Rectificarea bugetară era absolut necesară având în vedere presiunea unor cheltuieli curente obligatorii, dar aceasta include încasări dorite din amnistia fiscală fără de care estimarea de deficit bugetar cash probabil ar urca la 7,3 – 7,4% din PIB, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.
„Această rectificare era absolut necesară având în vedere presiunea unor cheltuieli curente obligatorii, legate de salarii, de pensii. Rectificarea, totodată, confirmă evaluarea pe care Consiliul Fiscal a făcut-o asupra proiectului de buget şi anume că ţinta de 5% nu o vedem realistă. Noi şi într-o reevaluare a deficitului probabil pentru acest an am avansat o cifră care depăşea puţin 7% din PIB însă aminteam că există riscul ca deficitul să se îndrepte către 8%. Oricum, deficitul reprogramat de 6,9%, care e un deficit cash, este cu mult mai mare decât ţinta de 5% din draft-ul bugetului. Am văzut că se mizează şi pe încasări din amnistia fiscală. Se doreşte continuarea în ritm susţinut a investiţiilor. Am văzut că, de pildă, cheltuielile de capital sunt programate a fi mai mari în urma acestei rectificări decât cele care erau în structura bugetului”, a spus Daniel Dăianu.
Preşedintele CF a menţionat că rectificarea de acum era cerută de realitate, că trebuie achitate obligaţii absolute ale statului faţă de cetăţeni. Rectificarea nu putea fi evitată. Dar plusurile de cheltuieli sunt în mare parte pe datorie. Nu pot fi practicate asemenea deficite la nesfârşit.
„Noua ţintă a Guvernului în urma rectificării este pe cash şi are în vedere încasări din amnistie. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4% din PIB. Adică ar fi fost în pas cu ceea ce noi am avansat ca cifră posibilă când am reexaminat judecăţile noastre având în vedere execuţia bugetului”, a mai declarat Daniel Dăianu.
Ministerul Finanţelor a publicat joi proiectul de Ordonanţă privind rectificarea bugetară, care prevede o creştere cu 1,94 puncte procentuale a deficitului bugetar în acest an, de la 5% din PIB iniţial, la 6,94% din PIB.
Potrivit documentului, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii dar şi Ministerul Finanţelor, la acţiuni generale, vor primi cele mai mari sume la rectificarea bugetară din luna septembrie, în timp ce Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse vor avea diminuate creditele bugetare.
Voi, aristocratia bugetara consumati resursele tarii, voi sunteti frana in dezvoltarea tarii si catalizatorii saracirii romanilor si plecarii lor in pribegie. Voi distrugeti viitorul copiilor si nepotilor nostri.Voi cu salariile imense, cu pensiile speciale, cu un aparat de stat plin de neamuri, neveste, amante, beizadele, cu institutii inventate pentru acestia.
„deficitul să se îndrepte către 8%”
-material de laba pt. d-alde daianu:
muncitorii grevisti de la Boeing vor marire anuala cu 8%
firma de avioane le da doar 6%…..
vita incaltzat NU STIE pretzul colosal al măcarului 1 la mie…..TOATE BUGETELE TREBUIE PLANIFICATE CU DEFICIT ZERO!
(dezvoltarea sa o faca privatzii nu Statul,
ca nu-i reusheste niciodata;
evident ca noi stim:Deficit=FURT MASIV)
Mi-ai ciuntit salariul,il fac fifty-fifty cu statul,8mi ciuntesti pensia,tu si neamurile tale aveti salarii de zeci de mii de euro(la lei s-ar vedea muuulte zerouri),arunci cu banii in aia care nu produc nimic,8nca mai si cer din urma ca nu le ajunge 10 mii de euro/luna,dupa carevii si imi spui ca nu ai bani la buget!tot mie 8mi spui asta?spune-i lu ala de ii dai 33 de mii de euro pe luna ce face de banii aia?sau ij faceti jumi-juma?
Tot ce tine de finante si pusculitza nationala se afla in mainile fostilor securisti ceausisti care au organizat si dezastrul anilor 1980 fara de care Ceausescu murea in patul lui…
„Mi-ai ciuntit salariul,il fac fifty-fifty cu statul”
Minti cu spume la gura: 25% dai pentru pensia ta, 10% dai pentru sanatatea ta si 10% dai sa poti iesi din casa. Deci, statul nu castiga ceva cu tine, faci curent cu gura, decat.
doar a ajuns sa inchida niste fabrici pe care nu le-a inchis nici in WW II…asa de bine merge Europa Ursulicii…
Cat timp mai dau nemultumitii un salariu de zeci de mii de euro unui pensionar turnator sa spuna ce stie toata lumea ? Continuati sa serviti masa la Popota Padurarilor !
ai 72 de ani tu nu iesi la pensie? mai lasa si pe un altul cu ASE-ul sau din provincie FSEGA, etc. sa manance niste euroi filozofand despre lucruri pe care le stie tot poporul/gazetarul intelept…
tu faci parte din deficitul Romaniei salariul, pensia si indemnizatia speciala toate atarna la Buget…
Mai băgați la cap și ce vă spun economiștii mai băieți.
Nu poți trăi pe datorie la infinit.
Vai profesorii,vai fermierii, vai autostrada,vai spitalul,vai scoala…. cineva trebuie să producă banii ăia.
Poate o să ne vină mintea la cap să aud și vaiii nu muncește decat un roman din cinci.
Ce credeti că s-ar întampla cu un partid care ar propune reorganizarea adm-teritorială,să dispară vreo 2000 de comune,vreo 34 de CJ cu toate Inspectoratele,Departamentele,Agențiile,Comisiile din spate lor? Partidul ala ar dispare la primele alegeri.
Dacă polonezii au reușit acum 25 de ani de bunăvoie poate o să reușim si noi forțați de împrejurări.
Pensiile si salariile mananca tot bugetul. Corect??. Nu prea. Dar miliardele aruncate pe inarmare de unde vin?. Te pomeni ca vin de la Ursula si noi nu stim?!. Ia sa scadem chltuielile cu inarmarea din ultimii ani si apoi mai discutam. Stati ca vine si oraselul de la M Kogalniceanu pt baza americana, sa aiba rusii si tinte in Romania. 2,5 miliarde euroi??. Un mizilic. Are balta peste!!. Deveselu nu era indeajuns??. Intreb si eu ca nu costa nimic?. Astept cu infigurare sa cumparam si submarine