Scena politică românească fierbe. Fierbe şi coasta de Nord a Mării Negre, unde Rusia pur şi simplu a invadat cu forţa armată Crimeea, teritoriu al statului independent Ucraina. În România, scena politică a fost invadată de potenţiali guvernanţi. După ce PNL s-a retras de la guvernare, PSD s-a uitat lung pe eşichierul politic şi a scos din joben un dolar. Un USD. Pe care i l-a arătat UDMR. Partid (?!), Uniune etnică (?!) care, după ce în ultimii ani nu s-a mai aflat la putere (rara vis în istoria postdecembristă românească), s-a grăbit, normal, să (re)ajungă la Putere. Bineînţeles cu pretenţiile de rigoare. Doar cei 18 deputaţi plus 8 senatori nu sunt de lepădat în întortocheata ecuaţie a majorităţii. UDMR va vâsli astfel în barca Puterii dacă i se vor accepta o serie de condiţii. Care însă, potrivit preşedintelui Traian Băsescu, schimbă programul de guvernare. Or, în acest caz, degeaba premierul Ponta se prezintă cu miniştrii guvernului Ponta III în Parlament, pentru votul de încredere şi apoi merge la Cotroceni pentru numirea noilor miniştri. Băsescu afirmă că este nevoie de o nouă desemnare de premier, iar el nu îl va mai desemna pe Ponta ca premier. Oricum, în acest ultim caz, desemnarea candidatului pentru funcţia de premier este strict apanajul preşedintelui, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Iar preşedintele Băsescu a declarat că el va ataca la Curtea Constituţională un simplu vot de încredere a Parlamentului pentru Guvernul Ponta III.
În replică, premierul Ponta afirmă că declaraţiile preşedintelui sunt iresponsabile, premierul arătând că nu e nevoie de o nouă desemnare de prim-ministru, întrucât vorbim strict de o remaniere guvernamentală, prin care se schimbă şi componenţa politică a Guvernului.
Pe de altă parte, astăzi, preşedintele Senatului, liberalul Crin Antonescu, a convocat o şedinţă de plen a Parlamentului. Pentru o poziţie vizavi de situaţia tensionată din Ucraina. O mănuşă. Sau un Cal Troian. Pentru că în actuala situaţie politică românească, cu majorităţi care se fac şi se desfac, o şedinţă în plen este extrem de periculoasă, ea putând duce spre un vot neaşteptat. Mai mult, este foarte probabil ca astăzi Antonescu să ceară dizolvarea juridică a USL, ca alianţă POLITICĂ PARLAMENTARĂ. Or, în acest caz, premierul Ponta ar fi în aer. Practic ar fi prim-ministrul emanat de o alianţă care nu mai există nici de facto, nici juridic. Faţă de votul popular din decmbrie 2012, în urma căruia de altfel preşedintele l-a desemnat pe Ponta candidat premier, am avea un guvern cu o coloratură politică schimbată, cu un program schimbat (dacă va intra şi UDMR) şi, mai mult, cu un premier care nu mai are în spatele său alianţa politică ce l-a propulsat în funcţie, această alianţă destrămându-se de facto şi juridic. Lucru ce ar da apă la moară preşedintelui Băsescu şi i-ar îndreptăţi demersul de a cere o numire de candidat premier. În aceste condiţii, alegerile anticipate sau cel puţin căderea Guvernului Ponta nu sunt deloc excluse.
Alegerile anticipate pot fi demarate strict prin dizolvarea Parlamentului. Iar acest lucru este apanajul preşedintelui, care, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Pentru acest lucru însă este nevoie ca actualul Guvern să fie demis. Iar acest lucru îl poate face Parlamentul printr-un vot de neîncredere. Oricum, viitorul apropiat ne va clarifica pentru că, atenţie, Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă. Şi, cum în noiembrie avem alegeri prezidenţiale, termenul limită este luna mai. Asta în timp ce Guvernul poate fi demis de Parlament oricând… Să avem oare la alegerile parlamentare, atât referendum pentru Constituţie, cât şi alegeri parlamentare?! Ar fi o variantă, având în vedere că s-ar economisi o serie de fondurialocate organizării unui scrutin separat…
P.S.: Şi încă un aspect interesant, legat de accederea UDMR la actul de guvernare. Potrivit legilor din România, persoanele cu dublă cetăţenie pot accede cel mult la funcţii de conducere din administraţia locală, nicidecum în aparatul Guvernului. Or, majoritatea membrilor de frunte ai UDMR au dublă cetăţenie. Română şi ungară. Este normal să nu poţi guverna o ţară atâta timp cât tu ai şi cetăţenia altui stat. Dar va fi extrem de interesant să fim guvernaţi de un partid (?!), uniune etnică (?!) ai cărei conducători au dublă cetăţenie….Nu, domnule premier?!
CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
Încetarea mandatului / ARTICOLUL 110
(1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
Numirea Guvernului / ARTICOLUL 85
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
Învestitura Guvernului / ARTICOLUL 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.