Cum a înfruntat Ioan Popa comunismul

Perioada ce a urmat anului 1947 nu a fost benefică dezvoltării culturale. În această perioadă sunt preluate de către stahanoviști editurile și tipografiile, sunt interzise cărți și scriitori, librăriile și bibliotecile trebuie „să livreze” populației așa-zisa „artă proletcultistă”, se poate spune că locul artistului este preluat de tractorist. Bine venită meseria celui de-al doilea, însă nivelul de pregătire, în cele mai multe cazuri, lasă de dorit.

Același lucru se petrece și-n Orăștie. Sunt interzise publicațiile lui Moța, librăria lui Branga este supusă controlului, multe cărți sunt arse, corurile și orchestrele orașului (erau șase) au fost preluate de către Corul Casei de Cultură. Conducerea politică era împotriva manifestărilor culturale și religioase, așa că s-a încercat suprimarea acestora. Notă discordantă face însă profesorul Ioan Popa, care, în anul 1951, repune în scena vieții culturale orăștiene muzica corală, inclusiv opereta.

În Ținutul Orăștiei nu trece timpul, ci vremuiește, aici ești întrebat „pe ce vreme suntem?“, nu „cât este ceasul?“, scurge vremea, timpul având, parcă, alt rol. Între zidurile Cetății Orăștiei, în decursul veacurilor, au văzut lumina tiparului multe publicații, cărți și ziare, dar și formaţii de muzică corală – „Corul Orăștiei“ fiind o expresie larg răspândită. Despre aceasta vă voi scrie acum.

(foto arenele romane)

Scurtă istorie a Corului de la Orăștie

Anul de naștere al Corului de la Orăștie este 1868, de atunci datează primele înscrisuri. Anume „Protocolul despre ședințele Comitetului Parohial și Școlar Greco-Oriental din Orăștie“ de la data de 28 iulie 1868, prin care se arată că „domnul învățător Ioan Bena va fi remunerat cu suma de 200 fl pentru a-și desfășura activitatea în calitate de învățător, secretar al comitetului parohial și nu în ultimul rând pentru a forma un cor“. Un amănunt important este acela că în acest proces-verbal învățătorul Ioan Bena va avea un cor care va trebui să formeze „două coarde“ (voci). Acesta este actul de naștere al Corului de la Orăștie.

Începând cu anul 1883 corul de la Orăștie va purta denumirea de „Reuniunea de cântări“, afirmându-și valoarea în 1906 la Festivalul tuturor societăților corale românești (inclusiv cele din Imperiul Austro-Ungar), organizat la Arenele Romane din București de către Societatea muzicală „Carmen“, condusă de D.G. Kiriac. Acolo, atât corul, cât și dirijorul au fost răsplătiți, separat, cu Medalia de Aur.

În septembrie 1913 au loc la Orăștie serbările ASTRA. Cu această ocazie, Ioan Branga va prezenta un frumos program alături de „Reuniunea de cântări“. În concertul dat de corul orăştian a cântat Cella Delavrancea, fiica scriitorului Barbu Delavrancea.

(foto Reuniunea de Cântări 1913 Cella Delavrancea cu x în mijloc)

Primele operete puse în scenă la Orăștie au avut loc în preajma anilor 1925-1928, sub conducerea muzicală a dirijorului Savel Horceag, stabilit aici în acei ani, în calitate de șef al muzicii militare.

În anul 1947, dirijorul Aurel Subescu reușește să pună în scenă opereta „La seceriș“ de Tiberiu Brediceanu. Pentru coalizarea ansamblului necesar unui asemenea spectacol, „artiștilor“ li s-au alăturat și elevii celor două licee din oraș: „Aurel Vlaicu“ și „Despina Doamna“. Corul era format din peste 100 de persoane, iar orchestra era alcătuită din vreo 40 de membri ce au muncit din greu. Astfel, în primăvara acelui an, au avut loc șase spectacole care s-au bucurat de aprecierea și participarea sinceră a publicului din zona Orăștiei. Însă aci viața culturală a Orăștiei (cu sporadice licăriri) s-a încheiat.

