Cuc acordă României mai puțini kilometri de autostradă decât are

Ministrul propus al Transporturilor, Răzvan Cuc, declarat în fața Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, respectiv Comisiei economică, industrii și servicii și Comisiei pentru transporturi și energie din Senat că România deține în acest moment sub 700 kilometri de autostradă și mai puțin de 150 de kilometri de autostradă în construcție. În plus, acesta a afirmat că nu promite niciun kilometru de autostradă pentru 2017. În prezent, România dispune de 734 de kilometri de autostradă, iar pentru acest an sunt prevăzute inaugurări de 150 de km în varianta cea mai optimistă a Cabinetului Cioloș sau 50 de km. în varianta ONG-ului Pro Infrastructura.

Răzvan Cuc a declarat în fața parlamentarilor că România suferă la capitolul infrastructură de transport „Una dintre problemele majore din domeniul Transporturilor este lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate. Avem, la ora actuală, mai puțin de 700 km de autostradă și mai puțin de 150 km de autostradă în construcție. Transportul feroviar este și el într-o degradare accentuată. În cazul transportului maritim și transportului fluvial, acestea au rămas încă exploatate sub posibilități”, a menționat Cuc.

Întrebat de presă câți kilometri de autostradă promite, în condițiile în care anul trecut nu s-a inaugurat niciun kilometru, el a răspuns: „Nu promit niciun kilometru de autostradă. Sunt loturile avansate, le cunoașteți, și Sebeș — Turda și Lugoj — Deva sunt loturi avansate și lucrăm”.

Audierea sa a fost fulger, el răspunzând la trei întrebări din șase.

Ministrul propus al Transporturilor s-a născut pe data de 4 decembrie 1983. El este licențiat în economie, la Universitatea Americană, București (2002 — 2006) și licențiat în drept, la Facultatea de Drept și Administrație Publică, Universitatea Hyperion, București (2009 — 2012), potrivit site-ului alegeriparlamentare2016.ro. Cuc a deținut funcțiile de: expert, Divizia Piețe Interne, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA) (2006 — 2007); expert asistent, Direcția Politici Economice, MECMA (2007 — 2010); administrator, SC Pan D’Or SRL (companie de panificație) (2010 — 2012); a fost director general, Zona Liberă Giurgiu (din 2012); consilier județean PP-DD (2012 — 2016). Cuc a fost numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor, prin decizia premierului Victor Ponta din data de 20 octombrie 2015, ocupând această funcție până la 30 mai 2016.

Cuc a fost prim-vicepreședinte al Partidului Poporului — Dan Diaconescu (PP-DD) (2012), a candidat pentru PP-DD la alegerile parlamentare din 2012 pentru Camera Deputaților, conform site-ului alegeriparlamentare2016.ro. Secretar executiv PSD Giurgiu (din 2014), purtător de cuvânt la Organizația județeană PSD Giurgiu.

Citește și Ministrul cu probleme de limba română a lovit din nou

Petrescu dorește să restructureze ceea ce nu îi aparține

Audiere la secret

Ana Birchall: România, grădina Maicii Domnului

Mihaela Toader avansează obiective îndrăznețe

Ministrul de la Turism desființează o Autoritate

Planurile ministrului propus la Apărare

Andreea Păstîrnac, contrată dur de soția unui rănit la Colectiv

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.