Cum va fi vremea luni şi marţi

Luni, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice se vor situa în marea lor majoritate în jurul celor normale pentru această dată calendaristică. Ziua va ploua în majoritatea zonelor, în timp ce noaptea aria ploilor se va restrânge către nord-estul ţării.

În Capitală, cerul va fi noros, iar pe parcursul zilei temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 6…7 grade. Se va semnala ceaţă, mai ales în a doua parte a nopţii.

Marţi, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii noiembrie în aproape toată ţara, iar cerul va fi mai mult noros. În vest şi în sud-vest pe arii relativ extinse vor fi ploi moderate cantitativ, iar în restul teritoriului local se vor semnala burniţe şi ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, uşor mai scăzute în jumătatea de nord a Moldovei; minimele termice vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade. Se va semnala ceaţă, în special în regiunile extracarpatice, în primele ore ale zilei şi din nou noaptea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.