
De cîte ori prinde cîte un subiect, Dan Voiculescu iese la rampă, promovat de Antene. Argumentele sale sunt cel mai adesea de natură morală sau economică, în ciuda faptului că nu i se potrivesc și nu este omul care să fie crezut de cineva. Mai nou, fondatorul și beneficiarul politic al Antenelor a ieșit alături de Rareș Bogdan pentru a-l apăra pe Vasilică Cîțu pentru arestarea sa din SUA de acum 20 de ani.
Cîțu pușcărie/face altă Românie
Iată contribuția morală a îndoielnicului personaj, părinte al Antenelor 1-3 și al vulgarei Antena Stars. El este și părinte al extrem de rentabilului PPU-SL, fost Partidul Umanist, fost Partidul Cosnervator și, probabil, al orice va fi nevoie în viitor precum și autorul inexistentului curent al umanismului pragmatic în politică. Mai ieri, Dan Voiculescu, zis „dom profesor” (pentru ciugulitori) și „Varanul” (pentru cîrcotași) a postat, spre știința lumii politice dar și a celei universitare, de afaceri, de humor și de media, următorul text:
”Doctrina Umanismului Pragmatic promovează cu tărie Demnitatea, Onoarea și Curajul ca atribute ale ființei umane. Consider atacurile din aceste zile la adresa Prim Ministrului Florin Cîțu ca fiind lipsite de demnitate. Nu poți reproșa unui om faptul că în urmă cu peste 20 de ani a fost pedepsit pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. O abatere pentru care a fost sancționat, la vremea respectivă. Este rușinos și nedemn să ataci, din motive politicianiste, o persoană. Indiferent de funcția pe care o ocupă. Politica nu se poate face fără demnitate, fără onoare!”.
Trecem peste panseul demn de un adevărat Bulă al Antenelor („Politica nu se poate face fără demnitate, fără onoare), viața sa politică fiind cel mai trist exemplu pentru o asemenea propoziție. Fotografia aceea cu poziția de milog în fața lui Traian Băsescu spune totul despre secretul succeselor izbutite de vulpea moralistă. Înțeleptul exportator de ciment, sticlă și ce dracu’ o mai fi vîndut în Epoca de Aur spune că „Nu poți reproșa unui om faptul că în urmă cu peste 20 de ani a fost pedepsit pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
Sper că veți fi observat că Dan Voiculescu seamănă leit cu Rareș Bogdan. Și la obraz, și la chelie, și la caracter.
Florin Cîțu: „Ce conține vaccinul? Vin sau Ecstasy!”
Rareș Bogdan n-are televiziuni, dar a folosit una (Realitatea TV) și Ziua de Cluj exact cum a folosit Dan Voiculescu Antenele 1, 3, Stars și cîte o mai fi avut. Și Rareș Bogdan face pe moralistul după ce a vămuit în stînga și în dreapta și pe băiatul curat la suflet și la pungă. Și el zicea că Florin Cîțu nu mai poate fi acuzat pentru o faptă de acum 20 de ani. Mai mult, stupida teletrompetă a PNL mai zice că și despre cenușia sa existență școlară ar putea apărea detalii despre bătăi din curtea școlii. Caricatura aceasta gălăgioasă de la PNL este trimisă să justifice orice, pînă și lucruri tembele, abominabile sau altele care nu pot fi tolerate. Este gata să susțină orice, inclusiv un mare rahat. Omul este atît de ticălos și de nemernic încît nu roșește nici la cea mai scandaloasă enormitate. Inclusiv că la 29 de ani Florin Cîțu era necopt. Cum este și acum!
După mintea celor doi, Voiculescu și Rareș Bogdan, caractere similare, în oglindă, Cîțu este credibil, valabil și onorabil pentru a conduce guvernul României și Partidul Național Liberal după ce a comis o faptă penală în urmă cu 20 de ani pe teritoriul SUA.
