Davos: un semnal de alarmă pentru viitorul locurilor de muncă

Peste 65% dintre copiii care astăzi intră în ciclul primar vor ajunge să practice meserii care acum nu există, iar în următorii cinci…

Davos: un semnal de alarmă pentru viitorul locurilor de muncă

Peste 65% dintre copiii care astăzi intră în ciclul primar vor ajunge să practice meserii care acum nu există, iar în următorii cinci…

Peste 65% dintre copiii care astăzi intră în ciclul primar vor ajunge să practice meserii care acum nu există, iar în următorii cinci ani în țările dezvoltate vor dispărea peste 7 milioane de locuri din muncă și noile tehnologii vor crea doar 2 milioane de locuri de muncă. Sunt două dintre estimările prezentate într-un raport pregătit special pentru Forumul Economic Mondial de la Davos, ”Viitorul locurilor de muncă”.

Studiul are la bază un sondaj realizat printre 371 de șefi ai marilor companii din 15 țări dezvoltate (SUA, mai multe state europene, Mexic și Brazilia). Așa-numita ”a patra revoluție industrială” va umple lumea de roboți avansați, de mașini ce nu au nevoie de șofer, de imprimante 3-D, de mari afaceri în genetică, biotehnologie și nanotehnologie, toate cu un impact puternic asupra pieței muncii așa cum se prezintă ea astăzi.

Concluziile sunt dure. Cei care astăzi produc ceva ce poate fi obținut și de pe urma activității repetitive a unui robot este bine să înceapă deja să învețe ceva nou. Printre cele mai amenințate meserii se numără cele din vanzari, administrație și relații cu publicul, muncitorii de la liniile de asamblare, șoferii de taxi. Mașinile fără șofer vor deveni norma, vor fi mai sigure. Roboții si imprimantele 3-D vor afecta industria manufacturieră. ”Internetul lucrurilor”, comunicarea pe internet între dispozitivele din producție, și nu cea dintre oameni, va îngropa multe alte meserii astăzi bine plătite.

Raportul Forumului Economic Mondial lasă și semne de întrebare. Va fi această a patra revoluție industrială la fel de prolifică ca și precedentele în crearea de noi meserii și locuri de muncă, în locul celor pe care le distruge? Răspunsurile oferite de economiști și sociologi sunt mai degrabă pesimiste. Un semnal că lumea se va îndrepta către o societate în care locurile de muncă vor fi extrem de greu de găsit este inițiativa salariului universal care apare în acest moment în statele nordice – un venit care să garanteze supraviețuirea tuturor într-o lume fără salujbe.

Forbes vine cu un răspuns ceva mai optimist. ”Va fi mereu ceva de lucru pentru cei care trăiesc pentru a munci (cei care fac ceva ce le place), în timp ce cei care muncesc pentru a trăi (făcând ceva ce nu le face plăcere, doar pentru a obține banii pe care să-i investească în altceva) se vor trezi fără locuri de muncă în următorii ani. Într-o lume în care necesitățile de bază sunt acoperite (din profitul creat de pe urma unei productivități în creștere), unii oameni își petrec timpul făcând lucruri utile, implicandu-se în activități creative, în timp ce alții optează pentru o viață mult mai liniștită. O educatie adaptată acestor vremuri este până la urmă cea mai bună metodă de a ne menține și de a ne extinde libertatea”.

Iar educația, arată raportul Forumului Economic Mondial, ar trebui să se axeze pe ceea ce mâine se va căuta cel mai mult: ingineri, matematicieni, programatori. ”Viteza este noua monedă în lumea afacerilor”, spune Marc Benioff, șeful de la Salesforce. ”Viitorul aparține vitezei”, l-a completat la Davos CEO-ul HP, Meg Whittman. Or, profesiile de mai sus sunt cele care pot ajuta mai mult și mai mult la creșterea vitezei. Viitorul va aparține companiilor foarte agile, care vor pune accent pe colaborare, pe flexibilitatea muncii și pe noile tehnologii. Vor fi și limite, spune sefa HP: ”Nu putem face lucrurile mai repede decât putem gândi”.

La Davos, evoluția preconizată pentru următorul deceniu a fost salutată. Până la urmă, aici s-au reunit elite politice și din lumea afacerilor din țările dezvoltate, nu din statele în curs de dezvoltare, cele care vor resimți cel mai dur șocul schimbărilor. Profesorul Ian Gordon, de a Oxford University, a comparat această nouă revoluție industrială cu Renașterea. O epocă a marilor descoperiri si a reinterpretării raporturilor omului cu lumea este, în opinia lui, ceea ce trăim și astăzi – descoperim spațiul, particulele subatomice, iar Google ia locul marilor enciclopedii și internetul face uitată tipografia. Însă paralela se oprește aici. Nimic desprea cealaltă față a perioadei renascentiste: inchiziție, războaie religioase și ciocniri geopolitice.

Un studiul al PricewaterhouseCoopers mai domolește puțin entuziasmul. Dintre 1.400 de patroni din 83 de tari, doar 27% cred că vom avea parte de o creștere economică mai bună anul acesta, cu 10% mai puțini decât anul trecut la momentul Forumului de la Davos. Iar majoritatea celor pesimiști sunt patronii americani. Creșterea economică slabă, spun unii economiști, se datorează deja efectelor deflaționiste ale progresului tehnologic, efecte care nu pot fi încă bine măsurate. Până la urmă, așa cum spunea un laureat al Nobelului pentru Economie, vedem informatica peste tot, mai puțin însă în statisticile productivității și ale creșterii economice.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.