Cu sacul la motorină

Tevatura de miercuri seara, lansată în cel mai cuminte și ignorat orășel din România, a făcut valuri care au bătut transmisiile de sub „ploaia de bombe” din războiul Rusia-Ucraina. La Beiuș, zis prin partea locului și Binș, a fost lansată cu „succes” o diversiune de proporții.

Și-a pierdut recipientul plin de combustibil

Cineva a postat pe Facebook că de a doua zi motorina se face 11 lei. Patrioții români s-au grăbit să dea vina pe unguri: „Ei ne-au făcut-o, avînd garantate gazul și petrolul de la prietenul Putin, mai ales că MOL vindea în România litrul de combustibil mai scump decît în Ungaria“. Cîrtitorii români, dimpotrivă! Și-au îndreptat privirile spre guvern. Au lansat explicația conform căreia criza ne-am făcut-o singuri. Guvernul român aflat într-o cumplită criză de fonduri, după ce n-a mai putut colecta de la bănci banii necesari, a folosit metoda unei colectări fulger. Cantitățile de motorină și de benzină pe care rețelele le achiziționează de la producător trebuie mai întîi achitate. Accizele ajung instantaneu în conturile Ministerului Finanțelor. Altfel, de la poarta rafinăriei produsele nu pot fi transportate în rețeaua de benzinării. Cică ar exista probe că transportatorii ar fi primit știrea neoficială cum că de a doua zi motorina se face 10 lei pe litru. Și ce-au făcut? Au scăpat vestea pe Facebook!

Exit-poll scumpirea benzinei: Prezența la pompă 94,3%

Vestea cu scumpirea motorinei și a benzinei a întors țara pe dos. Agitații noștri compatrioți s-au aruncat pe benzinării care cu ce. Toți cei care din rațiuni economice supraviețuiau cu alimentări pasagere de 50/100 de lei au aruncat în luptă ultimele resurse pentru un plin. Aveau BMW second hand și se limitau la motorină de 50 de lei. Vestea de pe Facebook a prins sute de mii de șoferi cu rezervoarele goale. Mobilizarea a fost mai ceva ca la Revoluție!

Primul război din epoca Facebook și-a arătat forța de impact cu o știre bine ticluita și plasată la momentul potrivit. În două-trei ore, poporul auto s-a încolonat la stații cu bidoane, saci, damigene și alte recipiente. Numai cu pungi în coșuri de nuiele n-au tăbărît pe benzinării!

„Ploaia de bombe” de pe străzile Ucrainei de sub care transmit reporterii de la Antena 3 a devenit o biată transmisie strigată și gîfîită de pe o stradă dintr-un oraș ucrainean și de pe niște dărîmături rezultate din bombardament.

Felul în care unii compatrioți au reacționat la apariția acestui preț speculativ este grăitor pentru cultura civică și spiritul comunitar. Pe ce reacție de solidaritate am putea conta în cazul unei crize de pîine sau de ulei? De mirare că unii nu și-au golit țuica din butoaie ca să le umple cu benzină și că alții nu au mers la plinuri cu vidanjele!?

Benzina a ajuns și la 11 lei! Cozi la pompă

Ca să fim corecți pînă la capăt, trebuie să dăm și guvernului partea leului din acest spectacol ridicol. Șmecherul abonat la postul de ministru ba la energie, ba la economie sau la orice din domeniu n-a izbutit decît să strige pînă i-au fugit ochelarii pe nas la vale cam aceleași lucruri pe care ni le-a vînturat la scumpirea energiei. Niște argumente de tip bîlbă, ca și cel cu „nu plătiți facturile” sau în cazul compensărilor sau al controalelor. Adică un frați români

-„Fac un nou apel la calm: nu stați la cozi. Avem suficiente stocuri, deci NU există argumente pentru creșteri nejustificate și explozive ale prețurilor. Să nu ne lăsăm angrenați într-un război hibrid, mai ales în actualul context regional de securitate”

Cu alte cuvinte, șoferii speriați s-au lăsat angrenați într-un război hibrid care le place, în vreme ce guvernul face tot ce poate să le cîștige încrederea și respectul. Așa cum a făcut-o cu măsurile de protecție în domeniul energiei, așa cum a făcut-o cu garanțiile de securitate, cu creșterile de pensii și salarii etc.

Și pentru că de scumpirea benzinei de vină sunt numai rușii, prim-ministrul s-a grăbit și el să strige:

„Nu voi permite nimănui să profite de această situație pentru ca din lăcomie sau din orice alte motive să încerce să destabilizeze economia țării și viața cetățenilor. Instituțiile responsabile vor da sancțiuni drastice celor care încalcă legea.”

Iaca, eu sunt curios, cum vor fi sancționați cei care au vîndut motorină cu un preț peste să zicem 10 lei pe litru. Pe cei care au vîndut cu 9, 50 îi iartă? Cu ce capitol și punct de lege îi sancționează? Pentru că nu au săpun la wc-urile din stație, pentru că n-au flori la intrare și la pompa de aer? Dacă prețul de la pompă a fost trecut pe bonul de la o casă de marcat funcțională, cu TVA-ul de rigoare și dacă stația și-a plătit impozitele și celelalte angarale la zi, pas de-i fă ceva.

Controalele anunțate cu surle și trîmbițe ca soluție pentru calmarea prețurilor sunt doar tehnici de altădată de a băga frica în benzinari. Nimic mai mult!

Geaba se zburlește premierul ca la răcani cu propoziții de genul

„ANAF, ANPC și Consiliul Concurenței au demarat investigații pentru a lua măsurile de stopare a oricăror practici ilegale abuzive care nu au justificare reală economică. Am cerut tragerea la răspundere a celor vinovați și sancțiunile cele mai severe pentru cei care vor să genereze instabilitate.”

