Procurorii din CSM reacționează la acuzațiile lansate de Clotilde Armand

Secţia pentru procurori a CSM a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă, că schimbarea celor trei procurori din dosarul în care este cercetată Clotilde Armand a fost în concordanţă cu dispoziţiile legii în materie de transferuri, delegări şi promovări.

„Secţia pentru procurori, unic administrator al carierei profesionale a procurorilor din România, este în măsură să confirme că mişcările de resurse umane din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au fost în concordanţă cu dispoziţiile legii în materie de transferuri, delegări şi promovări. Orice altă opinie pe această problemă reprezintă o speculaţie şi este menită să creeze polemici pe care Secţia pentru procurori nu este dispusă să le întreţină niciun moment. Secţia pentru procurori arată că legea procesual penală română prevede suficiente instrumente judiciare utile persoanelor cercetate, astfel încât dezbaterea publică pe dosare nepublice să fie evitată”, se explică în comunicat.

Tot miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a precizat că în dosarul în care Clotilde Armand este cercetată penal pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în legătură cu derularea unui proiect cu fonduri europene, au fost schimbaţi primii trei procurori, deoarece doi s-au transferat la alte Parchete, iar al treilea a fost detaşat la CSM.

Replica CSM vine după ce primarul Clotilde Armand a acuzat faptul că primii trei procurori din dosarul său au fost schimbaţi „până au găsit pe cineva care să semneze actele de acuzare”.

„Vrei să promovezi cu rapiditate în cariera de procuror? Preia dosarul lui Clotilde Armand şi vei avea parte de o carieră strălucită în magistratură! Am văzut precizările Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 transmise către mass-media”, a scris Clotilde Armand, într-un mesaj pe Facebook.

Ea a completat că, din informaţiile publicate de Parchet, a aflat că în dosarul său au fost patru procurori, nu trei aşa cum ştia anterior.

„Până când dosarul a fost repartizat celui de-al patrulea procuror, avem aşa: doi procurori au fost promovaţi subit la Parchetul Capitalei, iar unul dintre magistraţi a fost detaşat brusc la CSM. Aceste promovări au avut loc la intervale scurte de timp după preluarea cazului (primul – 1 lună, al doilea – 3 luni, al treilea – 1 lună). Toate aceste schimbări ale procurorilor au fost făcute în perioada noiembrie 2022 – mai 2023, dar Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 motivează că s-au făcut şi în baza unui document adoptat în august 2023 (Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Hotărârea nr. 1106 din 31 august 2023 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii)”, a menţionat Armand.

Potrivit acesteia, „în mod ciudat, deşi procurorii când au promovat puteau prelua dosarul cu ei la Parchetul superior, nu au făcut asta”. „A făcut însă acest lucru poliţistul care se ocupă de anchetă, a fost păstrat în dosar, după ce a promovat de la Poliţia Sectorului 1 la Poliţia Capitalei. Şi ştim cu toţii că ministrul de Interne este şeful suprem al poliţiştilor”, a mai susţinut primarul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. CSM nu reactioneaza la interlopii gen Horodniceanu? Sau Chereches,sau la pensiile speciale ?

  2. Acestea sunt manevrele geniale folosite de politicieni pe lângă legislația cu dedicație și practică în justiție, pentru a distruge încrederea și menținerea la cota extrem de scăzută în ceea ce înseamnă justiție în România.

  3. Si cu cercetarea furturilor de voturi prin care jegul asta a ajuns primarita cum ramine? Se mai cerceteaza sau „s-au prescris faptele”?

  4. Mai femeie , dute odata la tine in France si sa faci asa cum doresti ! Dar lasa lumea in pace la romanika !

  5. csm despre dosarele transferate de la SIIJ LA PARCHETE, CE SPUN??SAU DESFINTAREA SIIJ A SITUAT MAGISTRATII DEASUPRA LEGII?DESPRE JUSTITIA DE LA MANGALIA, SUCEAVA, CARACAL, BUCURESTI, ARAD , CRIOVA , NIMIC , NE LĂUDAM DOAR CU unii adusi copacelni a la chirikes??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.