Culise și aranjamente pentru Cotroceni

„Este prea devreme pentru o astfel de decizie“ sau „este prematur“, acestea sunt răspunsurile oficiale oferite în acest moment de toți prezidențiabilii atunci când sunt întrebați despre înscrierea în competiția de la finele anului viitor.

Mai întâi oricum sunt alegerile europarlamentare, un test serios pentru toate partidele. Neoficial însă, se trag sfori, se cântăresc șanse, se fac și se refac strategii, candidații înșiși pregătindu-și terenul electoral. Și formațiunile, mai mari sau mai mici, au început vânzoleala pe scena politică.

Cu șanse în acest moment de a-i vedea candidând la alegerile prezidențiale sunt  cinci personaje pe care le analizăm în continuare.

Kovesi, agent electoral pentru Klaus Iohannis

S-a trezit brusc din adormire în ultima vreme, a mai lăsat excursiile pe munte, excursiile în străinătate și îl vedem ceva mai des la televizor. Pentru că nu e sigur că îl va avea contracandidat pe Liviu Dragnea din partea PSD, preferă bărbătește să se ia la trântă cu o femeie. Viorica Dăncilă este calul său preferat de bătaie, mai ales că prin ricoșeu, însă doar așa îl atinge și pe Liviu Dragnea, liderul partidului. Tactica lui Iohannis s-ar putea să eșueze foarte repede, pentru că femeile din PSD care îi dau diverse replici s-au înmulțit. Iar imaginea de bărbat, fie el și politic, care se ciondănește din te miri ce cu reprezentantele „sexului slab“ nu place nimănui.

Totuși, Iohannis pare, sau cel puțin așa reacționează, că nu-și dă seama că din cauza sa România tocmai a ratat o șansă istorică ce apare o dată la o sută de ani. A respins vehement și s-a opus propunerii PSD de mutare a Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Nu a înțeles, sau a refuzat să facă aceasta, că propunerea nu vine dintr-un calcul politicianist, ci reprezintă o esență a politicii la care numai statele puternice au acces. Puteam și putem și noi să fim printre ele, dar astfel de oportunități apar în istorie extrem de rar. Din păcate, președintele preferă să dea gir unor consilieri care sunt de părere că în politica externă a unui stat demn și suveran n-ai altceva de făcut decât să te pliezi pe politica externă a altor state.

Ce nu poate explica Ioahnnis și nici nu s-a străduit până acum să o facă, dovadă că în sinea sa prețuiește acest subiect, este acuzația potrivit căreia România a încălcat Convenția de Armistițiu și Tratatul de Pace, forțând o recuperare a bunurilor Grupului Etnic German (o organizație fascistă interzisă în 1944) de către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), al cărui președinte a fost. Și nici de ce preferă să subordoneze Germaniei politica externă a României, țară în care și afacerile austriece, mai ales cele care se bazează pe exportul masiv al lemnului, înfloresc, la fel ca și acuzațiile de tăieri ilegale. Și nici acuzațiile referitoare la faptul că proprietăți imobiliare deținute de familia Iohannis își au originea într-o retrocedare imobiliară întemeiată pe acte false nu au primit explicațiile cuvenite.

Klaus Ioahnnis se bazează în susținerea activității sale, în continuare, pe același PNL, plus haotica mișcare #Rezist, câteva ONG-uri gălăgioase, USR și mai ales pe DNA. Folosind în exces expresii precum „stat de drept“, „anticorupție“, încearcă să păstreze alipirea de numele său a șefei DNA, a cărei revocare a refuzat-o. Este un subiect de care se va folosi din plin în campania electorală.

Gabriela Vrânceanu Firea nu se grăbește

Actualul primar general al Bucureștiului, cu domiciliul stabil în Voluntari, a negat de asemenea faptul că s-ar pregăti de alegerile prezidențiale și spune mereu că nu lasă Primăria Capitalei, unde are treabă și de respectat niște promisiuni. Pentru observatorii atenți ai scenei politice însă, este clar că ambiția o va duce inclusiv către această funcție. Având în vedere procesele și acuzațiile pe care le are de gestionat Liviu Dragnea, este evident că în cazul acestei candidaturi, la fel ca și pentru Primăria Capitalei, un rol decisiv va avea DNA.

