…adică la acelea care îi interesează, cu adevărat, pe români. La acelea care alimentează prime time-urile televiziunilor de cancan şi prima pagină a ziarelor de toate felurile, scrie conteledesaintgermain.ro.
“Cadavrul copilei din recamier” a avut o perioadă în care a rupt, ca audienţă, totul: greva profesorilor, rotativa, legea pensiilor speciale, contraofensiva ucrainienilor.
A fost nevoie de “idila Bârlădencei cu Gheorghiţă”, de jacuzzi-ul lor bulgăresc, pe austeritate şi la comun cu secreţi şi secreţii, ca să mai vedem şi alt lider la vizualizări.
Începe să îmi placă tot mai mult această amprentă culturală care ne prezintă lumii ca pe nişte filozofi ai trecerii senine şi ieftine prin viaţă, orice s-ar întâmpla în jur.
Nu contează dacă e despre nefericire sau fericire, despre moarte sau naştere. Să profităm, să trăim clipa gustând fără discriminări toate aceste senzaţii tari şi gratuite indiferent că au minus sau plus în faţă.
S-a sinucis Stephan Pelger şi ne-a părăsit Silvio Berlusconi luând cu el celebrele petreceri Bunga – Bunga.
Dar, în compensaţie, a născut Teo Rose. Şi, în aceeaşi notă regenerativă, Pepe s-a împăcat cu Raluca Pastramă ca să îngrijească mai bine de fetiţele lor!
FCSB a pierdut campionatul! Dar, cum mereu se poate şi mai rău, iată, a promovat Dinamo!
Totul e atât de relativ…
Ne-o confirmă preşedintele anti PE-SE-DEE care tocmai ce l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu.
Ne-o confirmă Ludovic Orban pentru care GENERALUL de odinioară a devenit trădătorul de azi şi puşcăriaşul de mâine.
Ne-o confirmă UDMR decăzut brusc din condiţia de pilon de stabilitate în cea de agent al revizionismului.
Nimic nu e ce pare a fi, totul e metamorfoză! Vorba unei ilustre vizionare: “te culci viu şi te trezeşti mort”. Apoi, treaz fiind, te mai culci o dată şi mai mori o dată.
Cum altfel să înţelegem selectarea noilor veniţi în guvern ori permutările inepte ale miniştrilor la rotativă?
Care or fi criteriile de promovare a lor în politică: steaua de la naştere sau stelele de pe umeri?
Până la urmă merită oare să ne batem capul cu aşa ceva? Sau, mai bine, o cotim spre miştocărelile low cost ale Danei Budeanu şi mai câştigăm astfel o noapte de somn cu vise dar fără visuri.
În fine, decât să ne încărcăm cu genul acesta de dileme triste care seamănă mai degrabă cu tânguielile manelistice nu mai bine ar fi să încercăm sa incheiem cu un rep robust?
Şi să răspundem, referitor la înstelaţii din guvern, precum Puya şi Chirilă:
“degeaba ai 5 stele dacă ele sunt căzătoare!”
cum? nu se potriveste ceasul dupa „dana budeanu”? nu se poooattteee!!!! sa-i spuna cineva si ei, ca la cita reclama isi face, nici ea nu mai stie ce e adevarat sau nu.
@Mărgelatu: întrebarea care trebuie pusă este: ce trebuie să facă cineva ca din MEMBRU să devină ORGAN? Este dilema multor politicieni!!!
2 DERBEDEI DE APA ZEMOASA,UNUL COPIL DE TRUPA/SOLDAT SI O NIMFOMANA,ZISA,
AFTRITA DE BUDUAR,SI-AU FACUT RECLAMA PENTRU TANATALAII DE PIERDE VARA.ATAT.
SAU CORDIT IN APE SULFUROASE SI VA IESI UN BEBE,FARA CREIER. L-A INGHIT BULBOACE
LE APEI DE TRANDAFIRI SUB 4 BUCI DIN PLASTILINA.ALELUIA SI LA…CUCUNIE,FARA SOATA
De ce jurnalistii de la presa independenta isi mai bat capul cu asemenea „subiecte” Nu ar trebui sa isi indrepte atentia si sa promoveze oamenii care mai fac ceva prin tara aceasta. De mizerii „tabloidate” suntem bombardati pe toate televiziunile puterii (avand toate orientarile politice posibile: stinga, centru, dreapta, inainte, inapoi, sus si jos, pe scurt „orientare politica 3D”).
