În capitala Canadei a fost decretată stare de urgență, iar premierul Justin Trudeau a fost transportat de serviciile de securitate în Quebec. Nu este vorba despre un val ucigător de covid (premierul Trudeau, triplu vaccinat, este pozitiv în aceste zile), ci despre un uriaș protest al camionagiilor canadieni împotriva obligativității vaccinării pentru a putea trece frontiera în Statele Unite. Este un protest început pe coasta de vest a Canadei, pe 23 ianuarie, prin organizarea unui convoi cu destinația Ottawa. Potrivit poliției canadiene, convoiul a ajuns să se întindă pe 70 de kilometri.
Acest protest a fost inexistent pentru presa de mainstream. Sincronizate și acționând în cartel, așa-zisele publicații independente au început să relateze despre acest convoi abia la o săptămână de la debutul protestului. Pe pancartele agățate de camioane se poate citi: ”Canada Liberă”, ”Fuck Trudeau”,
”Libertate, nu frică”, ”Nu suntem împotriva vaccinării, ci împotriva obligativității”. Ce au înțeles însă marile publicații? Au înțeles că este un protest ”ilogic”. The Guardian scrie că protestatarii „vor să dea jos guvernul” și că în Canada va veni un moment similar cu asediul Capitoliului, de pe 6 ianuarie 2021. Global News scrie că acest convoi este dominat de grupări de extremă-dreapta.
Presa franceză vine cu analize mai profunde, iar Le Figaro arată cum Canada a ajuns la propria mișcare a ”vestelor galbene”, pe care, așa cum s-a întâmplat și cu președintele Emmanuel Macron în Franța, premierul Trudeau nu a fost capabil să o anticipeze. Camionagii canadieni protestează și împotriva taxelor pentru emisiile de carbon, împotriva scumpirii carburanților – scânteia care a aprins protestele din Franța.
Cel mai important la acest moment este că în Europa se pregătește un protest similar, iar ținta sa este Bruxellesul, unde camionagii ar vrea să ajungă pe 14 februarie. Potrivit Mediapart, care citează surse din serviciile de informații franceze, protestul camionagiilor va susține și revendicările mai vechi ale „vestelor galbene”. Presa din Franța citează patroni de firme de transport care spun că vor participa cu camioanele și șoferii lor, pentru că ”este prea mult”. ”Sunt doi ani de când nu am mai fost la restaurant și la cinema. Și cred că este prea de tot și este prea de tot pentru enorm de mulți oameni din Franța”, spune unul dintre acești patroni, precizând că este nevaccinat. Ministrul Sănătății din Franța a declarat că restricțiile impuse celor nevaccinați sunt, de fapt, ”o formă mascată de a introduce obligativitatea vaccinării”.
În cazul în care ”convoiul libertății” din Europa va ajunge să se concretizeze, ne putem aștepta la reacții similare celor din Canada, urmând să fie caracterizat drept un convoi al ”extremiștilor”, al „retrograzilor”, al unei „minorități”.
Informația care a suscitat cel mai mult interes este blocarea de către platforma GoFundMe a accesului șoferilor canadieni la circa 10 milioane de dolari care le-au fost donați de populație, pentru a-și putea procura alimente și combustibil pentru protestul lor. Motivul invocat de compania cu sediul în Silicon Valley este că destinatarii acestor fonduri au comportament violent. Care sunt violențele? Le relatează chiar BBC: în săptămâni de proteste s-au operat doar trei arestări – pentru deținerea unei arme, pentru urinat în spațiul public și pentru limbaj agresiv și incitare la violență în mediul online.
Există însă publicații care citează experți în securitate care susțin că o parte din banii donați sunt din Rusia, ca statul rus își dorește să creeze tulburări grave în capitalele NATO. ”E Rusia la mijloc”, scrie un reporter CBS, pe contul său Twitter.
Facebook, o altă companie din Silicon Valley, a urmat aceeași politică și a închis o pagină care chema la organizarea unui protest similar al camionagiilor în Statele Unite, cu destinația Washington DC.
Este de notat că publicații mari din Vest care au susținut mișcări precum ”Occupy” (care a stat la baza Black Lives Matter) scriu acum că acest „convoi al libertății” este o mișcare retrogradă, anti-științifică, fascistă, un soi de reeditare a ”Marșului asupra Romei”.
