Cupă Mondială și pentru jucători sub 15 ani?

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a evocat, vineri, posibila creare a unui turneu mondial rezervat jucătorilor sub 15 ani, băieţi şi fete, în timp ce instanţa mondială nu a încetat să extindă în ultimii ani competiţiile sale, relatează AFP.

„Ar fi magnific să ne putem imagina o Cupă Mondială rezervată jucătorilor sub 15 ani sau mai degrabă un festival”, a spus conducătorul forului internaţional cu ocazia celui de-al 74-lea Congres al organizaţiei, de la Bangkok.

Conform FIFA, nu va fi un turneu final după meciuri de calificare, dar cele 211 federaţii membre ale FIFA „ar putea trimite o echipă la acest festival în orice parte a lumii”.

„Probabil va fi complicat, va fi dificil, va costa scump. Este clar. Dar, în acelaşi timp, trebuie să reflectăm la asta. Vom analiza în amănunt pentru a vedea ce este fezabil”, a mai adăugat Infantino.

Printre alte proiecte, după ce a fost fixat pentru debutul lui 2026 primul Mondial feminin al cluburilor, cu 16 echipe, preşedintele FIFA a mai anunţat „turnee în lumea întreagă ale ‘Legendelor'”, glorii retrase din fotbal remunerate de FIFA.

„Şi de ce să nu reflectăm la o Cupă Mondială a Legendelor, ar putea fi interesant”, a mai spus Infantino.

În timp ce Forul Mondial al Ligilor de fotbal şi sindicatul internaţional al fotbaliştilor profesionişti (FIFPRO) au somat Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) să revizuiască calendarul noii Cupe Mondiale a Cluburilor din 2025 cu 32 de echipe, în caz contrar riscând deschiderea unei proceduri judiciare, Gianni Infantino a afirmat că instanţa organizează doar „unu la sută din meciurile celor mai mari cluburi din lume”.

„Trebuie spus că FIFA finanţează fotbalul peste tot în lume. Veniturile pe care noi le generăm au fost redistribuite în 211 ţări şi nicio altă organizaţie nu face asta”, a mai spus preşedintele FIFA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Panem et circenses acoperind toata suprafata planetei.
    Cat te uiti la meci, nu te uiti la politica, e foarte simplu.

  2. Ridic si eu 2 degete,daca se poate.Se poate ? Nu va suparat, Monsieur Infantino,dar pentru clasa Maternitate,pe cand un campionat,ca vad ca banul chiar ca e ochiul drakului.Cum ? Sa mai asteptam un pic ? OK,asteptam.Vorba aia,”cu rabdarea treci marea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.