(foto crai nou)

După o vreme, Ioan Popa organizează şi conduce, în ani 1953 şi 1954, partea muzicală a operetelor ,,La Şezătoare” de Tiberiu Brediceanu şi ,,Crai Nou” de Ciprian Porumbescu pe care le susţine prima dată în Orăştie iar apoi în Hunedoara, Deva, Cugir, Alba Iulia, etc.

După aproape 10 ani de oprimare în1957, sub conducerea muzicală a profesorului Ioan Popa, este repusă în scenă opereta „Crai Nou“ de Ciprian Porumbescu, iar în anul 1960, acesta reunește fostele coruri și orchestre din oraș, (compuse din oameni cu meserii diferite – meșteșugari, comercianți, profesori, avocați – și etnii diverse – evrei, maghiari, români, sași) aducând în atenția publicului opereta „Ana Lugojana“ de Filaret Barbu. La buna realizare a spectacolului au contribuit Cornelia Secărea, cea care a realizat scenografia, Maria Barbu, maestră coregrafă, și nu în ultimul rând Manole Secui, care semnează scenografia.

Cu operele ,,Crai Nou” de Ciprian Porumbescu și ,,Ana Lugojana” de Filaret Barbu, în 1961, corul primește premiul al II-lea la național în condițiile în care premiul I nu s-a acordat.

Într-o scrisoare de felicitare expediată de Filaret Barbu, după faza inter-regională de la Braşov sunt prezentate motivele pentru care a fost admisă formaţia corală pentru a concura la nivel naţional: … ,,felul cum s-a prezentat corul, rolurile comice, regia excelentă a piesei, precum şi munca uriaşă a dirijorului”. Tot în această scrisoare Filaret Barbu comunica profesorului Ioan Popa că va veni personal la Orăştie pentru a colabora. După încununarea eforturilor cu premiul al II-lea la operetă, Lia Hubic a afirmat că: ,,Este uimitor să vezi cum oameni cu profesii diferite care nu cunosc în majoritate descifrarea partiturii, au reuşit să înveţe un rol întreg, acum aceştia se mişcă în scenă, fără a-şi face probleme din atenţia distributivă pe care un artist trebuie să o aibă în timpul spectacolului şi mai presus de toată dăruirea pe care o pun în vorbă, în fiecare melodie. Împletirea elementului tineresc cu judecata preţioasă a vâtstnicilor, dă tuturor acelora care vă urmăresc încrederea într-un bun început”. În legătură cu corul, Lia Hubic spunea: ,,Prospeţimea cu care cântă corul, intonaţia corectă şi rezolvarea justă a problemelor ivite în descifrarea partiturii dă garanţia unor noi succese”.

(foto: ana lugojana)

Despre spectacolele date în anii 1960-1961, despre concertele cu Ana Lugojana, despre ieşirile corului la radio şi la televiziune au scris: „Tribuna” din Cluj, „Gazeta învăţământului”, „Scânteia tineretului”, „Îndrumătorul cultural” şi alte publicații din acea perioadă.

Ulterior, Corul și colectivul Casei de Cultură din Orăștie vor primi calificative de apreciere din partea multor personalități marcante ale muzicii din anii ’60: Filaret Barbu, Nicolae Kirculescu, Lia Hubic, Cornel Fănăţeanu, Mircea Neagu, I.D. Chirescu etc. După anii ’70 mișcarea artistică și corală din Orăștie devine din ce în ce firavă, acest fapt nedatorându-se performanței sau seriozității, dăruirii și dragostei pentru cânt a coriștilor, ci mai cu seamă politicii duse de regimul comunist, viața culturală a urbei urmând strict drumul trasat de festivalul „Cântarea României“.

Despre revenirea Corurilor de la Orăștie de după 1990, altă dată.