Apoi, este de notat că mișcarea se poate extinde și în Europa și că aici ea poate susține nu numai revendicări punctuale legate de restricțiile anti-covid, ci poate reveni asupra revendicărilor social-economice ale „vestelor galbene”. Iar inflația crescândă din Europa, alături de cartelizarea afacerilor din domeniul transporturilor, nu poate decât să alimenteze asemenea proteste.
În cele din urmă, deciziile luate de companiile din Silicon Valley subliniază simbioză în care se află cu conducerea politică. Twitter și Facebook au cenzurat un președinte american (Donald Trump). Spotify este presat să renunțe la cea mai importantă vedeta – Joe Rogan, criticat în mediile progresiste pentru că invită personalități (inclusiv antivacciniști) care în urmă cu doar câțiva ani își găseau lesne locul în paginile marilor publicații, devenite între timp portdrapel al progresismului.
Marșul camionagiilor din Canada și modul în care presa relatează despre acest eveniment arată limpede că trăim într-un consens impus al elitelor. ”Sunt multe publicații care controlează strict ceea ce putem spune despre sex, rasă, imigrație, covid și alte probleme și care închid gura tuturor celor care se abat de linia „corectă”. Aceste companii controlează discursul public și îi pedepsesc și îi ostracizează pe cei care se abat de la dictatele morale ale clasei conducătoare”, scrie Brendan O’Neill, redactorul-șef al publicației Spiked. ”În trecut, oamenii ar fi boicotat companiile și corporațiile care se spărgeau protestele sindicatelor, transmițând în acest fel un mesaj regilor aroganți ai capitalului. Eu nu voi mai folosi GoFundMe, pentru că i-a privat de milioane de dolari pe niște oameni care muncesc și al căror singur păcat este ca nu vor ca situația lor medicală să-i împiedice să-și câștige pâinea”.
N-atzi nimerit-o: Cu Fidel Castro seamana Jawat Singh nu Justin Trudeau.
Toate jelaniile politicienilor si gloabelistilor vizavi de Rusia, ma fac sa scot cu respect palaria in fata Rusiei! Rusia in afara de puterea sa nucleara cu care tine la respect toti rechinii satanisti, merita consideratie si pentru alte elemente de putere. Sa reuseasca Rusia sa influenteze intreaga planeta precum si alegerile din SUA, sunt performante imposibil de obtinut de vechile mari puteri, doar o tara foarte puternica si cu multi oameni inteligenti poate fi capabila de asmenea rezultate. Or sa spuna unii cum ca rusii sunt asa si pe dincolo, treaba lor sa zica, dar rezultatele vorbesc de la sine. Chiar cei care se jeluie de performantele Rusiei arunca cu noroi, deci astia nu sunt obiectivi, nu pot fi credibili. Spumega oligarhii ca le-a luat Rusia caimacul, este Rusia mai influenta decat toata oligarhia mondiala trandava si parazita. Oligarhia sa-si ia toti banii si sa plece cu bani cu tot pe Marte, sa-si cheltuie acolo banii si sa se desfete pe Marte de toti banii furati din munca pamantenilor. Sa construiasac ei singuri roboti si inteligenta artificiala, sa-i vedem atunci daca teoriile lor gaunoase mai stau in picioare. Marte nu sufera de incalzire globala, temperatura de pe Marte este cea mai potrivita pentru satanistii globalisti.
Toate jelaniile politicienilor si gloabelistilor vizavi de rusia, ma fac sa scot cu respect palaria in fata Rusiei! Rusia in afara de puterea sa nucleara este care tine la respect toti rechinii satanisit, merita consideratie si pentru alte elemente de putere. Sa reuseasca Rusia sa influenteze intreaga planeta precum si alegerile din SUA, sunt performante imposibil de obtinut de vechile mari puteri, doar o tara foarte puternica si cu multi oameni inteligenti poate fi capabila de asmenea rezultate. Or sa spuna unii cum ca rusii sunt asa si pe dincolo, treaba lor sa zica, dar rezultatele vorbesc de la sine. Chiar cei care se jeluie de performantele Rusiei arunca cu noroi, deci astia nu sunt obiectivi, nu pot fi credibili. Spumega oligarhii ca le-a luat Rusia caimacul, este Rusia mai influenta decat toata oligarhia mondiala trandava si parazita. Oligarhia sa-si ia toti banii si sa plece cu bani cu tot pe Marte, sa-si cheltuie acolo banii si sa se desfete pe Marte de toti banii furati din munca pamantenilor. Sa construiasac ei singuri roboti si inteligenta artificiala, sa-i vedem atunci daca teoriile lor gaunoase mai stau in picioare.