De ce în gîndirea lui Dan Voiculescu suntem nedemni noi care îl criticăm pe Cîțu? Că mai vorbim despre o condamnare după 20 de ani?
De ce nu, cîtă vreme nu cere nimeni o extindere a pedepsei, o detenție în România, o amendă în plus sau o sută de nuiele în piața publică? Discuția este de natură politică și morală și poate să ne arate pe ce poamă ne dăm destinele. Florin Vasile Cîțu a ascuns incidentul și cînd a devenit ministru și cînd a fost propulsat premier. Este o culpă, o fugă de răspundere pentru o faptă din propria biografie. Doar nu a ascuns o teză de doctorat sau un Nobel din modestie! S-a mai purtat ca o poamă și în altă situație. Atunci când a încercat cu Lucian Isar și cu Mihoc un atac speculativ pe seama monedei naționale. Suntem nedemni că îi cerem lui Cîțu o explicație pentru ascunderea condamnării? Ce are a face că avea 29 de ani? La 20-24 de ani, unii chiar mai tineri, sute de mii de juni români au murit pe front pentru țară! La 29 de ani, Cîțu se bălăbănea beat/drogat prin America și a venit să facă bani pe seama monedei românești, apoi pe conducerea guvernului și vrea și puterea în PNL.
Premierul Cîțu e bun de legat
Să nu rîdem sau să nu-l scuipăm pe Vasile Cîțu că toacă bani fără să ne spună pe ce? Că lasă urme de învîrteli și afaceri în județul Vîlcea cu păduri și cu servicii pentru firme de stat? Că ne ascunde o condamnare?
După mintea unică și monocordă a lui Dan Voiculescu și Rareș Bogdan, greșelile și implicațiile lor morale și ecourile lor în societate se șterg automat. Trebuie să se șteargă ca să existe o întoarcere pentru toți ticăloșii.
Carevasăzică, suntem chiar nerecunoscători că pe Voiculescu nu-l facem senator pe viață, iar pe Rareș Bogdan, măcar directorul Direcției Penitenciarelor sau ambasador la petrecerile de la Monte Carlo.
Ceata de huligani verbali de la USR PLUS a înnebunit România cu dorința ei exprimată în sloganul „fără penali în funcții publice!”. Unde-i Dan Barna din afacerea cu fonduri europene pe seama celor cu dizabilități? Unde-i obrazul rozaliu al lui Rareș Bogdan? Unde-i vocea de sculă morală a lui Klaus Iohannis? Unde-s madamele de la susținere?
Florin Vasilică Cîțu s-a umplut de sînge, iar noi facem încă o descoperire. Că Dan Voiculescu seamănă leit cu penibilul de Rareș Bogdan. La caracter!
Aștia doi chiar au o miză în plus!
Citu joacă banii pe Nasdaq….25-30% cîștig anul trecut…cel puțin…
Domnul Nistorescu nu se dezminte cum mai considera unii inselati de dansul inselator al criticilor in toate directiile… Are Dansul „clientii” sai, Fierea, dar nu pentru ca e basoista, ci taman din acest motiv ca a crezut ca nu e, Voiculescu, dar nu pt ca reeducat fiind nu mai e antibasoist, ci tocmai din acest motiv al trecutului ce daduse fiori…”binomului”!!!
Voiculescu e un caz rar de securist capitalizat care a incercat sa redea ceva societatii, iar prin trustul media a reusit
sa opuna singular in „peisaj” regimului stalinist basoist o rezistenta care SA SALVEZE ONOAREA MEDIEI ASERVITE!!! Cum poate cineva sa compare pe un ins preparat in libertate de Securitate cu altcineva tabacit in puscaria bolsevica actuala?
