Cutremurele de pământ și siguranța națională

Pe 4 martie câteva televiziuni ne-au reamintit de marele cutremur din 1977. S-a discutat cu diverși specialiști despre dezastrul – uman și material – produs atunci, despre uitarea ce s-a așternut, apoi despre ce am făcut și facem pentru punerea în siguranță a fondului de cădiri – locuințe și edificii publice – afectate, despre educația seismică a oamenilor și guvernanților, despre gradul de pregătire pentru un nou cutremur și altele.

Nu a existat însă nicio intervenție din partea administrațiilor centrale și a celor locale, în fond, primele responsabile. Ne mai amintim să vorbim despre cutremure și în momentul când se produc astfel de evenimente în diverse locuri ale lumii. Vorbim câteva zile și apoi uităm. Cred că în acest moment avem datoria să încercăm a clarifica încă o dată lucrurile. Trebuie să înțelegem cu toții, oameni, guvernanți și președinte, că România este o țară cu risc seismic major, ca urmare a amplasării sale la confluența a trei plăci tectonice. Vrem, nu vrem, cutremure de pământ vor mai fi la noi. Acest adevăr nu trebuie uitat.

Protecția seismică

Prin protecție seismică se înțelege realizarea unor clădiri care să poată prelua forțele produse de un cutremur de pământ, fără deteriorări, dar și consolidarea acelora care au suferit avarii importante datorate acțiunii mai multor cutremure. De ce siguranța națională!? Pentru că așa cum se arată în Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, la articolul 1, „prin securitate (siguranță) națională se înțelege starea de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului.“ Or, un cutremur de pământ, prin pierderile de vieți omenești și pagubele materiale produse creează un dezechilibru pe o lungă perioadă. Amintesc că la cutremurul din 4.03.1977 au murit peste 1.500 de oameni, au fost peste 10.400 de sinistrați, iar pierderile materiale s-au ridicat la aproape două miliarde dolari. Mai reținem precizarea de la articolul 3 din aceeași lege: „Constituie amenințări la adresa securității (siguranței) naționale atentatele contra unei colectivități, săvârșite prin orice mijloace…“. Ori consecințele cutremurelor, atâta vreme cât pericolul este cunoscut și asumat public, constituie atentat contra unei colectivități. Faptul de a nu stabili, coordona și controla măsurile necesare de protecție (consolidare), este echivalent cu o acțiune premeditată de atentat în înțelesul legii. Responsabilitatea revine, de aceea, de la nivelul administrațiilor locale până la nivelul Guvernului și Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Merită să amintim și afirmația profesorului inginer Giuseppe Grandori – Italia, făcută cu prilejul vizitei la noi după cutremurul din anul 1977: „gradul de asigurare al construcțiilor la cutremure constituie o decizie politică și nu una tehnică, depinzând de gradul de risc pe care societatea – prin parlament și guvern – și-l poate asuma, funcție de condițiile economice, deci costuri și nivel de cunoștințe în domeniu“. Se vorbește mult, astăzi, despre educația populației la seism, nu am auzit însă nicio vorbă despre educația guvernanților.

Să înțelegem termenii

În ultima vreme televiziunile anunță la câteva săptămâni că a fost un cutremur în Vrancea de 3,2 sau 4,7 grade Richter. Este utilă informația pentru un locuitor din București, Craiova, Iași sau Zimnicea? Categoric, nu! Și iată de ce. Gradele Richter (scara 1-8) măsoară magnitudinea cutremurului, adică tăria acestuia în focarul în care s-a produs la noi în Vrancea. În celelalte localități cutremurul se transmite prin unde seismice, care sunt influențate de natura terenului pe care-l găsești nisip, pietriș, apă etc. În aceste localități cutremurul se măsoară printr-o scară de intensități (I-XII), după care se face și proiectarea la seism a clădirilor. Pentru a clarifica acest aspect prezentăm harta cu intensități resimțite în diversele zone ale țării la cutremurul din 4.03.1977. În al doilea rând, astfel de informații ar trebui oferite numai pentru cutremure > 6 grade Richter, deoarece cele de 3,4,5 sunt nesemnificative.