@Batranul- de ce sa baga amewricanii in ciorba asta? doar pentru afecerile gheboase ale lui Hunter, Bideu si alte ipochimene democrate? nu, nici pe departe!e vorba de vanzarea de armamentla greu Romaniei, Poloniei, Tarilor Baltice si Ukrainei.E drept ca ultimii nu au nici rating ,nici bani, faliti fiind, asa ca vor pune mana de la mana cu Romanii, de par exemple, ca asa prevede tratatul de colaborare Ukrainiano -Rumanistan, sa colaboram si sa ne ajutam reciproc cand tertii ne ataca. Tertii fiind in cazul de fata Marea Neagra ,Iranul , China sau Rusia. Altele nu sunt pe lista .Mai sunt si gazele si petrolul rusilor, pentru ca unde e petrol , hop avem si un razboi de eliberare pentru drepturile omului si natiunilor suverane oropsite de comunisti , sau teroristi al kaeda.
cadet475361- mare figura esti ,tinere necopt! de unde stiu ca esti necopt ? dupa faptul ca habar nu ai despre ce afirmi, dupa increderea ta ca mastodontii de pe sosele lumii pot fi condusi de programe si aplicatii pe telefon. trebuie ca esti din cei care se uita pe tableta sa vada cum e vremea in spatele blocului! zi-mi si mie ,e intuneric, e ger, gonesti ca ai un grafic de respectat,esti la mama dracului prin paduri si zone pusti si faci o pana? spune-mi ce face aplicatia ? ce face aplicatia daca ABS-ul e inutil, ca e numai gheata pe jos si ai intrat in derapaj cu jumatate de masina de tzshpe tone in santul acoperit de zapada, pe care cititorul cu IR din bord nu l-a vazut? cine se da jos si opreste urmatorul camion ,scoate sufele alea inghetate cu manutele alea doua,le desface, le indreapta cat de cat si cu ciocanul de 5 kg le bate si le leaga de camionul alalalt ,apoi se coordoneaza cu calculatorul de bord din a doua masina cum sa faca sa iasa din sant??? aplicatia face asta ??? sau calculatorul de bord ??? bhai baiete, las-o jos pe asta ca macane si joaca-te mai bine pe computer cu maneru’ burtii,pana uiti !
@Radu Humor Radu mamii, Radule, iar te iei de Kibutz Sarla ? Nu stii ca ii provoci epistazis si psoriazis!?
Da’ oare ce-i cu el de nu da vina iar pe bolshevicii de la Moskva???
@postaritei de la 14.50 de ieri- uimitor, cum ti-ai dat seama daca nu era postarea ta ,io continuam sa cred ca Canada e printre tarile calde, cand colo, umbla toti, si muierili ,si soferii cu caciuli rusesti! mai buna dovada decat asta nici nu e nevoie ca sa demasti amestecul lui Putin in alegerea lui Trump si in greva trucksterilor! insa cu citatul aproximativ din Stalin, ai dat-o in bara! mai pune mana pe manualul de instructiuni si o sa afli ca zicerea apartine tovarasului Lavrenti Beria, un stramos al progresismului . iti las tie placerea sa ne spui cine era mai precis tov.Beria. pa,frumoaso! cum mi-am data seama ca esti frumoasa ? mde, dupa inteligenta (:-))gorghiu cumva? sau raluka !
Atentie pentru nestiutori ?! Pierre Eliot Trudeau a fost cel mai bun Prim Ministru din istoria Canadei iar pe sotia sa care l-a nascut pe Justin, o chema Mirabele, nu Margaret. A fost un bun prieten al poporului roman si al Romaniei. „Mirabele” este si numele celui mai mare aeroport din Canada. Cine a calatorit stie. Insa este pacat ca din acesti doi oameni puternici si adevarati a „iesit” o panarama ajunsa Prim Ministru al Canadei. De, asta e, canadienii sau pacalit crezand ca va semana cu tasu…fie el Pierre Eliot fie el…Fidel Castro…dupa cum barfesc cartitorii…?!
Pai asta-i stilul tuturor progresistilor din toată lumea – nu le convine ceva, ești putinist. AUR e partid putinist chiar si Psd, si orcine are alta opinie.
Este posibil teoretic rusii să-i finanțeze pe protestatari, că și Occidentul finanțează protestele in Rusia, numai ca asa de mult sa mințit pe implicarea rușilor in propaganda progresistă încât nimeni nu-i mai crede.
