Cuvântul cotidian Vocalize în La Major (14)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz -Cuvântul cotidian Vocalize în La Major. Volumul este sub tipar la Editura Junimea din Iaşi.

Cuvântul cotidian sau „Capul fără Trup”: o descoperire terifiantă în vizorul echidistant al presei.

 

52.b. Despre vizita extraordinară la Cofetăria BISMARCK & FIII a domnilor Ruslan Bucsus, unul dintre cei opt vicepreşedinţi naţionali ai Partidului Conservator Democrat şi a domnului Karl Goldstein, redactorul şef adjunct al ziarului central INTRANSIGENTUL, oficiosul aceluiaşi partid, ziarul local VOCEA LIBERĂ notează doar atât: „În cursul zilei de ieri, oraşul nostru a fost onorat de vizita domnilor Ruslan Bucsus, vicepreşedinte naţional al Partidului Conservator Democrat şi a domnului Karl Goldstein, redactorul şef adjunct al prestigiosului ziar INTRANSIGENTUL. De fapt, a fost doar un scurt popas, întrucât cele două atât de cunoscutele personalităţi au plecat mai departe cu acceleratul de 13 şi 42 de minute. Însă, aşa cum ne-a declarat domnul vicepreşedinte Ruslan Bucsus, n-au putut trece fără să oprească <într-un oraş cu o atât de solidă tradiţie conservator – democrată şi cu un prezent atât de sclipitor>” (Semnat I. B. R. adică „Redactor şef I. B. Ramm”).

 

52.c. Nici cei de la 24 DE ORE n-au putut trece peste vizita „atât de semnificativă, în dramaticul context dat, a domnilor Ruslan Bucsus, unul dintre cei opt vicepreşedinţi naţionali a trădătorului de neam şi de ţară Partid Conservator Democrat şi a domnului Karl Goldstein, „slugoiul redactor şef adjunct al fiţuicii INTRANSIGENTUL, oficiosul aceluiaşi partid”. Sub un titlu pe toate cele patru coloane, Un scandal ce tinde să pună serios în pericol relaţiile noastre internaţionale, se precizează: „Din surse ale Ministerului de Externe, care, din motive lesne de înţeles, doresc să-şi păstreze anonimatul, am aflat o situaţie ce ne-a umplut de o groază bine întemeiată: întrucât organele abilitate plătite din banii contribuabililor nu au fost, nu sunt şi, mai mult ca sigur, nici nu vor fi dispuse să elucideze cazul <Capul fără Trup> şi nici măcar n-au făcut public dacă avem de a face cu unul sau cu mai mulţi asasini, făptaşul (sau făptaşii) aflându-se în libertate, bântuind prin mijlocul îngrozitei populaţii paşnice, lasă loc de spaimă şi pentru cetăţenii din ţările vecine. Drept urmare, controalele la graniţă se vor intensifica în mod corespunzător, deşi nu se exclude nici posibilitatea ca asasinul sau unii dintre cei implicaţi în groaznica faptă să fi ieşit deja din ţară. Şi se discută chiar despre punerea în carantină a ţării noastre. Asta pentru că specialistul binecunoscut B. R. Rasmunsen, de la Universitatea din Purdeatown, a precizat, în cadrul unui interviu, că modul cum a fost tranşat cadavrul găsit în râul Băltuţa <este în mod cert o dovadă că avem de a face cu binecunoscuta organizaţie criminală B.V.C. Block, care îşi semnează în felul acesta crimele>. Am rămas îngroziţi la aflarea acestor amănunte ţinute în cel mai mare secret de către autorităţile statului nostru pentru că, pe de o parte, punerea sub carantină a ţării va duce după sine irecuperabile pagube economice şi, pe de altă parte, pentru că ne găsim în faţa unei noi dovezi că ne aflăm sub teroarea celei mai sinistre guvernări din ultimele sute de ani. Atenţie, din aceleaşi surse am aflat că nu se anchetează cazul <Capul fără Trup> tocmai pentru a se forţa declanşarea unei crize fără precedent gândită şi planificată de ani de zile de către anumite forţe străine interesate de a ne slăbi atât de tare, încât să devenim o pradă uşoară pentru o ocupaţie economică totală. Acesta este tristul adevăr că nu se face nimic pentru a alina spaimele cetăţenilor aflaţi sub teroarea unor asasini lăsaţi să zburde în libertate. Pentru a fi siguri că nu alarmăm populaţia fără temei, am ezitat timp de trei zile să publicăm aceste îngrozitoare mărturii venite din prima sursă, însă vizita atât de neobişnuită a domnilor Ruslan Bucsus şi Karl Goldstein la Cofetăria BISMARCK & FIII a făcut să nu mai avem nici un dubiu: domnii Bucsus şi Goldstein au venit pentru a-l face pe domnul Niky Gonzales, un apropiat al primarului, să îndemne puterea vremelnică să nu se aventureze pe un drum care ar putea fi fără întoarcere. De ce au tratat cu dl. Gonzales? Pentru că se pare că este ultimul simpatizant al primarului, ultimul care încă mai suferă de autism. Poate de aceea am şi reuşit, nu întâmplător, să trecem peste cerberul Gyusi. Oameni ai puterii, treziţi-vă până nu este prea târziu! Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla în cel mai scurt timp, adică dacă nu se va publica cu amănunte ancheta rezolvată a cazului <Capul fără Trup>, îndemnăm toţi locuitorii urbei la manifestaţii de amploare. Vă putem spune că o şedinţă de urgenţă a întregii opoziţii unite va pregăti organizarea celui mai mare miting ce a avut vreodată loc în ţara noastră, acum în momentul cel mai sensibil din istoria ţării.”

Materialul este bogat ilustrat cu fotografii de la Cofetăria BISMARCK & FIII, precum şi cu două caricaturi artistice prezentându-i pe Ruslan Bucsus şi Karl Goldstein, adevărate opere de artă realizate de atât de preţuitul colaborator permanent al ziarului, domnul pictor şi contabil Ramses Vajda[1]. (Textul, care acoperă întreaga primă pagină a ediţiei, nu este semnat.)

 

[1] Desigur, caricaturile sunt mai degrabă desene ce înfăţişează personajele în postúrile Cavalerilor Apocalipsei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.