Cumpăna României și poporul ei(I)

Motto: „Mâine totul să fie nou și altfel!”(Urare japoneză)

Cât mai există oare din România, așa cum ne-o proiectăm în imaginația noastră?

Cât mai există oare din România activă, regenerantă demografic?! Topirea demografică a României este cu dublu sens și dublă proiecție de viitor, pe negativ: 1. Implozia demografică este atât în privința scăderii numărului de locuitori cât și în privința deprofesionalizării agresive a categoriilor active de populație. Hemoragia de profesioniști și calificați,  de la medici la strungari, de la economiști și IT-iști la zidari și instalatori este sprijinită deliberat prin politici de subfinanțare și eliminarea oricărui orizont de așteptare. Apoi nu-i de mirare creșterea populației vârstnice, rămasă pe loc, în raport cu populația activă, tot mai hotărâtă să plece.  Împingerea vârstei de pensionare pentru femei la 65 de ani este rezultatul sărăciei care ne așteaptă și al îndatoririi peste măsură de către clasa politică a poporului român, prin împrumuturi externe. 2. Superficializarea și astfel vulnerabilizarea demografiilor active prin subfinanțarea și eterna refromare a educației, cercetării și sănătății, dar și marginalizarea profesionalismului acolo unde îndrăznește să reziste în interiorul granițelor naționale. În zonele decidente ale politicii avem avem o rotație cotinuă de derbedei în vreme ce profesioniștii sunt ținuți în zona gri a societății.

Cât mai există oare din România demnă, pregătită de reacție față de sudălmi și amenințări? Această România a încetat să existe.

O reuşitã analizã a acestor grave şi reale probleme româneşti le-am descoperit în volumul Cumpãna României de Cãlin Georgescu (editura Christiana, Bucureşti, 2016)

Din primele rânduri este enunţatã cea mai serioasã vulnerabilitate a României şi anume ‟deconectarea de la realitateˮ, definită drept ‟noua realitate determinată de contracția susținută și se impune o nouă economie și un nou model de civilizațieˮ(p.13).

Noul model de civilizaţie este în primul rând un nou tipar economic ‟trecut pe fluxuri de energie mai scăzute simplificând sistemele noastre sociale, politice și economiceˮ pentru a putea trâi cu un buget energetic mai scăzut(p.21). Noul model economic este structural diferit, astfel încât ‟economiile să redevină locale și regionale din cauza reducerii resurselor vitale. Dacă dorim prosperitate prin simplitate atunci motorul creării de noi locuri de muncă va fi întreprinderea mică și mijlocieˮ(p.22).

În consecinţă, ar trebui să sporim cantitatea de alimente altfel decât bazându-ne pe agrobusiness, care depinde de petrolul ieftin; trebuie să facem comerț altfel decât prin hipermarketuri, si va trebui să regândim transporturile, pentru ca dependența de camioane și automobile devine tot mai nesustenabilă.  

Ca exemplu, autorul susţine că în anul 2000, ‟pentru prima oară, volumul bunurilor de consum produse în mici ateliere locale – mai ales în Asia – a depășit volumul produselor ieşite pe poarta fabricilor erei industriale. Aceasta marchează o tendință pe termen lung a demasificării producțieiˮ.  

România este deconectatã de la realitate ‟pentru că ea continuă să fie cu două secole în urmă, privind nivelul de civilizație modernă, şi pe alocuri încă este vizibila diferența în societatea româneascăˮ (p.29).

Deconectarea de la realitate a fost posibilă în România, din cauza mai multor factori sincroni. Partea cea mai înfricoșătoare a acestui fenomen de deconectare ‟este migrația masivă dinspre urban spre rural nemaiîntâlnită în Europa din anii 1800! În România, 45% din totalul românilor trăiesc în mediul rural (care ocupă 89% din teritoriul național), 91% dintre ei subzistând la limita de jos a sărăciei. În consecință România importă din nou produse finite și exportă materii prime și produse agricole ca în perioada feudalăˮ(p.34). Și în ciuda acestei migrări spre zona rurală, România continuă să importe peste 80% din produsele alimentare.

Privind realitatea economiei româneşti din ultimii zece ani, Călin Georgescu afirma: ‟În 2007 PIB-ul românesc era de 41% din media UE, ceea ce înseamnă că el va rămâne multă vreme cel mai mic din UE. În 2006 rata sărăciei absolute era de 13,8% din populația totală a României, țara noastră fiind pe ultimul loc între țările care au aderat la UE începând cu 2005.(33). Dependența noastră de importul de energie primară a ajuns la cca 25%ˮ(p.32).

În plus, rezervele autohtone de petrol și gaze se vor epuiza în mai puțin de 20 de ani, cele de cãrbune vor dispărea în cel mult 40 de ani, iar cele de uraniu în 5 ani, iar statul român nu are nici o posibilitate de a influența companiile private în politica lor de prețuri, de exploatare sau de acordare prioritară a producției către consumul intern.

Starea de colonialitate economicã se extinde şi aspura perspectivei sociale. Astfel nu este de mirare cã ‟suntem în continuare priviți ca o țară înapoiată, nesigură social și economic(…) astfel rămâne volatilă în țeluri, incultă, neinformată, incapabilă să se adapteze valorilor occidentale și păstrează o mentalitate arhaică, mistică, aproape tribalăˮ(p.30)

Şi această mentalitate arhaică, care prefigurează tribalul, are ca fundament suspiciunea reconfigurată adesea în superstiţie. Astfel încât ‟în 2007, 60% dintre elevii și profesorii din învățământul preuniversitar românesc considera superstițiile și nu știința principalul lor reper epistemologic. Iar de aici indicele compozit de inovare a României a fost, în 2006, de 5 ori mai mic, decât media UE și avem cea mai șocantă tendința de scădere din toate țările europeneˮ(p.45).