„Cum au devenit camionagiii „fasciști” și „oamenii Rusiei” ”
E aceeasi schema de gandire Paukeriana : dusmanii PMR sant legionari , fascisti , nationalisti , cosmopoliti.
Canada o fi cea mai mare colonie comunistă shithole în care camionagii protestează pt scumpirea carburanților sau pt apariția camioanelor fără șoferi, adică ceva mai inteligente, ori pt condiționările covid pt transporturile de mărfuri, dar ce se întâmplă cu șoferii de camion din Rusia și alte astfel de țări, ei chiar au parte de lapte și miere de care camionagii din Canada, SUA și din Bruxelles se plâng că n-au parte. Dacă ar fi corecți sau bine intenționați, camionagii de la Moscova ar trebui să devină solidari cu camionagii din țările NATO.
În urmă cu aprox șase luni, Elveția a crescut salariul femeilor de serviciu/ bonelor/bucătareselor, îngrijitorilor de piscină/tăietorilor de iarbă/ spălătorilor de geamuri la înălțime( alpiniști utilitari, cum îi cunoaștem pe la noi, în țară), enorm. Pe cantoane. Au concluzionat că nu pot trăi, oricât ar fi de bogați, fără slugi. Crede cineva că se poate trăi fără hârtie igenică/săpun/pâine/apă???? Oare cine le poate aduce la supemarket? Eu nu. Tu?
Educat in mintea unora este unul mincinos,hot,parazit,gravid si criminal cu sange rece al celui truditor care-i asigura parazitismul „educatului” impostor.
Pentru-ca unele guverne sunt conduse de ministri nazisti precum acel trudeau, sigur ca Rusia este de vina.
Toti dictatorii si toate regimurile / sistemele demente care cred ca au pus mana pe putere la infinit cad intr-o zi…
Nu cred ca rusii si-au bagat coada pe acolo,ca aia nu aveau cum sa-i plateasca pe protestatari,pentru ca Putin nu a mai vandut cat gaz aveau programat ca sa adune macar dolarii,sau euro,cu care sa cumpere de la UE suficienti carnati cu fasole pentru puhoiul de soldati care dau zapada de pe tancuri la granitza cu Ucraina.Dar bine ca nu li s-a terminat vodca regimentului.
Fondurile deţinute de sindicatul camionagiilor, aproximativ 8 milioane dolari americani (10 milioane dolari canadieni), le permite acestora să protesteze timp de…4 ani!
În Ottawa toate hotelurile sunt plătite de guvern să rămână goale spre a nu primi participanți la demonstrație ca să nu se poată spăla, pișa sau căk decât printre blocuri ca să fie apoi ridicați de poliție. Ba mai mult, simpatizanții mișcării, mai toată populația îi primește cu urale și le aduce hrană și alte lucruri de primă necesitate, deoarece în magazine nu se mai aduce marfă, dar cetățenii care-i sprijină sunt atacați de niște trupe speciale, ca să nu mai îndrăznească a-i ajuta.
Printre protestatari sunt și o mulțime de români. Să le ținem pumnii, sau să ne rugăm Bunului Dumnezeu pentru ei, dacă suntem creștini.
P.S.
Ca orice mare minciună și gogoașa cu covidișul s-a dezumflat peste tot în Lume și urmează niște măsuri nebunești și criminale de a încerca abaterea atenției de la acest subiect , dar mai ales evitarea judecării internaționale a acestui nou genocid , ale cărui urmări înspăimântătoare se vor vedea mai clar în timpurile ce vin.
Marea Britanie a iesit din UE si inca se cearta cu gerontofilul Macron pe tratat, insa Regina l-a lasat pe Trudeau asta ca sa-i faca de ras pe progresisti, altfel il plimba cu masina printr-un tunel, pasaj,.. ceva ! Sa nu incepeti cu Republica pe aici !