Ce-i ilegal în fluctuarea unui preț într-o piață liberă? Nu se reglează prețurile cu amenințări și cu chitanțierul de amenzi,ci cu măsuri mai deștepte. Iar într-o situație ca aceasta, încrederea în piață, în guvern, în capacitatea sa de a ține lucrurile în echilibru se bazează pe calitatea guvernării și pe soliditatea economiei.

Din acest punct de vedere, guvernul Ciucă este ca o tufă înflorită. De cînd s-a instalat la Palatul Victoria  n-a făcut decît să dea bine. În rest, nimic. A corectat și contracarat declarații, a bîlbîit promisiuni, a amînat și s-a contrazis ca un corigent. După felul în care s-a pierdut prin bălării cu prețurile la gaze și la energia electrică, ce era să facă poporul român (inclusiv străinii cu investiții în România) cînd a auzit de motorină cu 11 lei, mai ales că în mai toate țările europene prețul este sărit binișor de 2 euro!

Așadar, ce să facă poporul? Să zică:

-Las că vine dom Ciucă și le taie prețu?

Sau:

-Las că vine Cîțu și ne împrumută diferența!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 61

60 de Comentarii

  1. Postul de radio al lui Kuzmin Gusha amendat cu 50.000 de lei din cauza afirmațiilor pro-Rusia făcute de Ion Cristoiu: ”Ce s-a întâmplat la Kiev şi în alte localităţi este spectacol de sunet şi lumină”.
    Nicio surpriza cu parerile celor doi tovarasi.
    Bravo CNA! Aviz filosovieticilor mistificatori. Sunt texte de lege, care incrimineaza asfel de prestatii.

  2. bha strambilor, ardevar focu de tatari de teleorman, pensionarii nusi pot plati caldura si apa, iar care platesc nau ce manca, si sunt dati afara din casile lor si ucisi, sa se elimine saracia.

    in timp ce neamtu de sibiu iohannu ai ampartaseste pa nazistii ukrainieni, ce au furat pamanturi romanesti, si sudul Moldovei cu iesire la Mare, cu bunatati, mancaruri, apa calda, bani de buzunar etc etc si etc.

    cateva bombe paste casa aia mare, construita integral de communisti, ar rezolva si problemele romaniei, aleagasar cenusa de neamu vostru de tatari.

    voua, in UE si nato, vi se spune roma, steti vanati de politie si bagati in puscarie numa daia, ca sunteti roma, fara drepturi humane. Comparati cu ukraina nazista, nu in nato, nu in UE, pa care ai aplauda pan parlamentele de „vest”, ardevar focu.

    veti fi slugi si la nazistii de ukraina, bhaaa, ca nu va mai saturati de capitalismu, versiunea tatareasca de ilfov si teleorman.

  3. Propunem primariei schimbarea numelui orasului : din Beiuș in Beimotorină !

  4. Numai NENOROCIRI avem de pe urma Ucrainei. Azi am AFLAT de unde ani de zile Romania era bantuita de „gripa aviara” si „febra porcina”, TOATE dar TOATE porneau in judetele granita cu UCRAINA. FAIMOASELA laboratoare ale mortii din Ucraina cu asta se OCUPAU de ceva ani,cu dotare si finantare SUA lui Joe Biden. Azi Iohannis primeste PLICUL!? de la Biden,…..FEREASCA Dumnezeu sa nu ne bage in RAZBOI.!!

  5. “Dar unde guvernare nu e, nimic nu e / Nici viață nu’i, nici pace nu’i / Iar eu ma simt al nimanui…”. Revoluția ne-a prins cu 9 lei litru la benzină, 900lei întreținerea la bloc la 4 camere, uleiul 12 lei / litru, zahărul și orezul 9 lei / kg, “mai puneți iarna o haină pe voi”. Doar că haina dăugată era de lână, plapuma groasă cât palma de lână sau puf. Perna cu puf, pătura de lână, uniforma copiilor de lână, hainele militarilor de lână etc… cămășile și lenjeria intimă bumbac, rochii și bluze femei mătase naturală. Acum pilota două anotimpuri, perna, pătura flece, hainele copiilor, scurta vătuită toate poliester. Și dacă-s de firmă 40% poliester reciclat. Toate antialergice.

  6. Se întâmplă ceva pentru că nu e numai cu benzină ,multe firme au primit ordin de incorporare pentru angajați semnate și trimise de MAN.Sunt false dar panica a luat proportii.Daca cu benzină poate fi o știre falsa care a luat proporții pentru ordin de incorporare trebuie sa ai o bază de date altfel nu ai cum sa le trimiți.Ceva ni se întâmplă de ceva vreme pentru că nu scăpăm de una până vine alta.In seara când s-a anunțat că Johannis a „castigat”alegerile ca la un semnal Bucureștiul a fost umplut de ciudați care strigau „jos Ponta”,Erau cam dezorientați pentru că nu știau unde sa meargă să-l de-a jos .Așa am tras eu concluzia .Ei primiseră semnalul dar nu știau desfășurarea până la capăt.Atunci mi-am zis că se întâmplă ceva la noi și e organizat de afara.

  7. Vă dați seama, așa privind rece din afară, că se dărâmă șandramaua și toți „liderii” nu au nici o soluție? Și nu vorbesc de ai noștri. Nici unul. Azi Biden le-a spus americanilor că rușii sunt de vină pentru inflație. Borell și Timermanns au găsit soluția, să dăm termostatul mai jos cu 2 grade. Realizează cineva unde am am ajuns?

  8. In acest moment suntem „rezolvați”.PSD și PNL canta în același cor dirijat de Johannis.Repertoriul e scris de „parteneri”.DEMOCRATIA BAIETI E O MARE CURVA.

