„Dacă faci chimia strict pentru bani, mai gândește-te!”. De la teoria din facultate la realitățile pieței muncii. Interviu cu o absolventă de chimie devenită cercetător

La doar 22 de ani, Elena-Daiana Bălănică jonglează cu eprubete, trasabilitate și reacții organice complexe la fel cum alți tineri de vârsta ei jonglează cu trendurile de pe TikTok. Provine din mediul rural, mai exact din satul Ivrinezu Mare, județul Constanța, a supraviețuit uneia dintre cele mai dure facultăți de profil din țară (la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), iar acum lucrează în calitate de chimist în departamentul de cercetare la într-o companie. În paralel, este masterandă în anul II la „Chimia medicamentelor și produselor cosmetice” în cadrul Universității din București.

Deși aparține Generației Z – o generație adesea acuzată că fuge de monotonie și caută scurtături spre succes –, Daiana demonstrează o maturitate și o etică a muncii greu de egalat. Pentru ea, rutina din laborator nu este o povară, ci o dovadă de siguranță, iar chimia organică a fost o dragoste la prima vedere, descoperită încă de pe băncile liceului tehnologic din Medgidia.

Totuși, parcursul ei ridică și o problemă sistemică a educației din România: tranziția brutală de la teoria universitară, predată la un nivel înalt, la practica din piața muncii, unde un absolvent se trezește adesea că știe ce face un aparat de zeci de mii de euro, dar nu știe de la ce buton se pornește.

Într-un dialog sincer, direct și pe alocuri amuzant, am stat de vorbă cu Daiana despre cum arată viața unui tânăr chimist la început de drum, despre presiunea de a nu distruge o probă esențială la job, despre piața muncii care cere experiență din prima zi, dar și despre realitatea financiară frustrantă a salariilor de debut.

Totul e chimie: de la liceul tehnologic, direct în laborator

Cotidianul: Să începem cu o scurtă prezentare. Cine este Daiana Bălănică, de unde provii și unde ai urmat studiile înainte de a ajunge la București? 

Daiana: Sunt chimist într-un departament de cercetare-dezvoltare și brevet și studentă la Universitatea din București, Facultatea de Chimie, la programul de master „Chimia medicamentelor și produselor cosmetice”. Tocmai am trecut în anul doi. Provin din mediul rural, din localitatea Ivrinezu Mare, județul Constanța. Am urmat liceul în Medgidia, la Liceul Tehnologic „Dragomir Hurmuzescu”, profilul de chimie industrială, iar licența am terminat-o la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea Chimie.

Cotidianul: Cum te-ai decis să dai la Chimie? A fost o pasiune clară de la început?

 Daiana: Având profilul de chimie industrială în liceu, chimia mi s-a părut interesantă devreme. Din clasa a IX-a mergeam la proiectul Rose la chimie, iar în clasa a X-a m-am îndrăgostit cu adevărat de acest domeniu când am descoperit chimia organică. Mi-a plăcut să descopăr compușii pe care îi întâlnim în viața de zi cu zi, pentru că majoritatea lucrurilor din viața noastră sunt formate din compuși organici și mi s-a părut fascinant. Până la urmă, totul e chimie. Chiar totul!

„Dacă vii la Chimie doar pentru că nu ai intrat la Medicină, nu ai ales bine”

Cotidianul: Universitatea din Iași este recunoscută ca fiind una exigentă. Au fost momente în timpul facultății în care materiile păreau pur și simplu imposibil de trecut? 

Daiana: Înainte să încep facultatea, mi-am spus că, dacă fac ceva ce-mi place, o să-mi fie ușor. Realitatea e că au fost multe momente când mi-a fost extrem de greu și îmi doream să renunț, dar nu am făcut-o. În acele clipe mă gândeam la motivul pentru care am ales această facultate: pasiunea. Atunci mă ridicam, învățam și luptam în continuare pentru note, ca să pot termina.

Facultatea de chimie nu a fost deloc ușoară și nu cred că e pentru toată lumea. Dacă vii aici doar pentru că ești pasionat de cosmetică sau pentru că nu ai intrat la Medicină – și sunt mulți studenți în situația asta –, atunci nu ai ales bine. Există specializări de chimie medicală sau farmaceutică, dar materiile de profil se fac abia spre sfârșitul anului doi sau trei. Până atunci, toată lumea studiază chimie pură, împreună, indiferent de specializare.

