Echipele de intervenție au lucrat intens între orele 22:00 și 4:00 pentru a nu deranja traficul rutier. Angajații Poliției Locale și ai Companiei de Iluminat au scos 62 de bannere verticale de pe Calea Floreasca. Acțiunea a vizat tronsonul cuprins între Șoseaua Ștefan cel Mare și Șoseaua Pipera.
„Primele reclame ilegale au fost date jos aseară! Erau prinse de stâlpii de iluminat public, fără aviz valabil de amplasament, chiar şi în Centrul Capitalei”, a transmis PMB, potrivit News.ro.
Lista străzilor vizate de noi intervenții
Primăria a stabilit deja traseul pentru nopțile ce urmează. Echipele vor curăța celălalt sens de mers de pe Calea Floreasca. De asemenea, vor fi verificate străzile Radu Beller, Jandarmeriei și Știrbei Vodă. Lista continuă cu Șoseaua Fabrica de Glucoză și Șoseaua Pipera.
Referitor la planul de lucru, instituția a precizat următoarele:
„În noaptea aceasta, le vor da jos pe cele montate pe Calea Floreasca, celălalt sens, şi de pe străzile Lt. Aviator Radu Beller, Jandarmeriei, Ştirbei Vodă, Şos. Fabrica de Glucoză şi Şos. Pipera. Iar acţiunea va continua şi în serile următoare.”
Reguli noi pentru publicitatea din București
Pe lângă demontarea bannerelor, polițiștii au eliberat trotuarele de prismele publicitare gigantice. Administrația locală dorește să pună capăt haosului vizual prin reguli mult mai stricte. Bucureștiul va beneficia în curând de un Regulament de publicitate stradală clar. Primarul general Ciprian Ciucu a anunțat deja acest demers pentru a face ordine pe domeniul public.
Dar gropile din asfalt cand se vor astupa ?
Erau reclame cu „un ostaș în slujba țării” de care s-a ales praful și pulberea, la fel ca de „marele PNL”?