Ciclicitatea cutremurelor se poate aproxima din evoluția cutremurelor de-a lungul anilor. Iată un astfel de grafic – cutremure între anii 1600 și 1990, prezentat pentru prima dată și extrem de interesant și semnificativ. Să reținem producerea ciclică a unor grupe de două curemure puternice 1701-1738; 1802-1838; 1940-1977. Merită reținută și ziua în care s-a produs cutremurul din anul 1599, în vremea lui Mihai Viteazul, 4 martie.

Starea clădirilor

Mai întâi trebuie subliniată cercetarea făcută între anii 1978-1980, după cutremurul din 1977 de Institutul Național pentru Cercetări în Construcții, pe 18.000 de clădiri din București, rezultate care din păcate stau nefructificate astăzi într-un subsol – arhivă, la urmașul acestuia INCD-URBAN-INCERC. Cred că Ministerul Cercetării ar trebui să ia măsuri ferme împotriva unor astfel de așa ziși „manageri“, care nu înțeleg și blochează astfel de studii atât de utile. Avem datoria să amintim că după cutremurul din 1977, grație profesionalismului ministrului Mircea Georgescu care a reușit să convingă conducerea de atunci, s-a înființat Inspectoratul de Stat pentru Construcții, organism deosebit de util pentru asigurarea calității în domeniu. În urma cutremurului din 1977 specialiștii care ne-au vizitat țara au declarat că Bucureștiul este capitala cu cel mai mare risc seismic din lume. A fost și motivul pentru care Ministerul lucrărilor publice și amenajării teritoriului a prezentat în Ședința de guvern din 18.11.1999. „Programul de acțiuni pentru reducerea riscului seismic al clădirilor de locuit expertizate tehnic și încadrate în clasa I de risc seismic și finanțarea lucrărilor de consolidare a clădirilor de locuit cu mai mult de P+4 etaje, construite înainte de anul 1940.“ Cu acest prilej s-a prezentat ca anexă și o listă cu 110 clădiri din municipiul București, cu mai mult de 4 nivele, încadrate în clasa I de risc seismic și însușite de o comisie de specialiști, cărora li s-a pus „bulină roșie“ pentru a avertiza proprietarii asupra vulnerabilității la un viitor cutremur de pământ. Pentru sprijinirea consolidărilor, dar și a oamenilor, în anul 2000 s-a promovat o lege privind constituirea și gestionarea Fondului special pentru finanțarea cheltuielilor privind executarea lucrărilor de intervenție la construcțiile existente cu destinație de locuință încadrate prin expertiză în clasa I de risc seismic. Legea a fost adoptată la 26 septembrie 2000 de Senatul României, și transmisă în Camera Deputaților. După desființarea în anul 2001 a Ministerului Lucrărilor Publice și amenajării teritoriului și preluarea atribuțiilor lui, fie la Ministerul Transporturilor, fie la Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, au apărut o serie de sincope datorate marginalizării activității de protecție seismică și trecerii gestionării ei la administrațiile locale de un personal care s-a limitat la o urmărire formală, de întocmire a unor simple tabele statistice. Grav este că după doi ani, în 2002, Ministerul Transporturilor a retras din Camera Deputaților, proiectul de lege privind Fondul de finanțare pentru consolidări, pentru „o îmbunătățire“, care se face de 15 ani. A apărut, de asemenea, o inflație de expertize, aproape 2.600, care nefiind însușite de o comisie de specialiști, conțin și multe erori, care reies chiar din elementele inițiale de prezentare. E notoriu cazul „Teatrului Nottara“ din București. S-a mai introdus și o noțiune de „pericol public“ ce nu are sens, atâta vreme cât nu se află prevăzută în normativul P100, clasa I de risc seismic. Astăzi constatăm că numai în București „Lista imobilelor expertizate tehnic din punct de vedere seismic și încadrate în diverse clase de risc seismic“ a ajuns la cifra alarmantă de 755 (clasa I risc seismic, cu pericol public 181, clasa I de risc seismic 178, cl. II de risc seismic 306 și cifra crește). Să adăugăm la această listă și numărul edificiilor publice în care se găsesc spitale, școli, teatre etc., care sunt responsabilitățile municipiului.

