Cum a ratat România o mare investiţie Jaguar la Braşov

Producătorul auto britanic Jaguar Land Rover, controlat de compania indiană Tata, a testat terenul pentru construcţia unei fabrici la Braşov pentru care urma să creeze 8.000 de locuri de muncă şi să investească câteva sute de milioane de euro. Afacerea a căzut iar britanicii au ales Slovacia, o ţară până nu demult neaflată pe harta mondială a producătorilor auto, dar care azi găzduieşte mai multe fabrici ale celor de la Volkswagern, Kia Motors, Peugeot-Citroen. Este o a doua mare ratare a României după ce la finele anilor 2000 nemţii care fabrică Mercedes au ales Ungaria. Care sunt motivele? Le spune Constantin Stroe, vicepreşedintele Automobilie Dacia şi opinia cea mai avizată din industria auto locală: „În România, dacă nu se remarcă din partea investitorilor potenţiali o politică încurajatoare, se duc în Slovacia, Polonia sau Ungaria, care sunt practic sufocate de investitori din toată lumea. De asemenea,

investitorii se uită la «reuşita» lui Ford de la Craiova. Investitorii se uită la mediul de afaceri, la perspective. În România se sprijină industria prin declaraţii”, a spus Constantin Stroe, citat de Bună Ziua Braşov. Americanii de la Ford merg la ralanti, cu producţia sub cea prevăzută în contractul de privatizare, pe motiv că duc lipsă de autostrăzi. Cei de la Renault Dacia se plâng de asemenea de infrastructura deficitară din România. De altfel, francezii au ameninţat Guvernul României că dacă nu fac autostrada Piteşti-Craiova ar putea lăsa ţara noastră pentru Turcia.

Constantin Stroe mai spune că România se caracterizează printr-o acută lipsă de productivitate la nivelul industriei auto, în ciuda faptului că ţara noastră este producător de decenii întregi. Aici lucrează 111.000 de muncitori în zona producătorilor de componente şi doar Polonia este peste noi, cu aproape 120.000. Performanţele se văd la cifra de afaceri, acolo unde România este ultima într-un clasament din care fac parte Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia. La începutul lunii trecute, Stroe a dezvăluit că un al treilea producător auto dă târcoale României, însă infrastructura este punctual nevralgic al ţării.

Ca să ne dăm seama de cum se alege locul unei viitoare investiţii în industria auto, dar nu numai, trebuie să ne întoarcem un pic în trecut, pentru un exemplu. Prin anii 2005-2006, pe străzile oraşului Kecskemét, situat lângă celebra autostradă M5 din Ungaria, au început să-şi facă apariţia diverşi curioşi care nu făceau altceva decât să inspecteze cu multă minuţiozitate tot ce mişcă în urbe: cum arată oamenii, cum sunt gospodăriile lor, cum sunt şcolile, cât de performante sunt spitalele, cât de curate sunt străzile ş.a.m.d. Fenomenul a fost atât de discret încât nimeni n-a băgat nimic de seamă. După un timp relativ scurt, presa maghiară, românească, germană şi de oriunde a anunţat că gigantul auto german Daimler Benz a decis să-şi amplaseze noua fabrică la Kecskemét, şi nu în România, la Sânandrei, în judeţul Timiş.

Infrastructura era deficitară iar speculanţii de terenuri colcăiau. Nemţii au ţinut cont de aceste aspect, dar şi de modul în care se prezintă oamenii locului, de cât de gospodari arată ei în ochii celorlalţi, iar acele inspecţii începute cu ani de zile înainte, precum la Kecskemét aşa şi în Timiş, au avut rolul lor major. În felul acesta, România a pierdut o investiţie de aproape 1,2 miliarde de euro şi posibilitatea de fi invidiată în toată Europa. Astăzi, ţara noastră are doar doi mari producători auto, Dacia şi Ford.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.