CSG: Înmuierea lui Iohannis

„Preşedintele nostru dă semne repetate de înmuiere. Şi pe la încheieturi şi pe la siguranţa de sine şi pe la susţinere. Tot mai vizibil, îl lasă şi genunchii şi aroganţa şi aliaţii“, scrie Contele de Saint Germain.
Într-un articol plin de ironii, și care începe în forță – „Ce titlu a ieşit! Ptiu, drace! V-aţi prins? Eu abia la recitire. Mă dezic!! Aşadar, atenţie la pronunţie, la pauze, la silabisire, la respiraţie. Să nu fiţi tendenţioşi şi să nu mă răstălmăciţi!“, CSG mai scrie:

 

„Se observă o tendinţă compensatorie în schimbările sale post – electorale. Asociat cu mafia pădurilor, a început să planteze copaci. Pomenit în criticile socialiştilor europeni că sprijină abuziv un partid în loc să joace onest cu Constituţia propriei ţări, a virat-o spre neutralitate ostentativă: “E treaba lor. Ce decid ei, aia voi desemna”!

Pe un alt plan, al înmuierii din interior, fidelul Orban s-a răzvrătit şi dă la ficat. Când un picior al trepiedului devine telescopic şi incepe să pistoneze sus – jos, echilibrul şandramalei se relativizează.

Generalul Ciucă, în schimb, se aliniază plenar proiectelor de plastilină ale preşedintelui. După ce a intrat la rupere, ca premier interimar, în echipa şi seifurile locotenenţilor lui Orban de la guvern, acum, când comandantul suprem se înmoaie, a înmuiat şi el asaltul. Face manevre de armistiţiu, să vadă ce vor da bobii negocierilor. Şi cum se va aşeza această şontâcă roză a vânturilor, cu doar trei puncte cardinale: PNL, USR+, UDMR.

Pe scurt, Iohannis e în-muiat din toate părţile, scuzată fie-mi rostirea poticnită.

Celebra sa incantaţie “PEE-SEE-DEE” pare acum o gâfâială adăugată la montaj dintr-un film pentru adulţi.

“Parlamentul meu”, “guvernul meu”, “proiectul meu de ţară” sună deja a fantezii de sexagenar cu deficienţe de intelegere a realitatii şi cu program de odihnă prelungit. Singura soluţie: să închidă ochii şi să viseze.

Îl năpădesc dilemele paranoide: a meritat oare decorarea generalilor STS? Hellvig o fi primit oferte de la concurenţă pe LinkedIn? Câţu va fi premierul său ori al lui Orban? Suspendarea promisă de AUR nu o să adune, cumva, suficienţi adepţi? Liberalii din Ardeal vor reuşi sau nu să rupă PNL-ul lui în două?

D’astea! Corzi întinse şi ciupite, vibrând în coşul pieptului, tocmai bune pentru insomnii!

În curând PSD o să-i devină preşedintelui sursă de reverii alinătoare. Doar să-i simtă puţin, pe propria piele, pe diliii de la USR+ şi, sigur, la următorul 1 Decembrie îl va propune pe Ciolacu spre canonizare.

Sunt acolo, în extrema stângă marxistă, câteva figuri de înţelepţi ai neamului cu priviri fixe şi rictusuri de electrocutaţi care pun deja la cale pentru meniul de sărbători o delicatesă pe care comesenii galbeni de conjunctură să nu o uite prea curând: fălcuţe de Cotroceni în sos macron.

***

După negocierile pe persoană fizică ale lui Orban, pariul meu este că pentru domnul preşedinte coşmarul premium va veni exact de acolo de unde se aşteaptă mai puţin: de la mult răsfăţata sa justiţie, prin mijlocirea înalt prea corecţilor săi magistraţi.

Nici nu ştiu cum să-l calific pe domnul Orban după ce a cedat ministerul justiţiei talibanilor de la USR: inept ori machiavelic? Nu şi-a dat seama sau a vrut să-i aplice perversa lui Iohannis?

Aşa cum Pandora a fost creată de zei ca să fie femeia perfectă, şi justiţia română a fost creată de Băsescu pentru a fi instrumentul de şantaj politic perfect.

Aşa cum Pandora a primit ca dar de nuntă o cutie cu toate relele pământului, şi justiţia română a primit ca moştenire, din guvern în guvern, dosarele compromiţătoare ale celor mai importanţi oameni politici ai ţării.

Aşa cum Pandora, din curiozitate, a deschis cutia cu rele, tot astfel, din răzbunare şi canibalism, USR va scoate la lumină dosarele compromiţătoare ale rivalilor săi.

Ce ziceţi, se vor afla printre aceştia Klaus Iohannis şi Ludovic Orban?

Prevestesc că, la a doua lor venire la putere, tefeliştii reprezentaţi de USR+ vor face prăpăd peste tot pe unde vor fi dominanţi. Iar primele lor ţinte nu vor fi partidele din opoziţie ci partenerii din coaliţia de guvernare.

