Dă nume lucrurilor, Adame!

Manipularea cea mai puţin observabilă vine prin numele lucrurilor… Una e să spui „gherilă antiguvernamentală” şi alta e să zici „armată de eliberare”…

Acum, iată, este numit vaccin ceva ce nu face ceea ce fac vaccinurile, adică nu creează anticorpi valabili în tot restul vieţii.

Avem o terapie oarecare, dar îi spunem vaccin. Oare de ce? De ce îi spunem aşa dacă, după nişte luni de la rapel, e necesară o nouă… „vaccinare”? Câte luni? Opt, nouă, zece… Nu se ştie, dar se ştie că anticorpii iniţiali nu vor fi eficienţi toată viaţa.

Avem, aşadar, o terapie de formulă genică, una care ne face dependenţi de repetarea ei.

E rău? Nu e rău. Există multe terapii faţă de care devenim dependenţi pe viaţă. Dar de ce îi spunem vaccin unei asemenea dependenţe?

Cuvintele nu fac plângeri penale, e bine documentat acest fapt. Propaganda zice că vaccinarea ne va imuniza. Minciună. Ne va proteja o vreme, da, asta da. Dar nu e ştiinţific să numeşti imunizare ceva ce e doar o protecţie temporară. E oare o fraudă comercială? Ar trebui să cercetăm. Dacă îţi vând pâine de tărâţe, dar îi spun pâine de grâu, e o fraudă comercială. Cu aşa-zisele vaccinuri de ce n-ar fi la fel?

Cel mai adânc misteriu din textele biblice stă în spusa „Dă nume lucrurilor, Adame!”.

Văd, iată, în faţa ochilor un ghiocel dotat cu lanţ de bicicletă. Cum voi numi dihania? E important. Una e să îi spun bicicletă vegetală, alta e să îi spun ghiocel mecanic. Dacă îi spun bicicletă vegetală, înseamnă că am văzut dihania mişcându-se. Dacă îi spun ghiocel mecanic, înseamnă că drăcia stă pe loc.

După logica semantică a actualelor vaccinuri, tot ce stimulează producţia de anticorpi ar trebui să fie numit vaccin. Atunci de ce să nu-i spunem şi virusului tot vaccin?

Frauda semantică devine strigătoare la cer când prin vaccin s-a înţeles întotdeauna ceva ce ne imunizează pe viaţă, iar acum ni se propune să numim vaccin ceva ce doar ne protejează o vreme.

OK. Ne protejează destulă vreme pentru a opri răspândirea virusului. Dar în ţările care nu au acces la protecţia aceasta? Acolo, virusul rămâne în răspândire. Nu-l vom putea lua de acolo mai târziu? Ce ne mai pasă? Noi vom tot repeta… „vaccinarea”.

Eterna reîntoarcere a „vaccinării” anti-COVID 19 – iată ce ni se propune în fapt. Cum să vrei să faci cadou, în aceste condiţii, secretul de fabricaţie? Parlamentele ar putea naţionaliza acest secret? Ar putea dacă… ar putea. Dar nu pot pentru că, bob cu bob, parlamentarii au conştiinţele amanetate către Big Pharma.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

24 de Comentarii

  1. Dacă vinzi pâine de tărâțe și spui că vinzi pâine de grâu, nu este fraudă comercială. Ar fi dacă ai spune că vinzi pâine din făină de grâu.
    Dacă se vinde un ser care se administrează asemeni unui vaccin îl poți numi inclusiv vaccin dacă vrei tu sau cel care îl administrează, chiar dacă nu este. Unde este frauda? Ghici ghicitoarea mea.
    Prinde orbul, scoate-i ochii.

  2. In fapt, este de mirare de ce nu se cauta fabricarea de medicamente pt.acest virus. Pentru ca obtinerea lui costa de zeci de ori mai mult, aprobarea mai mare ca timp si se pierd f.multi bani. A fost gasit tratamente pentru tbc,hiv, hepatita etc.

  3. vaxxinul este TERAPIE GENICA EXPERIMENTALA PE CPOBAI UMANI. MENG E LE NU A MURIT NICIODATA. AUSCHWITZ-BIRKENAU ESTE MONDIAL. TREZITI-VA.

  4. Nu cred că suntem in situația de a lăsa garda jos.. Vremea mai bună nu ne scapă de noile tulpini, care bântuie de exemplu in Anglia sau Turcia,. și pentru care de exemplu Germania a instituit carantinare severă. Pericolul nu a trecut și surprize cu siguranță vor mai fi. O atitudine rezervată, de păstrarea distanțelor și evitarea locurilor aglomerate e foarte indicat.

