Cum putem reduce factura la gaze

Consumatorii casnici care folosesc gazele naturale pentru încălzire ar putea plăti facturi mai mici cu sume cuprinse între 60 și 150 lei/lună de iarnă în situația în care schimbă contractul sau furnizorul, estimează Consiliul Concurenței în urma finalizării primei etape a analizei derulate în contextul liberalizării activității de furnizare a gazelor naturale către clienții casnici. Evaluările autorității de concurență indică faptul că unii consumatori casnici ar putea beneficia de reduceri și mai importante, de peste 200 lei/lună de iarnă. Este vorba de gospodării cu consum mai ridicat de gaze naturale, de exemplu locuințe situate în zone mai friguroase ale țării.

Analiza Consiliului Concurenței a evidențiat faptul că, până la acest moment, procesul de liberalizare a furnizării gazelor naturale consumatorului casnic nu a generat un interes semnificativ în rândul clienților casnici: în prima lună de la debutul liberalizării, o mare parte dintre clienții casnici au fost pasivi, iar cea mai mare parte a celor care au trecut în regim concurențial au făcut acest lucru fără a schimba furnizorul curent de gaze naturale.

La sfârșitul lunii iunie 2020 (înainte de a fi demarat procesul de liberalizare), clienții casnici cărora li se furnizau gaze naturale în regim concurențial reprezentau 12,1% din totalul consumatorilor casnici, ajungând la circa 19% în iulie 2020. Cu toate acestea, doar 2% dintre clienții casnici care au trecut în regim concurențial în luna iulie au făcut acest lucru concomitent cu schimbarea furnizorului de la care achiziționau gaze naturale în regim reglementat.

„Credem că acest lucru este rezultatul unui cumul de factori. Pe de o parte, în perioada verii, volumul redus al gazelor naturale consumate nu a generat un interes deosebit pentru schimbarea furnizorului, așa cum s-ar putea să fie cazul în timpul sezonului rece, când consumatorii ar putea fi mult mai interesați de prețul gazelor naturale și de diferențele de preț ale diverșilor furnizori. Pe de altă parte, ofertele de gaze naturale realizate la debutul procesului de liberalizare s-ar putea să nu fi fost suficient de atractive pentru a determina schimbarea furnizorului curent de gaze naturale de către clienții casnici. Nu în ultimul rând, nivelul de informare a consumatorilor cu privire la procesul de liberalizare, în general, și la modalitatea de schimbare a furnizorului, în particular, ar putea fi mai redus decât cel dorit” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Ca urmare, Consiliul Concurenței consideră că, cel puțin până în iulie 2021, este necesară desfășurarea unei campanii intense de informare publică, axată pe mai multe direcții (de exemplu, cu privire la rolul diverșilor operatori activi în sectorul gazelor naturale, cu privire la elementele ce formează prețul final al gazelor naturale, cu privire la modalitatea de schimbare a furnizorului de gaze naturale etc.). De asemenea, eforturile de informare și popularizare făcute la debutul liberalizării ar trebui intensificate și continuate pe parcursul întregului proces, presiunea concurențială exercitată de consumatorii casnici bine informați fiind esențială pentru succesul liberalizării.

Autoritatea de concurență a analizat o parte a ofertelor-tip de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial elaborate de titularii licențelor cu ocazia liberalizării, precum și a proiectelor de contracte propuse de aceștia spre a fi încheiate cu consumatorii casnici pe piața concurențială.

O mare parte a furnizorilor au inclus în ofertă un abonament, stabilit în sumă fixă/zi/ loc de consum. Acest lucru, în principiu, permite furnizorului să oferteze clienților casnici un preț unitar al gazelor mai mic decât cel din alte oferte proprii (care nu conțin un abonament) sau față de prețul propus de alți furnizori pe piața concurențială.

Cu toate acestea, ofertele de gaze naturale cu abonament reprezintă produse care asigură avantaje în cazul clienților cu un anumit nivel de consum, astfel că, pentru o parte dintre clienții casnici (cei cu un consum relativ scăzut), s-ar putea dovedi dezavantajoase.

Ca urmare, consumatorii ar trebui să aleagă dintre ofertele propuse de furnizori după efectuarea unei evaluări privind avantajul sau dezavantajul achitării unui abonament.

În cadrul analizei, Consiliul Concurenței a constatat că, deși majoritatea furnizorilor au respectat reglementările specifice ale ANRE (care prevăd un nivel minim de informații ce trebuie comunicate clienților în etapa precontractuală sau, după caz, contractuală), unele oferte și contracte cuprind și clauze care, în anumite situații, pot genera bariere în calea clienților casnici de a alege în deplină cunoștință de cauză cele mai potrivite condiții de furnizare sau care pot bloca, fie și temporar, posibilitatea clienților casnici de a schimba furnizorul de gaze naturale.

Consiliul Concurenței atrage consumatorilor să fie atenți și clauzele contractuale, de exemplu la cele ce privesc garanțiile solicitate de furnizor, termenul de plată a facturii, penalitățile de întârziere, precum și eventuale clauze care ar putea îngreuna o schimbare ulterioară a furnizorului de gaze naturale.