  9. Multe am ajuns să trăim grație reașezării mondiale de după 1989. Dar ca un stat cât puternica Germanie reunificată și alte state UE de pe lângă ea să aibă două conducte de gaz în poartă și ofertă de petrol ieftin și să-și țină populația în frig, să accepte scumpiri le toate produsele de bază alimentare și altele pentru interese și ambițiile USA nu am crezut vom ajunge să trăim. Chiar numai proști proștilor au ajuns la putere în Europa?

  10. Panica cu benzina la 15 lei a fost generata de Specialistii romani de profil…Unu, ca sa dea in Ungaria prietena cu Putin. Doi, ca sa imbarlige populatia romana cu cresterea pretului la benzina la 9 lei… Manevra a reusit, populatia a rasuflat usurata, benzina nu a crescut la 15 lei …..a crescut asa oleaca la 9 lei…..A uitat ca benzina era 4,7 lei cu doua luni in urma.

  11. Toată tevatura s-a făcut cu ordin de sus , iar românii au fost din nou victime ale manipulării :
    Uba-i să vezi că a sărit un preț de la 7 la 13 și alta să vezi a doua zi că a crescut doar la 9 .
    Așa mai merge, va zice bietul român fără să se prindă, ca și autorul de altfel, că a fost „făcut” ca la carte :
    Una-i să-l sperii că va crește cu 6 lei și alta să vezi că a crescut doar cu 2 .
    Și asta în urma intervenției celor care ne conduc.
    Din dezastru în dezastru …..

  12. In ISTERIA si PANICA creata de mass-media de azi, TOTUL este POSIBIL in Romania,chiar si BENZINA la PUNGA.!!

  13. De ce nu scrieti si despre catastrofa agricola dela invatamant, care obliga trecerea la invatamant fizic in mijlocul semestrului, cand majoritatea studentilor nu au primit camin, desi era hotarat ca invayamantul va fi ON-LINE pana la sfarsitul semestrului. Individu w o CATASTROFA CA SEF LA INVATAMANT – poate se pricepe la muncile agricole, unde ar fi bine sa revina

  14. „Cluburile de fotbal sunt bunuri culturale și fundamentul comunităților noastre. Ne-am angajat să le protejăm”.

    Ciuca va apela la inteligenta ministrului feminin al culturii din Londra si va afirma fara retinere: „Benzinariile noastre sunt bunuri culturale și fundamentul comunităților noastre. Ne-am angajat să le protejăm”.

  15. @ Emile….Buna observatie! Cea mai creativa tara din lume Germania, face frigul si isi risca economia pentru ca este VASALA Americii….Germania a ajuns unde este si poate ajunge si mai sus prin relatiile economice cu China si Rusia…..America, USA nu mai permit asa ceva. Germania vinde de 10 ori mai multe autoturisme anual in China decat in USA deci are mai mare interes cu China. Dar Germania nu este suverana o data ce are baze americane si 45.000 de soldati americani pe teritoriul sau.

  16. Iohannis si genialii lui, Cîțu și Razvan Popescu, dau vina pe razboiul hibrid sa-si acopere incompetentele guwernamentale hoațe. Imprumuturile externe ii imping la masuri disperate. Au ajuns la fundul sacului si tot ce le-a mai ramas la Guwernare=Jaf la drumul mare.

  17. Ca deobicei s-a testat piata si reactia consumatorilor pentru viitoarea adevarata scumpire nejustificata a carburantilor, utilitatilor, alimentelor, imprumuturilor bancare, a vietii in general.

  18. Hello Ba fraiere, ce treaba are Johanis cu tampitii care au dat navala cu pungi la benzinarii? Mai scoate capul in lume provocatorule.Fiecare din cei benzinati isi duc prostia pe propriile picioare.

  19. Occidentalilor li s-a spus ca sanctiunile economice ale vesticilor il vor ingenunchea pe Putin si vor opri razboiul. Nu trebuie decat sa il deconectam de la Swift si sa retragem companiile Macdonald, Pepsi, Louis Vuitton etc si gata Putin e la pamant si noi nu avem de suferit. Nu s-a intamplat asa: Putin n-a pierit si nici tancurile lui. Apoi ni s-a spus ca gata nu vom mai lua petrol si gaze de la el si e gata, la pamant. Eroare. Putin e tot acolo cu bombe cu tot. In schimb noi am inceput sa suferim cu pretul la pompa, la mancare etc si fabricile prin Germania au inceput sa stationeze din lipsa de metale rare care veneau din …Rusia. Deci sanctiunile n-au avut efectul scontat,mai precis a avut efecte secundare pe noi. Ultima gaselnita a vesticilor trimiterea de arme masiv Ucrainei ca sa se bata cu rusii a la long (oricum e sport national in Ucraina), pentru ca n-am auzit pe nimeni in vest vrand pace. Deci daca e asa si tot metoda clasica de vandut arme merge, de ce nu ridica sanctiunile care evident ne afecteaza noua viata mai mult decat rusilor, de ce sa suferim ca prostii? Trimiteti arme, acceptati participarea la conflict si terminati cu ipocrizia.

  20. Emile Vorbesti in numele lui Putin? Nu ca este vorba de un criminal. Lasa-ne.

  21. Marea Resetare profetia de Schwab pusa in scena de liberalii Iohanni si Citu. PNL a proudus catastrofa peste tot energia, agricultura, vine marea criza alimentara nici macar pamanturile nu prea mai sunt nationale. Ungaria si alte state au interzis exporturile ca vine marea criza si guvernul roman le incurajeaza.

