Bătălia pentru Cotroceni:

De ce crede Mircea Diaconu că Dăncilă e „periculoasă”

Mircea Diaconu, prezidențiabilul susținut de ALDE și Pro România, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, referindu-se la Viorica Dăncilă, care a pierdut postul de premier, dar a rămas  în cursa pentru Cotroceni,  că „un leu rănit este mai periculos decât unul sănătos”.

Mircea Diaconu a fost întrebat sâmbătă, la Sibiu, de jurnaliști, dacă crede că va ajunge în turul doi, așa cum a afirmat președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, în opinia căruia Viorica Dăncilă a pierdut principalul atu pe care îl avea în această campanie, postul de premier al României.

„Am auzit și eu lucrurile astea, nu mă preocupă lucrurile astea neapărat, fiindcă știu sigur că opiniile sunt în mișcare, cifrele, procentele sunt în mișcare. Contează mai departe, în mod sigur, prestația fiecăruia, poziționarea fiecăruia. Iar apropo de doamna Dăncilă și PSD știți: un leu rănit e mai periculos decât un leu sănătos”, a spus Mircea Diaconu.

Întrebat, de asemenea, dacă este posibil ca Viorica Dăncilă să se retragă din cursa electorală, iar el să fie susținut de PSD, Mircea Diaconu a răspuns că acest lucru este imposibil.

„Nu se poartă nicio negociere de tipul acesta. Este imposibil să se retragă, s-au tipărit buletinele, totul, deci nimeni nu se poate retrage de acolo. Au fost cazuri, vreo trei cred, în care, în punctul ăsta, cu alea făcute pe masă, niște primari au murit și au fost aleși morții, care erau în mecanismul respectiv”, a mai spus, la Sibiu, Mircea Diaconu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. Sa se pronunte si Diaconu,ca si el e om!Indiferent cum arata …Pertinent ca intotdeauna,vorba hartiei igienice!

  2. Mircea Diaconul in „Profetul si Ardeleanu”. Oare cine a scris scenariul si ci o sa-l regizeze? Sper sa invinga Profetul!!

  3. Credeam ca o sa ne spuna ce portofoliu a primit in Guvernul Verdet, primul guvern de la „rivolutzie”, iar al doilea a fost guvernul kgb-ist a lu’ nea Nelu Ilici-kgb ai continuatorii lui ne stapanesc si azi, chiar daca nea Nelu nu se „simte prea bine”!!

  4. Iohannis 45% Dancila 20%-pana in 25% Barna aprox. 15% pana in 20% ce mai ramane pentru restul candidatilor, daca primii trei aduna 90%…?

  5. @ Filomela, marius, Nas’ty: va tremura pantalonii pe voi de frica bai securistilor. Diaconu are mari sanse sa-l ingroape pe sas.

  6. Rom -exit- sau Rom-Jamaica. Ai gresit tinta. Bate la alta usa. Daca nu crezi in profeti, crede in Ardelean.

  7. * De ce crede Mircea Diaconu că Dăncilă e „periculoasă” *
    – Doua umbre: el caduc si ea caduca !

  8. Am sa dau un TEXT de Arghezi, cand sa fie FINALUL Mascaradei alegerii „SEFULUI STATULUI” …
    Trebuie sa avem respect pentru Clasici.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.