Aparțin unei generații de studenți în filosofie și sociologie introduși în culturile clasice. Prin cursuri și, desigur, lecturi, moștenirea lui Laozi, Confucius, Mencius ne-a fost cunoscută. Iar citindu-l pe Max Weber, la sociologie, am putut sesiza dilemele Chinei.
Cu timpul am urmărit îndeaproape evoluția Chinei, care intrase, în 1968, apoi în 1978, în centrul atenției. Apoi, în 1998, fiind invitat de guvernul chinez ca ministru al educației naționale al României, am vizitat Beijing, Shanghai și alte metropole. Cu acea ocazie, s-au stabilit trimiterea de bursieri pentru studii în medicina tradițională chineză și filologie și cooperări în educație.
Fiind consultant internațional al Hanban (2010-2020), am avut ocazia altor vizite, care mi-au sporit cunoștințele despre China actuală. Am profitat pentru a cunoaște nu doar ce se scria pe plan internațional despre China, ci și ceea ce scriu învățații chinezi despre țara lor. Interesul meu a rămas pentru ceea ce se petrece în realitatea vieții.
În China, manifestarea mea a culminat cu discursul la aniversarea Universității de Știință și Tehnologie din Hangzhou, creată de guvernele chinez și german. Ultima oară am avut onoarea să susțin conferința Confucius astăzi la impresionantul Confucius Research Institute of China, construit în Qufu, localitatea natală a cugetătorului.
În România, manifestarea mea a culminat cu crearea, împreună cu rectorul Du Wei (Hangzhou), a Institutului Confucius (2009) la Universitatea Babeș-Bolyai. Apoi, cu articularea programului de cooperare România-China (2012), în calitate de ministru al afacerilor externe al țării mele.
De altfel, obiectivele stabilite atunci au rămas, în mare, valabile, chiar dacă – spus aici în treacăt – în România nepregătitul ei „președinte” și „guvernul său” de diletanți distrug cooperări de tradiție, în cea mai săracă politică externă de la Stalin încoace. Când spun distrug am în vedere și împrejurarea că miniștri actuali (vezi în „Cotidianul”, Cornel Nistorescu, 11 feb. 2021; Octavian Știreanu, 17 feb. 2021), interzic cooperarea cu firme chineze! Niciun guvern nu a coborât atât de jos! Dimpotrivă, Uniunea Europeană tocmai a încheiat acordul cu China. Iar președintele american (11 feb. 2021) a pledat pentru implicarea Chinei în „proiectele în infrastructură” din America!
Cu pregătirea în filosofie și sociologie, cu experiențele vizitelor în China și cu lecturi, am putut să-mi dau seama că, între timp, China a înregistrat o ascensiune care schimbă lumea. O constatare pe care am exprimat-o în volumul Ascensiunea globală a Chinei (Ed. Niculescu, București, 2015), în care am căutat să demontez patru anticipări devenite prejudecăți în privința Chinei: că nu va ajunge să elaboreze filosofie, ca urmare a specificului cultural (Hegel), că nu va putea genera știință modernă, datorită limbii (Renan), că nu va ajunge la o societate concurențială, din cauza confucianismului (Max Weber), că nu va reuși să urce printre puterile lumii, datorită regimului politic (Chris Patten). În realitatea vieții, aceste anticipări au fost infirmate.
În fapt, după 1978, China s-a transformat cu repeziciune și a întrecut previziunile. Doar în cursul unei generații, ea a obligat lumea din jur la schimbarea imaginii. Acum se pot delimita retroactiv etape ale evoluției acestei imagini.
După Al Doilea Război Mondial, s-a creat în Europa Răsăriteană o imagine edulcorată despre China. Au venit apoi mișcările studențești europene din 1968, care au adus-o în atenție. Diferendul chino-sovietic a ridicat întrebări privind potențialul țării. A urmat intrarea Chinei în atenția lumii ca mare putere a viitorului. Mai ales Henry Kissinger și Helmut Schmidt au semnalat inițiativele finale ale lui Mao Zedong: părăsirea „marelui salt înainte” și a „revoluției culturale” și lansarea proiectului afirmării Chinei. Cărțile celor doi (On China, 2012, și, respectiv, Die Mächte der Zukunft. Gewinner und Verlierer in der Welt von morgen, 2006) au oferit informații privind transformările din China.