„Vom colabora cu Autoritatea de reglementare în domeniu și cu Autoritatea pentru Protecție Consumatorilor pentru a verifica condițiile generale de furnizare a gazelor naturale și/sau a contractelor de furnizare și pentru a identifica posibilele clauze abuzive sau practici înșelătoare. Trebuie descurajat orice comportament incorect al furnizorilor de gaze naturale, deoarece poate submina întregul proces de liberalizare a activității de furnizare de gaze naturale către clienții casnici” a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.

ANRE a pus deja la dispoziția clienților o aplicație web menită să ofere informații comparative privind ofertele-tip ale furnizorilor de gaze naturale (comparatorul ofertelor de furnizare). Această aplicație a fost revizuită recent, modificările aduse de autoritatea de reglementare vizând o mai bună comparabilitate a ofertelor furnizorilor de gaze naturale. Consiliul Concurenței îndeamnă consumatorii casnici să folosească noile facilități ale comparatorului ANRE pentru identificarea celor mai potrivite oferte. De asemenea, autoritatea de concurență încurajează consumatorii casnici să parcurgă cu atenție ofertele furnizorilor și să solicite clarificări acestora cu privire la clauzele contractuale.

Pentru a veni în sprijinul consumatorilor casnici, autoritatea de concurență consideră oportună introducerea unui contract standard de furnizare, care să prevadă clauze și condiții unice, prezentate într-o manieră clară, transparentă și completă, singurul parametru ce poate diferi de la un furnizor la altul fiind prețul final al gazelor naturale.

Astfel, toți operatorii ar asigura o ofertă de gaze naturale care să aibă la bază același tip de contract, fără a limita, însă, libertatea comercială a furnizorilor de a oferi clienților casnici și alte contracte în regim concurențial. Scopul acestui contract standard este de a asigura un set de condiții de bază (minime) în relația furnizor/client final de gaze naturale.

La sfârșitul lunii mai 2020, deci cu o lună înainte de debutul liberalizării, comparatorul ANRE al ofertelor de gaze naturale includea oferte-tip pentru 46 de furnizori, societăți care aveau deja în portofoliu clienți casnici cărora le furnizau gaze naturale în regim concurențial, precum și furnizori care încercau să atragă astfel de consumatori. În prezent, 62 de furnizori au oferte publicate în comparatorul ANRE, ceea ce arată interesul crescut al furnizorilor de gaze naturale pentru clienții casnici.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Nu aragazul e problema, si nici incalzirea apei pentru chiuvete/dus, ca astea consuma putin gaz. Problema e incalzirea caloriferelor/sau a pardoselii (la cine are un astfel de sistem), aia consuma mult. Renegocierea pretului la gaz cu furnizorul actual eu unul nu am vazut. Cel mult te pune sa alegi una dintre ofertele actuale (choose your poison), asta doar daca ai perioada contractuala expirata, ca sa te mai lege contractual 2 ani sau macar 1 an. Atunci ai posibilitatea sa faci portare la un alt furnizor, care consideri ca iti ofera un pret mai avantajos. Lista firnizorilor se gaseste pe site-ul ANRE. Atentie insa la faptul ca pretul gazului are 3 componente: gazul propriu-zis, cost de transport, si cost de distributie; atentie la pretul propus de noul furnizor ce anume contine. Atentie si la urmatoarele: pretul sa nu fie fix doar pe 1 luna sau 3 luni, ci pe toata perioada contractuala (1 sau 2 ani). Si atentie la alte clauze care va pot lega suplimentar, cum este cea a rezervarii unei anumite cantitati de gaz in sistemul national.

  2. Consumul de gaze se poate reduce f simplu facandu-ne o soba cu plita in apartament. Cu ciucalai, surcele, balega uscata si peturi poti sa-ti fierbi linistit mamaliga si sa-ti faci cafeaua.
    Sunt convins ca in curand, dupa ce se va plictisi sa ne tot recomande sa ne spalam pe maini, d-l Iohannis o sa ne propuna si aceasta solutie simpla de economisire a gazelor. S-ar putea sa renasca si ideea mai veche sa ne mai punem un pulover in plus si o plapuma, noaptea.

  3. PRIN DEBRANSARE DE LA HOTII SI NEMERNICII DE SECURISTI AI GAZELOR! SI ASTIA SUNT DETINUTI TOT DE SECURISTI. SECURISTII CRIMINALI PE BUZUNARELE ROMANILOR PESTE TOT! AVEM CE MERITAM PENTRU CA DORMIM ! DORMIM DE 30 DE ANI !

  4. Ce înseamnă negociere ? Individuală adică unul mai tare im gură plătește mai puțin si unul mut plătește mai mult ??? Este total ilogic ..la supermarket de ce nu este așa ? Sa negociem coșul de cumpărături cu casierița ????? Este doar o idioțenie care nu prezintă nimic sau in cel mai bun caz sa dea vina pe noi ca nu suntem buni negociatori si asta e motivul unui preț mai mare al gazelor luate după teritoriul României

  5. Furnizorii importanti sunt doi in Nord/Transilvania germanii in Sud francezii poate pe unde mai are loc si Romgaz Medias sau pe unde o mai fi…

  6. @Andrei
    In supermarket negociezi cam asa: mergi la raft si iti alegi cei mai convenabili carnati, cea mai ieftina branza, cel mai bun televizor din punct de vedere calitate pret, etc de la producatori diferiti. Asa e si la gaze, iti alegi furnizorul care iti convine. Negocierile de pret le faci cu producatorul doar cand faci contract pentru cantitati uriase si pe perioade de livrare indelungate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.