Cred ca e clara pentru toata lumea ratiunea acestei declaratii a unui Voiculescu care si-a riscat existenta opunandu-se, convins ca Del Ponte si Konstantin sunt loiali, ei fiind niste cartite abjecte!!! Trecand peste tarele fiecaruia dintre
cei trei gilotinati de Securitate, Nastase, Voiculescu si Dragnea, nu ai cum sa ignori identitatea supliciilor la care au fost supusi PENTRU CA AU CREZUT CA SE POT OPUNE SISTEMULUI…BOLSEVIC CARE II CREASE!!! Alt caz ar fi Severin, dar la alt nivel, DE COLHOZ BOLSEVIC EUROPEAN…Voiculescu e umbra a ceea ce a fost odata intrucat regimul actual e creatia regimului
pe care l-a combatut…
Ticuță sunt mai mulți. Din păcate, șeful lor pare să fie dezechilibrat psihic cu serioase tare de gândire. Un om normal nu poate spune, o persecut pe core pentru că îi apără pe dușmanii mei. Nu poate fi cineva atât de alienat încât să declare niște comentatori cu păreri diferite de ale lui, dușmani de moarte. Pe deasupra este pervers traducând în cuvinte gândurile lui bolnave. Eu am vrut să aduc puțină poezie, puțină armonie dar aceste stări scot din minți persoanele deviate.
Greseala este omeneasca (o fi sarbatorit beizadeaua Vasilica victoria – refuzata de Romania, de a ajunge student, s-a urgat si la volan dupa ceva alcool si liniute), asta este, a fost acum 20 de ani,insa gravitatea consta in ascunderea situatie. Atunci cand nu-i minima morala, justitia si serviciile (de cacao) iti fac sluj (cu gandul doar la bani, functii si titluri) cine / ce mai impune conduita acestor farisei mincinosi? Si cum nu mai lua ostatici „finantistul” (pe viitorul romanilor) Catu/Matu la marsul fara penali in functii publice.
Persoana din spatele pseudonimului „Core” mersi mult..Mi s-au „rătăcit” electronii de pe orbita! M-am uitat in groapa si ce am văzut? Niste oase goale! Unde este regele, unde este cersetorul? Semnat Ecleziastul…Ovreiul analfabet din spatele pseudonimului ‘Charlie” bag „sama” ca nu te mai ataca!!! O fi unu’, or fi multi, adica o instituție, nu mai contează.. Scuip pa ei, EU un Goim cu carte!…Vai de Mama Lor.. Ei NU stiu ce ii asteapta ” dincolo” ..Si viermii au o soarta mai buna DECAT a lor..Ai sortulet si echer si Manole BNR-istu te pupă la cur si esti șmecher? Ce ființe NONUMANE, decăzute ca Lucifer in roua Diminetii…
3- singura agenda a cetateanului k.w. iohannis este ca „pas cu pas”, taras- grapis , pe branci sa isi incheie si acest mandat, cu rezultatul final 0- 0 pentru cele doua mandate apoiu trai nineaca, profesorasul „s-a scos – beneficii ” garla” !!
– al doilea obiectiv ,decurgand din primul : intro Europa asa de mare se va gasi „o fonctie ” mica , mica , cat de mica si care sa-i confere imunitate pentru eventualele probleme care il vor astepta „dupa colt – la incheierea mandatului”si in acest scop a facut „sluj” si a luat pozitia ghiocelului la mai marii Europei si ai SUA .
Ticuță, de ce să-ți ceri scuze, că aduci în discuție soarta unor necăjiți? Aceștia nu ar trebui abandonați. Tu ajuți pe unul sau pe altul dar nu-i știi și nu-i poți ajuta pe toți. Spunea Firea că li s-a tăiat un ajutor care se dădea persoanelor bolnave. Ea a spus, ea a auzit. Pe vremea ei, am auzit de asigurarea unei mese pentru persoane fără posibilități. Ai mai auzit ceva? Se scumpesc utilitățile astfel încât multe familii vor fi în imposibilitatea de a le achita. Ai auzit ceva? Nu tu trebuie sa-ți ceri scuze că tulburi o liniște neglijentă, lor trebuie să le fie rușine!