Camionul a fost folosit shi este iar folosit de terorishtii nazishti, inclusiv Al-Queda nazishti shi ei, pentru a comite acte de teroare impotriva ANTIFAscishtilor. In Chile preshedintele democratic ales, Salvador Allende, a fost assasinat dupa un marsh al camioanelor. Nazishtii sunt putzini shi manifestatzia lor ar fi nesemnificativa daca ar fi pietoni dar la volanul camioanelor intra in manifestantzii ANTIFAscishti shi ucid multzi dintre ei. Exact asta s-a intamplat in Pottland Oregon, in Charlotesville Virginia shi In New York unde ANTIFAscishti au murit calcatzi intentzionat de camioanele nazishtilor. In New York un camion ushor a intrat pe un trotoar destinat pietonilor shi biciclishtilor unde se desfashura perfect legal o demonstratzie pentru drepturile homosexualilor shi a calcat catziva demonstrantzi. In Portland camioane cu steagul Trump shi cu steagul confederat au intrat in masa de manifestantzi ANTIFAscishti. Noor Bin Laden nepoata lui Osama traieshte in SUA shi conduce o companie de transport cu camioane. Noor Bin Laden conduce organizatzia Al-Queda care acum shi-a tradus numele in limba Engleza A-Queda=The Base shi ea a incercat sa intre in Washington DC pe 6 ianuarie 2021 la volanul unui camion dar a fost oprita de politzia locala. Pentru a stapani situatzia politzia din Washington DC shi New York au construit baraje anti-camion iar in Chicago shi in alte locuri unde este posibil politzia basculeaza podurile ca sa nu poata trece camioanele sa ucide manifestantzii ANTIFAscishti. Probabil shi Ottawa va trebui sa ia acum masuri similare.
Ceata corectitudinii politice a făcut și face zilnic, catre majoritari,apel la toleranta, intelegere, integrare, respect fata de Lbgtiqisti, multiculturalism, etc, dar când ajunge la putere tu, ca reprezentantul majorității, oricât ai protesta și oricat ti-ai cere dreptul la libertate, nu mai reprezinți nimic pentru ei. Iși vad de agenda lor. Peste tot zăresc numai naziști, legionari, antisemiti și conspirationisti. Gargara neomarxista a corectitudinii politice ucide, încet și sigur, orice urma de democrație. PS. Cu excepția dorinței de vaccinare, îl vedeți de Navetistul zerodoc preocupat de problemele cetățeanului? Il vedeți indignat de facturile imense la curent și gaze? Il auziți condamnand băieții deștepți din energie sau pe cei cu pensii speciale? Îl vedeți preocupat de viata omului de rand? Dar pe Citu, Ciolos, Barna, Humor, etc. Ii vedeți făcând ceva pentru tara? Jalnicele figuri ale prezentului vietii politice au ajuns sa considere viata omului o bucata de hartie murdara pe care o iau, o privesc și o arunca cu satisfacție în coșul de gunoi sau mai tragic in foc. Cică ei sunt oameni? Sincer ma îndoiesc serios de aceasta titulatura. Mai degrabă as zice ca sunt fiii diavolului. Au toate calitatile!!! care sa sa le certifice acest statut.
Poilievre, în buna tradiție a conservatorilor canadieni, este sluga fenicienilor. Vezi Harper!
In Canada Comunista nu Exista Presa Libera si Independenta. Toti Pupincuristii si Mercenarii lucreaza pentru Main Stream Media propagind Minciuni si Dezinformare Grosolane cu Audienta sub 5%, dar Recompensati cu Miliarde de Dolari de la Buget.
Camionagii sint Cetatenii Patrioti care si-au Sacificat Serviciul si Familiile datorita Disperarii in care i-a adus Regimului Criminal Justin Castro ( Trudeau )
Justin este nu numai un Mincinos Patetic si Totalmente Incompetent dar si Las dincolo de orice Imaginatie.
Dupa ce a Vazut cu ochii lui Camioanele in Fata Parlamentului din Ottawa s-a Declarat Infectat cu Covid impreuna cu Familia spalind Putina.
Toti Responsabilii Politici de la Bucuresti trebuie sa Analizeze Serios consecintele si sa Anuleze Imediat continuarea programului Nuclear cu Reactoare CANDU.
Opozitia in Canada se Reduce la o Singura Voce si aia Strangulata si Cenzurata:
MP’s PIERRE POILIEVRE – Conservator, Carleton Ontario.
Partidul Conservator tocmai si-a trimis in Somaj fostul Leader Erin O’Toole care s-a dovedit un Puppet Patetic ca si Premierul Provinciei Ontario – fostul Drug Dealer Doug Ford. Ambii pot fi Considerati fara Ezitare NeoMarxisti, deci foarte buni Liberali si nicidecum Conservatori.
Urmarim cu Groaza desfasurarea Evenimentelor si Speram ca MP’s PIERRE POILIEVRE nu va fi Arestat si Excutat !
Justin Castro ( Trudeau ) este Echivalentul Canadian pentru Vasilica Cocaina peste Ocean.
NeoMarxistii „Liberali” l-au impins in fata pe acest Tembel Criminal care, in nemernicia sa, si-a Vopsit fata in Negru pentru a prosti tinara generatie cu Decriminalizarea Drogurilor.