  22. Exact asta ne mai lipsea sa vina Ciumala Harris in vizită..ce sa caute fraților aici, cheia de lalaboratoarele morții din România? Ce credeți ca la noi nu sunt? Ne minte siciuca cumneminte si iohanis..cum neminte si peneelee Câțu care a rămas masca cat debine nemerge economia..cea mai tare din europa..acum ne minte si ciolacu ba ca mareste pensiile ba ca schimba pnrr..tot minciuna e..iar romanii obedienti in curând se vor incolona catre cimitire unde li se va administra urmatorul vaccin..pentru urmatorul virus adus de pasari sau tantari din Ucraina.. asta ne aduce Ciumala a bideu..inca o transa de moarte pe banda nato.acum ue isi mai trage cateva gloante in piciorusele si asta luxate de pandemie..cu sanctiuni contra Rusiei, care Rusiei va fi bine mersi si fara gazul exportat unor neseriosi vânduți americanilor. Care Rusiei isi respecta contractele de livrare nu ca ue..ba interzice contracte lungi va le planifica din nou, ba goleste depizitele ba le umple iar..tare isterica si ue asta..boala grea minciuna ca politica la 

  23. plafonarea preturilor la nivelul de acum o saptaman. nationalizarea resurselor naturale. oprirea exporturilor de cereale. sanctiunile nu ne pun mancare pe masa, ci doar securicilor de la putoare. lor le intra bani nemunciti in buzunare pe saracirea noastra. acest plan de „razboi”, saracire si urmatoarele plan-de-mite declarate de crominalul oms care vor veni in valuri fac parte din planul 3marii resetari = DEPOPULAREA PLANETEI. ma uit consternata cu securicii se cearte intre ei „poolitic”. nu va intereseaza decat putoarea si sifonarea banilor veniti din afara ca va vindeti Tara si sa ne distrugeti pe noi. SUNTETI O CLICA DE TRADATORI SI CRIMINALI. vai de noi…. TOTI SUNTETI ACEEASI MIZERIE. TOTI.

  24. Dupá carburanți urmează alimentele și autoritătile vor avea aceiași reacție : ‘avem stocuri suficiente’, poți să nu crezi (?!), stocurile din rezerva de stat sunt … ‘secrete’ ! 1000 l pentru consum propriu ?! Pentru cine încearcă guwernul … ‘să dea bine’, românul vede zilnic cum este ‘dus cu preșul’ ?! In topic : banii din împrumuturile scumpe unde se duc câ de dus se duc ?!

  25. exista o evidenta in Romania a consumului de energie pentru mining pentru criptomonede??? nu cumva platim facturile umflate si datorita acestui aspect? de ce mai este energia tranzactionata pe bursa? de ce platim noi profitul criptomonedelor?

  26. Azi sunt mai limpede la minte decât aseară și cred și eu ca si RADU HUMOR că ce s-a întâmplat cu benzină nu a fost întâmplător.A fost bine coordonat.Politistii din toată țara au fost „lăsați la vatra” pentru ca „acțiunea”sa se desfășoare că la carte.Ce mă deranjează e că românii sunt intoxicați cu Siri fabricate și tot ei sunt vinovați .Nu era vorba că prețul a explodat ci și că nu mai este carburant.

  27. Este capitalism? Este! Este economie de piață? Este! Este Stat de drept? Este! Cu PPE în frunte vom avea victorii multe? Desigur! Este,deci, România normală? Este! A votat dragul român pentru o Românie normală? Evident, da. 66%! Ne-am realizat toate obiectivele. Acum putem sta liniștiți. La coadă.
    Și le-am și acuzat pe nedrept pe bietele multinaționale că își repatriază profitul. Păi ați văzut ce de comitete și comiții de reglementare, de apărare, de protecție, de supraveghere avem? Păi jumate din profit se duce pe șpăgi. Au dreptate și oamenii ăia de la ambasade.

  28. Acu, să nu-mi zici că nu ai motorină pentru culturile de primăvară,. Uite, românu ”educat” sau iresponsabil, dar rapace la profit, are de dat toată motorina ținută in plastice.. Căci (editat)ciumată nu știe că e pericol de incendiu. Nu știe de vapori și de electricitatea statică, care mai și scânteiește uneori,.mai ales la frecare. Or să zică dobitocii că au bombardat rușii. Acu toate sunt de confiscat, fără grețuri și regrete și de dat la agricultori.

  29. Baietii s-au aprovizionat cu benzina pentru viitoarele bombe Molotov, in asteptarea rusilor! Atata isterie televiziva, naste monstrii! Catzu Cutzu este in erectie continua ca actualul guvern o da cu oistea-n gard!!

  30. … unde mai pui ca vad din poza ca benzina e „ambalata” in pungi de plastic, care sint total ne-ecologice !

  31. He he ! Sa vedeti acum, cind or incepe sa bubuie cazile de baie de prin apartamentele din Titan sau Pantelimon, ca sa nu mai vorbim de jacuzzi-urile din garsonierele confort III de prin Rahova, din care o sa dea benzina pe dinafara de o sa vina vecinu’ de dedesubt sa faca scandal ca „e inundat” ! Pozele din Mariupol-ul bombardat de rusi or sa fie parfum fata de ce-o sa vedem pe la noi …

  32. @Putin are dreptate sua si ue ne mint non/Va dati seama ce industrie holocaustogista implementau amerlocii asupra poporului rus daca reuseau sa creeze niste virusuri mortale pe baza de o secventa de ADN specifica doar populatiei ruse? Cu asemenea virusuri raspandite din aer sau cu ajutorul pasarilor, insectelor, rozatoarelor si gandacilor se decimau rapid 100 milioane de rusi. Basca ca daca operatiunea reusea urmau si alte popoare si uite asa rapid, foarte rapid erau decimati si ucrainienii, sarbii, bulgarii, grecii si romanii. Popoare ortodoxe in credinta. Si bineinteles ca odata aceasta fabrica a mortii planetare in aer liber intrata in functiune putea sa se reduca drastic numarul miliardelor de locuitori ai Planetei, eliminandu-i si pe arabi, chinezi, indieni, spanioli… si ramaneau unii foarte bogati s-o populatie de sclavi alesi dintre cele mai docile popoare care sa le fie serivtori cam 500 milioane de goimi. Goimi folositi ca pepiniera de la placeri carnale pana la banci umblatoare de organe. Asta da Resetare Modiala pusa in slujba lui Satan pentru a aduce definitiv pacea si bunastarea pe planeta pentru cei ce formeaza Oculta Mondiala. Sau poate amerlocii ar fi fost doar unealta si altii mai speciali alesi ar fi adus democratia satanica pe acest Pamant doar pentru ei???