2- daca a stiut inseamna ca presedintele tarii a incalcat din nou, pentru a cata oara, legile tarii numind si mentinand in functia d eprim ministru un asemenea personaj, cu un asemenea back ground Q!!Q si singura masura care se impune este DEMISIA SA, DE BUNA VOIE SI NESILIT DE NIMENI!!
3- numirea prim ministrului citu a fost facuta la presiunea unor entitati interne sau straine si in acest caz presedintele tarii este un personaj „intors cu cheita” care nu are in mana sa destinele tarii si sa fim sinceri nici nu-l prea intereseaza decat propria agenda si singura masura care se impune este DEMISIA SA, DE BUNA VOIE SI NESILIT DE NIMENI!!!!!VA CONTINUA
cetateanul k.w.iohannis, vremelnic detinator al celei mai inalte demniati in statul roman are OBLIGATIA LEGALA SI MORALA sa raspunda public la cateva in intrebari si am si eu, paltitorul anonim de taxe si impozite din care este platita inclusiv naveta Sibiu Bucuresti si chiar masa cetateanului in cauza(peuntru ca imi imaginez ca luni de dimineata nu vine de la Sibiu cu sufertase de mancare si sandwichurile necesare pana vineri ), pe care noi ceilalti o platim de 3-4 ori mai scump , cateva nelamuriri:
1- la data numirii prim ministrului citu a stiut presedintele Romaniei ceva despre ‘”trecutul bahic si despre celula” in care si-a petrecut candidatul cele 48 de ore de puscarie in SUA !!
-daca nu a fost informant rezulta ca institutiile statului responsabile in cauza trateaza presedintia tarii si pe cel care ocupa cea mia inlta demnitate in stat – presedintelemtarii- ca „pe o gluga de coceni sau sira de paie „din fundul gradinii si ce masuri intelege sa ia fata de institutiile in cauza .
NU PARASITI „EMISIUNEA „, NICI NU STITI CE PIERDETI !!!
Cum sa cuantifici MOARTEA, cum sa cuantifica suferinta??? Cui nu ii este frica de Domnul? E vreunul CO-COS??, Sunt trist in sufletul meu! Ma podidesc lacrimile in fata mortii.. .Ce este omul? O cupă de electroni,protoni, pozitroni, in care ‘troneaza” purul, curatul, divinul, sufletul.. Ce este moartea? Ce este suferinta? Ce este pierderea celui drag? Unde este mana MAMEI PE care sa o saruti cu ‘ evalie” si „respect”??? Unde este mana tatălui, mana grea, .mana care sa te mângâie si sa iti dea putere??? Cat de urat perverteste OMUL indiferent de RELIGIE creația Divină, adica pe el insusi…Tac! Sunt epuizat..
Mi-au dat lacrimile! Am plans cu coatele pe ochi ca Petru cand a cantat cocosul de trei ori…Am fost pe Ficusului Baneasa ca sa imi iau o bericioaica rece, da’ rece..Mirel copil de rrom care punea marfa pe rafturi avea ochii inlacrimati.. Obisnuiesc ca sa ii iau cate un Pepsi la 2.5 litri si 2 croisante. AZI NU! Nimic..Mama lui cancer faza terminala 65 de ani trage ca sa moara…Noi ne inarmam de 8 miliarde de Euro si este ca Prim Ministru un sudor analfabet,in Romania cancerul face RA-VA-GII, Fratii Muraru desconsidera Romania, o metamorfozează precum Kafka, ca veceul Planetei, ca chipurile este o tara TO-TAL antisemita si ca ei, adica fratii Muraru pun biciul, pun Cnutul pe antisemitii romani de 86 de ani si INCLUSIV pe profesorul Paulescu , domnul cu Insulina.Ce merite ACADEMICE au proteinele astea doua total analfabete si vanzatoare de NEAM si TARA???..Mirel cu cinspe milioane de lei vechi pe luna la Shop & Go cu mama pe moarte va ‘gusta” raiul pentru E-TER-NI-TA-TE si Dumitru Dragomir cu 72 de apartamente tot pe Horia Macelariu va „gusta” iadul, vidul, neiubirea, SIN-,GU-RA-TA-TEA…cine e Dumitru Dragomir? Cine e Adrian Nastase? Cine este Isarescu Mugurel??? Deseuri ” cuantice” care vor suferi vesnic..Persoana din spatele pseudonimului Justinianus..Nu te „agata” cuantic de Karma Varanului…O sa te duci la doi kilometri de FECALE adancime…
Matale ai „deficit” de fizică cuantică! Cauza, efect, destin karma…Imi pierd ” efectiv” timpul cu matale..De ACUM iti dau total „ignore” .Ma plictisesti! Mai pune mana pe carte taica inainte CA sa fii „Lupul Moralist”….