Margaret Trudeau – mama tembelului – era cu 30 de Ani mai Tinara decit Pierre Trudeau – fost Prim Ministru al Canadei – care Rezona puternic cu Dictatorii Comunisti din Lumea a III-a Fidel Castro, Nicolae Ceauescu si altii.
Exista Voci avizate care spun ca tatal bilologic al lui Justin este de fapt Fidel Castro, ca rezultat al Vizitelor Frecvente in Cuba. Margaret ca Prima Doamna a Canadei a Fugit de-acasa lasint in urma 3 copilasi si un Sot – Prim Ministru al Canadei – pentru a Deveni Darling in STUDIO 54 alaturi de Rolling Stones.
Establishmentul Toxic al Canadei Comuniste a intrat in Panica declarind-o pe Margaret Nebuna, Drogata etc.
Astazi, Canada sub „Leadeshipul” lui Justin Castro ( Trudeau ) este nimic altceva decit o Colonie Sclavagista de Lumea a IV-a in care Crestinii Albi si Nativii Canadieni sint pe Agenda de Exterminare in Masa.
Mai Mult decit Atit, Justin Castro si-a Premiat Mama, Nevasta si Fratele cu cite 250.000 de Dolari din Banii de la Caritate distrugind astfel orice forma de Credibilate pentru a mai face Donatii Publice.
Justin Castro ( Trudeau ) a Deschis Larg Granitele Canadei pentru a Permite Criminalilor Lumii speriati de Trump sa intre in Canada si astfel sa Schimbe Demografia tarii. De la o Coasta la Alta, Bisericile Crestine sint Arse din Temelii.
Astazi toti Cetatenii Canadei sint Uluit sa Descopere cum „Politia” Canadei actioneaza cu Ura de Clasa mai ceva ca NKD-ul lui Stalin impotriva propriilor Cetateni – pentru a-i Intimida, Descuraja si eventual Speria sa mai Protesteze.
Acest Criminal Notoriu, Justin Castro este capabil sa Scoata chiar si Armata impotriva Cetatenilor Canadei pentru a-si Salva Pielea de la Acuzatia de Inalta Tradare.
Răspuns: ” Amice ești idiot”
E din Caragiale….
Răscoala din Canada începută de camionagii are toate semnele că vine de jos și nu este, precum toate revoluțiile, plănuită și făcută prin servicii.
Benjamin Dichter, evreu, pare a fi infiltrat. El a fost cu ideea de a folosi GoFundMe ce este a unui homosexual evreu din California.
Răsculații sînt albi. In afara emigranților din Europa, cei mai mulți fiind din fostele țări comuniste, ceilalți stau deoparte.
Actuala mass-media trebuie desființată și pusa alta care sa fie cu adevarat a patra putere în stat, nu niște linge-blide la cantina guvernelor. Nici justiția nu e mai departe. Pentru măririle lor consistente la salar, resping pe banda orice drepturi salariale cerute de cei ce contribuie corect la buget.
Dragos Sa mori tu? Pai ai exemplu Rusia sau China,sa nu zic Coreea de nord. Faptul ca sunt revoltati si fac scandal este esenta democratiei. Tu crezi ca in Rusia au curaj sa se revolte? Este normal sa vezi framantari pe mapamond,pentru ca in democratie fiecare isi exprima liber tot ce-i trece prin cap. Esti un provocator ieftin. Oricate probleme au cei din lumea civilizata,este inca un reper.
Fara educatie da. Ce face efectul de turma . Ce sa-i faci,oameni inteligenti sunt putini si cei care revolutioneaza lumea. Restul,oi proaste care nu inteleg pentru ce traiesc.
Ieri pe HBO a fost un remake după Fahrenheit 451…
Somnul rațiunii naște monștri…
Vestul a încetat să mai fie un model democratic de urmat….
Acum e ori/ ori …
Orwell e mic copil…
asa arata nazistii si armata lui Putin?https://www.youtube.com/watch?v=alByi-Vqtv0
Cum se gaseste unul sa -l nemultumeasca ceva , ori e rus, ori comunist. La bruxelles comunisti, la paris comunisti, in america la alegeri rusi, in alaska rusi, in bearing rusi, in marea neagra rusi. Sa te fereasca sfantul sa dai cu stangu-n dreptul sau invers, rusi . De la rusi vine ploaia. A crescut rorborul in urma cu 3 ani era de vina dragnea, creste acum – rusii.