A urmat o etapă marcată de profilarea lui Deng Xiaoping, cu „politica de reformă” și „deschiderea spre lume” (Ezra F.Vogel, Deng Xiaoping and the Transformation of China, 2011). Cu acestea, China s-a relansat. Sub Ziang Zemin și Hu Jintao, China a devenit o supraputere globală. O vastă dezbatere internațională a consemnat faptul (Michel Anglietta, Yves Landry, La Chine vers la superpuissance, 2007; Caroline Puel, Les trente glorieuses chinoises. De 1980 à nos jours, 2013 etc.). La rândul meu, l-am examinat ca parte a fundamentării unei politici externe realiste (Schimbarea lumii, Ed. Academiei Române, București, 2013).
Acum, „visul chinez” de a vedea China participând la evoluția lumii cu abordări și răspunderi proprii, proclamat de Xi Jinping, se concretizează. Oricare dintre analizele de referință (Zbigniew Brzezinski, Strategic Vision. America and the Crisis of Global Power, 2012; Gerard Chaliand, Michel Jan, Vers un nouvel ordre du monde, 2013; Henry Kissinger, World Order, 2014 etc.) vede China printre decidenții principali ai lumii. În Ordinea viitoare a lumii (Ed. Niculescu, București,2017), într-o examinare adusă la zi, am privit lumea ce vine ca efect al „geometriei variabile” a relațiilor dintre supraputeri.
Sunt în plin avânt analizele (Robert D. Kaplan, Marco Polo’s World. War, Strategy, and American Interests in the Twenty-First Century, 2018) care fac viitorul dependent de China. Analizele germane cele mai temeinic informate (Theo Sommer, China First. Die Welt auf dem Weg ins chinesische Jahrhundert, 2019) vorbesc de „secolul chinez”.
Examinarea implicațiilor urcării Chinei la statutul de supraputere are deja tradiție. Samuel Huntington (The Clash of Civilisations, 1996) spunea că „democrația chineză nu va recurge la procedurile practicate în democrațiile occidentale, ci la acceptarea de către popor”. John Mearsheimer (The Tragedy of Great Power Politics, 2001) își asuma că supraputerile se comportă la fel. Eberhard Sandschneider (Globale Rivalen. Chinas unheimlicher Aufstieg und die Ohnmacht des Westens, 2007) susținea că politica confruntării nu oprește ascensiunea Chinei. James Mann (The China Fantasy, 2008) spunea că în China forma de conducere consacrată este durabilă. Kishore Mahbubani (The Great Convergence. Asia, the West and the Logic of the World, 2018) susține că partidul comunist chinez împiedică emergența de ideologii particulariste care ar putea fi primejdioase pentru întreg globul.
Între timp, specialiștii chinezi, unii implicați în decizii ale țării lor, au publicat scrieri de largă rezonanță (Hu Angang, China in 2020. A New Type of Superpower, 2011; Yu Keping, Democracy is a Good Thing: Essays on Politics, Society and Culture in Contemporary China, 2011; Liu Jie, Human’s Rights: China’s Road, 2014 etc.). Sunt scrieri care atestă un nivel profesional superior și afirmă China prin reflecții despre sine și despre lume.
China se proclamă oficial țară în curs de dezvoltare, preocupată de modernizare și deschisă spre învățarea din experiențe. Ea s-a dezvoltat după 1978 datorită chinezilor – oameni pregătiți la nivel tot mai înalt, tot mai motivați și mai inovativi. În fapt, o țară care construiește insule și portavioane și trimite nave pe Lună și Marte are sectoare avansate.
Desigur, China s-a dezvoltat și cu aportul cooperărilor. Un regretat ministru al economiei al Germaniei îmi relata odată intrarea marilor firme de automobile pe piața chineză. Condiția autorităților chineze a fost aceea ca firmele să investească, apoi să reinvestească profitul, vreme de ani, în extinderea fabricilor lor din China. Poate fi un mecanism mai inteligent și mai echitabil?
Sub ce aspecte China contează astăzi? O enumerare completă ar lua multe pagini. Răspund pe scurt, cu date ușor verificabile.
China este țara cu cea mai veche cultură. Chinezii și evreii sunt cele mai vechi popoare păstrate de istorie. Spre deosebire de evrei, însă, chinezii au avut tot timpul statul propriu. Fiind popoare aflate acum în avangarda civilizației, despre ele se spun adevăruri, dar și destule aberații – din lipsa informării și din intratabila rea credință.