Intrebare de salvare viata vesnica? Cum or arata aia la care Manole de la BNR la Davos le saruta sfincterul anal? Ce religie au, care le este culoarea irisului? Au copii si implanturi dentare? Sunt multi, sunt putini, vin in gașca, ce vin sau Sampanie preferă???? Daca „astia” stiu ca Romania este citez: Grădina Maicii Domnului, de ce isi bat joc „copios” de Romania? Ce ii scarbeste la tara asta Ortodoxa, tare cuminte si lipsita TO-TAL de elemente antisemite??? De ce putregaiurile de Fratii Muraru cu nota 9.94 la Istorie nu sunt maturati, ‘ejaculati” din funcții si condamnati la pușcărie pentru decribiluzarea Romaniei si „inchinarea” la steag strain in 6 colturi???? PSD sa vii la putere ca sa ne scapi de puroaiele astea 2 ca cu PNL…
DRAGI ROMÂNI.,ȘTIȚI CE MI SE PARE CIUDAT?CÎND SE ÎNCHIDE ,BOLDU COMENTARIILOR.AM ZIS BOLDU.DAR VOI ȘTIȚI DE CE AM FĂCUT ACEASTĂ,,GRINASA.GURALIVU DE ,,,BOGDAN CARD INTRĂ ÎN.,PNDL.ACUMA DĂ LECȚII DE MORALITATE.CU TOT RESPECTU VA DAR ACUMA SUBSCRIU UNDE POT.NU MI SE PARE NORMAL SĂ NE DEA NOUĂ ,,PLĂTITORILOR DE TAXE CARE UNDE M AI PUI NOI LE PLĂTIM TOATE ,,,DESTRĂBĂLĂRILE.DA TOATE DESTRĂBĂLĂRILE.ACESTOR ,DEȘANȚAȚI.ADICĂ.,EI FIIND MARI CONSUMATORI,CHELTUITORI DE,DIN ,MUNCA NOASTRĂ,DA NOK ROMÂNII NE PLĂTIM TAXELE ȘI IMPOZITELE,DAR PENTRU CE? SĂ VĂ BATEȚI JOC DE NOI.?DUMNEZEU NU DOARME,DESCOPERĂ TOATE NEDREPTĂȚILE.SĂ VĂ STEA ÎN GÂT TOATE NEDREPTĂȚILE PE CARE NI LE PUNEȚI NOUĂ,CARE VĂ DĂM DE MÂNCARE ,,,DEGEABA .RAREȘ GURALIVU,NEOBRĂZATU.,?BATĂVĂ TOATE NENOROCIRILE NOASTRE,AJUNGĂVĂ DOMNUL DUMNEZEU SĂ CĂRAȚI POVETILE NOASTRE CUM CĂRA.,,,FEFELEAGA CU A EI,, ? DAR NU M AI AVEA ? CI O MÂRȚOAGĂ.AȘA SĂ DEA DUHUL SFÂNT SĂ AJUNGEȚI ,PENEDELEPRELOR ÎMPREUNĂ CU DESTRĂBĂLAȚII ,GOLANII DE USERIȘTI+ CUM O AJUNS .,MÂRȚOAGA LU FEFELEAGĂ.AȚI DRMONSTRAT CĂ SÂNTEȚI MULT,DAR MULT PESTE PEZEDOCI.DAR ÎN GOLĂNEALĂ.
