Dana Gârbovan, vizată spre a fi susţinută la Preşedinţia României

Trebuie să mărturisesc că mă aflu la un click distanţă de anturajul intim al faimosului filosof francez Michel Onfray, cel care a iniţiat recent o mişcare civică suveranistă în Franţa.

Acolo, în anturajul acela – nişte personaje celebre nu doar în Franţa –, există speranţa că, la următoarele alegeri, Macron are a fi învins de un candidat „populist”, iar nu „populicit”. Tot acolo se vorbeşte că România suveranistă ar trebui să o capaciteze pe Dana Gârbovan să candideze la următoarele prezidenţiale din ţara noastră.

E destul de limpede că acolo, în anturajul acela, există şi surse puternice de informaţii şi specialişti în privinţa profilului unor posibili prezidenţiabili. Pentru contracandidarea lui Macron, în primul rând. Dar şi pentru candidaturi în ţări considerate francofone care ar putea fi interesate să treacă de la o suveranitate limitată la mai multă suveranitate.

Am fost întrebat ce fel de profil văd eu în personalitatea Danei Gârbovan. Iată ce am răspuns:

nu ştiu dacă Dana Gârbovan simpatizează ori ba cu o mişcare civică suveranistă;

e sigur însă că, în materie de apărare a drepturilor omului, nimeni mai competent decât Dana Gârbovan nu a intervenit în viaţa noastră publică atunci când aceste drepturi au fost abuzate;

cred că avem destule probe că o eventuală preşedinţie în persoana Danei Gârbovan ar fi şi o garanţie că nu vom mai asista la violări ale Constituţiei, ale drepturilor şi libertăţilor;

cred că tocmai acest respect competent al drepturilor omului s-ar prea putea să-l pună pe preşedintele Gârbovan în antiteză cu unele cutume ale UE, cum ar fi corectitudinea politică, o clară distorsionare a spiritului sub care au fost concepute tablele de drepturile omului şi cetăţeanului;

nu văd care partide politice din România ar vrea să facă sacrificiul de a susţine un independent cum ar fi Dana Gârbovan;

cât despre capacitatea Danei Gârbovan de a conduce o mişcare civică cu program liberal-suveranist, cred că ar fi necesar un lobby de mare calitate intelectuală şi competenţă în drept spre a se obţine această capacitare.

Mulţi vor spune: ia uite-i şi pe suveraniştii ăştia! Ca şi globaliştii, îşi vâră coada în alegerile noastre. Da, lumea are nevoie de coerenţă. Problema este în numele cărui fel de bine lucrează coerenţa.

Liberal-suveraniştii vor binele clasic, al dezvoltării pe cont propriu. A doua problemă este în ce măsură poate exista „cont propriu” când te împrumuţi de la bănci, care sunt esenţa globalismului actual. De la cine altcineva să te împrumuţi? De la China? Iar dacă nu te împrumuţi, cum te dezvolţi? Aha, vei schimba cutumele băncilor?! Cum? Asta ar fi o revoluţie. Poate avea ea loc fără război?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

22 de Comentarii

  1. Da! Ce idee bună! Dovada e cât de bine a apărat drepturile Codruței..și ce frumos protestează împotriva deciziei CEDO…Eu o s-o aleg, ca să aibă și ea măcar 17 voturi…

  2. Deci in spatele unei ciori vopsite se coalizeaza Voiculescu, Dragnea si compania de mafioti. Visati in continuare.

  3. Ha ha ha hah ,pe bune ?Stanga nu mai are viziune si propune ce cred ei ca da bine.Sau,cauta un tap ispasitor in caz de esec,iar baronii sa-si faca murdariile prin spate.Ca deh,au spate in justitie prin Garbovan.

  4. As vota-o cu toata inima. Ma tem insa ca nu este loc de astfel de oameni in ierarhiile tãrii. Ba, de niste ani incoace am sentimentul ca nici nu mai conteaza ce votãm noi, fiindca jocurile se fac in alta parte…

  5. Si uite asa pana si suveranismul romanesc este arondat unor fatuci unse cu toate alifile civice de la Bruxelles !
    De ce nu candideaza ca reprezentanta a civicilor bruxelezi ? Sau al Codrutei ? Care Codruta ? Girafa din sufrageria lui Oprea…..care de fapt nici n-a fost acolo desi apare-n poze ! Mai ceva ca pisica lui Schrodinger….

  6. Absolut,Garbovanka trebuie sa candideze!Doar asa isi va lua o pauza la gargara de zi cu zi,belly dance media,
    Se pune si ea cu burta pe carte:economie,istorie,geopolitica,drepturile animalelor,protecta mediului,limbi straine,teoremele matematicii,etc
    Nici Bio-Veoricai nu i-a fost usor si totusi..

  7. Liberal-suveranistii suna la fel de coerent ca national-comunistii. Ambele formule contin atatea contradictii in termeni incat se autoanuleaza. Numai bune de prostit pe cei care asta vor….

  8. Votati militieni, avocați, judecatori. Ați ajuns mai rau decît idiotii planetei. Gîrbovan e o gargaragioacă ca totți cei din sistem. Ridicolă propunere.

  9. @Mircea :Voiculescu sustine numai candidate cu bani si fara noroc,sa le usureze de niste milioane bune,asa cum a fost cu Lia si Ramona,nu se incurca cu sarantoace

  10. Vise, dragul meu.
    Mai cata, poate gasesti pe altcineva.
    Globalismul va triumfa!

  11. PSD-ul ar fi trebuit sa vina cu doamna Garbovan in locul doamnei Viorica!
    Eu o votez si foarte multi cetateni o vor vota!
    Cel putin cei care nu au treaba cu sistemul securicilor!
    Dar asta inseamna spaima securitatii !

  12. Daca ne uitam din ce judet provine, exista sigur multe asemanari cu toti ciolosii ‘superdotati’ de acolo. Este sigur o gluma buna aceasta candidatura.

  13. La Preşedinţia României TREBUIE OAMENI CURATI SI ISTETI !

    Numai de JAVRE am avut parte pâna acum, turnatori ai Securitatii, activisti PCR si servitori al regimului comunist, traficanti si infractori !

    Academicianul Aurel Pop, TREBUIE sa fie unul dintre candidati !

    MESAJ PENTRU PSD : fiti barbati si propuneti-o pe Viorica Dancila, asta SIGUR nu va înseala sperantele 🙂

    • Aurica academicianu’ pare a fi un alt ‘petrov’. Mai rasfoieste ce scrie presa. Tot de-astia credibili ca cei dinainte nimeresti?

    • Pâna nu apar DOVEZI si nu bârfe despre academicianul Aurel Pop, presedintele Academiei Române, ca ar fi fost/este securist, le consider bârfe.

      Oricum, INDIFERENT CINE CANDIDEAZA, nu votul prostimii va decide rezultatul. Capisci?

  14. DACA ROMANIA RAMANE IN CONTINUARE TARA CONDUSA DE TICALOSI SI JIGODII atunci si EA BLONDA poate ajunge MARE; presedinte, premier , ministru al justitiei, CE VREA AIA A EI…….

  15. Mă voi sunteți proști, s-au faceți mișto. Cum adică sărim din lac în puț ?

  16. ROMANUL ARE MINTEA SCURTA !!!!,NU TINE MINTE DE LA MANA PANA LA GURA !!,acum un an o vedeati pe CODRUTA !! „catindata” la presedentie ,acum alt dobitoc vine si cu DANA tot catindata pentru Cotroceni !!,vrabia malai viseaza si calicul comandare .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.