În orice caz, vestigiile scrise ale culturii chineze revin în urmă la peste un mileniu și jumătate înaintea erei noastre. Este cultura care a influențat cel mai mult, prin Confucius, culturile asiatice. Ea se compară doar cu India, dar confucianismul se dovedește acum mai fecund.
China este țara cea mai populată de pe glob. În China, fiecare chinez a fost oficial atenționat să învețe cum arată lumea. Dar și umanitatea a fost sesizată că, în curând, fiecare aproape al patrulea locuitor al planetei va fi chinez.
China dispune în acest moment de o forță de muncă activă de peste 780 milioane de angajați, tot mai bine calificați. Nicio altă țară din lume, cu excepția Indiei, nu trece deocamdată de 220 milioane de lucrători. Efectivul de cercetători științifici de performanță se apropie de două milioane și este acum în China cel mai mare din lume. Universitățile ei proliferează – dar o fac la nivelul ridicat al pregătirii. China a și smuls din sărăcie cam 700 de milioane de oameni, apropiindu-se cu pași repezi de lichidarea flagelului.
China a revenit în poziția de cel mai mare producător al lumii, pe care a mai avut-o în secolul al XVII-lea. Accesul pe piața ei, care este, se știe, cea mai largă din lume, este socotit criteriu de performanță în multe țări și căutat asiduu. Forța științifico-tehnologică a Chinei este doar în urma SUA, iar în multe domenii dă tonul.
China are cea mai mare rezervă de devize. Este țara care investește cel mai mult. Este cel mai mare producător de mașini. Este țara cu cea mai mare rețea de telefonie mobilă și de folositori ai Internet-ului. Tehnologiile ei digitale sunt competitive.
China promovează, de la Deng Xiaoping încoace, modernizarea economică, instituțională și culturală în rândurile unei populații de dimensiuni unice. Ea a avut curajul unei „revizii culturale” spre deschidere, de proporții istorice. Pasiunea învățării o caracterizează. Doar în câțiva ani, aproape o jumătate de miliard de chinezi au vizitat alte țări pentru a cunoaște lumea. China a infirmat teoriile după care performanțele nu ar fi posibile pe solul unei tradiții de egalitarism.
China a optat pentru „democrație cu caracteristici chineze” și pledează pentru „reconstrucția ordinii mondiale”. Diplomația ei este călăuzită de imaginea „armoniei”, care îi asigură magnetism (cum sesiza cu uimire deja Hillary Clinton, Hard Choices, 2014). Prezența Chinei pe glob, mai nou în Africa, America de Sud, Europa, în căutare de resurse, piețe, schimburi, este doar în urma SUA. Cu „noul drum al mătăsii” China realizează cel mai mare proiect în infrastructură din istorie.
Chineza este acum cea mai vorbită limbă pe glob, după engleză. Proporția chinezilor vorbitori ai celei de a doua limbi se apropie (cum arată Mathieu Duchatel …, Le monde vu de l’Asie, 2012) de marile țări europene. Cultura chineză este acum singura competitivă cu cea euro-americană. Ea dispune, prin institutele gestionate de Hanban, de cea mai organizată rețea de distribuție de pe glob. O seamă de valori – de pildă, „integritatea” și „meritocrația” – și de concepte – spre exemplu, „ființa” – se discută astăzi amintindu-se rădăcinile lor în vechea Chină.
Dezvoltarea impetuoasă a Chinei nu este un fenomen oarecare al istoriei. Cu siguranță, este al doilea eveniment de mare anvergură al timpurilor noastre, după trecerea la globalizare. De aceea, țările conduse în mod responsabil se și grăbesc să se poziționeze.
Am amintit astfel de date nu demult, prefațând volumul Reflecții asupra relațiilor româno-chineze (Editura Universității din Sibiu, 2020) al tânărului Radu Sava. Volumul își propune să redea istoria a 70 de ani ai relațiilor diplomatice dintre România și China, fructificând un lung interviu cu cei care au realizat cea mai lungă reprezentare a României în capitala chineză, ambasadorul Romulus Ion Budura și soția acestuia.
