Dacă nu sunt bune, luăm altele. Armata română, rachete de 10 miliarde de lei

NATO impune țărilor membre să aloce 2% din PIB pentru armată,  iar noi ne-am conformat la  2,5% din PIB. Mai mulți oficiali ai Armatei au declarat că țara noastră are nevoie de 27 de sisteme de tip SHORAD/VSHORAD pentru a completa sistemele cu rază lungă de acțiune Patriot.  

România intenționează să cumpere mai multe rachete SHORAD/VSHORAD, licitația fiind deja lansată de Romtehnica. Plata ar fi de aproape 10 miliarde de lei, pe o perioadă de cinci ani, plus doi ani de garanție.

Cine participă la licitație

Participanți  vor fi  giganți mondiali în domeniul tehnicii militare, întrucât doar aceștia au capacitatea de a produce astfel de rachete într-un număr important.

Și-au promovat produse de acest tip rachete atât companii europene, printre care  MBDA, cât și firme din SUA, precum Raytheon Missile System, dar nu sunt singurele potrivit Economica.

Aproximativ 40% din banii pentru armată sunt destinați achizițiilor. În condițiile în care PIB-l  României va merge spre 290 de miliarde de euro în 2023, doar pentru anul acesta vor merge spre armată circa 7,4 miliarde de euro, dintre care aproape 3 miliarde de euro pentru achiziții de tehnică.

Citeste si Presa tace: Incident cu sistemul Patriot la Capu Midia

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

22 de Comentarii

  1. Hai !
    Că până la 200 miliarde coco datorie externa mai e doar un pic…🤮

  2. O țară s.h. cumpără rachete a.a. S.H.! Nimic nou sub soare!

  3. Pentru Romania? Nu cred! Nu mă gândesc la israela, ci aproape de noi unde mofturile fi hachițele rusnace iau întorsături dramatice! Doar întreb, de ce oare zele e mulțumit total de colaborarea cu romanica după atâtea contondente? Cică e secret de stat ce execută romanica militară pe fondurile statului român! Sikkktir mincinoșilor, nu vorbiți voi panaramelor românești dar se observă în teren la ukraina, în plus, cei care pun înregistrări video pe YouTube spun despre ce arme folosesc și ce tara le-a donat, inclusiv popasul prin Romania și contributia României. Ukraina nu are motiv sa mintă mai ales când e vorba de armament, viața lor existențială la ora actuala.

  4. Taxa de protectie a crescut, e normal…Dar va creste si mai mult conform Doctrinei Biden – NATO care proclama in mod mincinos, absurd, ca Rusia strica Ordinea Mondiala!!!…Ordinea mondiala amerloaca si rumaneasca este Extinderea fara limite a NATO…Vasazica Omenirea trebuie sa plateasca pentru Extinderea fara limite a NATO, asa zice Biden – NATO ca e corect….Desigur banii vor merge la Complexul militar american….Licitatii cu dedicatie, nu au voie sa participe Rusia, China, sa nu cumva sa coboare preturile inarmarii asa cum au coborat toate preurile de au bagat Vestul in faliment.

    .

  5. Nu sunt bani pentru învățământ, nu sunt bai pentru sănătate, nu sunt bani pentru cultură, nu sunt bani suficienți pentru infrastructură, pentru modernizarea satelor, pentru pensii, că tot se vorbește acum mult despre acest subiect. Dar avem bani, cu nemiluita pentru apărare, falș, cum ne zicea tov. nu pentru apărare sunt acești bani ci pentru golirea arsenalelor vestice, mai ales americane de vechituri, la preț, nu numai de noi ci chiar suprapreț, finanțând astfel una din puținele industrii pe care le mai are SUA, ce de armament. Te întrebi de ce oare asistăm la acest fenomen, mai ales de când „gheneralul”, acum șef de partid, a accedat la funcții importante în stat, de mare șef de stat major al MAPN, când a fost înscăunat cu și mai ales la propunerea americană, după „fructuoasa” colaborare pe terenurile afgane. De ce oare ?. Și dacă ar fi numai el. Nici turistul african de acum, nu este ușă de biserică în acest context. Păcătosul de Băsescu a cam definit chestia, adică acești indivizi plătesc tainuri grase pentru a fi , întâi instalați, apoi menținuți in funcții cu imunitate. Nici Ciolacul nu este străin de mișmaș. El licitează, doar, doar va intra și el în cărțile alegerilor de la anul, să vadă jupânul că și el este la fel de bun platnic, încă mai puțin compromis, deci mai eligibil, pentru a asigura, și pe viitor, statutul de depozit de fiare vechi ale armatei americane, dar cu prețuri de materiale extra, ultra moderne.