  33. For a change, asta n-are nici în clin, nici în mânecă cu guvernul. Dar absolut nimic.
    E un caz clasic de idioțenie colectivă, combinat cu ignoranță. Efect al „democratizării” accesului la informație. Fiecare tâmpit e liber să arunce piatra în fântână și o grămadă de sicofanți sunt gata să se arunce după ea, cu capul înainte, fără măcar să pună intrebarea: de ce? Mediocritatea agresivă în acțiune. Bine ziceau bătrânii: unde nu-i cap vai de picioare… Și nu e cap deloc!

  34. rezultatul devizei, Statul te vrea prost.
    In curand o sa ii vedem verificand nivelul benzinei din rezervor, cu chibritul…
    Urmatoarea generatie ne va baga in faliment total.

  35. Se poate sparge sacul cu Benzina . Este foarte periculos de a transporta benzina in saci de 1 leu .

  36. Glumind eu cred ca am vrut sa-i speriem pe rusi, pai cand au vazut ei din satelit cozile la benzinarii precis s-au gandit ca formam coloane sa-i invadam! Serios vorbind, pretul va ajunge in maxim o saptamana tot la 11-12 lei daca ne uitam la evolutia de pana acum, doar ca benzinarii s-au garbit dupa ce gasca de la guvernare le-a permis sau incurajat asta si au facut-o intr-o zi!!! Acum reiau cresterea cu pasi marunti!!!

  37. „În România, MOL are două modele de operare, stațiile proprii și stațiile MOL Partener, în regim de franciză, care vând carburanți MOL (au statutul de competitori direcți pentru stațiile proprii) și au o politică comercială proprie, în care MOL nu intervine, conform normelor legale în vigoare. Așa se explică situația prețului practicat în stația MOL Partener din Beiuș și care, de altfel, nu a fost una singulară .Astfel, rețeaua MOL România nu are control asupra prețurilor practicate de stația din Beiuș sau de ceilalți parteneri-franciză”, au transmis joi, reprezentanții MOL România Petroleum Products SRL.”stația din Beiuș sau de ceilalți parteneri-franciză-extras din Cotidianul -Explicația MOL despre benzina de 11 lei! Și primele amenzi,autor P.S./10 martie a.c.,economie.
    Citatul este relevant deoarece dl.C N.in art.de fata spune:”Patrioții români s-au grăbit să dea vina pe unguri: „Ei ne-au făcut-o, avînd garantate gazul și petrolul de la prietenul Putin, mai ales că MOL vindea în România litrul de combustibil mai scump decît în Ungaria“.
    Pt.a-i da dreptate dlui Nistorescu privind „graba patriotilor romani”.contestata de dinsul in sensul ca nu Ungaria este cauza-trebuie sa vedem:
    -Normele legale in baza carora Ungaria face specula in Ro cu gazul si petrolul „de la prietenul Putin”-
    -Normele legale prin care ” stația din Beiuș sau de ceilalți parteneri-franciză”au politica comerciala ibera si MOL nu intervine ” „conform normelor legale”-asa cum spune Mol Petroleum Products SRL!
    -Sa ne spuna cineva cine este Mol Petroleum Products SRL!
    -Sa ne spuna cineva cine este acest SRL care face preturi PUBLICE IN Romania !
    -Sa ne spuna cineva care sunt „Normele legale”ale acestui SRL si ale altuia, date in FRANCIZA de UNGARIA pe teritoriul Romaniei, cu statut de „competitori”,-deci sunt simpli FRANCIZORI NU COmpetiTORI, DAR EI STABILESC PRETURI PUBLICE IN Romania!

  38. Pe de alta parte este posibil ca alta cauza sa fie aceea determinata de guvernul prost administrator si gestionar care prin MF a cerut ca motorina și de benzina pe care rețelele le achiziționează de la producător trebuie mai întîi achitate,pt.a incasa accizele -vistieria fiind goala-ceea ce a determinat ca maofiotii romani ungari tip Beius sa ridice pretul si sa fie panica si imbulzeala”cu sacu la motorina”asa cum ride dl.Nistorescu- o imagine urita in plus ,ce mai conteaza ?Unul a luat 1000 l de combustibil si i-a deversat pe marginea soselei !
    Si totusi controversatul huomo de bien Virgil Popescu ii da or cu „razboiul hibrid „si cum se spune ,nu iese fum fara foc.
    Ce-l face pe acest om de bine depsre care inteleg ca are si el niste afaceri sa trimita la un concept atit de serios,nu atit de serios pe cit razboiul pe fond Putin -Ucraina,uitat,spre disperarea dlui.Nistorescu ?
    Pai om fi noi cu ochii asupra putin-Ucraina,dar cum se zic hibridul ne maninca!Iata ce-am gasit si din toate elemntele citeva mi-au dat satisfactie !