Cu un ochi către această instituție și un altul la ce se mai petrece în PSD, Firea s-a remarcat atunci când, la schimbările anterioare ale premierilor, nu s-a sfiit să-i critice deopotrivă și pe Grindeanu și pe Tudose, dar și pe Liviu Dragnea. Desigur, constructiv.

Pe motiv de ger și viscol, este primarul care a închis cel mai des școlile, dar elevii nu votează. Părinţii lor însă au fost suparăți că au trebuit, pe nepusa masă și uneori inutil, să găsească diverse soluții de îngrijire a copiilor în perioadele în care au rămas acasă.

Are explicații pentru folosirea unui ton ridicat, neadecvat, la ședințele Consiliului General al Capitalei. Are explicații și pentru nerespectarea promisiunilor din campania electorală, spunând că nu le-a făcut singură, ci împreună cu partidului ai cărui miniștri și prim-miniștri nu au susținut-o. În general, are explicații pentru orice.

Însă de la celebra fraza „Voi face revoluție în materie de trafic în Capitală“, ori altele referitoare la  demararea lucrărilor pentru construirea unui spital metropolitan, „dotat modern, la standarde europene“, construirea sau modernizarea de creșe și grădinițe, de săli pentru activități sportive sau alte tipuri de evenimente, construirea de parcări, îmbunătățirea calității aerului încărcat de praful de la autorizațiile de construire date otova și multe altele, s-a dovedit în cei doi ani că drumul este foarte lung.

S-au înființat în schimb 30 de companii în subordinea Primăriei Generale a Capitalei, s-au acordat tot felul de stimulente unor diferite categorii de cetățeni, s-au organizat spectacole și festivaluri cu duiumul. Și dese vizite la mănăstiri, împreună cu soțul său, primarul din Voluntari. A rezolvat în stilul propriu promisiunile electorale. Un exemplu fiind felul în care a rezolvat situaţia arborilor „care se prăbuşesc la fiecare vânt“.

Pentru cine merge în parcurile sau pe străzile Capitalei, e clar că sute de arbori seculari au fost măcelăriți pur și simplu, pentru toaletarea lor nefiind consultat vreun dendrolog. Mai degrabă adeptă a masurilor heirupiste, i-a șocat pe bucureșteni prin măsura creării de benzi unice de circulaţie destinate transportului public de persoane, care au produs haos în trafic şi au determinat conducerea Primăriei Generale să amâne aplicarea măsurii

Gabriela Firea se bazează în activitatea sa pe iscusința folosirii vorbelor cu care respinge toate acuzațiile și felul în care știe să se autopromoveze. Și pe femeile din PSD, acum mai numeroase în funcții-cheie, pe primarii sectoarelor bucureștene, cărora le-a îndeplinit orice dorință, și pe iubita lui Liviu Dragnea, alături de care s-a lipit la Congresul Extraordinar al PSD. Dar și pe ambiția pesediștilor care nu doresc să piardă puterea și văd într-o femeie o posibilitate de schimbare a imaginii șifonate de valul de acuzații de corupție.

Călin Popescu-Tăriceanu ar candida, dar n-are PSD

Călin Popescu-Tăriceanu, actual președinte ALDE și al Senatului, fost președinte al PNL, ex-prim-ministru, liberal pursânge din tată-n fiu, este premierul care a reușit să-i ţină piept președintelui Traian Băsescu, deși s-a confruntat cu un val de acuzații extrem de dure din partea acestuia. Ulterior, peste ani, în unele cazuri, s-a dovedit chiar că fostul premier a avut dreptate.

În ciuda suișurilor și coborâșurilor din politica românească, și-a păstrat o anumită consecvenţă în acțiuni, nu a cedat la principiile sale pe care a construit activitatea ALDE, ceea ce place electoratului sătul de politicieni care merg numai cu spinarea încovoiată sau adoptă decizii cu un ochi la concurenţă și electorat și cu un altul la interesele personale.

