta acuzatoare, ale piedonelui la iesirea lui din inchisoare a fost la adresa lu….Iohanis-primarul de la sighii!!! De fapt Piedone- acarul Paun de la Colectiv e AMBALAJUL in care au fost inveliti pt scapare de bulau, ceilalti musterii ai ICCJ, infractorii DOVEDITI Portocala, Onea si Popoviciu and acolitii!!!!. SIGUR comanda n-a venit de la talambul Iohanis , ci de la…erata! Ca prea a fost pusa rapid in executare, neicusorule Primii doi ca soldati devotati ai covesoaicei, al treilea – actualmente in custodia avocateasca amerloca-finantator al viitoarei campanii a acesteia

  7. L-a scos Sistemul dupa regizata intelegere intre parti?! Si pentru atentatul terorist de la Colectiv, regizat si cu puteri straine, raspunde careva?! Legile sunt pentru amarasteni doar…
    Politia Romana are drept legal sa monitorizeze subiectii umani cu tehnologie satelitara asupra creierului respectivului?! Remote neural monitoring! Este terorism, incalcarea flagranta a legii sau preventie criminala la nivel de ganduri, ilegal desigur?! Ia zii Despescule, specialistule… Si fratii tai de la DIC DCC …

  8. Ipoteze, supozitii, fente, piste false, nimic credibil si de luat in seama. Figura „Pionului” cu cioculetz din poza, de parca este iezuit iesit de la infometare nu din puscarie, nu trebuie sa impresioneze pe nimeni pentru ca sub aceasta masca se ascunde unul din cei mai versatili si perfizi „politicieni”. „Crescut si facut” la Receptia Hotelului Intercontinental Bucuresti, devine „ochiul si timpanul” celor mai inalti din structurile ultra secrete ale baietilor cu ochi albastri. Trecut dupa Revolutie la munca de jos, sa-si piarda urma, sub comanda „Varanului”, devine tarbagiu si pietar sef iar mai apoi chiar primar, devenind Tartorul si Denuntatorul Sef al DNA si DIICOT din sectorul 4 si mai apoi din sectorul 5, unde nimeni nu misca in front fara stirea si aprobarea sa. Nu cred ca Presedintele sau altcineva, Kyiovesi, Helvig, Coldea, etc. exceptand zonele oculte si tenebroase ale fostilor informatori, se poate „incurca” in interese cu un astfel de om. Ramane de vazut „evolutia” sa mai ales ca a inceput sa-i ameninte pe cei care crede ca l-au bagat in puscarie.

    • Cu Piedone nu prea aveti dreptate! Nu omul conteaza in acest caz, ci pentru ce…si de ce a fost acuzat un primar..

  9. Da.
    Da’ pe cine scot amerlocii din joben, la „alegeri”, Conte?! Tobe or not tobe, that is the question!

  10. Despre fapta care nu exista în cazul lui Portocala, ce sa spunem? Dacă mergem pe logica contelui e evident ca prin aceasta decizie ICCJ a dat satisfacție și culoarului morții. Prin urmare ICCJ joaca la doua capete. N-ar fi exclus ca mâine poimâine sa și danseze. Pisica neagra, psica alba. Scenariu regizat impecabil.
    Despre taberele de vara, poate ar trebui sa ne vorbească cei care le-au construit și care hrănesc imaginația unora cu bucate alese și cu idei năstrușnice. Vom trai și vom vedea, dacă vom mai trai și dacă nu ne vom pierde vederea spre lumina.

  11. Pe de alta parte, Piedone a fost gratiat la pachet cu Onea, cu Negulescu si cu … Puiu Popoviciu. Cam stranie coincidenta. Grupul infractional organizat, botezat pompos justitia romana, isi salveaza membrii, oricat de compromisi ar fi. Uitati-va si la Horodniceanu. Intr-o tara cu justitie corecta ar fi fost dat afara din magistratura. Uitati-va si la Macovei: a nenorocit un om si nu pateste nimic. Pacat ca s-a ciocnit de o motocicleta si nu de un TIR!

  12. Un articol plin de tampenii. ICC si Justitie va fae de fiecare data ce doreste marele sef, restul sunt cancanuri.A jucat dupa fiecare sef, tabere nu exista. Kovesi a declarat de fiecare data ca nu doreste la palatul TreiCoceni. In fapt nici nu va mai reveni in Ro.