  39. „Concluzia autorităţilor este că ţara noastră a fost victima unui atac hibrid. Totul a pornit de la o benzinarie mică din Beiuş, al carei proprietar a declarat că a fost obligat de benzinaria Mol din Ungaria sa cumpere la acel pret sau sa nu cumepere deloc. Şi de aici a început nebunia. Iată ce este un razboi hibrid şi când s-au mai folosit astfel de lovituri.(A3).
    O definiţie a războiului hibrid este o interacțiune continuă între elemente de hard power -Putere tare si Putere moale-și soft power folosite de entităţi statale dar şi non-statale.
    Ce înseamnă hard power -Putere tare -în cadrul războiului hibrid,
    Vorbim aici de dispunerea de forțe și capabilități militare în zone de conflict, finanțarea unor mișcări separatiste, activități de destabilizare.
    Ce înseamnă soft power-Putere moale- în cadrul războiului hibrid
    La această categorie vorbim de menţinerea unor dependenţe, atacuri cibernetice, sancțiuni economice, campanii de propagandă şi dezinformare.
    Exemple: creşterea preţurilor carburanţilor, subminarea încrederii populaţiei în autorităţi, corupţia şi şantajul, diseminarea de informaţii false pe reţelele sociale. ”
    Va alegeti ce doriti din aceste elemente.
    Radu Tudor expune astea si este inutil sa spun ca nu suport personajul, dar nu este mai putin adevarat ca el fiind expertul NATO si al Washingtonului, cine se pricepe mai mult la fatetele razboiului hibrid decit aceia/acela care il practica?
    Acum imi permit si eu sa spun in baza simplei intuitii ca actuala aservire a Rom fata de UE ,Ungaria si fata de cine vreti nu ar fi fost posibila fara marele Tradator si afacerist contra Romaniei – Transgaz.Bineinteles nu este singura din Sistemul National predata catre entitatile straine ,multinationale dar cu SACUL LA BENZINARIE , este (si)OPERA LOR!Rid de Romania, rid de SUDUL ROMANIEI,RID DE BUCURESTI,Rid cu Victor Orban ,cu oricine de ce sunt in stare sa „realizeze”, rid in hohote !

  40. La pompa lăudată să te duci întotdeauna cu sacul.

  41. Scumpiri la cererea telespectatorilor!
    Cum sa nu faca Iohannis, Catu, Ciuca, Dancu, Ciolacu si toata sleahta tradatrilor tot ce-si doresc din moment ce romanii da dreapta sunt saraci cu Duhul si inoata-n neghiobie?!
    Ucraina-i invatada de Rusi iar Romania-i imbascita de Rasi!

  42. Cineva, mai sus, isi maminteste de ciudatele epidemii de gripa porcina care au decimat efectivele de suine ale Romaniei in anumite perioade. E cert ca in Ucraina se ocupau inclusiv cu virusul acestei boli. Vom afla vreodata daca vecinii si „pretinii” albastru-galben, care ne iubesc ca sarea-n ochi, ne-au „ajutat” productia de carne la ordinul firmelor occidentale? Vazind ce se intimpla, nu ar fi de mirare. Pentru a avea un raspuns, insa, ar trebui sa avem un SRI real, nu o sucursala a unui serviciu strain.

  43. Asat-i imaginea statului roman mafiot condus de 8 ani de zile de Johannis! Totul va fi bine pana la proba contrarie! Succesuri guys! Succesuri EBA! Succesuri LGBT cu Q+ in coada!

  44. URGENT un ARTICOL….Azi (sursa.Profit.ro) :” Un grup de lucru creat de Departamentul pentru Situatii de Urgenta,la care s-a alaturat si Guvernul Romaniei,impreuna cu CNA si mai multe ONG-uri,PREGATESTE o platforma informatica ,ce va scana presa online,dar si bloguri si retele sociale,pentru a gasi „fake news” ,surse de dezinformare si propaganda in contextul conflictului din Ucraina.”. ADICA:Incepand cu 11.martie.2022,vor exista CUVINTE care vor APRINDE BECURI ROSII de posibila „dezinformare si”propaganda” rusa in algoritmii platformei este cea care ar asocia,in acelasi text,Guvernul,premierul Nicolae Ciuca sau presedintele Iohannis cu un context de „coruptie” ori „incompetenta”_avand ca marker de dezinformare expresii precum „mizerie” sau „furtisag”. Toate l-ar face pe AUTOR SUSPECT de a fi agent ap propagandei ruse in algoritmii platformei.La fel ORICE postare similara pe blogul sau pe retele sociale. BAIETI…de azi NU MAI AVETI VOIE SA INJURATI pe KW.Iohannis si GUVERNUL,ca altfel DRACUL va IA.!!!

  45. Cu ce se ocupa mafia de stat in loc sa PLAFONEZE preturile la alimentele de baza !!
    Intr-un oras de provincie, pe nicaieri nu se mai gaseste faina ieftina , azi nu am gasit nici aia de 5 RON/kg ! Ulei ramas DOAR la 10 RON/litru! . Atentie ca in aceste zile majoritatea romanilor isi cheltuie ULTIMELE ECONOMII in cadrul unei operatiuni de DRENARE a banilor de la populatie catre sacii fara fund ai sistemului securist care aduna bani din TVA si accize! Luna martie va fi jaful de proportii si saracirea programata a majoritatii , apoi nu poate urma decat RATIONALIZAREA si introducerea unor sisteme de cartela a foamei exacta ca in LAGARELE comuniste – ceea ce si devine UE si intreg Occidentul!
    Dupa 2 saptamani de propaganda si sanctiuni anti-Rusia se vede CLAR ca efectul cel mai distrugator este asupra economiei UE !
    Rugam redactia sa nu mai menajeze banda de criminali aflata la guvernare.

