De ce Catedrala Mântuirii Neamului e bine venită

La câteva zile după ce Traian Băsescu a fost ales, în 2000, Primar General al Capitalei, am dorit și am avut o întâlnire la Patriarhie cu Părintele Patriarh Teoctist. Ideea mea era să fac o apropiere între cel ales și posibilitatea de a găsi o locație în București pentru un mare proiect al BOR. Au fost mai mult amabilități decât promisiuni concrete. Momentul în care am simțit o certă adeziune la marele proiect propulsat de Părintele Patriarh Daniel a fost acela când s-a conturat ca posibilă
amplasarea Catedralei în vecinătatea Casei Poporului. Absurdul conceperii giganticei construcții, plătită cu uriașe sume de bani ai statului (dictați de Ceaușescu), pe când se tăiau masiv banii pentru școli, spitale și grădinițe (inclusiv cele pentru copiii cu handicap fizic și mental), îmi părea că prin înălțarea Catedralei se mântuie. Era precum salvarea dintr-o boală, dar și răscumpărarea din servitutea îndurată înainte de Revoluție. Ultima servitute națională, foarte concretă, a fost chiar
construcția Casei Poporului. Ea nu a costat doar două miliarde de dolari, cum s-a spus și încă se mai spune. Dacă nu ignorăm că o mare parte din construcție s-a făcut prin muncă forțată, deghizată, spre exemplu, în ” serviciu militar obligatoriu pentru rezerviști ” (de fapt cei mai buni tehnicieni și meseriași cu înaltă calificare), sau în obligații ale întreprinderilor peste plan, atunci costul real se ridică la 6 (șase) miliarde de dolari, așa cum au evaluat economiștii români. Acum câțiva ani, aflându-mă la o conferință economică în Spania, am făcut împreună cu câțiva experți un
calcul (desigur aproximativ) al costului Casei Poporului în condiții de piață, plecând de la suprafața construită, prețul real al betonului armat destinat să reziste la cutremur de gradul 8.0 pe Richter, prețul de astăzi al enormelor suprafețe acoperite cu marmoră, al stucaturii și lambriurilor sculptate, a uriașelor candelabre de cristal și covoarelor de lână și s-a ajuns la suma de 20 (două zeci) de miliarde de dolari. Da, e adevărat și ne mândrim cu faptul că în construcția clădirii s-a încununat cea mai înaltă măiestrie a arhitecților, designerilor și artizanilor români. Dar, națiunea română a fost supusă la o secătuire a resurselor sale. Ce autostrăzi, străzi,spitale, școli, grădinițe s-ar fi putut construi atunci, apropiindu-ne, iar nu îndepărtându-ne de lumea europeană occidentală.
Catedrala Mântuirii Neamului, o construcție frumoasă în sine, stă acum să spună ce e credința față-n față cu suferința îndurată dintr-o voință a necredinței. Mai am însă un alt argument. După Revoluție s-au construit mii de biserici și lăcașe de cult. Au curs critici la adresa ”risipei” de resurse. Ele nu se susțin din perspectivă democratică. Bisericile s-au construit prin voința și eforturile liber consimțite ale comunităților de credincioși. Au fost și bani publici? Desigur, dar ei nu au constituit
decât o mică parte din banii cheltuiți. Iar democrația nu presupune oare ca banii publici să fie cheltuiți după cum decid cetățenii? Să fi adoptat, spre exemplu, o lege prin care banii alocați astfel din fonduri publice să fie considerați ca abuz în serviciu, nu ne-am fi găsit în cea mai evidentă poziție nedemocratică?

În fine, argumentul meu este: dacă sute și sute de comunități, multe dintre ele cu doar o mie de oameni, și-au construit o biserică așa cum și-au dorit, noi românii împreună, adică multe milioane, nu aveam voie să construim Catedrala? Așa cum îmi spunea Patriarhul Daniel ”Asta e matematică!”. O matematică a credinței, cred.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Petre Roman 38 Articole
Author

7 Comentarii

  1. Investitiile pentru catedrala, constuctii si reformari de biserici,reamenajari si amenajari de cimitire, constructii de capele,etc.s-au facut contra unui unic serviciu:SPRIJIN POLITIC TOTAL DIN PARTEA POCHIMII (B.O.R).PENTRU NOUL REGIM SECURISTO-COMUNIST INSTALAT DUPA 89.Asta nu scrie nicaieri pentru ca pochimea nu e proasta.Dvs n-ati mentionat o alta sursa de bani destul de importanta care a afectat de asemenea bugetul statului:DONATIILE! Firmele donatoare de bani sau servicii catre B.O.R. au fost si sunt scutite de anumite impozite catre stat sau un procent important din ele.N-o sa auzim asta in veci din gura lui Becali.Trebuie mentionat ca in numele sprijinului sus-amintit pochimea e libera sa faca ce vrea, are lista de preturi pentru serviciile prestate si NU PLATESTE NICI UN IMPOZIT CATRE STAT.Totul ce apartine sau e in legatura cu aceasta organizatie poate fi controversat, ilegal,neprincipial iar daca cineva indrazneste sa faca „sapaturi” este etichetat rapid de catre pochime ca fiind un eretic,anticrist,ca are puta mica sau un singur coi.Pina aici am ajuns.

    • Am avut emotii citind,credeam ca Roman Ernő Neuländer a insistat pentru o sinagoga sau Basescu isi dorea o moschee?Fiecare e liber sa isi cultive cultul,e democratie,de ce sa se ascunda…

  2. Natiunea romana poate ca avea nevoie de o catedrala a neamului. Dar marimea si stilul arhitectural sunt oribile. S-a vrut exact ceva similar cu Casa Poporului, dovada ca mentalitatea comunista nu a disparut din randul BOR iar practicile amintesc de Evul Mediu. Admirabile sunt catedralele ortodoxe din Cluj si Alba Iulia, dar construite de arhitecti renumiti.

    • Băi, Mare Arhitect, Meșter Manole: Sunt TAAAARE curios CUM ar arăta Catedrala TA!!! Fă-ne, te rog, PROIECTUL TĂU, poate ești Geniul ascuns al Neamului și noi nu știm!… Cât despre cerșetorii frăsuitori pe la toate colțurile, sper să nu fii dintre ei! Eu sunt gata să-ți dau bănuțul numai să taci, o dată, naibii, din cloanță! Baba Cloanța Cotoroanța pe face-bucă! Minte cât un grăunte!

  3. Nu trebuie sa fii expert in materie ca sa simti ca specificul Ortodoxiei este cumpatarea si armonia creatiei umane cu dimensiunile Omului. Grecii au anticipat asta cu cinci secole, dand o replica magistrala megalomaniei vechilor egipteni. Dupa inca doua milenii, o Catedrala Crestina ar putea si ar trebui sa fie „mare” spiritual caci dimensiunile fizice gigantice strivesc sau alunga spiritul. Bisericuta din Albac este expresia viziunii Crestin Ortodoxe nu piramidele sau catedralele gotice devenite muzee…
    Un calugar rugandu-se in sihastria lui, la Muntele Athos sau in Berceni radiaza mai multa iubire si putere spirituala decat megatone de beton armat poleit cu aur care risca sa ramana doar un exercitiu megalomanic,la concurenta cu dementa ceausista pe care, in loc s-o exorcizeze, s-ar prea putea s-o potenteze. Doamne fereste !

  4. Uf ! Nu stiam cui sa-i multumim pentru ridicarea Catedralei Mantuirii Neamului dar iata ca vin alde Petrica si Ponta sa ne lamureasca !… Baietii astia chiar ca n-au pic de bun simt !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.