  6. Daca am fi fost o tara care sa nu ne fi bagat intre problemele altor tari, exact asa cum spunea raposatul Ceausescu ,la ora actuala nu mai aveam nevoie nici de NATO si nici nu mai aveam frica de razboi .Ne-a trebuit EU si NATO,care ne jupoaie de bani si ne inpune sa facem tot ce vor ei. Romania a fost o tara atit de bogata incit nu am fi avut nevoie de nimeni ,ca sa putem traii bine si sa fim linistiti.

  7. Niccolo Machiavelli zice in „Principele” cum ca cea mai buna si mai fidela armata e Oastea cea Mare, adica armata nationala, nu armata de mercenari. Mai e si un alt adevar: trupele profesioniste, oricat da capacitive ar fi, se uzeaza repede, se consuma in lupta si n-ai cu cine sa le inlocuiesti. Util pentru tara e doar serviciul militar obligatoriu, oricat de incomod ar fi. Soldatul care are o instructie de baza poate lesne sa fie antrenat cu cunostinte in plus, ca sa-i creasca capacitatea militara. Desfiintarea serviciului militar obligatoriu a fost, cu certitudine, o tradare de neam si tara.

  8. Știți ce repede se duc banii împrumutați? Mă uit la mine… sunt atâtea lucruri pe care le vreau, încât mai fac un împrumut! Așa și ăștia… împrumutul e pentru noi, comisionul e pentru ei!

  9. ce mai este miliardul domnule, un mizilic, abia poti cumpara o insulita amarata, o vilisoara ceva…

  10. 10 miliarde de lei ?! Hmmm … probabil ca e vorba de „lei vechi”, la cit valoreaza … Problema e ca sint platite in „lei noi” …

  11. & Racheta care nu-i măciucă
    Ce ca și bani să le aducă,
    E o Editat ca oricare,
    Ce defilează prin lansare
    Fiind inclusă la poluare, ?

  12. Hai sa n-o mai floescaim aiurea! In colonia Romania, AMERICANII DICTEAZA. Punct. De aici incolo puteti spune orice povesti, ca n-au nici-o relevanta.

  13. & Au pus ăștia soft cu, ”flatulența” sinonim cu ”editat” , ?

  14. Eu as lua 1000 de Tomahawk de banii aia și am terminat treaba cu armata .

  15. bah nene… da’ zici ca curge cu bani 😀 spargem banii pe armament de parca n-am fi rupti in 3 litere. deja vorbim de zeci de miliarde de dolari anu’ asta, in timp ca in alte domenii nu avem salarii, sanatatea ramane fara bani, platim militia din fondul la discretia guvernului, si austeritate si impozite si alte taxe pregatim din plin

  16. Primul lucru care trebuie să-l ceară e ca americanii să se deranjeze și să modifice softul să ne treacă in toate rachetele ca aliați nu de alta dar e periculos când scapă câte una și fuge după noi ca racheta patriot de acum câteva zile. În rest pot să se mai deie sute de comunicate de fapt toate aceste achiziții sunt o taxa de protecție nu a Ro ci a celor ce o conduc . Un fel de fanarioți dar mai moderni și la altă poartă.

  17. Ba, da voi credeti ca Romania e o fata frumoasa care vine cu cardul si cumpara arme? astea se achizitioneaza prin anumite firme controlate de oameni influenti si care incaseaza comision gras chiar daca banii sunt dati din munca sclavilor romani!!

  18. din 89 suntem sub dominatie bancar-rotschildiana. daca nu se prind postacii, yahkees, sau romanoscepticii, e de asteptat sa o ducem rau.
    e nevoie de un cataclism, un fel de potop pentru ca populatia innebunita sa se repeada la ceea ce a mai ramas dupa ce elitele se vor retrage, iar apoi sa existe niste enclave de constructie economico-administrative sanatoase.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.