  46. Romania are resurse,petrol si gaze etc.
    De ce s-a ajuns aici?
    Prin ce imprejurari AUstria ioc hidrocarbura,Hungaria vai de capul ei, Germania, toti ne iau gazele si petrolul desi sunt in relatii bune cu Rusia?Ro de ce nu e in relatii bune cu Rusia, iar cele aratate fac specula in Ro cu gazul rusesc si ne iau si pe al nostru?
    Ce cauta hubul, bursa la Viena ?
    Pt. ca SUA comanda UE respectiv Germania, Austria,-care merge pe brinci tacuta si secreta centru al mafiotilor septuagenari batrini si masoneriei in pensie si retragere ,cuib in cre s-a nascut Hitler, si le comanda ea SUA prin NatO sa le dea resurse si piete de desfacere pe baza materiilor prime din colonii ca Romania !USA prin neofascistii sai „a stabilit”ierahiile economice, financiare,poitice, in tari de viteza I si tari de vieza II,III si IV ca Romania! UE nu e decit St.”Unite” ale Europei in care Ro este o „regiune” de muls si spoliat,iar Germanica mare putere coloniala de productie careia ii vin la nas reursele unie PROASTE CA ROMANIA si AUstria locul d enastere al lui Hitler are grija sa colecteze ResURSELE ROMANIEI!

  47. Ca urmare, dintr-o tara producatoare pe baza resurselor ,terenurilor si fortei sale de munca, Romania a fost dezmebrata in forta de munca ce a fugit, productia inexistenta, agricultura confiscata de Franta, Olanda, Austria, Spania,Italia la cre am devenit piata de desfacere !
    Nu producem nimic decit ceva armament, contructii-pt.cine din moment ce romanii sunt la nivel de sclavi?Asa cum zice @Radu Humor,pt „inlocuitori”?
    Deci ordinul ca noi sa nu producem, sa fim opriti si stagnati este dat de SUA ,suntem paziti prin NATO si trebuie sa muncim, existam ca niste sclavi pt. Germania,Austria, Spania,Itaia, Olanda ,Belgia ,chiar Turcia chiar care si-au „cistigat”rolul de tari „puternice”! Noi alimentam cu resurse, ei produc si vin si ne rivind la preturi astronomice materia ns.prima, viata ns.,vlaga ns.! In schim am accepta NATO care ne vinde „pace,prosperitate,piata libera ” adica NIMIC,rahat pe perje , luindu-ne in schimb TOTUL! Pt.ca tot ce este al nostru este luat de ei, noi nu mai avem nimic decit minciuna,, batjocura, avem CAI cu care Kovesi a facut „anticoruptia”,de fapt sprijind luarea in stapinire a Romaniei INcoNSTIENTE ,de catre OCUPANTII TARII !

  48. „Ierarhia Lumii”au facut-o fostii puscariasi care au emigrat in America, s-au trezit exceptionali prin interesele francmasonice de paeste Ocean, trimisi de Elisabeta I cu intelgere sa verse cistigurile catre ea si Vatican!
    A urmat spolierea AMericii de banci europene,infiintareaFED care fabrica miliarde de bancnote indatorind pe americani, dar cu care au inaltat marele complex militar industrial american.America fabrica bombe, economia ei este data Germanie, Japoniei,Chinei,Rusiei, Coreei de sud, Australiei etc.SUA le aduce materii prime si le da „securiate”>De asta Trump s-a suparat pe Chine,Germania cind cu tarifele si scandalul Wolskfagen-poluarea si a cerut aduucerea economiei inapoi in America.Nu a rugat nimeni pe America sa devina PAX AMERICA cind s-a oferit sa devin heghemon mondial ,acoperire a complexului militaro industrial de a „apara,aduce pacea si prosperitatea”,in realitate NATO aducind terorism, razboiaie,tacuri la democratia multor state,acaparare de teritorii si reusrse de materii prime.”Heghemonul”Pax america a adus in Ro impreuna cu UE,dezbinare,instabilitate, saracie si este „guverntorul”Tarii nerusinat si ne tiraste in Razboi!Putin nu s-a lasat inconjurat de catre PAX AMErICA, prin NATO! Afara din Europa,americani! UE ,o sluga mincinoasa,inselind increderea Statelor Nationale suverane si Independente ,membre! Cer denuntarea aderarii la UE! Cer condamnare TRADATORILOR ROMANIEI CARE NE-AU ADUS IN STADIUL DE SARACIE,FRIG,CRIZE Sanitare,ENERGIE,Imprumuturi Bancare CORUPTE , Incalcind dr.si libertati fundamentale ale cetatenilor din Constitutia Romaniei ,PERMANENT!

  49. Mai sunt autoritati in tara asta,mai este guvernata ? Apropo de „cu sacu la motorina”,politia si pompierii unde au fost de au permis asa ceva ? Acei tembeli impreuna cu distribuitorul de combustibil au fost sanctionati sau inca se „analizeaza situatia” ?

  50. Citesc și mă minunez, câți analiști politici și economici comentează, unul mai prost ca altul. Dobitocii nu văd că în toată Europa preturile au crescut! Vai de mama voastră pupincuriști ai rușilor. De naiba nu plecați în Rusia prostănacilor?

  51. GlobalFocusCenter: „Acest mecanism este 100% independent, nu exista si nu va exista finantare guvernamentala (de altfel in momentul de fata nu exista deloc finantare – suntem in discutii cu parteneri internationali pentru identificarea acesteia!)

    Asta-i spilul, cauta finantatori si pentru asta si-au facut reclama.

