Cum așa? Rusia, invitată de SUA

Relaţiile dintre Washington şi Moscova s-au deteriorat până la cel mai rău nivel din ultimii 60 de ani de când Rusia a invadat Ucraina

Cum așa? Rusia, invitată de SUA

Relaţiile dintre Washington şi Moscova s-au deteriorat până la cel mai rău nivel din ultimii 60 de ani de când Rusia a invadat Ucraina

Rusia va fi invitată să participe la reuniunile blocului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) găzduite anul viitor de Statele Unite, a declarat luni un oficial american, citat de Reuters.

În calitate de „buni administratori ai APEC”, Statele Unite vor invita Rusia, care este membră a blocului celor 21 de ţări, a spus Matt Murray, un înalt oficial american pentru APEC, într-o conferinţă de presă la Singapore.

Relaţiile dintre Washington şi Moscova s-au deteriorat până la cel mai rău nivel din ultimii 60 de ani de când Rusia a invadat Ucraina în februarie, un act pe care îl justifică drept „operaţiune militară specială”, dar care a determinat sancţiuni şi condamnări din partea naţiunilor occidentale şi ţări precum Singapore, aminteşte Reuters.

La o reuniune APEC găzduită de Thailanda în mai, reprezentanţi din Statele Unite şi alte ţări au părăsit întâlnirea în semn de protest faţă de acţiunile Rusiei în Ucraina, când ministrul rus al economiei Maxim Reşetnikov a luat cuvântul.

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a participat la un summit al Grupului celor 20 de economii majore în Bali luna trecută, în ciuda unei invitaţii din partea gazdei Indonezia, care a rezistat presiunilor din partea ţărilor occidentale de a-i retrage invitaţia liderului de la Moscova şi chiar de a expulza Rusia din bloc.

Murray nu a spus dacă Putin va participa la reuniunea liderilor APEC de anul viitor la San Francisco. Liderul rus a fost reprezentat de prim viceprim-ministrul Andrei Belousov la întâlnirea liderilor APEC găzduită de Thailanda luna trecută.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. @ Mărgeluțe 14:51
    Ești transparent: fiindcă nu poți contesta ca la Kiev e o gașcă de khaZari (Zele, Șmigăl, Hannah Novosad, Arestovici samd), vrei să ne convingi ca și la Moscova e la fel.
    Cântă la altă masă, evreii nu sunt khaZari… !?

  2. Americanii au în minte un singur lucru:
    INTERESUL AMERICAN !
    Restul, pălăvrăgeală pentru „GENIILE utile”.?

  3. Pina la anu’ mai e mult si multe pot sa se mai intimple … s-ar putea ca la anu’, pe vremea asta, rusii sa se simta la SF ca acasa, mai ales daca-si pun in cap sa „denazifice” Alaska si s-o anexeze la loc la patria-mama (chiar asa, pe aia tot Hrusciov a facut-o cadou ? …)

  4. Putin e omul americanilor,nu v-ati prins pana acum,nici cu desene
    Coopereaza in spatiu,coopereaza sa tina China in sah,coopereaza sa scape Rusia de cateva zeci de mii de idioti cu ajutorul razboiului actual (proiect 100.000)si Ucraina adevenit poligon de incercare pentru armatele SUA si Rusiei
    Rusia nu mai are de pe vremea tarilor conducere suveranista:))) iar dupa 1992 de la Gorbaciov ,Eltin agenti americani declarati si papusati de khazarii iudaici,au ajuns la bietul Putin dominat de peste 100 de oligarhi,toti khazari iudaici fara exceptie

  5. Am mai spus, ca americanii sint cei mai perversi in acest joc periculos, pe care ei ar vrea sa-l prelungeasca cit mai mult.
    I-au pus pe nemernicii de politicieni europeni sa renunte la gazul rusesc ieftin si sa-l cumpere de la ei la un pret mult, mult mai mare.
    De un singur lucru ma tem : sa nu mearga irationalul pina acolo sa atraga toata Europa in razboi.
    Distrugerile si pierderile de vieti omenesti s-ar simti aici la noi nicidecum la americani.
    Pina dincolo de Atlantic …e cale lunga !

  6. Ușor,ușor rușii vor fi reabilitați cum a fost si China la timpul potrivit.Dar de data asta au să pună ei condițiile iar europo amerlocii vor negocia în genunchi.Bineînțeles după ce vor mai fi arestați niște corecți de pe la Bruxelles și recesiunea va mai săpa la prosperitatea occidentului pervers și arogant .

  7. 1. Rusia nu a invadat Ucraina, Ucraina era invadata de NATO de 10 ani cand a INARMAT Ucraina, nu era Suverana decat formal…. Rusia isi apara Suveranitatea reala si a fost obligata de realitate la actiunea Preventiva de
    Dezarmare a Ucrainei…. Pe modelul actiunii Preventive a Americanilor cand au invadat Irakul…. 2. Invitarea Rusiei la reuniuni internationale este in primul rand in interesul celor care o invita….In fond, toata lumea mulge Rusia. Daca ar fi invers rusii ar trebui sa traiasca cel mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.