Cartea permite să se observe și ceea ce este de făcut pentru a scoate din simplism aceste raporturi. Mai ales că, în diferite țări, cooperarea cu China este abordată inovativ. Am fost, la un moment dat, în apropierea lui David Cameron, care, în calitate de prim-ministru al Regatului Unit, cerea învățarea instituționalizată a chinezei de către noile generații. Germania luase deja măsuri similare.
Scrutând situația în adâncimea ei, primul aspect care ar fi de rezolvat în România este eliberarea de securism. Place sau nu, acesta întreține în România o piedică mentalitară și o optică mărginită la decidenți, care-i face anacronici și sterili, de la „elita” de carton existentă la aspiranți. Distrugerile și stagnarea sunt urmările.
A doilea aspect este cercetarea arhivelor atunci când se vorbește de relații între popoare. Adesea, partide și persoane vor să confiște relația diplomatică. Doar că diplomația rămâne veritabilă cât timp este înțeleasă ca raport între state și se verifică prin rezultate. La noi, se vorbește des de istorie, dar se stă tot mai puțin în arhive.
Nu se poate vorbi despre China în acest moment fără a lua notă de ceea ce s-a petrecut în 2020 în relația dintre SUA și China. Se știe că cele două supraputeri s-au înțeles în 2019 să renegocieze tarifele comerciale – acțiune deloc simplă. Prima fază a negocierilor s-a încheiat cu brio, supraputerile urmând să profite fiecare de piața celeilalte pe o scară nouă în istorie.
S-a descoperit infecția cu coronavirusul 19 la Wuhan, nu departe de institutul de virusologie finanțat de China, SUA, Franța. China a notificat în decembrie 2019 virusul la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și a trecut la stăvilirea infectării. Președintele Trump a lăudat repetat eforturile Chinei. Secretarul de Stat Mike Pompeo a și precizat că virusul are origini naturale.
Virusul a surprins, însă. Este tot mai limpede că abia testări complete, vaccinări pe cea mai mare scară și tratamente îl pot opri. În orice caz, sub năvalnica infecție și în condițiile campaniei de alegeri din SUA (noiembrie 2020), unii au trecut la acuzarea Chinei. Acuzațiile au mers de la sugerarea unei scurgeri de viruși din laborator, au vizat apoi întârzirea anunțării organizației internaționale și au ajuns în final la acuzarea neopririi virusului.
Acum se testează toate ipotezele. Niciuna nu s-a putut confirma până în clipa de față. Vocea medicală cea mai autorizată a Chinei, epidemiologul care a descoperit SARS și transmiterea de la om la om a noului coronavirus, Zhong Nanshan, a și spus din prima clipă că virusul a ajuns la Wuhan probabil odată cu carnea de consum importată.
Unde ne aflăm astăzi? În 29 decembrie 2020, președintele ales al SUA a declarat China drept principalul competitor al Americii. Ulterior, președintele a precizat că SUA nu sunt în conflict cu China. Mai recent, într-o convorbire de două ore (11 feb.2021), președintele american a vorbit de „posibilități” de cooperare, iar președintele chinez a invitat la „prudență” în abordarea Taivanului și Hong Kongului, „părți ale Chinei”.
Dincolo de izbucniri polemice, cred că cele două supraputeri vor folosi oportunitățile pe care și le pot oferi una alteia. Nu se poate stăvili coronavirusul 19 și nu se poate repune în mișcare economia mondială fără cooperare. Iar cele două teritorii vor rămâne în seama tratatelor internaționale.
Discuțiile despre regimurile politice și sociale sunt inevitabile și este firesc să se poarte într-o lume deschisă. Deocamdată ele au rămas, însă, în termeni vechi.
În fapt, China a schimbat discuția postbelică, care a culminat cu cotitura anilor nouăzeci din Europa Centrală și Răsăriteană. Ea a arătat că istoria nu se lasă epuizată de alternativa capitalism sau socialism răsăritean. China ilustrează un capitalism al producției, combinat cu un socialism al distribuției și o conducere de către comuniști care preconizează democratizări, într-o țară cu o populație de un miliard și jumătate de locuitori, și „un nou tip de relații interțări”. Această alternativă stârnește și elogii, și rezerve și critici, bine cunoscute, desigur. Cert este faptul că ea nu se încadrează în istoria cunoscută. Ea infirmă clișeele. Peste toate, nu există din partea Chinei zilelor noastre vreun export de organizări, de regim – nimeni nu a semnalat așa ceva.
