Datele care arată că Guvernul e prea optimist

bani-moneda-romania-inflatie

Produsul Inern Brut a crescut cu 4,2% în primul semestru din 2018 comparativ cu perioada ianuarie-iunie 2017, conform datelor prezentate de Institutul Național de Statistică. În trimestrul II 2018, comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul e cu 1,4% mai mare. Aceste date arată că economia românească a evoluat conform prognozelor Comisiei Europene, nu după cum a estimat Guvernul, adică 5,5% pe an. Acest fapt este foarte important pentru că toate calculele pentru buget sunt făcute presupunând că acesta creștere va fi de 5,5%. Dacă prognoza este prea optimistă și creșterea va fi sub cea preconizată, Guvernul nu va avea bani pentru ceea ce au promis în rectificare și va trebui să se împrumute mai mult. Prima rectificare bugetară din acest an va consemna o creștere a cheltuielilor cu 7,1 miliarde de lei în timp ce veniturile vor urca doar cu 6 miliarde de lei, în condițiile în care avem un deficit record de 15 miliarde de lei la jumătatea anului. Marii câștigători ai rectificării bugetare sunt pensionarii, primarii și bugetarii. Creșterile importante sunt la asistență socială, mai ales pentru creșterea pensiilor, și la salarii. Deja guvernul a pornit de la premisa că se va împrumută aproape maximum cât îl lasă Bruxelles-ul, adică că va face un deficit de 2,97%, foarte aproape de limita de 3%. Dacă depășește acesta limita, intrăm în procedura de deficit excesiv, care se traduce prin taxe mai mari și cheltuieli mai mici.

Comisia de Prognoză se vede în postura de a umbla din nou la creșterea PIB în sensul revizuirii în jos a creșterii. De asemenea, rectificarea, aflată deocamdată în stadiul de proiect, trebuie să fie una negativă pentru că deja „s-a sărit calul” cu 1,6% din PIB deficit după doar șase luni. Adică, Guvernul a cheltuit prea mult și urmează să cheltuiască și mai mult pentru că se bazează pe o creștere devenită utopică de 5,5%, în condițiile în care veniturile lasă încă de dorit.
CNP a redus, în prognoza intermediară de vară 2018, creşterea PIB estimată pentru aceest an, de la 6,1% la 5,5%, alături de un curs mediu al monedei euro identic cu cel al variantei de primăvară, de 4,65 lei, precum şi o inflaţie mai mare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4564 Articole
Author

11 Comentarii

  1. „CNP a redus, în prognoza intermediară de vară 2018, creşterea PIB estimată pentru aceest an, de la 6,1% la 5,5%, alături de un curs mediu al monedei Euro identic cu cel al variantei de primăvară, de 4,65 lei, precum şi o inflaţie mai mare.”

    Ajungem la MINCIUNILE lui Dragnea, care a UMFLAT din PIX, cu pompa PSDista mincinoasa TOATE Cifrele din Bugetul pe 2018!
    FIX asa au facut si Anul trecut, Dragnea incepe Anul cu CIFRE Umflate, nemaivazute si namaiauzite si apoi pe la jumatatea anului, CNP si INS anunta Scaderi, MINUSURI, adica FIX ce spune de fiecare data Consiliul Fiscal, uite ce-a spus despre Bugetul pe 2018 UMFLAT din PIxul lui Dragnea:
    „Consiliul fiscal, despre Proiectul de Buget pe 2018: Incasari supraevaluate, cheltuieli subevaluate.
    Consiliul fiscal reteaza optimismul guvernamental: Vedem o supraevaluare semnificativa a veniturilor din TVA si o subevaluare a necesarului de cheltuieli de asistenta sociala.
    Construcția bugetară consfințește un derapaj de proporții și care continuă să se lărgească și în 2018 de la exigențele brațului preventiv al PSC, preluate de altfel și în legislația națională prin intermediul LRFB.”
    La final de an, Veniturile la Buget vor fi cu cel putin 10 Miliarde lei SUB Tinta Prognozata in Buget prin Legea BUGETULUI pe 2018, FIX cum a fost si in anul 2017, iar din cresterea PIB de 6,1% cat e in Legea Bugetului(!) CNP anunta Scaderi peste Scaderi!
    Adica, Minciunile Umflate din PIXul lui Dragnea cad una cate una!
    Rusine, populistilor, Venezuela ne paste cu asemenea populisti infractori!
    Asa arata populismul desantat al PSDragnea!