  5. Autorul s-a revoltat la fel si in legatura cu VACCINUL ANTI-GRIPAL, care SE FACE DE ANI DE ZILE, IN FIECARE AN, DECI NU IMUNIZEAZA?!? Sau, numai acuma s-a dat ordin la revolta?!?

  6. Stai sub pat cu doua masti pe bot ursache. marele farma si marele guvern a zis ca pe timpul verii asta e cea mai buna paza. mare atentie la soare sau aer liber, cauzeaza.

  7. Chiar și fără referirea științifică „terapie genică”, folosirea termenului „imunizare” pînă acum a fost abuzivă în cazul CoVid. Cum merge unu’ la „vaccinare”, și e înțepat acolo, cum deja devine „imunizat”, cică, ne zic arahatu’ și nepoțelu’ ghiorghiță… Păi orice IMUNIZARE e un proces în timp, apare la săptămâni sau luni după ce agentul a fost introdus în corp. Nu la momentul când au fost fraierii înscriși pe o listă guvernamentală! Statisticile de la I.N.S. ne spun „au fost imunizați pînă acum peste 4 meleoane de cetățeni”. Zău? De unde știe I.N.S. asta? Le-a făcut ulterior înțepării titrul de anticorpi? Dacă, din ăia 4 meleoane, 3 meleoane sunt găsiți FĂRĂ ANTICOPRI în sânge, deși au făcut și rapelul, ce va mai spune I.N.S.? Ce vor mai spune cîțu’ și arahatu’?

  8. Cum s-a procedat cu manipularea vaccinarii, se va proceda si cu GANDACII PENTRU CONSUM IN ORICE PRODUSE! Nu e bascalie! Se va urla ca e sanatos, ca e minerale si vitamine…canci, e greata si voma total! Sa ai o mamaliga pe masa pentru a manca cu pofta, deasupra la vedere, ochii iti arata gandacii cu usoare diferente in coloratura, dar cand presari faina, ti se blocheaza pofta si placerea de a consuma! De cel putin 4-5 ani vad doar asemenea produse pe care incerc sa le accept si nu se poate! In italia de prin 2009 toate produsele de panificatie contineau viermi si gandacu, dezagreabil si bolnavicioase imagini reale. Baza „decimarii” a fost insuficienta alimentatiei pe glob, nici ca mai oribila minciuna nu exista! Ok, nu va exista hrana pentru toti traitorii de pe glob!, dar de ce nu lasa liber la productii si produceri, fiecarei tari? Manipulare prin minciuni crase exista si va countinua din ce in ce mai puternic! Doar ochiul mintii treaz poate deslusi porcariile ascunse din spatele acestor minciuni cu care se manipuleaza in forta!

  9. nivelul intelectual al antivaccinistilor a ramas tot la genunchiul broastei in ultimii 100 ani. Pe Salk, inventatorul vaccinului anti polio, vacarii bigoti americani il acuzau ca injecteaza copii cu ser de la vaci , iar pacientilor le vor creste coarne si vor incepe sa mugeasca..

  10. Pentru cretinii care cred in vaccinul minune, sa-si faca doze triple si din 10 in 10 minute. Dar pe ceilalti, lasati-i dracului in pace sa-si vada de viata lor. Nu va mai f..ta grija de ei.

  11. a aparut tulpina de Bucuresti, simptome: ai gust, ai miros, dar n-ai apa calda !

  12. Bună treabă! Mai bine zis, „ai gust, ai miros dar nu mai ai minte” .

  13. Curînd cei ce-au crezut minciuna şi s-au vaccinat vor fi aruncați sub roțile carlui, adevărul va fi la vedere, chiar lor le va sări în ochi.
    Bănui că cei mai mulți dintre prostiți nu vor avea tăria să recunoască şi-şi vor construi castele de nisip trăind în lumea lor ruşinați de cît de de uşor s-au lăsat înfricați din vorbe.
    Comunistule, anii 90, va fi mic copil față de vaccinatule. Dintre aceştia ce au funcții mari, dau ordine, se cred deştepți va fi cel mai rău.

