Verificări la structura de achiziții a Armatei
Joi seară, la Antena 3, ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a anunțat că a dispus un control la DGArm, direcția din MApN specializată în achiziția de echipamente, pentru verificarea contractelor finanțate prin SAFE.
Potrivit acestuia, caracteristicile cerute de Arme se regăsesc în specificațiile tehnice ale fiecărui echipament pe care Armata Română îl va primi prin acest program.
Ministrul a explicat că scopul controlului este să afle dacă sumele vehiculate public sunt corecte, prin comparație cu ofertele pe care le-ar fi putut face ceilalți competitori.
Două documente legate printr-o singură condiție
Oprea a făcut distincția între contractul de achiziție și acordul de cooperare industrială, despre care a spus că „vine din partea Ministerului Economiei”.
Legătura dintre cele două, a explicat ministrul, ține de recepția echipamentului: aceasta nu poate fi semnată fără o certificare că în România s-a îndeplinit procentul impus de cooperare industrială.
Decizia, luată la Cancelaria premierului
Din discuțiile purtate până acum cu reprezentanții MApN, alegerea uneia sau alteia dintre companii a fost hotărâtă la Cancelaria prim-ministrului, a susținut Oprea.
Acolo a funcționat comitetul de lucru al domnului Jurcă, din care au făcut parte MApN, MAI și alte structuri și instituții ale statului, iar decizia a fost luată în acest cadru, a precizat ministrul.
În opinia lui Oprea, în proces ar fi trebuit implicați miniștrii Apărării și Economiei: Radu Miruță, aflat atunci la conducerea MApN, care avea datoria să apere interesele ministerului, și ministrul Darău, în coordonarea căruia se aflau cooperarea industrială și industria de apărare.
„Ei ar fi trebuit să fie vocile care să țină cu România”, a declarat ministrul.
Replica lui Miruță: detaliile erau deja publice
Fostul ministru al Apărării a reacționat vineri, susținând că Oprea ar fi putut obține aceleași informații din secțiunea dedicată de pe site-ul ministerului sau de la colegii săi din Parlament, care au primit toate detaliile înaintea votului.
Miruță a pus controlul pe seama unei obișnuințe a PSD.
„Înțeleg moda PSD de a căuta scuze când nu le vine să creadă că miniștrii USR au reușit în câteva luni ce ei nu au putut în zeci de ani”, a arătat el.
Laude pentru specialiștii DGArm
Miruță i-a cerut totodată actualul ministru Oprea ca după ce va constata profesionalismul angajaților DGArm să aibă tăria de a-i felicita.
Potrivit fostului ministru, o parte dintre ei sunt cei din fotografie, iar dintre toate instituțiile guvernamentale sunt singurii care lucrează la un asemenea nivel fără consultanță externă, în fața caselor internaționale de avocatură și consultanță ale marilor grupuri industriale, câștigând de fiecare dată.
Un mesaj pentru rețeaua PSD
O a doua rugăminte a vizat concluziile controlului, pe care Miruță i-a cerut lui Oprea să le facă cunoscute în întreg partidul.
„(…)să trimită concluziile în toată rețeaua PSD. Să afle și ei că în țara asta se poate. Cel mai mare program de înzestrare al Armatei Române, fără firme de casă, fără consultanți, fără comisioane. Rapid și cu fiecare decizie la vedere. Domnule Grindeanu, e simplu: puneți-i la treabă, nu la filmulețe. Scuzele nu țin loc de rezultate”, a conchis Miruță.