Mare e spaima pezdistilor de CITU … EI l-ar prefera pe Orban ! 2 chestiuni : – de ce nu apare hot. jud. de condamnare LUI cITU ( este esential , astfel care este dovada condamnarii ??? ) – dupa 20 de ani , omul ar fi reabilitat de drept ! PS– Cred ca s-a facut pomana mare cu presa , orice ziarist oricit de ratat , a primit ceva ! PPS– Al dracu dom. prof. Varanu , ce capete in gura a tras presarilor de presa !!! PPPS- Nu mai vorbesc de postacii ratati si caraghiosi !!!
@core, Zâna Maseluta nu e prietenă cu zombiacii care consumă ayahuasca, @Vamesul e ăla cu levănțică în cartea de rugăciuni.
Nu spera si nu ai teama ! Este doar o camera de gazare… Usile s-au inchis si prin toate orificiile media se scurge, incolora si inodora dar implacabila, Solutia Finala. Cand beneficiarii se vor prinde, va urma aglomeratia finala in incercarea de a ajunge la gaura pictata pe tavan. Asta am votat, asta avem, asta meritam. Rien ne va plus. Alta intrebare ?
Pai au si ramas dar inca n-si dau seama !…..
Asa credea si Ceausescu care s-a oprit la zidul de la Targoviste ! Aviz unstopables actuali !
TV, Vameș care s-a mai semnat (din greșeală?) Vamess, este lăsat de gașca charlie, tomlin, doru popescu să se dea în spectacol, să nu cumva să le piară umbra de pe site.
Dumnezeule Mare ! Ce jeg de clasa politica am ales sa ne conduca !
@TV, reflex de vameș: litera lipsă la inventar nu era timbrată…, dar noi să fim sănătoși, că are cine să ne tragă în piept.
Ne trag în piept până odată, @TV!
Poporul nervos devine cancerigen la excese repetate.
Să-i vezi când vor rămâne fără aer!
PPS: Da, un personaj sinistru de arogant, sfidător și periculos de agresiv, dovedind o crasă sărăcie a duhului, atitudine probabil cauzată. Aș zice că dedicația cu The Score – You Can’t Stop Me Now –
este pentru Johannis !
Sunt uluit, socat, nevricos..Sa iei de mic un „spor de Antrax”, sa il scolesti in sensul negativ, de ochii Romaniei, adica in State, sa ii asiguri scoala de distrugere a „propriei tari” si peste 10 ani nevenind de nicaieri si plecand spre niciunde sa il „ungi” Prim Ministru al unei tari amarate si putred de corupte din Amaratul Est European.. Ce este TRAGIC si FASCINANT totodata??? Astea au fost „gandite” si ” planificate” de Cineva..Asta e tragic si revoltator! Acel cineva..Cineva care i-a platit studiile sporului de Antrax, Cineva care l-a „uns” prim- ministru, Cineva care distruge Romania cu zambetul pe fata..Asta e fascinant! Acel „Cineva”. Este tot acelasi Cineva la care Cancerul Romaniei, cazatura de Manole se închină la Davos, sta capra, le face liposuctie la cei cu 33 de grade arc de cerc??? Sa râzi, sa plângi? Un sudor imbecil, care trebuia sa sudeze la Triodina cu Electrozi de Superbaza e prim ministrul Romaniei si o duce la Groapa de Gunoi Glina? Ce tara e asta? Grajd?..
@Tica
Exceptional comentariu!
@VAMEȘ 9:12
VAMEȘ sau vameș? Nu te grăbi când îți editezi replica; ai mâncat o literă. Se poate d-l VAMEȘ?