România solicită consolidarea prezenței militare a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul intensificării incidentelor de securitate din regiunea Mării Negre. Marius Lazurca, consilierul președintelui Nicușor Dan pentru securitate națională, a prezentat într-un interviu acordat postului CNN cifrele care, în opinia sa, arată gravitatea situației: peste 600 de nave au fost lovite în Marea Neagră, iar mai mult de 115 drone au încălcat spațiul aerian al României.
Oficialul român se află la Washington, unde discută cu reprezentanții administrației americane despre securitatea regională și despre posibilitatea unei implicări militare mai consistente a Statelor Unite în România. În interviul acordat CNN, Lazurca a explicat că solicitarea Bucureștiului vine pe fondul amenințărilor tot mai mari din apropierea granițelor NATO, notează Observator.
„Peste 600 de nave au fost lovite în Marea Neagră. Peste 115 drone au încălcat spațiul nostru aerian. Prin urmare, ne confruntăm cu o situație de securitate extrem de gravă”, a declarat consilierul prezidențial.
Marius Lazurca a subliniat că România și-a consolidat capacitatea de apărare și poate intercepta unele dintre dronele care îi încalcă spațiul aerian. Cu toate acestea, el consideră că eforturile naționale trebuie completate prin sprijinul aliaților, în special al Statelor Unite.
„Din acest motiv, susținem consolidarea prezenței militare americane în România”, a afirmat oficialul.
România consideră că reacția NATO poate fi îmbunătățită
Întrebat dacă răspunsul NATO la incidentele de securitate din regiune a fost suficient pentru a descuraja noi atacuri, Lazurca a recunoscut că există loc de îmbunătățiri. El a explicat că situația de securitate se schimbă permanent, iar Alianța trebuie să își adapteze capacitățile și reacțiile la noile amenințări.
Consilierul prezidențial a apreciat însă solidaritatea aliaților și trimiterea unor capabilități militare moderne în România. Potrivit acestuia, apărarea regiunii Mării Negre se bazează atât pe eforturile proprii ale țării, cât și pe sprijinul partenerilor NATO.
„Suntem capabili să asigurăm descurajarea în regiunea Mării Negre prin propriile noastre eforturi, dar și prin solidaritatea aliată, în special cu sprijinul Statelor Unite”, a transmis Lazurca.
72% dintre români vor o relație mai puternică cu Statele Unite
În cadrul interviului, oficialul român a vorbit și despre relația dintre București și Washington, în contextul politicii administrației Donald Trump față de Rusia. Întrebat despre eventualele concesii făcute Moscovei de către administrația americană, Lazurca a susținut că populația României continuă să sprijine apropierea de Statele Unite.
El a invocat un studiu recent al Fundației Bertelsmann, potrivit căruia 72% dintre români își doresc consolidarea relației cu Washingtonul. Procentul ar fi peste media înregistrată la nivelul Uniunii Europene.
„România este într-adevăr o excepție de la ceea ce aș putea numi regula generală”, a spus consilierul prezidențial, referindu-se la sprijinul ridicat pentru parteneriatul cu SUA.
Lazurca a descris discuțiile purtate la Washington drept pozitive și a afirmat că România este optimistă în privința rezultatului acestora. El a precizat că Bucureștiul nu are motive să fie nemulțumit de cooperarea militară actuală, dar consideră necesară o prezență americană mai puternică în regiune.