Daniel David, propus la Ministerul Educației

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, duminică seară, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al partidului, că liberalii vor conduce şase ministere în noul Guvern.

Potrivit lui Bolojan, acestea vor fi: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Mediului, Ministerul Energiei, Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

La Ministerul Educației, PNL l-a propus pe rectorul Daniel David, la Ministerul de Interne pe Cătălin Predoiu, la Ministerul de Externe pe Emil Hurezeanu, Marcel Boloș va prelua Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Mircea Fechet rămâne la Ministerul Mediului, iar Sebastian Burduja la Ministerul Energiei.

Recomanda 2

24 de Comentarii

  1. Daniel David a fost băsist de primă oră. Boc l-a dus cu el și la făcut consilier la ministrul PD Mircea Miclea. David a lucrat la cotroceni la făcătura cu educația a lui băsesci, funeriu, miclea. A plecat brusc din București. Atitudini băsiste tot timpul. Minte cu studiile în America. A fost asistent la un spital în vacanța de vară. Nu are valoare, dar se bagă cu orice preț.

  2. Daniel David, Remus Pricopie, Marius Pieleanu, Alfred Bulai – mari figuri ale secucultismului! Studii şi valoare zero, pupincurism, impostură şi tupeu nelimitate!

  3. Un guvern numit de un președinte ilegal este ILEGAL.Unde sunt adevărații juriști din tara asta?

  4. Interesant cum se lucrează premiind eșecurile. David Daniel a scos universitatea clujeană din clasamentul mondial Shanghai, după ce rectorul Marga a adus-o la candidatură la primele cincisute, iar inerția a rămas, încât în 2020 universitatea mai era pe la locul 1500. David a scos-o din discuție. Celălalt premiat, Hurezeanu Emil nu a putut convinge nicidecum, ca ambasador, Austria să ne lase în Shengen terestru. E drept că era membru al trupei clijene Ars Amatoria. Este formația lui de bază – student ff de Sibiu, transferat la Cluj, poet al Anei Blandiana, apoi plecat lam Munchen. Mircea Carp spus multe.

  5. Deci băiatul ăsta are careva calități! E sorosist că Bolojan! E parte dintr-o mare familie care va conduce România după 2050! Bineînțeles nu are treabă cu România! El e globalist! Și chiar se crede deștept!

  6. Da, bună observație! Și dintr-o minoritate neluată în seamă cineva ajunge ministrul educației. Dar sunt și ofuri. Insul nu are nici o realizare de fapt, decât că face vorbe în psihologie și lingușește pe unul sau altul. Azi nu se face psihologie de performanță fără medicină. Ca rector, a reușit să scoată UBB în afara ierarhiei Shanghai, deși a promis marea cu sarea. Antecesorul lui, Ioan Aurel Pop, zis Aiurel, era cu Coldea. David era cu Hellwig. Ambii au premiat șefii de la Securitate. Emil Boc a avut grijă să-i promoveze. Așa, într-adevăr, această țară merge nicăieri.

  7. David: CONTINUITATEA IMPOSTURII CRASE!
    …iar veșnicul predoi veșnică slugă $$oroșizdă impostoare e garanția altei continuități remarkabele……[Rumburak]

  8. Abia astept sa vedem ce proiecte are noul ministru David pt. educatie?
    Face reforme ?

  9. Imi place de ”ministru de justitie” al PSD- inteleg din media ca este avocatul de casa al fostei ministre de trista amintire O. Vasilescu, care, sa ne amintim, dupa ce a facut ”praf” munca omului, a modificat si modificarea modificarii, s-a ocupat ”grozav” si de pensii ( urmatorul ministru a lucrat doi ani intensi pt a face reforma) etc…. sa ne amintim, a afirmat ca pleaca de la ”munca”, a pus totul la punct, practic nu mai are ce face.

  10. E bine să fie și o minoritate oropsită în guvern. Numai că se vede eficiența unuia mic sub orice aspect, Emil Boc. A cadorisit această țară cu patru miniștrii ai educației: mircea miclea, hărdău, cătălin baba, daniel david. Așa că să nu ne mirăm de starea educației. Este ca înălțimea lui Boc. Jalnic, dacă nu ar trist.

  11. trăi-ța-r familia dă erudit bengos ce ești. Ascultă la mine boss!

    Proști, deștepți, cu școală sau fără școală, românii vor dezavua orice propunere venită din partea partidelor Soroș deconspirate. Pot propune pe oricine! Măștile au căzut, iar hidoșenia din spatele lor a devenit vizibilă.

  12. și vai de capul nostru.

    Lichelele soroșiste nu se lasă. O țin pe-a lor. Se fac că nu văd că mămăliga mai are puțin și explodează.

  13. Din ăsteia,care au adunat fier vechi de mic copil,se pricep bine la educație…omul a muncit și știe viața..vorbesc serios..

  14. A primit până la urmă ministru Mircea Fechet cei 6,3 milioane euro să cumpere pentru România cele 1000ha pădure din județul Mureș? Sau proeuropeanul PSD Marcel Ciolacu cu propeuropeanul PNL Marcel Boloș nu au bani pentru codru frate cu Românu.

  15. Vai mama lor! De ce afirm? Pentru că, la niciunul dintre acești plasați nu există funcție de conducere înalta in datele personale ale lor! Niste ratați care sunt plasați în funcții politice cheie, nu fac nici cât o ceapa digerata pentru tara!

  16. Soros la finante si Rothschild la agricultura. Mai aveti multi din astia in tolba? Chiar nu intelegeti ca lumea s-a saturat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.