La ora actuală nu există în România inamic mai mare pentru USR+ decât PNL; şi nu există ameninţare mai mare pentru Klaus Iohannis decât Dacian Cioloş.

Până acum, politicienii noştri nevricoşi au practicat, cu mici excepţii, boxul clasic. Noua coaliţie de guvernare, care anuntă reforme nemiloase, va inaugura, după firea ei acerbă, kickboxing-ul.

În aceste condiţii SPP-ul va trebui să-şi diversifice de urgentă tehnicile de apărare a preşedintelui. Să-l ferească pe acesta de capete în gură, de genunchi sub centură şi de şuturi la secerare.

Se anunţă gale cu sânge pe pereţi!

Text preluat de pe conteledesaintgermain.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14
Author

11 Comentarii

  1. Degeaba ii arata Iohannis lu’ Sica (in poza) „fata de la pagina 5 din „Hustler”, pentru ca si lautarul national s-a „inmuiat” demult (ma rog, limba romana e asa de plina de sensuri, ca fiecare intelege ce vrea …)

  2. Nea R.C. esti in continuare un meserias. (serios)
    Revin cand mai dau de articole bune, sunt sigur ca o voi face.
    Sarbatori cu cele bune!

  3. Piticul care se baga-n seama la toate discutiile, un adevarat buricov, va fi probabil si cel care va conduce guvetnul. Cine este piticul, cum cine, partenerul lui Lolek, celebrul Bolek, cel care vorbeste de parca ar reprezenta 85% din electoratul tarii. Piticul e ghidonat clar de serviciile externe ale altora si deopotriva ale noastre.

  4. Va amintiti slagarul „O lume minunata”?, acum il adaptam zilelor noastre!
    „O lume minunata,
    In care poti gasi,
    Doar ragalii!
    O lume dezbinata,
    Doar cu-nselatorii,
    E gloata de dilii!
    O lume minunata,
    Guvern de damblagii,
    Fac nebunii!
    O lume infractoare,
    O gloata de tampiti,
    In functii numiti!”
    Si putem continua cu terorizantii coltosi, cu ucigasii si spitalele mortii plus destule, ca tot ‘e colindele la…moada’! ‘Inmoaie-l popa cu poale lungi si negre pe enoriasul mentionat in troaca cu tarate in care se scurg zoaiele pentru hrana porcilor??! Daca ar avea capul prins in piulite sau suruburi, la prima adiere doar gajaitul disperat al gatlejului ar rage!

  5. Greu de spus ce se va intaimpla.Iohanis a bulversat viața politică de la noi.Lucrurile se intampla de azi pe mâine.Nu apare o minte limpede care să pună ordin.Presedintele s-a triblat singur și a rămas fără minge.Cred că va urma o perioada asemănătoare cu ultimi ani de domnie Petrov.Orban e o lichea politica,îngâmfat și fudul și o totală lipsă de bun-simț.Ca orice parvenit a simțit că e momentul lui.Majoritatea membrilor PNL l-au copiat pe Iohannis și a ieșit ce se vede.Sper că timpul de revenire la o anumită normalitate sa fie cat mai scurt.Diaspora formata in majoritatea ei din tineri trebuie sa vadă că au fost mințiți ,că cineva sa folosit de ei Cu ani în urmă se foloseau de mineri.Sa auzim de bine Sărbători fericite!Odată cu venirea sărbătorilor să piară ura .

  6. Iohannis poate avea emotii. Din intamplare inainte de alegerile din SUA una mai ciudata Hara, spunea ca multe se vor schimba si ca Iohannis va demisiona ca sa nu se afle ceva, iar acum deja lansati ipoteza ca a devenit mai flexibil…
    paradoxal si dl de la AUR are in gand o demitere ceva pare ca nu-i intamplator…
    dupa atata stat in casa se pare ca la anul vom avea o dramoleta sub semnul unei pentagrame…

  7. De cand apare in Cotidianul un securist jefuitor si un ticalos nomenclaturist comunist. Ce ironie. Ceausescu este probabil Rege daca aghiotantul lui este conte.

  8. S-a scris si pe acest forum ca Iohanis a lasat-o moale chiar daca aparent i s-a servit guvernul sau. Dar el ca stapan pana mai alaltaieri al haitei flamande pnl, usr, plus ce l-a revendicat permanent ca presedintele ei sa nu poata transmite opiniei publice ca mcar doi-trei ministri sunt bagati de el in guvern? Pai a ajuns de tot rasul, pana si Petrov ii facea lista de ministri umilului Boc. Dar pe Petrov inca nu-l scapase securitatea din brate.

  9. Cel mai mare si mai bun presedinte pe care l-au avut pana azi Romania,ramane acest Iohannis,modest profesor de liceu,fara titluri sforaitoare,doctorate copy-paste sau carti filozofale ..ca PNL este,in oglinda,PSD ,este o alta poveste,e materialul clientului…Asta e Romania,cine are pretentii,sa emigreze!
    Degeaba auzim acum,ca pământeani,muzica sirenelor,nu conving!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.