Vrei să te arăți, Neos, apărător al lui M.B. (nu știu cine este!), când în discuție este alt subiect. Ar fi minimă decență să discutăm pe rând subiectele, începând cu cel propus de articolul De ce China, la Comentariile căruia ne aflăm.
Fie, însă, cum vrei, fie și așa. Decența este lucru rar.
Dar ca apărător ai o altă cale decât, așa cum se vede mai sus, aproape să înjuri intelectualitatea română, în care îndrăznesc să spun că mă încadrez (cu argumente, nu altfel!). Te văd asiduu prin subsoluri, împreună cu zmeu, babă comunistă, darius & company, și intransingent ca nu cumva cineva să spună adevăruri despre johannis, ludy orban, dany barna, csolos, turcana, rareș, voiculescu etc. Păi dacă sunt idolii tăi, de ce nu te adresezi lor? Ai avea o cale oficială să rezolvi ce vrei. Să stigmatizezi intelectualii este, poate, de bon ton, la unii, dar este gratuit. Ca și altele pe care le faci prin subsol.
Nu văd Neos de ce te mai bagi în discuția despre relația cu China, foarte bine tratată de articolul De ce China, când te interesează Marius Balo. Nu poți da în cap la toți oamenii cu cazul tău. Ai la dispoziție instituții juridice – discută cu ele dacă știi cazul, ceilalți nu îl știm și onest, nu avem ce spune. Nici nu are rost să ataci intelectualii din România pentru o treabă pe care o știi doar tu – dacă cumva ai datele cazului și nu te înșeli și aici. Tot ce faci este de prost gust, ce denotă cultură superficială. Speculația ta cu Tao este jenantă, penibilă – cel puțin pentru cei care știm ceva despre China, după ce am vizitat-o și am citit.
Marius Balo, Cred ca ai inteles de ce chinezii nu te lasa sa pleci din maxima siguranta ce ti-o ofera din plin.
Ei cunosc proverbiala lasitate a intelectualilor romanil de a nu „face valuri”, ca dealtfel si a lor. A nu se confunda cu nereactia celor ce poseda Tao.
Ei vor sa te opreasca sa ajungi la ei cat timp inca nu i-ai iertat si uitat…
Te înșeli cu fiecare formulare, mă Neos, și te chinui degeaba. Și Dincă poate spune că a fost susținut de Neos. Și spărgătorii de bancomate pot spune că au discutat cu Neos. Etc. Așa-i și cu revendicarea ta dintr-o persoană care nu știu să-ți fi dat vreodată atenție, până acum. Faci cam ce face mai sus grupul de măscărici, în care nu mai știe care la care se referă și pe care îl semnează. Confuzii dintr-un teatru prost. Peste pretențiile tale – eu ți-am arătat doar o parte din greșelile de gândire – este fapt vizibil că nu ai nimic de spus, decât baliverne pentru abaterea cititorilor. Așa cum se vede negru pe alb, neputând să-l contrazici nicicum, în ce scrie, pe autor, vrei doar să-i arunci cu ceva în cap. Noroc că domnul Marga este înalt, vede departe și evită asemenea inși. De aceea, revendicarea ta a unei susțineri din partea lui îmi pare tot ce poate fi mai nul.
Nu am nevoie de sustinerea „idolilor” despre care delireaza un reaparut din apele maloase ale Tibrului.
Imi ajunge sustinerea lui Andrei Marga.
Capisci?
O luați razna, nu mai știți care de care pentru care vorbiți, babo ioan inginer. Păi de ce nu discutați între voi, dacă tot vă cereți iertare și vă căiți pentru viața trăită de voi în ticăloșie? Vă îmbârligați prin aceste anonimități ca și cum pe cineva interesează scălîmbăielile voastre de măscărici.
Aici, bag de seamă, este un articol De ce China, al unui autor sub semnătură, care ar fi de comentat, dacă cineva are o opinie. Restul, ce fac baba comunistă, ioan -inginerul sau grupul de măscărici, ce se vede cu ochiul liber, nu interesează pe nimeni. De unde până unde cineva care a studiat la Sorbona îl scoți propagandist ceaușist, bă inginere de spălat vase? Dacă omul avea 18 ani în 1989? Slab, băieți, slab! Luați-vă umorul prost și autoironia de gâște și lăsați oamenii să judece cu capul lor un articol altfel fundamental.