  52. Ceea ce a uitat pur si simplu sa spuna Dl Nistorescu preocupat sa confectioneze un titlu adecvat viziunii sale despre Lume
    si viata, e tocmai motivul analizei scumpirii combustibililor, RAZBOIUL DE AGRESIUNE al Uniunii Sovietelor de Oligarhi KGB
    asupra Ucrainei!!! Preocupat si de „propriul razboi” fara vreo sansa de PACE cu a3 Dl Nistorescu NU VEDE SI NU SIMTE VREO PLOAIE DE BOMBE!!! Oare merita aceasta bascalie INSINUANTA cu „ploaia de bombe” numai pentru ca niste flacai si fatuci care viseaza sa ajunga asa celebru si bine situat in societate ca Dansul vorbesc de „precipitatii” cand pe cerul senin, insorit ucrainean singurii nori sunt de avioane de bombardament si de vanatoarem, respectiv rachete si obuze? In timp ce Rasputin distruge o tara dejecteaza minciuni ordinare numind RAZBOIUL DE AGRESIUNE…”OPERATIUNE SPECIALA”!? Sa fie vorba cumva de o „operatie chirurgicala” de extragere a unei tumori maligne…DEMOCRATIA? Repetarea obsesiva a unei bascalii cu „ploaia de bombe” cand ucrainenii MOR SI RAMAN FARA CASE FIIND OBLIGATI SA PLECE IN BEJENIE…DIN CAUZA PLOII DE BOMBE mi se pare inadmisibila, ne mai putand fi vorba de o simpla alunecare pe topogan cum stampilam metaforic unele exagerari cu caracter partizan…

  53. Ca tot e vorba de combustibili si scumpiri, ILEGALUL BOLSEVIC TEUTON fost sef de Cancelarie, Schroeeder, a plecat urgent la Moscova sa ia LUMINA de la seful sau pe linie IDEOLOGICA BOLSEVICA si FINANCIARA ca membru platit cu zeci de milioane anual al tuturor Consiliilor de Administratie ale Concernelor KAGHEBISTE, pe linie de petrol si gaze! Oficial e in misiune pentru …pace!? De fapt e pe punctul DEMASCARII ca AGENT SOVIETIC; individul fiind de o marsavie tipic bolsevica, din 2005 cand a executat comanda lui Rasputin si cu un an inainte de incheierea mandatului doi a declansat „alegeri” si astfel rasputinista ENGIE a fost legendata mai devreme…De atunci conturile i se ingroasa cu viteza luminii fara sa resimta vreo
    jena sau rusine, in ochii opiniei publice teutone si internationale. Aceasta creatura monstruoasa e exemplul RECENT cel mai ilustrativ al situatiei care o demasc aici, SEFII PUTERILOR CAPITALISTE OCCIDENTALE SUNT ILEGALI COMINTERN!!! Nu a fost legendat in fruntea Teutoniei de „OCULTA” atat de draga HAITELOR REUNITE IN SFARSIT ale Securitatii forumiste, ci de UN ASIATIC GET-BEGET care nici printre multimea amantelor nu a admis o EVREICA!!! Spre deosebire de Tartar Iceanul nostru nu si-a luat amantele de neveste…

  54. De ce nu o anchetează Kovesi pe Leyen?

    Sursa: https://flux24.ro/de-ce-nu-o-ancheteaza-kovesi-pe-leyen/

    Renate Weber, Avocat al Poporului, ridică o problemă spinoasă, într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu , mai exact felul în care războiul din Ucraina acoperă deplin probleme de cea mai mare gravitate care ar trebui investigate în acest moment, în special de către procurorul. europeană Laura Kovesi, transmite Inpolitics .

    ”A venit războiul și nu mai întreabă nimeni de cheltuielile făcute în pandemie. Păi de ce nu mai întreabă, că erau acuzații puternice în ce o verificare pe șefa Comisia Europeană, Ursula von der Leyen, era scandalul de pe lume să se desecretizeze conversațiile pe Whatsapp cu șeful de la Pfizer. Mai vorbește cineva de asta? Nu, iar acum ea strânge pături și periuțe de dinți pentru refugiații din Ucraina. Deci astea nu sunt lucruri normale. Pe de altă parte, nu poți să nu te întrebi dacă acum nu eo altă sursă de unde să mai scoatem niște bani și să-i cheltuim fără să dăm socoteală nimănui. Să știți că democrația europeană va avea puternic de suferit dacă lucrurile astea sau să meargă tot așa și dacă o să lipsească cu desăvârșire control. Controlul Parlamentului European mi se pare în acest moment zero. Doamna Kovesi, cu Parchetul European, asta ar trebui să investigheze. N-am auzit-o să articuleze o vorbă despre asta, deși repetă, sunt chiar banii europeni la mijloc și ar fi îndreptățit să vadă ce să întîmplat acolo…Așa nu e bine, sincer spun că nu e bine”a spus Renate Weber.

  55. Răspunsul ar putea fi cel al unui general american, Smedley Butler, ”războiul este o mafie”, singura escrocherie în care profitul se contabilizează în dolari, iar pierderile în vieți omenești, iar nimeni nu vrea să fie lăsat pe dinafară.
    Raed arafat pare a fi unul din capii mafiei ce a acționat în România pe timpul covidișului și încă nu dă declarații la procuratură, sau DNA, ci pe la TV unde amenință cu noi măsuri de interzicere a unor drepturi prevăzute în Constituția României.
    Cine-l ține în brațe cu toate cele aproape o sută de kile a lui ?!

  56. SUA nu mai ascunde faptul că NATO este de fapt OTAN, iar acesta este SUA !
    Impertinență, sau autosuficiență ?
    Oricum, nu știu cât timp Germania, Franța, Italia, sau Marea Britanie vor trece nepăsătoare peste această trufie ce-i coboară nepermis de mult în ochii celorlalți, indiferent că le sunt parteneri, sau adversari .

  57. ucraina nu e treaba noastra
    noi avem destule de platit
    cine nu se prinde ca e razboi global, e prost
    cetateni romani, asezati va la locurile dumneavoastra si
    nu va speriati de cna!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.