Ca urmare a acestei mentalităţi tribale care ne deconecteazã de la realitatea europeanã şi prãbuşirea în superstiţie a societăţii româneşti s-a aflat şi lipsa de reacţie a societaţii faţã de închiderea oraşului Târgovişte de către un interes tribal, blocându-se abuziv intrarea în oraş(parolând-o chipurile, culmea tupeului!) celor care se întorceau acasă de la muncã, sau de la şcoalã, ce mai conteazã. Curând, fraţi români, acelaşi interes tribal va parola intrarea şi ieşirea din România, pe grade de supunere şi ierarhie, precum în vechiul regim de teroare cotidiană si ideologică!

Deconectarea de la realitate şi menţinerea unei întregi societâţi şi a mai multor generaţii sincron în nesiguranţâ, temeri, creeazã imaginea unei ţãri condamnate la neputință pentru a fi exploatată. Potrivit lui Cãlin Georgescu, ‟nu s-a investit în familii, în comunitățile locale sau în societate, în beneficiul generațiilor viitoare. România a pierdut în mai puțin de un secol aproape 20% din populația, în mare parte profesionalizată(…). Între anii 1990-2007 datoria României externă era de 30,03 miliarde dolari(locul 29 în lume) iar in 2009 a fost contractată o nouă datorie de peste 20 miliarde de euro, să ajute la depășirea crizei(p.31). Urmează noi împrumuturi ale actualului guvern pentru plata salariilor și pensiilorˮ.

România moare încă existând pe hartă, sub ochii noștri! Ea mai respiră pentru un timp! Cât timp? Probabil pentru mai puțin de o generație. România este pe deplin feudalizată fiind sub puterea unor sponsori, care și-au împărțit teritoriul național și sferele de influență în zona resurselor și a zonelor economice, și a căror putere este legitimată politic de clienții politici sponsorizați cu fiecare prilej electoral.

Astãzi, intratã într-o recesiune aflatã în desfãşurare teribilã, ocolitã de discursul politic dar prezentã în plafonãrile bugetelor instituţionale, ‟România se află într-o situație mai grea decât în 1940, în plină criză mondială. Între anii 1990-2016, fără situație de război sau teritoriu ocupat de armate străine, așadar într-o perioadă de libertate, distrugerea economiei, haosul social, stagnarea culturală, regresul în profesionalizare și educarea populației(față de anii 1920-1938 și 1965/1975), irosirea avuției naționale este din vina societății românești în ansamblul ei si apoi, în al doilea plan, clasei politice, care nu face decât să ilustreze clasa politică din care provineˮ(p.35).

Aceste pierderi sincrone: distrugerea economiei, pauperizarea deliberatã a societãţii active, deprofesionalizarea tinerelor generaţii completatã cu exodul profesioniştilor şi desigur, distrugerea deliberatã a valorilor reale având conţinut profesional, vulnerabilizeazã România cu mult mai mult decât ne putem închipui. Şi toate acestea se întâmplă ‟deoarece cei care au produs acest genocid sub comunism, ei si ucenicii dar și copii lor se ocupă si astăzi de destinele României(p.36) Acești prădători care vin din comunism și care conduc și astăzi România, ignoră viitorul și nu ne pregătesc pentru el… Ei sunt «omul nou» creat înainte de 1989(…), sunt niște mutanți, altă specie!ˮ(p.66)

Sub aceastã nouã specie de decidenţi, se aflã poporul român şi o ţara în cumpãnã istoricã.

Poporul este împins treptat spre o scară inferioară de manifestare, aceea de populație votantă subordonată feudal stăpânului din teritoriu. Deja satul românesc nu mai respiră de sub mantaua Gogol-ilor politici. Lipsa de reacție a maselor, dezinformarea și manipularea acesteia de sforarii de talk-show, stipendiați de tabere aparent adverse dar care, în realitate și deplin adevăr, plătesc consistent întreținerea unui spectacol burlesc, inutil, pentru spălare de creer. Subiecte derizorii, de can-can, fără miză, cu vedete mondede bizare și stupide în vreme ce tensiunile devin tot mai puternice în preajma țării noastre. Nimic despre atât de necesarele strategii de integrare socială și profesională a generațiilor care intră acum în viață; ce facem aici? Chiar ne interesează coabitarea politică dintre facțiunile mafiote, dintre tata socru și un ginere obedient? NU, desigur! Sau ce dietă a mai ținut vreo demi-mondenă de mahala, bulibășeala tronurilor ori amenințările de mucava ale unui președinte păpușar?! Aici și acum interesează situația de fapt a României în raport cu vecinătățile aflate în mișcare și cu tensiune acumulativă dar și în raport cu ea însăși. Deoarece avem o țară demobilizată și vulnerabilă în fața unor primejdii iminente: sărăcia, ignoranța, indolența, mizeria socială agresivă, posibile agresiuni externe care vizează preluarea resurselor și modificarea granițelor. Implozia socială cu fragmentare teritorială este o primă etapă. Și Uganda există pe hartă. Și? Africa neagră este foarte colorată politic pe harta globului însă nimeni nu mai știe ce fracțiune  tribală a mai preluat puterea și în consecință, pe nimeni nu mai interesează cine și ce conduce. Dacă șeful de trib este eficient în stoarcerea resurselor și a maselor de sclavi, atunci lucrurile pot merge mai departe și așa. Adică să mori existând pe hartă!

(va urma)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.