Văd că vă preocupă atât de mult ca oamenii să nu reușească încât ați bloca și site-ul!
profesore , sempronio , tataie , unchiule , … ai un comportament ciudat . mai sus iti ceri iertare si te caiesti pt. viata traita in ticalosie , apoi uiti de la mina la gura , si incepi cu balacarelile si cu subsolurile ! ai nevoie de ajutor ? sa sunam pe cineva ? P s daca ti-ai facut studiile le sorbona , cu bourdieu ! , cum naiba ai ajuns propagandist ceausist in Romania ? AI AUZIT CA UNII INDIVIZI SUNT MITOMANI ? pps- sa stii ca imi place mai mult baba comunista , ca are o urma se umor si autoironie .. tu esti bita !
Republica Securista Romania sufera pentru ca este tinuta in trecut de toti nespalatii ce se impotrivesc adoptarii unei Legi a Lustratiei.
R.S.R. mai sufera din cauza nespalatilor si a celor apropiati lor si deoarece acestia se impotrivesc adoptarii unei Legi a Confiscarii Averilor Nejustificate.
Schizoidia omoara si dezmembreaza Romania…
Îți pierzi cumpătul, Neoase. Nu faci doar greșeli de elev la gândit, dar devii incoerent.
Legile tale se pot da liniștit, căci nu au pe cine lovi. România, cum vrei tu să o numești (numai că dacă-i spui securistă riști să te subminezi!), plătește cu necazuri mari nu trecutul, ci prezentul. Ai putea citi, dacă obișnuiești, ce scriu economiștii – că nu s-a atins în 2020, încă, producția totală din 1989! Orice cetățean te poate informa cu privire la distrugerile ce au loc și acum. Se pot da legile tale, dar decăderea din prezent cine o oprește?
Legea confiscării averilor nejustificate- da, o aplaud, ca și pe cealaltă lege. Numai că idolii tăi Barna, Rareș Bogdan, Johannis, Csolos și ceilalți nu te vor susține.
E cam multă schizoidie, cum te exprimi, în ce zici.
Minți continuu, Babă comunistă. Noroc că nimeni nu-și perde vremea cu nulități care au o singură preocupare – cum să atace oamenii care gândesc cu capul lor, ies public și sunt valori. Murdăriile nu pot anula valorile.
În lumea civilizată un articol se discută pentru ceea ce spune. Contrazi-l,loază, dacă ai cu ce! Dacă nu pe Pământ sunt multe lucruri de făcut.
Securitatea ce te trimite nu este mai brează decât cea veche. Cei pe care vrei să-i murdărești nu au avut nici în clin nici în mânecă cu așa ceva, căci nu aveau nevoie. Au stat pe valoarea lor, care se vede în înfăptuiri personale, nu au avut nevoie de cârjele epocilor, ca tine. Faptul că te dai anticomunist, antisecurist nu este decât probă cine te-a angajat.
Nu ai putut clinti cu o iotă ceva din articol. Și atunci, mai rău decât cei mai de jos comuniști, cauți omul la șireturi. Dacă nu și mai penibil, Babă comunistă. Te bați pe burtă, dar ești mai jos decât comuniștii.
Nu ai tu căderea să evaluezi articole. Ai dovedit că habar nu ai și nu-și pierd oamenii vremea cu idioțenile tale.
Oamenii mai tineri vin oricum, oriunde, pe scena vieții. Nu inventezi tu asta. Numai că vin tineri de valoare nu loaze usrplusplpnl-iste,doar pentru că sunt tineri! Tineri senili ca tine sunt câtă frunză. Tineri care prăpădesc sectoare întregi nu sunt rari – se observă ușor la guvernarea de azi.
De tineri de valoare este nevoie – ceea ce nu este de nasul tău.
Mă Neos, tot ataci cu vulgaritățile tale și apoi te plângi! Se vede că nu înveți din ce nu ai învățat. Du-te, nene, la școală – sau poate te instruiesc Baba comunistă, darius, alte loaze, tinere și îmbătrânite timpuriu. Te instruiesc cum se dă în străchini, ca să nu mai fie dubii. Ți-am mai zis, cu exemple se poate susține pe lume orice. Cu fapte punctuale se pot trage concluzii absurde – iar tu o faci cu poftă.