Ce s-a consolidat?

Din anul 2001 până în prezent s-au consolidat 18 blocuri din categoria clasa I de risc seismic. Unul pe an. Afirmația că nu se pot consolida construcțiile cu risc seismic din cauza locatarilor nu se susține. Oamenii se confruntă într-adevăr, cu două probleme: costurile acestor consolidări și timpul prea lung de execuție. Ori aceste probleme s-ar putea rezolva de autorități prin promovarea legii fondului de consolidare și crearea unor firme de construcții specializate în lucrările de consolidare care să execute lucrarea în 7-8 luni, nu în 7-8 ani.

Soluții

Ce să facă autoritățile pentru a demara această acțiune? Mai întâi, să aprobe o legislație corespunzătoare și eficientă și să sprijine financiar consolidările.

Recent Comisia de administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a pus în dezbatere publică în septembrie 2017, ordonanța 20/1994 privind protecția seismică, în scopul modificării pentru a deveni mai eficientă.

Imediat, am înaintat în numele Comitetului de Istoria Științei al Academiei Române, un punct de vedere cu măsuri practice. Am fost surprins de deschiderea deputaților din această comisie, indiferent de formația politică din care făceau parte, la propunerile făcute și am fost invitat la discuția finală din ziua de 27 februarie 2018. Cu acest prilej s-au acceptat două amendamente extrem de importante:

l reexpertizarea tehnică a construcțiilor vulnerabile din clasa I de risc seismic și cl I de risc seismic pericol public, pentru a se cunoaște realitatea după schimbările de normative și trecerea timpului; aceste expertize s-a decis să fie însușite de Comisia Națională de Inginerie Seismică înființată pe lângă Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, deoarece orice lucrare tehnică se recepționează. Aceste reexpertizări vor fi plătite, cum este și normal, din bugetele administrațiilor locale. Atragem atenția că membrii Comisiei Naționale de Inginerie Seismică trebuie remunerați conform prevederilor Ordonanței 20/1944, „cu 10% din retribuția unui secretar de stat“.

l eliminarea noțiunii de pericol public – o definiție eronată – care nu se regăsește în normativul P100 – 2018 care stabilește clasele de risc seismic; în plus dacă această noțiune s-ar interpreta după articolul 7 aliniatul 2 al Ordonanței 20/1994, toate clădirile peste P+3 din București ar fi pericol public.

Mărturisesc că am asistat la această ședință a Comisiei de administrație publică și amenajarea teritoriului la un act de normalitate, datorat unor persoane care s-au confruntat în activitatea anterioară cu problemele analizate, dar care mai au o calitate, știu să asculte, spre binele societății. Menționez că în același timp am propus membrilor Comisiei să se reia în discuția Camerei Deputaților, Proiectul de Lege privind crearea fondului pentru consolidări aprobat în anul 2000 de Senat. Deschiderea a fost totală.

În prezent, Primăria Municipiului București a înțeles că problema consolidărilor nu poate fi coordonată de un simplu birou cu 6 oameni și a înființat Administrația Municipală pentru Consolidarea clădirilor cu Risc Seismic și o Societate proprie pentru execuția consolidărilor. Această Societate a început lucrările de consolidare la două clădiri, urmând a prelua ulterior încă 8 astfel de clădiri. Este un început și dacă va fi păstrat un ritm constant va fi un pas dacă în doi ani se vor consolida 10 clădiri, atât timp cât până acum ritmul a fost o clădire pe an. Închei atrăgând încă o dată atenția autorităților locale și centrale – guvern și administrația prezidențială că problema protecției seismice este o problemă de siguranță națională.