În plus, românilor le-a rămas în memorie că „pe vremea lui Tăriceanu“ au dus-o bine. Candidatura lui Tăriceanu a fost propusă și anunțată de lideri locali ai formațiunii, însă acesta a replicat public că este prea devreme pentru o astfel de decizie și a închis subiectul pe care, ulterior, nu l-a mai abordat. Între timp, partidul se consolidează, în unele județe ajungând chiar să depășească PNL, principal contracandidat.

Liderul ALDE are probleme însă cu acuzațiile venite dinspre DNA. Pe data de 7 iulie 2016, Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată a lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru „mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului“. Acesta este acuzat că, sub jurământ fiind, ar fi făcut declarații necorespunzătoare adevărului și ar fi îngreunat intenționat acte de urmărire penală. Lui Călin Popescu-Tăriceanu i-au fost respinse toate cererile și excepțiile formulate împotriva rechizitoriului DNA, ultima de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție în februarie 2017.

Procesul a început pe fond, iar procurorii cer condamnarea sa la trei ani de închisoare cu executare. Mergând pe tonul dat de Băsescu în urmă cu mulţi ani, diverșii #Rezist și presa apropiată fostului președinte îl critică insistent, mai ales cei care fac parte din grupului susținătorilor Laurei Kovesi.

Într-un fel, dacă dorește să crească procentajul partidului său, Tăriceanu este obligat să devină locomotiva electorală a acestuia și nu o poate face decât dacă anunță că se înscrie în cursa pentru Cotroceni. Se bazează pe structurile partidului, pe o relație directă cu Liviu Dragnea (despre care se spune totuși în ultima vreme că „ar scârțâi“), pe notorietatea pe care o are deja și pe propria sa experiență politică.

Pe Ioan-Aurel Pop îl vede președinte Cumpănașu

Nici nu a fost ales bine președinte al Academiei Române în luna aprilie, că președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României, Alexandru Cumpănașu, a și aruncat pe piața media propunerea candidaturii lui Ioan-Aurel Pop la președinția țării. Ulterior, rectorul Universității Babeș-Bolyai nu a avut nicio declarație referitoare la această posibilitate.

„Numele de România trebuie să ajungă din nou pe buzele tuturor“ este fraza cu care Ioan-Aurel Pop și-a început mandatul în fruntea Academiei Romane. Cumpănașu a pus chiar și unele condiții pentru o candidatură de succes. Respectiv, profesorul Pop să aibă o legătură mai strânsă cu ministrul Educației și să aducă modernizare și rezultate imediate în domeniul educaţional, academic și identitar.

Ioan-Aurel Pop este un academician român, istoric, profesor universitar, iar din anul 2012 este rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Temele principale ale cercetărilor sale sunt reprezentate de investigarea unor aspecte majore din istoria medievală a românilor și a Europei Centrale și de Sud-Est: instituțiile medievale românești, adunările cneziale și nobiliare, formațiunile politice româno-slave din Transilvania secolelor IX-XIV, raporturile românilor din Transilvania cu spațiul românesc extracarpatic, influența bizantină asupra românilor nord-dunăreni, raporturile Transilvaniei cu Europa Centrală și Occidentală sau structura etnică și confesională a Transilvaniei și a Ungariei în Evul Mediu.

Din 1996, când a obținut titlul de profesor universitar, până astăzi, Ioan-Aurel Pop a ocupat permanent aceeași funcție la catedra devenită, între timp, Departamentul de Istorie Medievală, Premodernă și Istoria Artei. În anul 2012, acad. Ioan-Aurel Pop a fost ales rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a fost reales în anul 2016. Senatul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a aprobat prin vot ca profesorul Ioan-Aurel Pop să exercite în paralel funcţiile de rector al UBB şi preşedinte al Academiei Române, considerându-se că nu există incompatibilitate între funcţia de rector şi funcţiile de reprezentare academică, ştiinţifică şi culturală obţinute prin vot direct, nu prin numire din partea Legislativului sau a Executivului.

La foarte puţină vreme după alegerea sa în fruntea Academiei Române, Revista 22 a publicat acuzația că ar face parte din elitele colaboraționiste ale fostei Securităţi, acuzație pe care a negat-o cu fermitate.