  14. Polio- Un vaccin inutil și toxic (așa cum sunt toate) care a ucis și mutilat numeroși copii, după cum poți vedea în incidentul The Cutter, 1955. Acopera efectele otrăvurilor industriale, cum ar fi DDT, și efectele negative ale procedurilor medicale, cum ar fi amigdalectomii, vaccinuri și injecții cu antibiotice. De asemenea, a inoculat o generație întreagă cu virusul SV40 care cauzează cancerul, ca să nu mai vorbim de o epidemie de leucemie și limfoame. În timp ce se suprimă cura de vitamina C pentru poliomielită. Aceasta conține un acid cu șase lanțuri de carbon. Acidul ascorbic este legat de acizii hexuroni, care la rândul lor sunt derivați ai zaharurilor simple (Youmans 1941). Valoarea acestei vitamine ca factor esențial pentru viață este universal cunoscută și acceptată. Importanța vitaminei C ca antibiotic și ca precursor al formării anticorpilor este lipsită de apreciere științifică datorită prețului redus, simplității sale și datorită reticenței din partea profesiei medicale de a o utiliza în doze masive administrate ca alți antibiotici – la intervale regulate. Alergiile a devenit o problemă majoră de la apariția medicamentelor derivate din mucegaiuri. Hipocrate a declarat că cea mai înaltă datorie a medicamentului este aceea de a-l face bine pe pacient. El a mai declarat că, dintre mai multe remedii, medicii ar trebui să aleagă cel mai puțin senzațional. Dar vaccinurile sunt miraculoase, nu? Pentru producatorii lor, cel puțin..

  15. Sunt convins ca vaccinul asta e test de iq. Cei cu el mare scapa.

  16. @Tudor::))) Buna postarea ta !
    Stilul manipularii(pe mine ma distreaza efortul gazetaresc) se numeste la americani Gaslighting!Este o formă de manipulare psihologică în care o persoană sau un grup semănă în mod ascuns îndoială într-un individ sau grup vizat, făcându-i să nu mai aiba incredere in propria lor memorie, percepție sau judecată.
    Sunt încercări jurnalistice de destabilizare de delegitimizarea convingerilor in cazul de fata ca vaccinarea este benefica altfel aveam azi o gasca de gazetari in carucioare datorita poliomelitei ,tratata cu vaccin in anii ’50
    Scopul gaslighting este de a submina treptat încrederea victimei în propria capacitate de a distinge adevărul de minciună, bine de rău, sau realitate de iluzie, făcând astfel individul sau grupul să fie dependent din punct de vedere patologic de gazetarul respectiv, pentru gândirea și sentimentele sale

  17. Poliomielita, este o boală infectioasa produsa de virusul poliomielitic (virus din clasa enterovirusurilor); exista 3 tipuri de virus polio (tip1,2,3). Boala este de o gravitate deosebita prin mortalitatea indusă dar şi prin handicapurile motorii pe care le lasă pe viaţă. Ultimul caz de poliomielita a fost inregistrat in Romania in anul 1992
    Vaccinarea impotriva poliomielitei este introdusa in calendarul national de vaccinare din anul 1956. Pana in anul 2008 s-a administrat in Romania vaccinul polio oral (VPO, vaccin viu atenuat), iar din 2009 a fost inlocuit cu vaccinul polio injectabil (VPI, vaccin inactivat).

    Administrarea vaccinului polio injectabil (VPI) are un numar extrem de limitat de contraindicatii si efecte secundare reduse, ceea ce il recomanda ca un vaccin sigur.
    Acest vaccin se află pe lista medicamentelor esențiale a Organizației Mondiale a Sănătății si reprezintă cea mai importantă medicație necesară într-un sistem de sănătate modern.

  18. Autorul e lenes si nu se informeaza, baga batu-n gard doar. Ar fi putut sa caute si afla ca vaccin vine de la „vaca” pentru ca primele reusite s-au bazat pe virusul de pojar specific vacii, dar care proteja oamenii de pojarul la oameni. S-a depasit de mult (70 de ani) utilizarea exclusiva a vacii pentru crearea de vaccinuri. Atunci ce facem? Refuzam? Vaccinul de poliomelita, forma cea mai uzuala, se bazeaza pe culturi din rinichi de maimuta. Deci autorul ar trebuie sa oripileze ca vaccinul de poliomelita se cheama vaccin si ar trebui sa ceara redenumirea in „maimucin” sau „maimu-rinichecin”…. sau stiu eu ce bazaconie!!!! Pentru cine e curios poate sa citeasca cum s-au comportat multimile la inaugurarea primului tren, in Anglia 1830. Noutatea si inovatie sunt mereu conspiratii si e greu de crezut ca exista si oameni invetivi si educati care creaaza lucruri noi si utile….

