Oamenii primarului Robu în corzi

Cyti managerul Timișoarei dă cu subsemnatul la Parchet

Administratorul public al Timișoarei și un șef de birou din Primăria Timișoara sunt cercetați penal, de către procurorii parchetului local, după ce au fost denunțați că ar fi comis infracțiunile de înșelăciune, fals și uz de fals, dar și pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea bolilor infectocontagioase. Cyti managerul orașului de pe Bega spune că în denunț e vorba de niște ” prostii incredibile”.

În plângerea sa, denunțătorul celor doi consideră că ei ar ptoteja firma de salubritate, Beantner Servicii Ecologice -BSE, care ar fi depus la primărie deconturi însumând mai multe milioane de lei, pentru lucrări pe care nu le-a prestat, dar pe care cei doi învinuiți le-ar fi confirmat și, ulterior, achitat din banii timișorenilor. La adresa aceleași controversate firme, BSE, se aduc acuze referitoare la nivelul scăzut de protejare a locuitorilor Timișoarei, prin activitățile sale curente. ”Această firmă nu asigură un nivel corespunzător de protecție a sănătății populației, existând pericolul îmbolnăvirii timișorenilor, infectării populației cu coronavirus și a creșterii numărului de decese din cauza bronhopneumoniei. Drept dovadă, în ultimii ani, numărul bolnavilor internați la Spitalul Clinic de boli infecțioase și pneumoftiziologie, Dr. Victor Babeș Timișoara, a crescut dramatic, iar rata deceselor din cauza bolilor respiratorii a crescut de la an la an”, se precizează în denunțul depus la parchet de către un medic timișorean. El a mai scris, în denunțul său, că firma clujeană, care a câștigat ”politic” licitația pentru salubrizarea Timișoarei, nu dispune de personalul necesar pentru a executa lucrările stipulate în contractul cu adminstrația publică de pe Bega.

Denunț înpotriva Cyti managerului Robert Kristof

În replică, Cyti managerul Robert Kristof (29 de ani) spune că a dat, deja, o declarație scrisă la poliție și crede că a clarificat toate acuzele. ”E vorba despre niște prostii incredibile care nu au susținere în acte. E o plângere penală, se face o anchetă, iar la final se va lua o decizie. Veți vedea că această plângere se va soluționa cu clasare”, spune administratorul public. Pentru soluționarea anchetei, poliția a ridicat, săptămâna trecută, mai multe acte și documente de la Primăria Timișoara.

Kristof se află în funcție din anul 2016, după ce a câștigat concursul pentru funcția de administrator public. El a ocupat pentru scurtă vreme postul de consilier al primarului Robu, căruia îi este mai mult decât loial, deși îl concurează pe edil la plimbări în străinătate pe bani publici. În urmă cu 2 ani Uniunea Salvați România, filiala Timiș i-a cerut, public, demisia ”după ce acesta a eșuat lamentabil în lupta cu nămeții care au paralizat Timișoara ”în iarna anului 2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Sergiu Miat 307 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Cine v’a dat ordinul sa folositi acest termen (City manager) , mizerabililor ? Faceti Engleza limba oficiala in Romania ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.