Teoria bate practica, sau cum înveți aparatura de la zero la job

Cotidianul: Te-a pregătit facultatea pentru munca reală dintr-un laborator de cercetare? Cum s-a simțit contactul cu aparatura de la locul de muncă față de cea didactică? 

Daiana: Facultatea m-a pregătit destul de bine pe partea teoretică, dar mai puțin pe partea practică. Am făcut practică, desigur, dar nu suficient pentru cerințele unui loc de muncă. În privința aparaturii, am simțit o lipsă uriașă. Teoretic, știam ce fac aparatele și la ce sunt folosite, pentru că ne fuseseră prezentate la cursuri, dar cu multe dintre ele nu lucrasem absolut deloc. Știam la ce folosesc, dar nu știam să le pornesc, să le dau drumul să-mi citească probe sau cum să gândesc efectiv lucrarea practică.

În plus, la facultate lucram mereu în echipe de trei sau patru studenți, foarte rar în doi. Asta înseamnă că, de cele mai multe ori, doar un singur student punea mâna pe aparat. Când m-am angajat, pe unele echipamente a trebuit să învăț totul de la zero.

Cotidianul: Care a fost cel mai mare șoc la angajare? Ce diferență ai observat între laboratorul universității și cel real, din industrie? 

Daiana: Bucuria de a vedea substanțele chimice! Erau atât de multe, iar eu eram extrem de fericită că, după ce le-am văzut ani de zile doar pe foaie, reușeam în sfârșit să lucrez cu ele în realitate. Față de laboratorul din facultate, totul este la cu totul alt nivel: cantitatea și varietatea de substanțe chimice, aparatura, sticlăria de laborator. Aveam lucrurile acestea și la facultate, dar nu la o asemenea scară, și de multe ori nu le foloseam pentru că pur și simplu nu intrau în programa disciplinei.

„Mi-e frică să greșesc când știu că nu mai am probă de rezervă”

Cotidianul: La facultate, o greșeală la un experiment înseamnă o notă mică. La job, o singură eroare poate însemna un lot de marfă respins sau analize compromise. Cum gestionezi această presiune uriașă? Ai dat vreodată foc laboratorului? 

Daiana: (râde) Nu, nu am dat foc laboratorului! Singura mea greșeală memorabilă din facultate a fost la experimentul „oglinda de argint”, care nu mi-a ieșit deloc, dar mi-am zis că îl voi reface singură acasă.

La job, însă, sunt extrem de atentă, tocmai pentru că mi-e frică să greșesc atunci când știu că nu mai pot repara. Dacă prelucrez ultima mea probă și nu-mi iese, nu mai am din ce să refac experimentul. În astfel de situații, fac totul cu foarte mult calm, nu mă grăbesc absolut deloc. Citesc raportul de 10-20 de ori înainte să mă apuc, iar la fiecare pas verific din nou caietul. Și nu fac asta doar când am puține probe, ci mereu. Încerc să lucrez mereu cu atenție, calm și răbdare. Iar dacă se întâmplă să greșesc ceva ce se poate repara, o fac. Dacă nu, o iau de la capăt.

Rutina din laborator: inamicul Generației Z sau o zonă de confort?

Cotidianul: Cum arată o zi tipică pentru tine? Cât e muncă efectivă la eprubete și cât e birocrație de laborator?

Daiana: Lucrând în departamentul de cercetare, teoretic ar trebui să am 70% research pur și 30% lucrare practică în laborator, atunci când încercăm să aplicăm teoria. De aceea, munca diferă foarte mult de la o zi la alta. Sunt zile în care lucrăm aproape exclusiv în laborator, dar și zile în care căutăm metode, analizăm rezultate sau pregătim rapoarte. Nu prea există o zi tipică.

Cotidianul: Tinerii din ziua de azi fug de sarcinile repetitive. Cum îți menții concentrarea când ai de făcut același tip de analize zile la rând? 