@maxtor: fetitza model ” cadavru din recamier”e fake?Si ea e ‘fugita’,ca victimele lui Dinca,in Apus? Incredibil,sa mai ai incredere in media romanes
PS Bine ziceau inteleptul :surdul daca nu aude,le potriveste!
Frumos, spumos, scurt si cuprinzator! Ave CSG!!
@Mărgelatu
-fetitza cu cadavru din recamier
e o diversiune pentru vite,
fake 100%.
Se intreaba autorul: „Care or fi criteriile de promovare a lor în politică?”. Oare, chiar e NAIV? Chiar nu a observat pana acuma ca in politica nu exista criterii? Politica nu are treaba cu valorile, cu decenta, cu bunele intentii. Politica este exact ceea ce faceau haiducii, dar la nivelul actual de manifestare, de dotare. Cu deosebirea ca, in timp ce haiducii se zice ca luau de la bogati si dadeau la saraci, politicienii iau de la oricine si-si dau lor.
@ gigione –
inca din Antichitate , Seneca spuenea adesea ca ” nu exista geniu fara un strop de nebunie” , asadar ….
Cateva observatii la articolul acestui pesedist:
1.Pepe adica Ionut Pascu ,in evidenta uitare, incearca o relansarea media si face declaratii noi in care o barfeste si acuza pe Oana Zavoranu la Emisiunea Kkaciosilor Maruta. Impacarea cu gipsanka Pastrama e pentru gipsanii lui
2.Dana Budeanu spune foarte bine „pe unde a fost Barladeanca(azi o expirata cu kilometrajul dat la zero) ,jacuzzi la comun in Bulgaria e o degradare evidenta chiar alaturi de tolomacul comic colonel Covid Gheorghita
3.”Cadavrul copilei din recamier” e o tragedie umana iar daca faci bascalie, sa te ajunga papagal CSG
Greva profesorilor,rotativa si chiar ofensiva ucrainiana sunt subiecte in care media romana si-a dovedit prostia genetica
4.Presedintele ANTI-PSD guverneaza foarte bine tara cu o coalitie PNL-PSD de cativa ani,scapand si de imbecilii USR si ar fi guvernat la fel si in prima presedentie ,daca nu era borfasul anormal Dragnea sa puna piedici permanente.Istoria a facut dreptate:Iohanis este presedinte,Dragnea este un bucatar caricatural ,media care a tinut partea lui Dragnea s-a inselat inca o data,ca orice krva proasta
5.Dupa 33 de ani,sa revina cu aceiasi prosteasca intrebare:”Care or fi criteriile de promovare a lor în politică: steaua de la naştere sau stelele de pe umeri?”reflecta infantilismul autorului
PS aveti de unde alege ,mai lasati obligatiile,fiti mai selectivi mai de la Cotidianul,ati fost de cacao cu postu kipurului
Frumoasa Bârlădeanu, dacă ei ii place Gheorghiță …gusturile nu se discuta. Ii mai aduce cadou si doi copii, medicul. Asta este; vremurile s-au schimbat.
Femeile frumoase si cu standarde rămân domnisoare / singure/ fără copii pana la 40 de ani, asteptandu-l pe prince charming care nu mai apare, ca apoi sa se cupleze cu unul mai tânăr.
Dacă tot suntem la capitolul cancan in loc sa rezolvam statistic problemele țării:
Budeanu este o pareloloaga nesuferită care n-a făcut nimic la viața ei si trăiește din milioanele de euro – bani publici ciorditi de fostul soț.
Loserul din servicii care ii servește matracucii informații clasificate, fapta penala pe Codul Penal, o sa-i bage pe amândoi la bulău. Ala da cancan.
Din nou: “trimiți comentarii prea repede”? Macar scrieți adevăratul motiv pt care nu postați anumite comentarii.
Budeanu aia e caz psihiatric. Sigur are ea vreun dosar confidențial la vreo clinica de profil. Mutatis mutandis e ce făceau pe vremuri ursarii, aduceau un urs și l puneau sa joace..lumea stătea …ca la urs. Așa și cu Budeanu cînd vine la șmecherul de ciutacu… ăla îi dă o idee de dezbatere și nebuna intră în trepidații. Mie mi e milă de ea.