De obicei la astfel de ”epitete” te duce gîndul la nemții anilor ww2. Păi asta consider o jignire la adresa lor, căci consider că erau cei mai teribili, mai competenți și de incredere din istoria modernă a lumii..Camionagii,.. ce pot ei,..fac demonstrații..
Eu am observat că ucrainenii s-au cam saturat de americani și o să vrea
cu rușii.Americanii vin in fiecare zi cu o dezinformare:”Vin rușii”,încât au început să se sature ucrainienii și fac apel sa fie lăsați în pace că nu vine nimeni,că se duce in cap economiea că ne faceți rău.Oare de ce mor americanii astea de grija altora?
Cum au devenit?
Simplu! La fel cum si eu am devenit pe forum: bolsevic, comunist, platit in ruble de Putin, recomandandu-mi-se sa plec in Rusia sau in Coreea de Nord si asa mai departe.
La mintea ghiolbanului, treaba este simpla: daca nu esti de acord cu aberatiile care i s-au bagat lui in cap de niste escroci, atunci esti in mod automat in slujba dusmanului. Si-n Canda sunt ghiolbani.
La noi era obligatoriu sa fii de acord cu porcariile lui Basescu si ale PDL-ului lui, apoi a fost obligatoriu sa inghiti gogosile mafiotului sasesc si ale Guvernului Meu.
Cert este ca tot mapamondul s-a cam lamurit cu ce se mananca ,,democratia” capitalista si ca totul se bazeaza doar pe dictatura mafiotilor si pe minciuna.
Am toata admiratia pentru reactia canadienilor liberi. Sper sa nu fie orchestrata miscarea de protest de agentiile de informatii, pentru a avea motiv de represiune brutala! …Un interviu de maxima luciditate si cu informatii extraordinar de coerente a fost prezentat si tradus in romaneste recent la un canal TV irlandez. Subiectul: de ce se insista cu „pașaportul de vaccinare”, dacă nu oprește răspândirea pandemiei? Care este rostul lui? Și de ce guwernele lumii se zbat la unison să îl introducă forțat?
În cadrul emisiunii Iconoclast, realizată de Ryland Media, experta financiară nord-irlandeză Melissa Ciummei( o frumusete si inteligenta druida) a făcut o serie de dezvăluiri fff interesante
„Pașapoartele de vaccinare* sunt pașapoarte de date, sunt pașapoarte de participare; nu există nici un motiv medical în spatele lor.” În realitate,decizia introducerii „este o decizie economică-politica, nu una medicală”.
Marea Resetare, la care asistăm, este în primul rând o „resetare financiară” a lumii, din cauză că „moneda fiduciară a eșuat, așa cum au eșuat toate celelalte”.
Din 1971, economia mondială s-a îndatorat din ce în ce mai mult, până când a ajuns să se prăbușească sub propria greutate.„Pentru a continua jocul economic, au nevoie de un pașaport financiar. De aceea,obligatia prin faradelegi ca toată lumea să-și facă un asemenea pașaport.”
Faptul că există o campanie de vaccinare UNICĂ în toată lumea se explică prin necesitatea implementării noului sistem de înregimentare digitală, mai spune experta nord-irlandeză.
interviu care merita salvat si arhivat extern!
https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/Cosmarul-este-AICI.-Ce-se-pregateste-in-spatele-Perdelei-de-Fum-COVID-De-ce-COPIII-sunt-o-TINTA-172525
Sora mea locuieste in Canada din 1998. Asa cenzura este acum acolo incat daca nu cauti informatii din surse alternative esti mai lipsit de informatii decat in comunismul ceausist al anilor 80-89. Am vorbit cu ea la telefon acum doua trei saptamani si habar nu avea ce se petrece in lume.
Știți bine că și penelo-useristii vedeau ruși peste tot și în tomberoanele din fața guvernului.Romanii s-au prins și s-au săturat și vor ieși și ei în stradă.Eu așa am zis că resetarea resetării o să înceapă în Occident și o să cuprindă planeta.Cei ce ne-au mințit o sa fie rași.
Zilele trecute au strans donatii pentru a rezista la miting pe o perioada indelungata. Ce sa auzi, le-au confiscat si donatiile de la cetateni! Reforma sau resetare globala, indiferent cum s-ar numi, este sclavie crunta moderna, pe model: daca nu te supui, esti cu putin! Manipulari mincinoase pe oriunde privesti.