  19. @Claudiu
    Te crezi destept, scrii mult si prost dar esti in deplina incapacitate mentala sa intelegi ca exista definitii, exista reguli si legi care trebuiesc respectate cu sfintenie atunci cand vine vorba despre riscurile grave pentru vietile oamenilor. Ori aceste asa numite vaccinari calca in picioare absolut toate legile in vigoare, incepand de la caracterul acestei injectii pretinsa a fi vaccin dar nu este, pentru ca nu confera protectia si imunitatea oferita de un vaccin real, continuand cu incalcarea legii care prevede interdictia totala a folosirii experimentale a unor produse cu caracter medical(persoanele care accepta sa participe la un experiment medical sunt platite generos datorita riscurilor asumate) si nu in ultimul rand propaganda absolut ilegala si reclamele in media care se fac unor produse medicale care nici macar nu sunt omologate, dar sunt prezentate in mod mincinos drept sigure si eficiente. Trebuie oare sa avem noi incredere in aceste guverne mafiote avide de bani care incalcand cu brutalitate legile in vigoare pun in pericol de moarte sanatatea natiunilor lor? Cum sa ai incredere in unii care incalca o multime de legi doar pentru profiturile personale imense aduse de aceste asa numite vaccinuri neomologate, testate insuficient si care provoaca numeroase decese post vaccinare? Dumneata nu ai dotarile intelectuale necesare ca sa intelegi crima aceasta impotriva oamenilor, dar poate alti cititori vor intelege. Cireasa de pe tort este faptul ca nici una dintre firmele producatoare ale acestor seruri numite impropriu vaccinuri nu isi asuma nici un fel de responsabilitate juridica pentru efectele nocive sau mortale ale serurilor lor. Este o conventie mafiota dintre guverne si producatorii de seruri avand niste scopuri foarte tenebrase.

  20. Revin cu mica corectura referitoare la vaccinarea in masa cu seruri experimentale:
    @Claudiu Te crezi destept, scrii mult si prost dar esti in deplina incapacitate mentala sa intelegi ca exista definitii, exista reguli si legi care trebuiesc respectate cu sfintenie atunci cand vine vorba despre riscurile grave pentru vietile oamenilor. Ori aceste asa numite vaccinari calca in picioare absolut toate legile in vigoare, incepand de la caracterul acestei injectii pretinsa a fi vaccin dar nu este, pentru ca nu confera protectia si imunitatea oferita de un vaccin real, continuand cu incalcarea legii care prevede interdictia totala a folosirii experimentale in masa a unor produse cu caracter medical(persoanele care accepta sa participe la un experiment medical sunt platite generos datorita riscurilor asumate) si nu in ultimul rand propaganda absolut ilegala si reclamele in media care se fac unor produse medicale care nici macar nu sunt omologate, dar sunt prezentate in mod mincinos drept sigure si eficiente. Trebuie oare sa avem noi incredere in aceste guverne mafiote avide de bani care incalcand cu brutalitate legile in vigoare pun in pericol de moarte sanatatea natiunilor lor? Cum sa ai incredere in unii care incalca o multime de legi doar pentru profiturile personale imense aduse de aceste asa numite vaccinuri neomologate, testate insuficient si care provoaca numeroase decese post vaccinare? Dumneata nu ai dotarile intelectuale necesare ca sa intelegi crima aceasta impotriva oamenilor, dar poate alti cititori vor intelege. Cireasa de pe tort este faptul ca nici una dintre firmele producatoare ale acestor seruri numite impropriu vaccinuri nu isi asuma nici un fel de responsabilitate juridica pentru efectele nocive sau mortale ale serurilor lor. Este o conventie mafiota dintre guverne si producatorii de seruri avand niste scopuri foarte tenebrase.

  21. Scrisesem ieri că mersul polio n-a fost nicicum influențat de vaccinarea în masă. Datele cu numărul de îmbolnăviri de dinaintea începerea vaccinării și după arată acest lucru limpede.
    Mai mult, dacă ne uităm peste secolul ce-a trecut se vede că doctorii au influențat mersul bolilor nu mai mult decît au făcut-o preoții înaintea lor. Ritualul se desfășoară acum în spitale nu în biserici, halatul a luat locul sutanei, stetoscopul locul cadelniței.
    Dacă oamenii trăiesc mai mult azi decît înainte, repet, dacă, este pt că orașele au canalizări, au apă din surse mai sigure, hrana, rea cum este, nu lipsește.

  22. Mi-ar placea mult sa detaliati, sa elaborati pe „da nume lucrurilor Adame !”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.