Cum arăta prima școală de șoferi înființată la București în 1910 și care era proba cea mai importantă la examen

La începutul secolului al XX-lea, apariția primelor automobile pe străzile Capitalei reprezenta un simbol al modernității absolute. Deși numărul mașinilor era redus, fiind deținute cu precădere de oamenii înstăriți și de instituții, prezența lor în trafic a impus crearea unui cadru legislativ și educațional clar pentru cei aflați la volan.

Examenul auto a apărut înaintea școlilor de profil

Un aspect fascinant al istoriei rutiere românești este faptul că primele permise au fost acordate înainte să existe o instituție specializată pentru pregătirea cursanților. În anul 1908, la ordinul prefectului Poliției Capitalei, a fost organizată prima examinare oficială pentru șoferi, scrie bucuresti.ro.

Evaluarea de la acea vreme era extrem de simplă în comparație cu standardele de astăzi, bazându-se pe o singură probă practică, denumită „viteza cu frânare neașteptată”. Examinatorii urmăreau exclusiv modul în care conducătorul controla mașina și capacitatea acestuia de a reacționa la o oprire de urgență. Trecerea acestui test era considerată o dovadă suficientă a îndemânării, iar candidatul promovat primea brevetul auto, documentul care îi oferea dreptul legal de a circula pe drumurile publice.

Două luni de cursuri și primul instructor din România

Conștientizând nevoia unei pregătiri teoretice și practice organizate, Automobil Clubul Român a fondat școala de șoferi la începutul anului 1910. Programul de studiu era structurat pe o perioadă de două luni. Diminețile erau rezervate orelor de teorie, unde elevii învățau principiile de funcționare ale motoarelor, noțiuni tehnice de bază și primele reguli de circulație. După-amiezile erau dedicate practicii, cursanții exersând pornirea și manevrarea vehiculelor pe străzile încă libere ale Capitalei, unde principala provocare era evitarea trăsurilor și a pietonilor.

Responsabilitatea pregătirii a căzut pe umerii lui Gheorghe Simion, recunoscut astăzi drept primul instructor auto din România. Misiunea sa era una dificilă, deoarece automobilele de la începutul secolului XX nu dispuneau de sistemele moderne de asistență și siguranță. Pornirea motorului la manivelă, schimbarea rudimentară a treptelor de viteză și controlul mecanic al frânelor necesitau o forță fizică și o atenție deosebite. La finalul primei sesiuni de instruire, 12 cursanți au absolvit cu succes, devenind primii șoferi formați într-un sistem organizat din țară.

Condiții stricte de înscriere. Vârsta minimă și certificatul de bună purtare

Criteriile de admitere la prima școală de șoferi demonstrează preocuparea autorităților pentru siguranța publică încă din acele timpuri. Candidații trebuiau să aibă minimum 18 ani împliniți, să achite o taxă de înscriere și să dovedească, printr-un document medical, o stare de sănătate impecabilă.

O cerință cu totul specială era prezentarea unui certificat de bună purtare. Pentru a primi dreptul de a conduce o mașină, o persoană trebuia să aibă o reputație morală solidă și să dovedească responsabilitate în societate.

Odată cu înființarea școlii, a fost emis și primul decret specializat privind circulația rutieră. Acesta limita numărul de examinări la maximum patru încercări pe an pentru fiecare cursant. Testarea propriu-zisă se făcea în mod obligatoriu în prezența unui polițist rutier și a unui reprezentant ACR. Un alt element vizionar a fost utilizarea mașinilor de stat prevăzute cu inscripția „Școala de conducere”, precursoarele autovehiculelor de școală cu dublă comandă din zilele noastre.

Evoluția către Automobil Club Regal Român

Activitatea de pionierat a organizației a atras rapid recunoașterea la cel mai înalt nivel. În anul 1914, pentru a onora sprijinul și implicarea Casei Regale, instituția și-a schimbat denumirea în Automobil Club Regal Român.

Timp de peste trei decenii, membri ai familiei regale au ocupat funcția de președinte al clubului. Această asociere a conferit un prestigiu uriaș automobilismului românesc, facilitând organizarea primelor competiții sportive de profil și punând bazele infrastructurii rutiere moderne pe care o cunoaștem astăzi.

Cine au fost căuzașii, oamenii care au împins Bucureștiul spre Unirea Principatelor