Ai obsesia Chinei? Articolul domnului profesor Andrei Marga discută cultivat, demn, responsabil cooperarea cu acea țară. Dă-i replica! Ai vizitat China? Nu cumva tot felul de neica nimeni se bagă în ceea ce nu au habar? Cum zicea cineva mai sus, prostia endemică iese la suprafață!
Te flatezi că te obsedează comunismul. Foarte bine, dar fac trei remarci. Unu: România nu suferă acum din cauza comunismului , căci nimeni nu face comunism, ci din cauza unor inși ca tine, care nu au habar de subiect, dar vor să fie și ei luați în seamă. Doi: în regimul dinainte de 1989 tinerii cei mai buni erau puși în față. Voi erați ultimii nu pentru că erați anticomuniști, ci pentru că erați mediocri. Trei: și România are de privit la viitor, nu la trecut. Cu toate că mediocri ca tine vor să o țină la trecut. Așa că dacă citești Bourdieu – ceea ce salut, eu fâcându-mi studiile în Franța – caută să și înțelegi. Clișeele tale nu au de a face cu înțelegerea.
Se pare ca „reeducarea” domnului Marius Balo n-a reusit…
Totusi, inca nu a fost eliberat…
Co-vidul impiedica eliberarea sa…
https://gazetadecluj.ro/iordachescu-asociatii-solicitam-presedintiei-romaniei-sa-initieze-de-urgenta-procedurile-de-preluare-din-republica-populara-ch
Recunosc,
Marturisesc si ma Caiesc ! inginer de Iasi … , profesor de Cluj … , tiberiu , sempronia , ing. Voleanu , cititor ataent …etc , etc , nu exista ! Sunt nik alese de mine pt a crea impresia ca sunt multe persoane care gindesc ca mine ! Scopul este apararea articolelor D.LUI M. , zeul subsemnatului , si ASCUNDEREA trecutului PCR- ist , securist ! De fapt sunt lucruri notorii , dar sa nu se mai vorbeasca , sa fie minimalizate ,ex. nu pomenesc in nici un chip despre ” opera lui ” inainte de 1989 , ca 90% din articole sunt citate din autori celebri . Aceste lucruri le fac cum am aratat mai sus , si jignind si insultind in permanenta( prosti , inculti , cornuti , traiesc la subsoluri , scobitori ratacite , etc , cu cita rautate pot eu , pe comentatori de buna credinta , care vor sa fie darimate statuile false ! Si sa se bucure de onoruri si privilegii nemeritate ! Pe unii i-am speriat cred , si nu au mai comentat ! M-a suparat pretentia ca Romania trebuie condusa de generatiile tinere , de oameni tineri , cu pregatire adecvata vremurilor , si nu fosti nomenclaturisti ai PCR SI AI Securitatii … si Lustratia . Cum sunt eu si dl.M ! PS–Nu sunt si n-am fost profesor , dar nu sunt pregatit acum sa spun ce am fost ! Dar marturisesc si ma caiesc si cer iertare !
@Profesor de la Cojocna, Corruptio optimi pessima…
Tot la erori vulgare rămâi, mă Neos! Vrei să discuți cu domnul Marga? Are telefon public, email la fel, fă-o, nene! Nu știu dacă-l interesează, nu am vorbit de multă vreme cu dânsul. Dar te lupți cu alții de parcă domnul Marga nu ar avea ce face și ar sta la taifas. Simplă aiureală! Trebuie să o repet – nu am timp de prostiile pe care le tot scri, de parcă te zorește o misiune. Apăr pe cât pot acuratețea. Vrei discuție cu argumente? Se poate face. Altfel spui vrute și nevrute, cu o moralizare căreia, dacă te-ai pune la lumina ei, nu-i faci față. Și cu aparență de cuviință de care se vede de la o poștă că ești străin. Când vrei îți adun din subsoluri ceea ce debitezi să-ți arăt că faci erori elementare de informare, de limbă, de cugetare. Așa că nu te justifică apelul la cultură de dicționare. Mai ai de lucrat la cultură.