New entry – Mugur Isărescu

New entry în competiția pentru Cotroceni este guvernatorul BNR, de 18 ani, același Mugur Isărescu. Mai întâi a fost zvonul, apoi el însuși a confirmat că nu va mai ocupa funcția de guvernator începând cu luna mai 2019, dată la care îi expiră mandatul. El a precizat că anul viitor împlinește 70 de ani și, din câte știe, de la această vârstă nu se mai poate profesa. „Împlinesc 70 de ani și, cel puțin în domeniul profesoratului, nu mai poți profesa. Acum, Parlamentul în înțelepciunea lui poate să spună orice. Am spus că împlinesc 70 de ani, nu este o bombă.

Pe 1 august 2019 împlinesc 70 de ani. Este o bombă? În al doilea rând, nu se mai poate, din câte știu, chiar dacă se face această propunere. Îmi inchei mandatul. Oricum îmi închei mandatul anul viitor. Normal că plec, că nu o să stau aici până… Dacă dumneavoastră credeți că aceasta este o știre, da, confirm. Uitați, bomba anului: guvernatorul împlinește 70 de ani“, a declarat Mugur Isărescu în cadrul unei conferințe de presă în care a prezentat raportul anual asupra inflației. În perioada decembrie 1999 – decembrie 2000 a ocupat funcția de prim-ministru. Mugur Isărescu este un nume etern vehiculat pentru poziția de șef al Guvernului, în special în condiții de criză.

Ani de zile a reieșit din sondaje că ar fi personalitatea în care românii au cea mai mare încredere. A mai încercat o dată să fie președinte, independent, dar a fost învins de Ion Iliescu și Vadim Tudor, care au trecut în turul doi. A fost premier o dată, în mandatul lui Emil Constantinescu.  Este membru al Comisiei Trilaterale și al Clubului de la Roma.

Calculele care se fac acum în jurul lui Isărescu vizează aceeași clamată „independență“, posibilitatea înlocuirii lui Klaus Iohannis și formarea unei coaliții de dreapta, PNL, USR și grupurilor #Rezist, urmând să li se alăture și partidele-satelit, unul dintre acestea fiind cel al lui Dacian Cioloș, care dorește să revină în poziția de premier. l

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

11 Comentarii

    • Tudorel – Presedintele la Teleorman, cand Teleormanul isi va declara Independenta!
      VOTAM Teleormanul independent, cu Dragnea Premier si Vasilica Secretara fidela!

  1. Aurel Pop ? Un țăran de pe lîngă Cluj. A afirmat că Banatul face parte din Ardeal ( ?? )

    • Dacă IA Pop deja „cumulează”(ca la noi la nimeni!!!) funcțiile de rector UBB (locul unde l-a intăbulat pe COLDEA), președinte al Academiei Române (locul unde îl va intabula pe DÂNCU), să-l numească băieții și în fruntea statului, că oricum nu face nici o ispravă nicăieri.

  2. johannis se „cearta” cu prim-ministrul nu pentru ca este femeie, ci pentru ca este cel mai caraghios si incapabil pm pe care l-a avut romania.

    • Ai dreptate! Un mai mare deserviciu pentru inteligenţa femeilor române este doamna Vasilica Dăncilă!

  3. hop că vine cumpănașu / i.a.pop și-a găsit nașu

  4. Nu ne putem risca cu tariceanu,are o varsta venerabila si prea multe casatorii la activ,daca apar toate sotiile in campanie, orice se poate intimpla! Ioan-Aurel Pop nu are tarie de caracter, e prea soft,iar Firea are ceva in CV care a vpune o umbra deasupra Cotroceniului!De preferat e Iohannis inca un tur,dupa 2024 (douazeci-douaspatru) speram ca va fi Codruta ,daca nu apare pana atunci alta varianta !

  5. Ce nu stiu romanii, dar nici nu doresc sa inteleaga, e ca posturile de presedinte si prim ministru al Romaniei apartin (SUNT PROPRIETATEA) securitatii ceausiste.Mai au citeva prin virfurile justitiei, la CCR + tot DNA-ul.SUFICIENT, NU?? Mai are rost sa spun ca alegerile sunt o mascarada unde gainarii si gainaresele consuma mici si bere?

    • @petre
      Gresit, sunt proprietatea occidentului. Aici sunt doar administratorii!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.