In perioada proletcultista a anilor 50 cam tot asa se intimpla prin nou convertitele state la comunism.Daca venea miros de gratare si bere din curtea ta ,erai catalogat burghez ,si ca atare ,dusman al poporului.Acum nici cu americanii si englezoii ni im e rusine ,ca si ei au facut pe vremea aia ceva similar ,dar in domeniul vinatorii de comunisti.Acum baietii lor cu ochi albastrii se rebranduiesc ,iar inamicul este tot ce misca in rindul marii turme de oi,fara ordin de la STAPINIRE.
In Germania e la fel: cei care nu vor sa se vaccineze sunt platiti de Putin sau sunt fascisti.
In Germania exista si organizatia ANTIFA, un fel de organizatie antifascista, care face contrademonstratii la marsurile pentru LIBERTATE, numindu-i fascisti pe demonstranti.
Se dezumfla gogoasa mondiala covid-19. State care restrictii dure au inceput sa renunta la inutilitatea masurilor restrictive. Presiunea interna si nemultumirile rastoarna noua ordine progresista. Arunca vina pe orice este impotriva progresismul pe adversari, de fapt ei sunt adversarii. Greendileala UE impusa progresistic distruge economiile, umfla facturiile, ruineaza afaceri, vieti, Dar progresistii continua sa arunce vina pe altii pentru maretelw realizari progresiste, incluaiv minciuna covid-19. Mori de covid sau de foame, economia este inchisa confom cu gasca lui Trudeau.
(diversiunea cu Russia are caracter de „lovitura preventiva”,
de bagat vitele in ceatza).
Hă, hă, hă era de așteptat să se spună că rușii sunt de vină, Rușii fiind cauza tuturor răutăților de pe fața Pământului, numai unghiul Sam este nevinovat și feciorelnic. Dar chinejii nu sunt implicați cu nimic, sau ei sunt numai vu virusul iar americanii cu vaccinul cel aducător de mari profituri, vindecător al economiei americane care scârțâie dar ne facem că nu vedem.
O sa vedeti cum apare un latrau pe forum care o sa confirme regula. Sau mai multi.. ca sunt destui oligofreni automatoni care sa te eticheteze si anatemizeze.
”fasciști” și ”oamenii Rusiei” sigur sunt din AUR
Dacă mă uit mai atent în poza de la articol, văz că-s cam multe căciuli dă model rusesc p’-ac’le’…
Știm bine de 100 dă ani că în orice acuzație există ÎNTOTDEAUNA un sîmbure de adevăr! …nu dzîcea bine to’ar’șu Stalin? „Nu există nevinovați! …ci doar n-am căutat noi mai insistent ce au făcut!”
„Publicația NATIONAL FILE a demonstrat, cu documente( aici și aici), că Universitatea din Pennsylvania, care găzduiește și finanțează Centrul Penn Biden pentru Diplomație și Angajament Global , profită direct din vânzarea vaccinurilor Pfizer-BioNTech și Moderna.
Practic, universitatea primește mai mulți bani dacă se vând mai multe vaccinuri. Universitatea din Pennsylvania primește, de asemenea, așa-zise „plăți de etapă” atunci când FDA aprobă un vaccin Pfizer-BioNTech.
De altfel, BioNTech plătește direct Consiliul de Administrație al Universității din Pennsylvania, iar universitatea este protejată de răspunderea civilă dacă oamenii încearcă să dea în judecată pentru „vătămări corporale” sau „deces” cauzate de vaccinurile produse de BioNTech.”https://www.activenews.ro/stiri/Un-renumit-site-de-FactCheck-gazduit-de-Universitatea-Pennsylvania-primeste-bani-de-pe-urma-vanzarii-vaccinurilor-Pfizer-si-Moderna.-Verificatorii-de-fapte-incep-sa-miroasa-a-putregai-172552
ai dracu rusii astia, i-au racolat pina si pe camionagii! lucreaza bine. ha ha ha
LIBERTATEA a ajuns un civant care intra in sfera corectitudinii politice ! Cine vorbeste despre LIBERTATE, PATRIOTISM SI CREDINTA DEVINE CONFORM FACT-CHECKERILOR IDEOLOGICI TERORIST. SE PREGATESTE PAS-CU-PAS CALEA CONTROLULUI SI MONITORIZARII OMENIRII BRAND CHINA N A Z IS TA – CREDIT SOCIAL DE CETATEAN (SUPUS SI SPALAT PE CREIERI). Felicitari pentru articol!
„Burghejii” contra muncitorilor. Parca am fi in 1800 toamna.