    • Aceleasi tampenii din partea bancilor le-am auzit si in 2014 si in 2015 cand era guvern PSD. In 2016 pe acelasi model economic, nea Zeros era ridicat in slavi. Ti se face greata de atata mizerii….

    • Pt.lili. Iti place sa mananci ceva moderanbil la adresa lui Dragnea si Liviu, la adresa actualei Puteri: PSD-ALDE, deoarece caricaturile politice din PNL, USR, PMP, UDMR, sunt incapabili sa incerce oarece ameliorari a vietii mizere a majoritatii romanilor, ameliorari care trebuie facute deoarece daca nu se fac se atenteaza la siguranta vietii cetatenilor romani, se atenteaza la siguranta statului national unitar ROMANIA ! Suntem o tara bajocorita de lumea civilizata datorita si cozilor de topor autohtone cum este sotul doamnei Carmen si predecesorii sai in Dealul Cotrocenilor, care au facut si fac jocurile celor mari si tari in Lumea asta cam prost facuta, care jefuiesc la greu poporul roman de resursele solului si subsolului dupa ticalosia din dec.’89. Actuala Putere PSD-ALDE au tupeul sa ceara lumii civilizate care se amesteca in mod abuziv si abundent in trebile interne ale tarii noastre, oarece retusuri inspre bine ale vietii romanilor pentru lucrarea asta sunt demonstratiile astea in P-ta Victoriei in fata sediului Guvernului ROMANIEI deoarece slugile interne au primit ordine din afara tarii sa alunge Puterea actuala legal instituita dupa alegerile generale din dec.2016, sa fie adusi slugoii tehnocrati in frunte cu mazeta asta de Dacian Julien Ciolos sluga dusmanilor interni si externi, blestemul de pe capul ROMANIEI si al romanilor, sa tina poporul in mizerie de sorginte fanariota spre folosul dusmanilor interni si externi ! Vai mama dumitale, buimacesti cititorii la gazeta cu minciunile si propaganda dumitale jegoasa !

  2. Guvernul actual poate sa fie si prea optimist, sa aiba oarece probleme legate de sustinerea economica a programului lor de guvernare, dar este de remarcat ca vor sa amelioreze, un pic, nu mult traiului mizer al majoritatii romanilor si pentru socoteala asta merita sa aiba parte de un minim de sustinere din parte romanilor, iar cei care amesteca in trebile noastre interne din afara din afara tarii sa isi mai puna pofta in cui sa lase poporul roman sa aiba un trai decent in pamamntul asta gras si frumos, care majoritatea dintre noi ii spunem cu dragoste ROMANIA ! Place nu place asta este realitatea in care traim ! Sa auzim si de mai bine !

  3. Guvernul actual poate sa fie si prea optimist, sa aiba oarece probleme legate de sustinerea economica a programului lor de guvernare, dar este de remarcat ca vor sa amelioreze, un pic, nu mult traiului mizer al majoritatii romanilor si pentru socoteala asta merita sa aiba parte de un minim de sustinere din parte romanilor, iar cei care amesteca in trebile noastre interne din afara din afara tarii sa isi mai puna pofta in cui sa lase poporul roman sa aiba un trai decent in pamamntul asta gras si frumos, care majoritatea dintre noi ii spunem cu dragoste ROMANIA ! Place nu place asta este realitatea in care traim ! Sa auzim si de mai bine ! –

    • Estimari prea „fericite” = taxe mai mari. Asta inseamna ca cresterea pensiilor si salariilor se cam anuleaza din cauza cresterii taxelor. In afara taxelor platite, va fi si o crestere a produselor la raft pentru ca magazinele vor incerca sa isi pastreze marja de profit.