Chestiunea cu securitatea se manevrează în România de tot felul de mediocri, care nu au cum să oprească oameni de valoare să se manifeste. A fost Băsescu mai bun decât Mona Muscă? Este Johannis mai priceput decât Voiculescu? Eșecuri deopotrivă și nu are rost să dăm dreptate unuia, doar. Băsescu i-a făcut pe mulți securiști – unii fără să aibă vreo legătură cu securitatea. A fost justiția lui știută ca falsă! Într-o bună zi va veni lămurirea pe analize istorice, făcută de oameni competenți. Până atunci, nu ar fi însă cazul ca mediocri să fie lăsați să profite de falsuri. Și apoi, este securismul de azi diferit de cel din trecut? Nu este el iarăși o problemă? Eu zic să cercetăm serios!
Marius Balo, sper ca mai rezisti.
Curaj prietene!
Eu am oferit interpretare sintetica in comentariile despre articol.
Resping autoritatea autodeclarata a profesorului deoarece nu are calitate fata de mine.
In prealabil contraargumente nu doxa, rebutul gandirii…
Mai sunt si profesori, demni de acest nume, ce nu folosesc acest pseudonim pentru a imparti calificative de buna purtare.
Pe siturile straine n-am intalnit nicaieri asemenea personaje decalate si ridicole…
Mă Neos, dacă tot o dai în bară la chestiuni de reguli simple de cugetare, ce faci în rest? Și eu te pot încadra – economic, sociologic, moral, dar nu-mi pierd timpul. În treacăt îți zi, vezi că ai aplicat conceptul lui Bourdieu aiurea. Aici nu-i vorba nici de domnul Marga, nici de articolele sale – care sunt, într-adevăr, din cele mai solide în cultura României actuale (sper că îți dai seama!), ci de a apăra valori, adevărul, de exemplu, contra unor scobitori rătăcite ca tine. O discuție cu probe și idei nu a respins nimeni, dar tu discuți cu capul plin de prealabile, ca să-l folosim la propriu pe Bourdieu. Așa că la citit și la buna dezbatere, nu la mârlănii!
Profesor de la Cluj ocna, nu oricine posteaza cu pseudonimul „profesor de …” inseamna ca este chiar profesor. Sau, poate, nu?!
Toata gasca celor ce apareti ca mustele imediat dupa publicarea articolelor lui Andrei Marga, pentru a il discreta prin comentariile voastre penibile, exercitati violenta simbolica prin pseudonimele alese (pasamite de intelectuali) incercand sa mascati prin acestea incapacitatea voastra dovedita de a veni cu contraargumente. Sociologul Pierre Bourdieu a dezvoltat acest concept de „violenta simbolica.”
Corectare: évident nu sincronism, ci sincronizare tactica…
Da itradevar China ne-a depasit in toate nu numai stinta si technologie co cu economia capitalista si conducerea comunista numai spun de Romania.Chineji sint nationalisti dar dupa mine un Nationalism sanatos care pune intersul celor multi inainte de inters personal ca in Romania.
Ar fi de spus mult mai mult poti sa umlplii pagini intregi dar viitorul apropiat va dovedii ca ei merg pe drumul cel bun !!
Că ești Babă, după minte, nu este nici un dubiu. Că ești și Comunistă, cum, zici, chiar comunistă degradată, adaug, este evident. Pe toți îi socotești după cum ești tu – incult, pus pe căpătuiala din jur, rapace, incapabil să iasă din bîrfe și să discute ceva.
De bătut câmpii când nimic nu ai a spune la subiectul unui articol, în subsolul căruia vegetezi, este pentru subspecii la care nu mă mai refer. Așa că poftă bună la înfulecat minciuni și mizerii!
Mă Neos, cu cultura ta micuță, dar insistentă, te bagi și dai în străchini cu evaluări de mult clasate. Trebe mai multă cultură, băiete. La fiecare susținere ai două-trei erori, cu care nu-mi mai pierd timpul nici eu.
Învață din ce nu ai învățat. De pildă, cu exemple se poate dovedi orice pe lume. În anii cincizeci, existența unui Al Capone îi făcea pe unii ca tine să tragă concluzia că în America ar fi doar gangsteri sau mafioți. Cam de nivelul ăsta este cugetarea ta.
Nu-i destul că folosești cuvintele, ce-ți sunt evident străine (de realități ce să mai spune?), ca pe niște pietre. Lasă tu în pace scrisul altora dacă nici nu-l pricepi, și ocupă-te de citit. Pe rupte, căci este mult de recuperat. Pe urmă vezi la ce concluzii ajungi. Vor fi opuse la ce zici acum