Daiana: În cercetare se întâmplă destul de rar să fac același lucru mai multe zile la rând. Pe zona de control al calității, da, se fac aceleași teste zile la rând. Dar și când mi se întâmplă asta, nu mă plictisesc și nu o simt ca pe o monotonie. De multe ori îmi chiar place, pentru că asta înseamnă că stăpânesc bine metoda respectivă și pot lucra mult mai liniștită, fără stresul constant că aș putea greși.

6 luni de căutări și adevărul incomod despre salariile de debut

Cotidianul: E greu să te angajezi imediat după facultate? Care sunt industriile care angajează cei mai mulți chimiști tineri în România? 

Daiana: Durează destul de mult să te angajezi, mai ales dacă vrei exact pe domeniul tău și fix pe ceea ce îți dorești. Mie mi-a luat aproximativ 6 luni să-mi găsesc un loc de muncă după finalizarea facultății. Majoritatea angajatorilor cer deja experiență și să știi să lucrezi autonom pe aparate. A fost greu și pentru că în multe locuri se lucrează în două sau trei schimburi, ceea ce pentru mine era dificil, având în vedere că urmez și un master. Din ce am observat în București, cele mai mari oportunități sunt în industria farma, alimentară și de mediu. În zona de cosmetice sunt ceva mai puține oferte.

Cotidianul: Pachetele salariale de start reflectă acest efort universitar uriaș sau este frustrant la început de drum? 

Daiana: Sincer, dacă alegi chimia strict pentru bani, nu e una dintre cele mai avantajoase opțiuni. Investiția de timp și efort din facultate este uriașă raportat la salariul pe care îl obții la început. În primii ani de muncă, salariul nu este foarte mare și poate fi frustrant tocmai pentru că nu reflectă cât ai muncit anterior. Însă, dacă îți place domeniul, pe măsură ce acumulezi experiență și înveți tehnici și metode noi de analiză, cresc serios șansele de a avansa profesional și de a obține un salariu mult mai bun.

Cotidianul: Mulți tineri din generația ta, cu meserii tehnice, aleg calea străinătății. Te atrage ideea de a pleca definitiv? 

Daiana: Eu tind să rămân în România, în primul rând pentru că vreau să fiu aproape de familie. Totuși, mi-ar plăcea să lucrez pentru o perioadă în afara țării, strict pentru experiență și pentru a vedea diferențele tehnologice și condițiile de muncă din laboratoarele de acolo. Mai departe, am în plan să urmez și cursurile unui doctorat în afară.

Din Ivrinezu Mare, spre un doctorat în Chimie. „Nu contează zona din care vii”

Cotidianul: Trecând peste greutăți, care e acel moment din zi care te face să spui: „Da, de asta m-am făcut chimist!”? 

Daiana: Momentul suprem de satisfacție este când îmi iese bine un experiment. Fie că este după o zi întreagă de muncă de 8 ore, fie după două-trei zile, pentru că sunt metode care durează. Atunci sunt cea mai fericită. Îmi place enorm să lucrez cu substanțele chimice, să urmăresc variațiile de culori. În acel moment, îmi spun clar: „Da, de asta m-am făcut chimist!”.

Cotidianul: Ce i-ai spune unui licean pasionat de chimie, dar care se teme că facultatea e prea grea? 

Daiana: I-aș spune să nu se aștepte să-i placă absolut totul la facultate. Chimia este foarte vastă, are nenumărate ramuri și e perfect normal să nu rezonezi cu toate. De asemenea, l-aș sfătui să nu o facă doar pentru bani sau să aibă așteptări nerealiste legate de salariu imediat după absolvire. Să facă totul din pasiune. Când faci ce îți place, chiar și în cele mai grele momente, vei găsi o motivație să continui.

Cotidianul: Privind în urmă, la drumul tău de la Ivrinezu Mare până la un masterat în București și un job în cercetare, simți că plecarea din mediul rural a fost o formă de a evada? 

Daiana: Nu, nu am privit-o niciodată așa. Pur și simplu îmi doream să am o meserie, să învăț ceva. Am ales intenționat să plec cât mai departe de casă tocmai la Iași. Nu cred că zona din care vii contează atât de mult. Toți avem dreptul la educație, așa cum eu am avut dreptul să merg la liceu, l-au avut și ceilalți. Depinde doar de copil, de cât de mult își dorește să învețe și, desigur, de modelul pe care îl ia de acasă.