      In afara de anularea cresterii pensiilor si bugetarilor, cei care lucreaza in privat vor fi afectati si ei de cresterea preturilor.

      Cred ca acea „ameliorare” de care vorbeai tu, daca adaugam si estimarile coalitiei aflata la putere, nu prea e „fericita”.

  4. Cosmin Pam Matei, si daca va fi o crestere de 5,5% a PIB iti dai demisia de la Cotidianul? Sau cel putin o sa-ti prezinti scuze public cititorilor printr-un articol care sa aiba titlul ,,Scuzati-ma dar sunt un tefelist sorosist idiot care vrea numai rau Romaniei,, scrise cu 24 si boldate?

  5. Ce legătură are deficitul (2,97%) cu… împrumuturile statului?

  6. Chiar nu inteleg ce cauti pe forumul asta!!
    Si ca tine sunt majoritatea!
    Rusine!

  7. Daca scadea, sa vezi ce c…t mancau postacii. Asa ca a crescut, sarim cu gura ca nu a crescut mai mult. Ba cand e cu plus e de bine. La nivel UE e posibil sa stam chiar bine. Cand s-au marit salariile si minimul pe economie, e normal sa apara si ceva inflatie. Nu e de la oua sau cartofi cum am mai vazut articole tampe de la oameni de presa. Problema grava este ca vin alegerile si daca PSD – ALDE fac macar 50% din promisiuni au mai multa credibilitate decat are PnDL-ul USR-ul si altii. Asa ca ordinul pe unitate este HUOOO, M…e.SD si cat de nasol guverneaza Veorica. Ca pe mine ma incanta infatuatul si cultura lui UNGUREANU si de abia imi duceam traiul de pe o luna la alta sau ca e VEORICA si am tot ceea ce imi trebuie. Si casa si mancare si conediu si altele. Intra in fibrilatie postacii 😀

  8. Consiliul Fiscal: Ce pensii au adâncit gaura din buget. Cu cât au crescut şi cine beneficiază de pensiile speciale.
    Raportul anual pe 2017 elaborat de CF scoate la iveală una dintre cele mai mari probleme care au generat Deficitul fondurilor de pensii, respectiv Pensiile SPECIALE.
    Incepând cu 2015 au fost Reintroduse Pensiile Speciale, remarcându-se o diminuare a legăturii dintre contribuţiile de pensii acumulate şi viitoarele drepturi la pensii care contribuie la generarea unui impact negativ asupra sustenabilităţii pe termen lung a sistemului de pensii, cu atât mai mult cu cât şi alte grupuri profesionale vor fi de asemenea încurajate să facă presiuni pentru restabilirea/instituirea unor privilegii.
    „Mai mult, renunţarea la formula de indexare a pensiilor începând cu anul 2017 afectează substanţial sustenabilitatea sistemului de pensii, abordarea discreţionară şi abandonarea regulilor având potenţialul de a contribui la adâncirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat şi la menţinerea autofinanţării bugetului asigurărilor sociale de stat la un nivel redus”.
    Pensiile plătite din Bugetul de asigurări sociale s-au situat la un nivel mediu de 1.026 lei, iar cele corespunzătoare pensionarilor agricultori au fost în medie de 422 lei.
    Totodată, pensiile acordate militarilor au atins un nivel mediu lunar egal cu 3.756 lei, cu 23,12% mai mult decât în anul 2016.

    https://adevarul.ro/economie/bani/consiliul-fiscal-pensii-adancit-gaura-buget-crescut-beneficiaza-pensiile-speciale-1_5b72b1c6df52022f75606edd/index.html

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.