  13. Ce copilarii incredibile!:)))
    Bancul saptamanii: „Decizia ÎCCJ în cazul Popescu – Piedone este o manevră în cadrul acestui război. O manevră în care tabăra Iohannis îi arată pisica taberei Kovesi”
    Savonea si haita ei de la ICCJ in slujba lui Iohannis,am trait sa citim si cea mai prosteasca afirmatie
    PS lasa-ne mai Cotidianul,cu acest element

  14. Dar celelalte cazuri care s-au sters cu buretele faptele lor si baietii sint liberi ca pasarea cerului tot datorita acestor doua tabere se datoreaza ? Mai bine a-ti spune ca justitia din Romania este atit de corupta incit tot ce am vazut pana la ora actuala se datoreaza acestei situatii.S-au poate a-ti uitat cum se obijnuieste sa se plimbe dosarele de la un judet la altul,de la o instanta la alta si sa se schimbe deciziile judecatoresti care culmea ,sint judecate dupa aceiasi constitutie ,dupa aceleasi dosare ,probe ,martori si totusi ei le schimba dupa cum vor muschii lor.

  15. Inchipuitul asta, autointitulat conte, n-a inteles lucrul cel mai simplu de acolo: „fapta nu exista” ! El o arde cu obsesiile sale care au fost excluse din politica si functiile din Romania. Doar el este citat in Coti, ca-i gatis, adica are valoare zero !

  16. Intrebare:
    DE CE AR TREBUI SĂ STEA PIEDONE LA PÂRNAIE DACĂ KLAUS IOHANNIS ŞI CLICA LUI, PENTRU A IMPUNE GUVERNUL SĂU, I-A PRĂJIT PE CEI DE LA COLECTIV CA PE MITITEI?
    Nu cumva ne adâncim prea mult în manevre în loc să răspundem tranşant la anumite întrebări?
    În mod evident cuiva nu-i convine eliberarea lui Piedone. Şi acest cuiva caută să arunce pe piaţă tot felul de şerveţele parfumate pentru a acoperi duhoarea cazului Colectiv.
    I-A PRĂJIT CA PE MITITEI!
    UNDE? LA COLECTIV!
    CINE? KLAUS WERNER IOHANNIS ŞI CLICA LUI!
    DE CE? PENTRU CA PONTA SĂ DEMISIONEZE ŞI KLAUS WERNER IOHANNIS SĂ IMPUNĂ GUVERNUL SĂU!
    Vă mai aduceţi aminte isteria reziştilor? Vă mai aduceţi aminte cu zbierau? Le trebuia un vinovat! Şi l-au găsit! – PIEDONE!
    PIEDONE A PICAT CA MUSCA FIX ÎN COLECTIV!
    JOS PSD! CÂT VOI FI EU LA COTROCENI PSD NU VA FI LA GUVERNARE! …… HAI SICTIR NEMERNICULE KLAUS WERNER IOHANNIS!

  17. Conte, ce are greva pt pensii speciale cu sentinta de la ICCJ? Basescu a inventat un sistem de discreditare nu neaparat de ajungere la parnaie numai ca la sistem a aderat si ICCJ prin proasta aia care spunea ca judecatorii si procurorii sunt frati. Acum au mai ramas doar la instantele mici fanatici hastag rezist si koveshi, gen retardul de Parlog care a luat la examene numai 5 si a comis uzurpare de functie prin prezenta la mitinguri. Daca ar fi ca matale se reducea sentinta dar cand se spune ca fapta nu exista e nasol. Sa stii conte ca nu toti procurorii si judecatorii din Romania sunt pui de catele. Si nu stiu pe cine dracu poate sa sustina USR la vreo functie in Romania! Hai bre da-o-ncolo. Romanii or fi ei prosti dar se mai pricep la femei. De moartea sulii fuge toata lumea. Doar un chior s-a semiexcitat la ea dar si atunci cu interes. Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa moara. Si a murit!

  18. Dragi ziarişti, dragi analişti, dragi cititori,
    dragii mei nu vă mai duceţi după fentă,
    shora inca debiteaza!

  19. Contele de Saint-Germain? Pe bune? Vedeți că va caută gandalf pe la spate. Și elfii care roiesc prin palatul de justiție…numa tâmpenii . Daca cineva crede că tontalaul alogen poate fi mai mult decât o marionetă, atunci e dezastru. Votez AUR!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.